593 matches
-
Prietena mea. "Structura noastră ca materie a viselor" Și în amintirea mea, eu survolam nevăzută, dar cât se poate de prezentă în spațiul dintre cele două lumi. Și tot la bariera dintre aceste două lumi, doar că vizibilă, la poalele povârnișului se distingea o siluetă de fată tânără cu părul lung și roșcat. Purta un costum întreg de baie în culori vii. Îmi amintesc perfect desenul abstract de pe acest costum, cu jocurile lui geometrice în roșu, portocaliu și verde, cu cordonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
baie în culori vii. Îmi amintesc perfect desenul abstract de pe acest costum, cu jocurile lui geometrice în roșu, portocaliu și verde, cu cordonul gros ce sublinia linia taliei. Toate aceste detalii mi le amintesc cu precizie, iar fata de la baza povârnișului nu era alta decât prietena mea din copilărie, cea care mi-a fost apropiată ca o soră și de care nu mai știu absolut nimic de multă vreme. În mod ciudat, am încetat să ne căutăm una pe alta fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
similar curgerii apei la cascadă. Aici, aerul poartă miresme de fân uscat și alte esențe tari asemănătoare smirnei. Abadiania este așezată pe un pat de cristale speciale, ceea ce face acest spațiu atât de energizant. Cristalele sosesc unul câte unul pe povârnișul cascadei și se prăvălesc pe firul apei. Se opresc în breșele săpate de apă în stâncă sau se aștern ca nestematele la baza cascadei, dând acestui loc o strălucire remarcabilă. Cascada este înconjurată de o vegetație abundentă ce-l ecranează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vorbi. Tîrziu, cînd credea că puii n-or să mai obosească niciodată, se ivi prilejul. Se așezară împreună pe-un petec de pămînt uscat, la intrarea într-o vizuină părăsită. Copiii erau la cincisprezece-douăzeci de metri în spate, pe-un povîrniș; găsiseră cîteva găuri făcute de cîrtiță în pămîntul reavăn și cercetau curioși, împingîndu-se și disputîndu-și întîietatea, întreaga zonă. Nu ești în apele tale, Lupino, susură Hana, cu vocea-i caldă, în care se regăsea toată muzica pădurii. Te-au obosit
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
strigăte, comenzi și Înjurături. Grupuri jigărite de oameni Înarmați dădeau năvală spre breșă, În timp ce, În sensul opus, bărbați, femei și copii, panicați, se agitau Încoace și Încolo, Încovoiați sub desagi și provizii, căutând o scăpare imposibilă. Între timp, după ce părăsiră povârnișul fortificației, cei doi bărbați se scufundaseră În labirintul de străduțe care diviza centrul așezării. Înaintau cu repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
făcu un salt peste pârâiașul mâlos, sperând că treptele nu vor ceda sub greutatea sa. Avea senzația că trecea un hotar nevăzut, un avertisment tăcut de a nu merge mai departe. În mișcare, flăcăruia avu o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era din rocă masivă. Pe suprafața acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă cum i se taie răsuflarea, În timp ce un junghi ascuțit Îi prinsese stomacul. Poate că urmăritorii erau mai tineri decât el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se pregătește să Îmbrățișeze iubitul Îndelung așteptat. Probabil că așa Îl Întâmpinase Penelopa pe Ulise În patul ei, se gândi poetul. Femeia Întindea un braț spre bărbat. Apărea În culmea tinereții, la fel cum celălalt se găsea de acum pe povârnișul bătrâneții. Era complet goală, așa cum artiștii cutezaseră să o reprezinte numai pe Eva. Recunoscu chipul Antiliei, sânul ei ridicat, pântecul triumfător. Îndărătul gambelor puternice ca niște coloane, cu gleznele zvelte Încercuite de aur, artistul reprezentase profilul unei cetăți stranii, lipsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
