1,626 matches
-
de ce-l contrazisese fără motiv pe maiorul Smith, cînd va primi anunțul că soldatul Iuffo evadase din spital și Încercase să se refugieze pe o insulă din apropiere, cu un elicopter al armatei americane; atunci colonelul Își va aminti că presimțise asta. Dar pînă atunci, se vor Întîmpla multe alte lucruri aproape la fel de interesante, iar colonelul nu avea cum să le presimtă chiar pe toate. O oră mai tîrziu, sau poate mai puțin, la unul din etajele palatului administrativ din centrul
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
se refugieze pe o insulă din apropiere, cu un elicopter al armatei americane; atunci colonelul Își va aminti că presimțise asta. Dar pînă atunci, se vor Întîmpla multe alte lucruri aproape la fel de interesante, iar colonelul nu avea cum să le presimtă chiar pe toate. O oră mai tîrziu, sau poate mai puțin, la unul din etajele palatului administrativ din centrul capitalei Baakho, avea loc Întrunirea celulei de criză a guvernului roland, prezidată de Însuși Împăratul Roland I. Bineînțeles că era o
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cu Îngrijorare la posibilele ei consecințe și Își propuse să-l Întrebe cît mai curînd pe Vic ce ar trebui făcut pentru a evita o catastrofă la nivel planetar, cînd Naggie o chemă prin interfon la ea În birou. Christina presimți ceva neplăcut; cel puțin neplăcut. Mai Întîi, bănui că Îi scăpase vreo greșeală de exprimare În ultimul buletin de știri. După care se temu că Naggie primise iar vreo scrisoare de la un ascultător nemulțumit de calitatea emisiunilor ei despre fericire
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Îi era totuși prea ascuțită, iar fruntea, sau atît cît putu vedea din ea, părea un pic prea bombată. Era sau nu era Vic?... Ce proastă! În 1965 Vic abia se născuse. Temîndu-se că, prin descoperirea ei, frauda o enigmă, presimțind În această descoperire ceva interzis, primejdios, simțea totodată o mare neliniște care izvora din sentimentul că, În continuare, orice e posibil. De aceea puse fotografia la loc, În sertarul uitat descuiat, străduindu-se să o așeze exact În poziția În
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
deranja defel, cum nu o deranja nici parola pusă pe computer. Se mulțumise cu presupunerea că Vic nu era un simplu ofițer de rang inferior, șef al unui depozit de carburanți. Nu Îndrăznea să meargă cu gîndul mai departe și presimțea că nu are voie să știe mai mult. Iar Începînd din săptămîna următoare, era hotărîtă să nu-l mai sîcÎie nici cu telefoanele la depozit. Totuși, de această dată apăruse o problemă urgentă și trebuia să-l consulte neapărat, pentru
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
strada. Dar Maximov traversă și el și o urmări Împingînd repede roțile căruțului de infirm, cu o Îndemînare de-a dreptul uimitoare. PÎnă să o ajungă, ea intră Într-un mic magazin de Îmbrăcăminte second hand. Mai precis, se ascunse, presimțind poate ceva neplăcut sau periculos În insistența lui, se băgă printre mormanele de haine la kilogram și probă la repezeală rochii care, după ce că nu i se potriveau deloc, mai și miroseau nu știu cum. De altfel, după ce probase o bluză roșie cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
din ce În ce mai limpede și din secundele ei cobora parcă un Înțeles adînc pentru Întreaga adunare, care le umplea sufletele de mulțumire. Ca și cum cele cîteva cuvinte ar fi dezvelit dintr-o dată prin ele Însele un adevăr cuprinzător, pe care pînă atunci Îl presimțiseră numai - adevărul Întregii lor vieți. Christina nu-și mai amintea ce anume spusese. Dar simți cum scaunul pe care se afla se ridică și plutește legănîndu-se ușor la cîțiva centimetri deasupra podelei, În timp ce fața și părul din cap păreau cuprinse
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
-i ceruse astfel de explicații, și pînă la urmă lucrurile rămăseseră așa cum se nimerise. Ce urmase ținea de logica ironică a vieții. Aparent, cursul propriei vieți depindea de hotărîrile pe care ea singură le lua, dar de fapt știa sau presimțea că intră de fiecare dată În jocul forțelor iraționale care o dominau dintotdeauna și că nu putea lua decît decizia cea mai imprudentă. Se livra naivă Împrejurărilor, cu un fel de eroism superstițios, dacă nu cumva inconștient, mizînd pe impulsurile
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
