2,965 matches
-
definiendum printr-o formulă care este definiens. În al doilea loc, Boethius pregătește terenul pentru a răspunde la cealaltă marea întrebare. Cine este persoana? Cui putem atribui caracterul persoanei? Când afirmăm că un oarecare este persoană, nu atribuim doar un predicat moral sau de valoare unui oarecare, ci un predicat ontologic care comportă o valoare și o demnitate axiologică. Persoana este așadar un predicat ontologic la care se conectează un predicat moral de demnitate. La întrebarea dacă nomen dignitatis al persoanei
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
doilea loc, Boethius pregătește terenul pentru a răspunde la cealaltă marea întrebare. Cine este persoana? Cui putem atribui caracterul persoanei? Când afirmăm că un oarecare este persoană, nu atribuim doar un predicat moral sau de valoare unui oarecare, ci un predicat ontologic care comportă o valoare și o demnitate axiologică. Persoana este așadar un predicat ontologic la care se conectează un predicat moral de demnitate. La întrebarea dacă nomen dignitatis al persoanei, pus la baza drepturilor umane, este o atribuție independentă
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
persoana? Cui putem atribui caracterul persoanei? Când afirmăm că un oarecare este persoană, nu atribuim doar un predicat moral sau de valoare unui oarecare, ci un predicat ontologic care comportă o valoare și o demnitate axiologică. Persoana este așadar un predicat ontologic la care se conectează un predicat moral de demnitate. La întrebarea dacă nomen dignitatis al persoanei, pus la baza drepturilor umane, este o atribuție independentă, este necesar să răspundem că acesta se fondează pe un anterior nomen substantiale, pe
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
afirmăm că un oarecare este persoană, nu atribuim doar un predicat moral sau de valoare unui oarecare, ci un predicat ontologic care comportă o valoare și o demnitate axiologică. Persoana este așadar un predicat ontologic la care se conectează un predicat moral de demnitate. La întrebarea dacă nomen dignitatis al persoanei, pus la baza drepturilor umane, este o atribuție independentă, este necesar să răspundem că acesta se fondează pe un anterior nomen substantiale, pe perfecțiunea sa ontologică și pe caracterul în
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Nu e bine să zici și să scrii „... la noi, voit sau nevoit”, ci„... rândurile noastre vor avea, voit sau nevoit, și un caracter polemic” (pagina 9). 2)Virgula nu merge după „același” deoarece În felul acesta despărțim subiectul de predicat, mai ales că Între cele două părți principale de propoziție nu se află nici o parte de vorbire (p. 3, rândul 10). 3) La pagina 4, rândul 5, e mai corect să spui „Ne oprim, nu Înainte de...”, eliminând adverbul „mai”, a
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Mare patron de Întinse terenuri, deținător de imense Întinderi de apă, devenite, ulterior, elește ticsite cu felurite specii de pești, apucător al unei bune părți din miraculoasa Deltă a Dunării; comerciant; politician vestit, În pofida faptului că dezacordurile dintre subiect și predicat erau ceva la ordinea zilei, În vocabularul său, de distins consilier prezidențial, În primul rând, dar, și de toate celelalte, pe care vi le-am trecut În revistă, ceva mai sus, În al doilea. Călătorea, prin Capitală, numai cu mașini
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
puțin nefericiți din senzațiile imediate ale iubirii, cât din cele dezmorțite și trezite din trecut. Dacă dragostea n-ar fi mai mult de o prezență epidermică, ar fi imposibil s-o asociezi suferinței. Dar ei îi convine un nesfârșit de predicate, ca și lui Dumnezeu. Femeia poate fi un infinit nul; în fața iubirii însă, infinitul roșește. Căci totul e prea puțin, raportat la ea. Nu sânt clipe de dragoste față de care moartea pare o simplă obrăznicie? Sânt oameni care, de n-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și didactic printre celelalte științe exacte, a fost subminat în anul 1931 de către Kurt Gödel (1906-1978) prin celebra sa teoremă a incompletitudinii, urmat în 1936 de A. Turing și A. Church, care au demonstrat, independent unul de altul, indecidabilitatea logicii predicatelor de gradul I. Ea vine după o primă demonstrație a completitudinii calculului predicatelor și s-a constituit într-un răspuns dat tentativei prezumțioase a lui David Hilbert (1862-1943) de a formaliza axiomatic, de pe poziții finitiste, întreaga matematică în termeni de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Kurt Gödel (1906-1978) prin celebra sa teoremă a incompletitudinii, urmat în 1936 de A. Turing și A. Church, care au demonstrat, independent unul de altul, indecidabilitatea logicii predicatelor de gradul I. Ea vine după o primă demonstrație a completitudinii calculului predicatelor și s-a constituit într-un răspuns dat tentativei prezumțioase a lui David Hilbert (1862-1943) de a formaliza axiomatic, de pe poziții finitiste, întreaga matematică în termeni de consistență internă. Înainte de a-și fi generalizat teorema, Gödel deconstruiește prin tehnica aritmetizării