părăsind strada care se Îndrepta spre oraș. Rafalele de vânt dinspre Marea Tireniană Îl orbeau, umplându-i ochii de lacrimi. Drumul bătut de care se oprea la destule mile de coastă. Acolo, se Întindea o mlaștină enormă, Întreruptă de mici povârnișuri și băltoace, cu câteva limbi de pământ nisipos. Oprindu-se În dreptul unui șir de colibe, ultimul pe drumul către plajă, Dante Întrebase dacă prin părțile acelea exista vreun loc de acostare. Țăranii se uitaseră lung la el, cu privirea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și Fernande, și să plece amândoi departe, dincolo de mare. OASPETELE Învățătorul îi privea pe cei doi oameni cum urcă spre el. Unul era călare, celălalt mergea pe jos. Nu apucaseră încă pe cărarea pieptișă ce ducea către școala înălțată pe povârnișul colinei. Se chinuiau din greu, înaintând cu mare încetineală prin zăpadă, printre pietre, pe întinderea nesfârșită a podișului înalt și pustiu. Din când în când, calul se poticnea. Nu se auzea încă, dar se zăreau șuvițele de abur care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu mai era nimeni. Daru șovăi. Soarele se înălțase acum de-a binelea și începea să-i ardă fruntea. Învățătorul făcu calea întoarsă, la început cu pas nesigur, apoi cu hotărâre. Când ajunse pe colină, era lac de sudoare. Urcă povârnișul aproape în fugă și se opri gâfâind, în vârf. La miazăzi, întinderile de piatră se desenau limpede sub cerul albastru, dar la răsărit, peste câmpie, începea să se înalțe un abur cald. Și în această ceață ușoară, Daru, cu inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
doua, pe dreapta, se zărea, în ceața ușoară, un turn construit din grinzi cioplite grosolan. Din vârful turnului pornea un cablu metalic, invizibil la bază, dar care pe măsură ce cobora în lumina farurilor, strălucea din ce în ce mai puternic, spre a se pierde în spatele povârnișului care tăia șoseaua. Mașina încetini și se opri la câțiva metri de barăci. Omul din dreapta șoferului ieși, trudindu-se, din deschizătura, prea strâmtă pentru el, a portierei. O dată ajuns afară, lângă mașină, doborât de oboseală, înfipt greoi pe picioare, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de barăci. Omul din dreapta șoferului ieși, trudindu-se, din deschizătura, prea strâmtă pentru el, a portierei. O dată ajuns afară, lângă mașină, doborât de oboseală, înfipt greoi pe picioare, părea că ascultă mersul încetinit al motorului. Apoi se îndreptă în direcția povârnișului și intră în conul de lumină al farurilor. Se opri în vârful povârnișului, cu spatele uriaș proiectat pe întunericul nopții. După o clipă, întoarse capul. Fața neagră a șoferului lucea deasupra tabloului de bord, surâzătoare. Omul făcu un semn. Șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
el, a portierei. O dată ajuns afară, lângă mașină, doborât de oboseală, înfipt greoi pe picioare, părea că ascultă mersul încetinit al motorului. Apoi se îndreptă în direcția povârnișului și intră în conul de lumină al farurilor. Se opri în vârful povârnișului, cu spatele uriaș proiectat pe întunericul nopții. După o clipă, întoarse capul. Fața neagră a șoferului lucea deasupra tabloului de bord, surâzătoare. Omul făcu un semn. Șoferul întrerupse contactul. O liniște adâncă și răcoroasă se lăsă peste drum și pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bine, zăreai, totuși, pe acel mal încremenit, o lumină gălbuie care părea flacăra unei lanterne îndepărtate. Uriașul se întoarse către mașină și făcu un semn din cap. Șoferul stinse farurile, apoi le aprinse, începând să semnalizeze la intervale regulate. Pe povârniș, omul acum se ivea, acum dispărea, mai înalt și mai masiv cu fiecare înviere. Deodată, de cealaltă parte a fluviului, la capătul unui braț nevăzut, o lanternă se înălță de mai multe ori în aer. La un ultim semn al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
acum dispărea, mai înalt și mai masiv cu fiecare înviere. Deodată, de cealaltă parte a fluviului, la capătul unui braț nevăzut, o lanternă se înălță de mai multe ori în aer. La un ultim semn al celui care pândea de pe povârniș, șoferul stinse definitiv farurile. Mașina și omul dispărură în beznă. Acum fluviul era aproape vizibil, sau, mai curând, se zăreau câțiva dintre lungii lui mușchi lichizi, care străluceau în răstimpuri. De fiecare parte a drumului, nespus de aproape, se desena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe el, și desfășurară un fel de punte rudimentară, al cărei plan înclinat acoperi partea din față a plutei. Omul se întoarse la mașină și se urcă în ea, în timp ce șoferul punea motorul în mișcare. Mașina se cățără încet pe povârniș, se profilă o clipă pe cer, apoi se înclină către fluviu, începând să coboare. Cu frâna pusă, înainta încet, alunecând ușor pe noroi, oprindu-se, apoi pornind din nou. Străbătu debarcaderul cu zgomot mare de scânduri săltate, ajunse la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
