1,380 matches
-
clară ilustrare a acestei tendințe 26. Cercetătorii Înșiși au contribuit la afirmarea acestei dihotomii, chiar și atunci când au Încercat să o critice, având În centrul analizei fie scriitori, fie economiști, fie politicieni. Analizele unor astfel de cercetători sunt infuzate de presupoziții privind modernizarea și dezvoltarea, modernismul și tradiționalismul. Poziția eugeniștilor nu poate fi Încadrată cu ușurință În modelele actuale de analiză a dezvoltării și modernizării Europei de Est În perioada interbelică. De exemplu, sociologul Daniel Chirot a stabilit recent că opoziția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
construiesc teorii greu de verificat, iar acest lucru este datorat, parțial, faptului că realitatea socială se schimbă. Kuhn susține că o "revoluție paradigmatică" se produce atunci când se confruntă două "paradigme incomensurabile", adică incompatibile. În acest caz partizanii fiecărei școli resping presupozițiile celorlalți și contestă rezultatul muncii lor. În științele sociale, această "incomensurabilitate" ia adesea forma unei ignorări mutuale. Paradigmă: un concept polisemic Mulți savanți și-au exprimat dubiile în privința existenței paradigmelor, chiar și în științele naturale. În postfața celei de-a
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]
-
sau principiu al non-risipei. 2.5. PRINCIPIUL GENERAL AL ACȚIUNII RAȚIONALE În privința acestui principiu există două abordări. 1) Prima consideră principiul raționalității un dat invariabil al naturii umane, o realitate cotidiană și banală, constatată prin experiență. Aceasta trimite la o presupoziție, la un apriorism nonistoric sau transistoric. Economiștii clasici, utilizînd această abordare, au produs remarcabila doctrină liberală. Începînd cu F. Quesnay și A. Smith, teoria economică clasică preconizează laissez-faire-ul și condamnă intervențiile statului în viața economică. Raționamentul implicit este următorul: dacă
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
ar putea formula ipoteza că familiile au mai puțini copii deoarece este vorba despre o sursă de satisfacție particulară, mare consumatoare de timp. În revanșă, aceste familii cheltuie mai mult pentru copiii lor, pentru haine, educație, sănătate, timp liber etc. Presupoziția, imposibil de verificat sau de infirmat, a unei iubiri pentru copii în scădere vertiginoasă nu este deci necesară pentru a explica scăderea natalității. Dragostea (sau preferința, cum doriți) pentru copii nu s-a schimbat, doar maniera de a se manifesta
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
în construcția sa este în fapt tema predilectă a acestei autoare): „Dar cum pot deveni oamenii nedrepți, mai ales după atâta exactitate privitoare la condiția fericită a omului drept? Asupra acestei chestiuni, Platon nu ne mai dă o explicație numerologică!”. Presupoziția comentariului este că explicația decăderii se referă la constituția ideală, iar problema decăderii caracterelor umane în grupul care deține puterea ar fi cu totul alta. Or, tocmai că explicația genetică se întemeiază pe ideea generării indivizilor, și tocmai degenerarea interioară
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
corespunzându-i cea mai bună. „Cea mai bună dintre ele este regalitatea, iar cea mai rea este timocrația (politeia)”. Comparând distribuirea gradelor de valorizare negativă sau pozitivă pe cele două axe, ne dăm seama că Aristotel pune în aplicare o presupoziție axiomatică care ar suna cam așa: binelui cel mai mic îi corespunde în pervertire răul cel mai mic, iar binelui cel mai mare îi corespunde în pervertire răul cel mai mare. Să aranjăm cele șase forme, în mod succesiv, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la un principiu al domeniilor comunicante în care mesajul se întregește prin trecerea de la unul la altul. Desigur, o asemenea posibilitate ar putea fi corectă dacă, într-adevăr, analogia domeniilor în platonism este una garantată: suntem înclinați să admitem această presupoziție ca pe una evidentă, de vreme ce ne amintim analogia părților sufletului cu cetatea, și a părților sufletului cu etajele universului, în Timaios. Nu trebuie neapărat să ne întrebăm dacă avem înainte un dialog politic sau unul metafizic, dar am putea, în
