KorAP: Find »[drukola/base=preeminență & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...32 >

800 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

punerii acestei întrebări; pe de alta, actul analitic este determinat, dar de loc comun (obișnuit), în orizontul modului său de a fi. Necesitatea analizei este legată de însuși modul de a fi al Dasein-ului, de "situația" sa coordonată prin principiul preeminenței sale ontic-ontologice; tocmai această dublă predeterminare a sa ontic-ontologică, prin sine și prin ființă constituie necesitatea analizei în scopul de a scoate la iveală nu atât temeiul Dasein-ului, cât structura sa factică reprezentând sensul său propriu de a-fi-în-lume. Posibilitatea, prin

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
cu putință ceva; este vorba despre analiza unei probleme de logică clasică statutul verbului, al lui "este", din structura judecății de predicație prelungită către o "pragmatică logică"; aceasta din urmă fiind firească pentru contextul în cauză, dacă ținem seama de preeminența ustensilică a ființării pusă în sens de Dasein, de antecedența "deținerii prealabile" față de "privirea prealabilă" și a acesteia față de "conceperea prealabilă" în structura factică a Dasein-ului, altfel spus, de funcția propedeutică a unei hermeneutici a facticității în constituirea structurii (existențiale

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
formal pentru a viza limitele judicativului. De fapt, Heidegger valorifică potențialul non-judicativ al problemei în cauză, prin câteva întrebări și prin schemele de răspuns la acestea. Poate cel mai semnificativ gând, în sensul ce ne interesează aici, este acela despre "preeminența ontologică a Dasein-ului", gând făcut cu putință tocmai de extensia fenomenologică (ontologică) a sensurilor lui "este" și de reorizontalizarea propriu-zis ontologică a temei care îl vizează pe acesta. Heidegger crede că cea mai dificilă problemă legată de "este" se referă

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
pe acesta. Heidegger crede că cea mai dificilă problemă legată de "este" se referă la statutul său în propozițiile ontologice, adică în acele propoziții care îl presupun deja pe "este", ființa. Tocmai în sensul unei posibile soluții, el indică și preeminența tematică a Dasein-ului pentru orice încercare filosofică, în genere. Este aproape natural să începi elucidarea problemelor ontologice cu cel care pune întrebarea, fiindcă tocmai datorită lui este cu putință însăși întrebarea și dobândește un sens răspunsul adecvat, iar în contextul

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
existențialul "concepere prealabilă" (dincolo de "ontologia" enunțului). Aceste două probleme sunt legate necesar de cele cinci structuri intenționale dezvăluite de enunț și formulate mai sus. Iar acestea din urmă pot fi ele însele dezvăluite numai printr-o căutare susținută de faptul preeminenței ontologice a constituirii (de sine) a Dasein-ului față de orice altă constituire ființială. După cum îl prezintă Heidegger, enunțul nu este desprins total de determinarea sa judicativă. Cele două determinări logice (judicative), formal și alethic, deși resemnificate fenomenologic, socotite, altfel spus, existențiali

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-l, dar, în fapt, confirmându-l prin opoziție negatoare. Non-existența, funcționând ca un corelat necesar al Dasein-ului, apare ca unitate a negativităților lui "nu" și ale lui "nici", ca un fel de unitate sintetică, din care acestea se desprind, fiindcă preeminența îi aparține unității. De asemenea, non-existența îi îngăduie Dasein-ului însuși să se exprime ca eveniment, ca revelare a propriului său; mai bine spus, ca act de venire din sine și de deschidere. Dar toate acestea nu au un sens "substanțial

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
către propriul Dasein păstrând un "rest", întrucât acesta nu și-a consumat toate putințele de a fi; și nu și le poate consuma decât prin moarte. De aceea adică datorită acestui rest (de putințe de a fi) cea care capătă preeminență dintre cele trei extaze temporale este aceea a viitorului, iar originarul ontologic reprezentând raportul Dasein-ului cu propria ființă este posibilul propriu acestuia, de fapt, posibilul ca atare, ce corespunde intenționalității sale originare: moartea însăși. Dasein-ul este, prin urmare, act: ființa

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
de prealabil) ceva-ca-ceva. Acum ar trebui diferențiat între funcția lui "ca" în genere și aceea a lui "ca" din ceva-ca-ceva. Este clar de la "prima vedere" că primul "ca" este genul celui de-al doilea. Iar dacă structura intențional-factică ceva-ca-ceva are preeminență, în orizontul constituirii locului-de-deschidere a Dasein-ului, față de orice altă structură, înseamnă că în "ființa" sa subzistă "ca"-ul. Tocmai acesta este operatorul prin care "ceva" și încă "ceva", ambii termeni constituiți ca ceva (descoperiți) în locul-de-deschidere, pot fi aduși la