văzu nevoit să promită că va mai chibzui. Apoi hotărâră să viziteze cartierul de lângă fluviu. Fluviul își revărsa apele gălbui peste malurile joase și alunecoase. Lăsaseră în urma lor ultimele case din Iguape și acum se găseau între fluviu și un povârniș înalt și abrupt, de care se agățau colibe de ramuri și de chirpici. În fața lor, la capătul povârnișului, ca și pe celălalt mal, începea, pe neașteptate, pădurea. Dar albia apelor se lărgea văzând cu ochiul printre copaci, până la o linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
apele gălbui peste malurile joase și alunecoase. Lăsaseră în urma lor ultimele case din Iguape și acum se găseau între fluviu și un povârniș înalt și abrupt, de care se agățau colibe de ramuri și de chirpici. În fața lor, la capătul povârnișului, ca și pe celălalt mal, începea, pe neașteptate, pădurea. Dar albia apelor se lărgea văzând cu ochiul printre copaci, până la o linie nedeslușită, de un cenușiu gălbui, marea. D'Arrast se îndreptă în tăcere către povârniș, al cărui perete purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
În fața lor, la capătul povârnișului, ca și pe celălalt mal, începea, pe neașteptate, pădurea. Dar albia apelor se lărgea văzând cu ochiul printre copaci, până la o linie nedeslușită, de un cenușiu gălbui, marea. D'Arrast se îndreptă în tăcere către povârniș, al cărui perete purta urme încă proaspete ce arătau până unde se ridicase apa în diferite rânduri. O potecă plină de noroi ducea la colibe. În fața lor, câțiva negri priveau în tăcere la noii veniți. Câteva perechi se țineau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
încă proaspete ce arătau până unde se ridicase apa în diferite rânduri. O potecă plină de noroi ducea la colibe. În fața lor, câțiva negri priveau în tăcere la noii veniți. Câteva perechi se țineau de mână și, chiar pe marginea povârnișului, în fața adulților, un șir de copii de vârstă fragedă, cu 'pântecele umflat și cu picioarele subțiri, își holbau ochii rotunzi. Când ajunse în fața colibelor, d'Arrast îl chemă cu un semn pe comandantul portului, un negru mare și surâzător, îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și zbârcită. Avea trupul încă tânăr, umerii uscați și zdraveni iar sub pantalonii de pânză și sub cămașa zdrențuită i se ghiceau mușchii puternici. O luară înainte, urmați de comandant și de mulțimea negrilor, și se cățărară pe un nou povârniș, și mai abrupt, pe care colibele din pământ, din cutii de tinichea și din trestie se țineau atât de greu că trebuiseră întărite cu bolovani. În drum se întâlniră cu o femeie ce cobora pe cărare, alunecând din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
umeri, se îndepărtă. Noaptea era plină de miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în urma lui, nu se mai auzea decât un vuiet nedeslușit. Piatra începea să-l apese dureros pe țeastă și, spre a se mai ușura de greutate, avea nevoie de toată puterea brațelor sale uriașe. Când ajunse la primele străzi de pe povârnișul lunecos, umerii îi înțepeniseră cu totul. Se opri și ascultă. Era singur. Își potrivi bine piatra pe foaia de plută și coborî cu pași prevăzători, dar hotărâți, spre cartierul colibelor. Când ajunse, gâfâia și brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ca și când ar fi fost călător prin văzduh de când s-a născut. Luntrea se înălță în aer, îndreptîndu-se de astă dată spre Muntele de Foc. Trecu peste podișul de lângă munte, unde mii de robi munceau la tăiatul pietrei. Unii erau pe povârniș, alții în gropile adânci săpate tot de ei. Spinările lor negre sau roșii sau galbene erau încovoiate. Mulți robi cărau în spinare bolovani rotunzi sau pietre pătrate. Alți robi, înhămați câte cincizeci sau câte o sută în șir, cu frânghii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]