goale. Probabil că Însăși transparența lor era un fel de conținut care Îl Împiedica să vadă ce e Înăuntru. Ciudat era mai ales faptul că avea conștiința deplină a sensului lor - știa că știe despre ce e vorba! Mai degrabă, presimțea. Numai că totul rămînea la nivelul presimțirii, nereușind să depășească pragul de potențial care să le facă accesibile. Era, În toate acestea, un fel de nedumerire a minții, care se vedea În imposibilitatea de a ajunge la propriile gînduri. Ca și cum
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
acelor oameni și cu toții vor crede că e beată. Bineînțeles că Fi n-ar ierta-o niciodată. Grozav. — Ești sigură că n-ai vrea să rămâi aici? a Întrebat-o Ruby pe Bridget, care acum suspina și se Închina. Ruby presimțea că Bridget va decide să boicoteze circumcizia. În primul rând, dacă rămânea În bucătărie ar Însemna că nu exista nici o șansă să facă vreo scenă și să distrugă ceremonia. De asemenea, Ruby putea sta la masă, sorbind apă până când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
provenit dintr-un țăran sărăcit din propria-i nechibzuință și bucuros acum, la reforma agrară, să facă rău semenilor săi. „Cum poate un om să urască până-ntr-atâta lumea din care a ieșit?”, se întreabă Ilarion Ulma, „răzeșul” care presimte sfârșitul clasei sale: „Cine știe ce-i rău și ce-i bine? Om trăi și-om vedea. Destul că ce-a fost piere.” Răzeșul moare și el, fără răspuns, întrebându-și necontenit fiul: „Cu noi cum rămâne, Ioane?” Ca și în romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287377_a_288706]
-
Gauchet și preluat de la Max Weber care îl folosește în sensul de folosință a magiei ca tehnică a salvării. Dimpotrivă, o lume ,,dezvrăjită", este o lume care a procedat la ,,înlăturarea magiei ca tehnică a salvării"14. Occidentul Medieval nu presimțea Reforma și nici avântul economic de mai târziu, minunea despre care discutăm și căreia încercăm a-i găsi determinismul. Marcel Gauchet, extinde înțelesul sintagmei folosită de Weber la acela de ,,sfârșit al domniei invizibilului"15. Putem înțelege și așa impunerea
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
podoabe-s/Și haine pentru chin; ci port ceva/În sine-mi, nefăcut a se vedea."217 Dinăuntrul sufletului i se arată moartea și lui Gelu Ruscanu, chiar dacă spectrul tatălui nu apare încă pe scenă. Nu apare, însă eroul îi presimte ivirea. Har divin, sau blestem diavolesc? Scolasticul Praida optează pentru a doua ipoteză: "Gelu: Tovarășe Praida, până astă-seară tatăl meu, pe care abia l-am cunoscut...era o abstracție...Nu l-am văzut bine decât în fotografie, căci eram prea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
fost întărite de detașamentul antiterorist al trupelor speciale de securitate. La început, mulțimea a conjurat soldații să nu reprime demonstrația, pledând pentru nonviolență; au existat și reacții mânioase împotriva sosirii soldaților, aceștia fiind admonestați. În cele din urmă, dezorganizată și presimțind reprimarea, mulțimea s-a retras, fugărită de detașamentele antiteroriste. Cu această ocazie, au fost operate primele arestări printre demonstranți (câteva zeci). Majoritatea arestărilor (sute, de data aceasta) aveau să fie operate în zilele următoare revoltei, după identificarea manifestanților (prin fotografii
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de când merg acolo, n-am încetat s-o urăsc pe cucoana care, bănuiesc, e patroana. E hâdă, odioasă, poartă ochelari și te privește ipocrit. Culmea ironiei, dugheana se numește «La vie claire». De fiecare dată când am intrat acolo am presimțit că voi izbucni” (II, 90). Și, într-adevăr, într-o zi Cioran izbucnește: „Azi îmi oferă două pâini de secară foarte turtite (parcă ar fi fost laminate) și-mi spune că sunt mai ieftine (un franc bucata) pentru că sunt necrescute
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
s-ar simți pe pământ mult mai acasă decât mine. Dar comparația nu este bună: căci nu puritatea mă împiedică să fiu la unison cu lumea, nu, e altceva, un venin nostalgic, pe care doar demonii, foști îngeri, îl pot presimți sau concepe” (I, 158). Fost înger, adică demon, Cioran apelează la soluția muncii fizice pentru a ucide în sine răul conștiinței individualizatoare. De fapt, pentru a regăsi extazul: „Extazul e lucrul pe care toți îl caută prin toate mijloacele Ă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mi se părea însă că Weininger a mers cel mai departe în acea voință, acea căutare a autonimicirii, că reprezenta un caz-limită, cazul” (III, 128). În fine, să fi fost Cioran, în tinerețe, cu adevărat el însuși?! Sau să fi presimțit el, în golul pe care-l identifica în neamul său, propriul gol? De nu va fi fost la mijloc încercarea de a se construi pe sine împotriva adevăratei sale esențe, aceea a neantului, pe care o presimțea... Oricum, Cioran își