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ființă și ne-ființă, precum și analogia acesteia cu diferența dintre știință și părere, fiindcă acestea două din urmă sunt rezultatele exercitării unor funcții de cunoaștere (gândirea și simțurile) asupra unui obiect potrivit fiecăreia: ființa și ne-ființa, "obiectul" având, cumva, preeminență. Pentru Parmenide, ne-ființa poate fi gândită ca fiind ceva: anume ceva de condiția lucrului dat simțurilor; ar putea fi vorba de ceva ce va fi gândit mai târziu, de către Heidegger, ca având condiția de ființare dată în interiorul "lumii" ca

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
limitele dictaturii judicativului, adică se poate ivi un gând despre ceea ce ar avea puterea de a deschide o altă cale a gândirii, una diferită de cea proprie istoriei judicativului constitutiv, totuși, una care nu ar avea puterea constituirii în afara unei preeminențe în chiar lumea vieții omului, acolo unde gândurile, rostirile și practicile trebuie puse, totuși, în ordine ... temporală. Această cale de gândire, asemenea celei judicativ-constitutive, nu este ea însăși decât un fapt al lumii vieții, dar al acesteia în măsura în care o ordine

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
filosofică, anume aceea a teoriei categoriilor, apreciată de Constantin Noica, de exemplu, ca fiind unul dintre puținele fapte cu adevărat notabile din întreaga istorie a filosofiei. Faptul acesta însă nu trebuie să ne deruteze în sensul de a accepta o preeminență a termenilor-funcțiuni sau pozițiilor logice în judecată față de aceasta din urmă; termenii-funcțiuni sau pozițiile logice, de o parte, judecata, de alta, sunt, deocamdată, în echilibru. Punerea în formă a rostirii, prin aceste convenții de statut obiectual (ființial) și funcțional al

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
unit fiind cu verbul, îi dă acestuia ceea ce potențialul său reclamă: un sens ontologic ("existențial"), lărgind astfel "valoarea instrumentală" a lui "este", care, acum, nu mai reprezintă o simplă copulă (între S și P ce trebuie "legați"), însăși judecata căpătând preeminență operațională, constitutivă, care va avea drept urmare dacă nu cumva a avut deja constituirea unui "orizont" în care va fi cu putință apariția oricărui sens, a oricărei constituiri cu sens, mai bine zis, corespunzător judecății înseși: este vorba despre "judicativ". O

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
este vorba despre "judicativ". O identificare a judecății cu însuși cogito-ul luat în general ar fi prematură, nu însă și lipsită de rost; ar fi prematură, fiindcă în ordinea firească a constituirii "lumii" fie aceasta "lume logică pare a avea preeminență constituirea obiectuală a lui S și P, apoi a judecății în sensul "legării" celor doi termeni, obiecte constituite ele însele deja și fără o intenționalitate care să-i vizeze prin ceea ce ei nu sunt încă; dar nu lipsită de rost

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
până la urmă, nu cumva doar dispoziția noastră către conceptualizare (citește: judicativizare) ne creează o astfel de problemă a timpului și a relațiilor sale cu subiectul etc., dincolo de fireasca problemă a constituirii subiectului? Timpul judicativ este obiectiv, dar nu în sensul preeminenței "obiectului" în constituirea "lumii", ci după regulile judecății, care prestabilesc orice constituire, de orice nivel sau tip, inclusiv pe aceea a "lumii". În plus, timpul judicativ își sporește nuanța obiectivă prin susținerea sa de către conștiința filosofică, istorică în esența sa

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
primul său act este îndreptat către un subiect; dar un subiect care este substrat, ceea ce înseamnă că el este deja disponibil pentru primirea unor determinări, care îl fac să fie ființarea aceasta și nu alta. Tocmai din această perspectivă capătă preeminență un subiect în stare să se deschidă către alt subiect: iar primul (dar posibil și cel de-al doilea) este ființare conștientă (care îl constituie pe Celălalt, cum am văzut, prin timporizare, adică prin timpul propriu, acela care l-a

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
totodată, să "înțeleagă" constituirea și ființarea reprezentată de Celălalt, dar să și scoată în evidență natura condiționată (prin multiplicare obiectuală) a ființării, a oricărei ființări, reprezintă timpul (pur și simplu). Subiectul ca ființare conștientă este timpul însuși 202; de aici preeminența obiectuală a timpului și corelativitatea sa cu actul constitutiv al judecății (care, acum, nu este altceva decât însăși timporizarea, cu cele trei sensuri ale sale). Așadar, o asemenea ființare, care este timpul, este. Fiind, timpul este, obiectual, tot una cu

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
adică însăși obiectualitatea lor constituită, este dublu condiționată: ca ființare și ca funcție. Reprezentând o ființare, predicatul este și el timp (timpul ca ființarea proprie). Totuși, în unitatea judecății, el se deosebește funcțional de subiectul logic; mai mult, are o preeminență funcțională, pusă în evidență mai devreme. "Ființial", el poate reprezenta o însușire a unui subiect; și se întâmplă aceasta, pentru că el se predică despre un subiect: de aici însuși numele său: "predicat". Predicarea nu este la voia întâmplării, ci după