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tot atâtea nume globale ale cetății: toți cetățenii, legile, impersonalul, tradiția. Deturnând oarecum ilegitim discursul, Socrate întreabă: „Dar nu asta te întreb, o preabunule, ci care om îi face mai buni ...”. Cu această schimbare a subiectului, Socrate a introdus o presupoziție neargumentată în text, și anume faptul că cineva determinat ar primi ca sarcină educația celorlalți, adică formarea cetății. Or, așa cum același dialog o spune, cetatea este locul tuturor specialităților, ceea ce înseamnă că Platon ar propune aici o specialitate a tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la un posibil alt dialog, dedicat filosofului, și care ar completa un triptic sofist-om politic-filosof. Să înțelegem că există un raport de contrarietate între omul politic și filosof? Bineînțeles, fără o referire concretă în text, aceasta este doar o presupoziție, dar încă de la începutul progresiei dihotomice aria de acțiune a omului politic e foarte strict determinată, astfel încât doar un concept de filosof ca posesor al întregii științe ar mai integra și știința politică; mai degrabă, acesta ar fi un sofist
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
indeterminată. Orice verdict cu privire la "globalizarea" și, în consecință, "localizarea" culturală poate fi revocat prin apel la o serie nelimitată de strategii analitice specifice "relativismului cultural". Suspectarea unei definiri "universale" a culturii a creat condițiile unei reconsiderări contemporane a situării în raport cu presupozițiile tradiționale ale culturii. Termenul de "cultură" este unul dintre cei mai supradefiniți și aplicați termeni teoretici din discursul filosofic generalizat la toate domeniile de referință ale cunoașterii și acțiunii umane. În raport cu felul în care sunt definite cadrul și actele culturale
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
complexe ale culturii. În condițiile exercitării puterii culturale în textura vieții de zi cu zi, aceste teorii culturale ar putea fi percepute ca produse ale criticii culturale angajate în discriminarea, înțelegerea și evaluarea consecințelor problematicilor culturale. Astfel, de pildă, provocarea presupozițiilor moderniste despre "universalitate" și "rațiune" s-a făcut din perspectiva investigării noțiunilor de "contingență", "temporalitate" și "situație". Cât privește diversitatea de forme, practici și identități culturale, sintetizate în termenii "diversității culturale", aceasta ar fi determinată de complexitatea contextuală a vieții
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
ca "materialism al întâlnirii" sau, printr-o expresie a lui Bourriaud, ca materialism din întâmplare. Acest tip de materialism s-ar inspira din caracterul contingent al lumii a cărei origine și a cărui sens ar fi indiscernabile. Pornind de la aceeași presupoziție slabă, Bourriaud afirmă că estetica relațională nu ar reprezenta o teorie a artei, ci mai curând o teorie a formei 48. Aceasta nu este însă decât o afirmație teoretică dintr-o serie de observații teoretice care alcătuiesc protocolul prin care
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
de artă, muzee, organizații non-guvernamentale). Din perspectiva lui Roger Seamon 120, ca activitate umană ubicuă, critica este o parte inerentă a culturii în general. Obiectele criticii pot fi instrumente (artefacte cu scop specific), fapte (acțiuni judecate din perspectivă morală), teoreme (presupoziții cu privire la ceea ce este adevărat) și acte performative. Dacă în trecut critica de artă făcută din perspectivă "legislativă" presupunea oferirea unei judecăți asupra calității operei de artă, critica de artă actuală oferă judecăți mai curând asupra semnificației lucrărilor de artă. Schimbarea
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
fiind o definiție a artei. Orice alt aspect ori calitate a propozițiilor ar fi irelevante pentru "condiția de artă" a operelor, care este o "stare conceptuală" eliberată de constrângeri morfologice. Prin urmare, validitatea propozițiilor artistice nu este dependentă de nicio presupoziție empirică, și cu atât mai puțin estetică, cu privire la natura lucrurilor. Propozițiile artei au un caracter lingvistic și nu factual, exprimând definiții tautologice ale artei care nu necesită verificarea lor în afara contextului artei. Arta este definiția artei.159 Art after Philosophy
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