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
universaliilor 4. Acest peisaj policrom al științelor formale (pe care îl vom vedea replicat și în cazul științelor empirice) a mai fost identificat, nu fără temei, cu momentul istoric al unei adevărate resurecții a spiritului dionysian 1. Deja de la Kant, predicatul universalității include analitic predicatul necesității, astfel încât, din punct de vedere epistemologic, ruinarea pretenției științifice de fundamentare exhaustivă a matematicii ne împiedică să mai discriminăm între periferie și centru, între normativ și dispensabil. Când este sustrasă presiunilor tehnoștiinței, matematicii îi rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
policrom al științelor formale (pe care îl vom vedea replicat și în cazul științelor empirice) a mai fost identificat, nu fără temei, cu momentul istoric al unei adevărate resurecții a spiritului dionysian 1. Deja de la Kant, predicatul universalității include analitic predicatul necesității, astfel încât, din punct de vedere epistemologic, ruinarea pretenției științifice de fundamentare exhaustivă a matematicii ne împiedică să mai discriminăm între periferie și centru, între normativ și dispensabil. Când este sustrasă presiunilor tehnoștiinței, matematicii îi rămâne, ca argument în favoarea creativității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Analizând evoluția acestor două concepte în filozofia europeană, Heidegger sesizează un mod general al gândirii determinat de interpretarea grecească a diferenței dintre ființă (to on) și ființări (ta onta). Când, în taxonomia categoriilor aristotelice, substanța (ousia) capătă rolul de prim predicat, avem deja un primat al prezentului (parousia) asupra celorlalte două moduri ale temporalității (trecut și viitor). Aceasta înseamnă, în mod fundamental, că ceea ce este este la modul prezent. Această definiție este valabilă și pentru ființarea supremă („Dumnezeu”) care, față de ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
că interpretarea diferenței ontologice dintre Ființă și ființare ca raport de violență (în care ființările contingente tind să oblitereze revelația Ființei) este arbitrară 3. Noțiunile de transcendență, participație și analogie nu sunt neapărat obiectivante, atunci când „existența” nu este acceptată ca predicat univoc pentru Ființa divină și ființare 4. Tema heideggeriană a „Ființei ca diferență” reprezintă pentru Jacques Derrida și Gilles Deleuze matricea compoziției unei noi ontologii a violenței. În cazul lui Derrida, aceasta se desfășoară într-o complexă „gramatologie”, al cărei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
relația cu celelalte discipline. Dar teologia este singura „știință” care nu practică demascarea, deși susține că temeliile sale țin de o crucială dezvăluire (apokalypsis). Țesutul discursiv al teologiei nu poate fi, de aceea, decât retoric (alcătuit, la rigoare, numai din predicate analitice, ca în cazul imnelor liturgice ale Bisericii). Teologia se transformă deci într-o disciplină a repetiției (confirmată în practica cotidiană a rugăciunii). John Milbank asumă această caracteristică a teologiei și o acordă cu principiile cunoașterii narative, demonstrate în capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este, așadar, ansamblul referințelor deschise de către toate felurile de texte (descriptive sau poetice), pe care le-am citit și interpretat, care au îmbogățit orizontul existenței noastre: A înțelege aceste texte șdescriptive sau poetice, n.n.ț, echivalează cu o interpolare printre predicatele situației noastre a tuturor acelor semnificații care transformă propriul mediu înconjurător (Umwelt) într-o lume (Welt)107. Deslușim mai bine, în lumina acestei concilieri provizorii dintre cele două lumi, fondul polemicii lui Ricoeur cu structuralismul, sintetizat în alt loc printr-
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a sunat, repetă. Eu i-am spus că s- ar putea să fie doar o întâmplare, un bătrân care se odihnește pe bancă, dar ea a insistat... În cameră nu erau cărți. Ceea ce se citește aici nu are subiect și predicat. După subiect, în loc de predicat, urmează două puncte. Numele, două puncte. Prenumele, două puncte. Locul nașterii, așijderea. Și, mai ales, nu există atribute sub forma adjectivelor. Adjectivele sunt un mod de a lămuri ; or, aici lucrurile sunt deja lămurite. Polițistul din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