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Sau să fi presimțit el, în golul pe care-l identifica în neamul său, propriul gol? De nu va fi fost la mijloc încercarea de a se construi pe sine împotriva adevăratei sale esențe, aceea a neantului, pe care o presimțea... Oricum, Cioran își amintește de copilărie, uneori chiar de tinerețea petrecută în România, ca de un paradis. Mărturisește: „Când evoc anii tinereții mele din Carpați, trebuie să fac un efort să nu plâng. Explicația e foarte simplă: nu cred că
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a cărui copilărie s-ar putea compara cu a mea. Cerul și pământul erau, cu adevărat, ale mele. Până și spaimele mele erau fericite. Mă trezeam și mă culcam Ă ca Stăpân al Creațiunii. Eram conștient de fericirea mea și presimțeam că o voi pierde. O teamă secretă îmi măcina zilele. Nu eram chiar atât de fericit pe cât pretind acum” (I, 149). Nimic nu se compară cu copilăria petrecută la Rășinari: „În afara anilor de la Rășinari, am trăit în anxietate, în teama
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sau omul cu personalitate, care se definește pur și simplu prin bizarerie. Subiectul povestirilor, concentrat, pornește de la un motiv inițial pe care autorul îl amplifică și îl îmbogățește pe parcurs: în Friguri, de exemplu, o femeie cu o intuiție deosebită presimte un pericol și îi interzice iubitului ei să meargă la o întrunire, salvându-i astfel viața. Intriga este adesea aproape inexistentă, un singur element fiind suficient pentru a coagula „miezul” povestirii: pe un condamnat la moarte călăul nu are curajul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287260_a_288589]
-
de curte, autor de Mashenzug-uri și versuri ocazionale, era și el un „rege al poeziei veșnic tânăr și ferice”, un personaj oficios, cu respectul convențiilor; dar în adâncul ființei lui era vizitat de o manteia păgână care-l făcea să presimtă, ca și Sadoveanu al nostru, misterele universului; din adâncul ființei lui îi veneau impulsurile acelui daimon care face dintr-un simplu muritor un supraom. Altfel; și Goethe a exprimat un număr considerabil de platitudini, bineînțeles, niciodată în forme atât de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cărei rezultat e pe de o parte vacuitatea și atonia manifestării externe, care nici nu mai e propriu-zis expresie, ci se reduce la enunț, iar pe de altă parte acumularea nemaipomenită a depozitului intern. Primele simptome ale acestei „involuții” se presimt de altfel chiar și în Plumb. Dar la început, poezia lui Bacovia aparține prin toate referințele ei implicite și explicite ariei simboliste și postsimboliste (Rollinat, Rodenbach, Maeterlinck) pe care însă, discuție nu încape, o depășește infinit. Toate elementele „decorului” și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
se va produce sau nu un miracol, dar în care miracolul e posibil și așteptat. Iminența lui e resimțită nu fără spaimă, dar o spaimă dinainte asumată, nădăjduind nu se știe prea bine ce, dar ceva irevocabil despre care poeta presimte că-i va covârși ființa, dar de care e irezistibil atrasă, ca de singurul lucru cu adevărat vrednic de a fi încercat. Pentru o dată mă aflu, pe un punct, în dezacord cu Valeriu Cristea care în foarte frumoasa lui cronică
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
un moment al discuției se vorbea de reluarea numelor partidelor istorice. Se punea problema de ce la noi s-au reluat aceste denumiri și În celelalte țări, nu. Mă gândeam că ceilalți estici nu acceptau comunismul ca pe o obișnuință. Ei presimțeau că acest ism dur, comunismul, va trece, motiv pentru care au luptat ca acesta să dispară, pe când la noi nu a existat această conștiință a tranziției. Și apoi a venit ruptura. Ceilalți estici au simțit că evoluează. Ei nu trebuiau
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
se subordoneze panicii tale totale. Și crezi într-adevăr că e posibil să nu te uzi atunci când plouă. EL: Este o eliberare... când plouă, pentru că o ploaie e silită să se anunțe. Mi-e frică să nu se anunțe totul. Presimt peisajul, aud porcii înecați în foame, aud vocile solide, care se dedau la o serbare populară: și mă văd pe mine cu o grămadă de nevoi, silit să fac o figură în peisaj, care murmură: Conducătorul nu l-a înțeles
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]