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
zonă propriu-zis lăuntrică, unde capătă rost "partea" (de aici dimensiunile, cele trei, ale timpului), sau dincolo de sine, într-un loc din care timpul însuși se trage. Augustin a construit o bună imagine pentru ambele locuri, susținând, în ultimă instanță, ideea preeminenței locului de dincolo de timp, identificat de el cu veșnicia. Iată încă o ilustrare a sensului de transcendent pe care cele două elemente ale aspectului alethic al judecății îl constituie. Sensul acesta este, înainte de toate, unul temporal, reprezentând însăși reflexivitatea timpului

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
reflexivitatea (în mod necesar) transcendentă, are valabilitate dincolo de judicativ; în interiorul orizontului judicativ, un asemenea fapt, cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a "rătăcirii" minții omenești), fie este adusă în joc "ființarea" care are preeminență ontologică și care, datorită acestei poziții, își exercită puterea de a regla, prin propria reflexivitate și identitate cu timpul -, raportul cu sine al oricărui alt fapt sau fenomen. De asemenea, în termeni strict judicativi, reflexivitatea timpului poate fi luată ca

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
una care este de la bun început "în carne și oase": aceea a timpului și tocmai din acest motiv, a tuturor celorlalte. În aceste raporturi originare nu este deja implicat, totodată cu sensul de transcendență, și sensul de ierarhie, sugerat prin preeminența raportului temporal de transcendență. Deocamdată, altfel spus, ființa nu îi este "superioară ontologic" ființării, nici ființei acesteia. Dar numai la început; apoi, ierarhia va funcționa, pentru că ea corespunde esenței dictaturii judicativului, esență aflată sub semnul unui fenomen despre care încă

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
decât judecata, cu cele două aspecte ale sale; mai precis, locul îl reprezintă aspectul alethic al judecății, în structura verb timp, și fenomenul celei de-a doua timporizări a tuturor acestor elemente. 4.6. Punerea în discuție a tezei privind preeminența ființării umane Ființarea se distribuie, temporal, în trei direcții; de fapt, timpul însuși în-ființează (constituie judicativ) în trei direcții. De ce sunt trei? Cum este în-ființat "ceva" (ființarea)? Cum timpul însuși reprezintă ființarea (pe care o timporizează), deși el este, în

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a celor două aspecte ale judecății. Non-judicativul a apărut deja ca un tărâm al libertății, mai bine zis, al hotărârii libere. Dar cine se hotărăște? Și de ce a trebuit introdus aici sensul de ființare conștientă aflată în legătură cu ființa? De ce capătă preeminență, chiar în perspectiva unei rupturi a gândului despre timp de convențiile dictaturii judicativului, fel de fel de fapte care nu au o legătură clară cu ființarea conștientă, chiar dacă în orizont judicativ tocmai aceasta este "poziția" cheie, cea în jurul căreia se

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
orizont judicativ, atâta vreme cât "ființarea conștientă" este socotită privilegiată, iar ea, altfel numită decât a fost în tradiție, chiar altfel gândită și reconstruită decât s-au petrecut acestea (gândirea și reconstrucția sa) în tradiție, rămâne preeminentă, sub un motiv sau altul? Preeminența în cauză este luată în sens maximal: chiar așa stau lucrurile însele; și aici se află exagerarea; dar și motivul pentru care, chiar în asemenea condiții, "subiectul" își păstrează toate sensurile tradiționale, la fel și "obiectul" și relațiile dintre aceste

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
de filosofare mai vechi sau mai noi, prin retematizarea unor probleme care deseori, în istoria filosofiei, au fost marginalizate, cum ar fi problema nimicului. Dar mai cu seamă au fost forțate aceste granițe prin radicalizarea problemei vizând, în termeni heideggerieni, preeminența ființării umane față de toate celelalte ființări. Husserl, Heidegger, Max Scheler, Rudolf Otto, Wittgenstein, Buber, Gadamer, Yannaras, Eliade, Levinas, Marion au pus în mișcare asemenea experimente prin care este întărită atitudinea de forțare a granițelor dictaturii judicativului pe căile amintite. Oricum

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
date fiind toate acestea, ne putem întreba dacă nu sunt posibile și alte căi către faptele non-judicative, în afara celei corespunzătoare tematizării nimicului. Și, mai mult, nu ar trebui, pe baza experimentelor filosofice evocate mai sus, să încercăm să scoatem ideea preeminenței umanului de sub constrângerile judicative fapt neîmplinit în filosofiile celor numiți pentru a o reformula non-judicativ? Preeminența judicativă a ființării conștiente conduce către singurătatea și singularitatea (ființială) a omului; de aici, poate, chiar dificultatea constituirii sensului de Celălalt și, în urmare

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]