i-am spus că s- ar putea să fie doar o întâmplare, un bătrân care se odihnește pe bancă, dar ea a insistat... În cameră nu erau cărți. Ceea ce se citește aici nu are subiect și predicat. După subiect, în loc de predicat, urmează două puncte. Numele, două puncte. Prenumele, două puncte. Locul nașterii, așijderea. Și, mai ales, nu există atribute sub forma adjectivelor. Adjectivele sunt un mod de a lămuri ; or, aici lucrurile sunt deja lămurite. Polițistul din prezent răsfoia un buletin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vede a învăța acea ramură a filozofiei de stat care în limba vulgară se numește gramatică, pentru care pricină îl sfătuim să mai intre în clasa a doua a universității din Hîrlău ca să studieze profunda teorie despre acordarea subiectului cu predicatul și ad[i]ectivelor și verbilor cu substantivele la cari se referă. Cumcă această prețioasă teorie îi lipsește dovedim prin următoarele citate: Pag. 1: Este cinci ani de când... Pag. 4: Vitele cornute discrește la noi... Pag. 5: A doua condițiune
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
strategemă, pentru a înscena o petitio principii, pentru a câștiga prin subrepțiune unul din rațiunile concluziei. Când începi a suspiciona pe om înainte de a fi dovedit ceva contra lui, unești deja cu ideea ce se crează în capul cetitorului un predicat în defavorul lui, încît concluzia ți-i cu mult mai ușoară. Această suspicionare anticipată e foarte obicinuită în jurnalele politice, a căror misiune se 'nțelege că nu e luminarea publicului, ci escitarea patimelor lui, dar în discuții științifice n-are
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
sumise celor generale, Nu se împreunează un conținut nou cu noțiunea medie, precum se întîmplă aceasta îndealtfel în concluzia categorică, ci se esprimă fără nici un fel de legătură existența pură a noțiunii medie (A). Prin aceasta se și descopere existența predicatului (B) în mod gol și dezlipit. Dacă numărăm în concluzie trei termeni, aicea sânt deocamdată numai doi, și existența, cel mai abstract rezultat al intuițiunii, apare incolor ca al treilea. Pe când în concluzia categorică (după sensul general) existența se presupune
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
general) existența se presupune pentru că cele singulare care repaoză pe baza lor apar în propositio minor, pe când deci concluzia categorică oferă, cu presupunerea existenței, o raportare mai bogată a cuprinsului: concluzia ipotetică reprezintă numai izolarea aceasta, existența fără raporturi a predicatului (B) și este în această privință mai săracă decât concluzia categorică. Apoi am făcut atenți mai sus că concluzia categorică admite și ea această formă. Deci concluzia ipotetică, care fără nimic alta nu are alt cuprins decât faptul subsumțiunii, n-
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în amândouă premisele. Figurile se însemnează de obicei astfel: 1) MP 2) MP 3) MP SM SM SM SP. Această schemă arată figurele goale lipsite de cantitate și calitate; dacă însă între literele cari însamnă numai poziția mediei subiectului și predicatului se vor pune semnele care am convenit a se pune pentru calitatea și cantitatea judecăților, adică a, o, e, i atunci se vor naște înăuntrul acestor figuri modurile lor de combinare. {EminescuOpIX 486} Figura întîia urmează aceste două principii: 1
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
regiuni cu un spor natural scăzut, dar dezvoltate din punct de vedere economic. Un instrument foarte utilizat în analiza fluxurilor migratorii îl reprezintă balanța șah a migrației; în subiectul balanței se vor specifica localitățile de unde se formează fluxurile migratorii, în predicat localitățile spre care se îndreaptă acestea, iar în interiorul acesteia se va indica numărul populației supuse fenomenului migrației (tabelul 2.1). 2.5. Indicatorii resurselor de muncă Resursele de muncă reprezintă acea categorie de populație care dispune de ansamblul capacităților fizice
Analiza statistico-economică. In: Analiză statistico-economică by Mirela Lazăr, Cornel Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/185_a_490]
-
Beaugrande & W. Dressler, 1981, Introduction to Text Linguistics, London, Longman). 5.3. Narativul Pentru a afirma că o suită de propoziții constituie o narațiune coerentă, trebuie să apară recurența personajului constant (actorul esențial, eroul, personajul principal) și raportarea logică între predicatul inițial și cel final. Dimensiunea cronologică a povestirii presupune înlănțuirea a cinci tipuri de secvențe narative sau macro-propoziții: Orientare (sau Introducere) + Complicare (eveniment sau acțiune neașteptată) + Acțiune + Rezolvare (sau nou element modificator) + Morală (stare finală) sau într-o logică a
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
atît pentru folcloristică, cît și pentru naratologie, modelul lui Propp a însemnat triumful structurii asupra tematicii, basmul fiind în opinia lui Propp o "narațiune construită pe o corectă succesiune a funcțiilor", o matrice acțională în care ceea ce contează este stereotipia predicatelor și variabilitatea agenților, executanți ai acestor predicate. Reluînd distincția lui Aristotel din Poetica dintre personaje și acțiuni, Propp inversează relația ierarhică a acestor două instanțe constitutive ale povestirii; dacă în discursul literaturii culte personajele sînt esențiale conform postulatului esențialist-umanist al
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]