niciunele dintre ele nefiind scutite de procesul istoric 182. O altă propunere de analiză post-estetică, cu elemente interpretabile de pre-estetică, vine din partea artistei-teoreticiene Adrian Piper care definește "meta-arta" ca fiind acea activitate de a face explicite procesele gândirii, procedurile și presupozițiile producerii oricărui fel de artă. Procesele gândirii pot include atât modalitățile în care este propusă o lucrare ipotetică, și în care te poți inspira din lucrările altora ori dintr-un aspect neobservat anterior al propriilor tale lucrări, cât și rezultatele
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
lecturi, ale unei conversații, ale unei experiențe. Procedurile includ felul în care sunt utilizate materialele, genul de decizii cu privire la întrebuințarea lor și în ce măsură lucrarea solicită interacțiune (socială, politică, colaborativă), prin proceduri înțelegându-se ceea ce facem în contrast cu ceea ce gândim. Cât privește presupozițiile puse în joc, Piper propune spre identificarea lor atât metoda kantiană transcendentală a "dovezii regresive", cât și diferitele metode de analiză psihologică gândite de Freud sau Jung. Instrumentele meta-artei sunt capacitățile discursive, conceptualizatoare și cognitive ale artistului pe care acesta
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
de judecată a lui Kant, de pildă) care sunt repetate și supuse variației (prin diverse interpretări, cum ar fi cele ale lui Deleuze, Ferry, Schaeffer, de Duve) conform unui principiu al decalajului ce permite construirea de noi discursuri (pornind de la presupozițiile sensurilor multiple și ale resurselor încă nevalorificate) prin spunerea a ceva diferit de textul însuși, însă fără a devia de la circumstanța repetării. La rândul său, principiul autorului presupune gruparea discursurilor sub un nume pentru a le oferi unitate și coerență
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
funcțiile acestui de gen de artă țin cont de valorile estetice sau cele sociale ale unor comunități sau instituții ori de intențiile ameliorării ambientale ori de transformarea peisajului urban sau natural ori de provocarea conștiinței publice ori de chestionarea unor presupoziții și convenții ale contextului. Arta în mediul urban (planificările arhitecturale), practicile in situ (site specific), instalațiile publice (sculpturile minimale ori monumentale), intervențiile (pe / cu billboard-uri, postere, graffiti, stencils), arta land (în SUA) și arta earth (în Europa), environment-urile (structurile ambientale
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
cunoștințelor cu gândirea creativă și critică; gândirea critică sau inovativă ar putea fi văzută ca acel gen de gândire care conduce la noi intuiții, noi abordări și perspective, la noi moduri de a înțelege și concepe lucrurile, ducând la provocarea presupozițiilor și la perceperea lumii în moduri diferite; iar gândirea creativă ar putea fi evaluată ca proces de generare a unor noi idei și concepte, precum și a unor noi moduri de asociere între ideile și conceptele deja existente. În ceea ce privește raportul dintre
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Pentru a-și atinge scopurile comunicative, vorbitorii folosesc limba strategic, realizând anumite corelații între intenția comunicativă și forma lingvistică. Unele semnificații sunt transmise literal, altele doar implicate. Alegerile discursive ale vorbitorului și interpretarea lor de către ascultător sunt reglate prin mecanismul presupozițiilor și al implicațiilor, constrânse de principiul cooperării și de cel al politeții (vezi Vasilescu, 2005, passim). 5.1. Principiul cooperării În mod ideal, se presupune că participanții la dialog sunt indivizi raționali, capabili să identifice și să gestioneze scopurile curente
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
să facă astfel încât contribuțiile lor conversaționale să corespundă scopului curent al conversației. Comportamentele lor comunicative se raportează la un set de maxime ideale, maximele cooperării, care funcționează ca puncte de reper pentru interlocutori în deducerea semnificației contextuale a unui enunț. Presupoziții, implicații, implicaturi. O parte din informația vehiculată implicit în cadrul interacțiunii verbale este transmisă prin intermediul presupozițiilor, implicațiilor, implicaturilor. Presupozițiile sunt parte constitutivă a universului comun de discurs, reprezentând precondiții ale enunțării cu succes a unei propoziții: o întrebare cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
se raportează la un set de maxime ideale, maximele cooperării, care funcționează ca puncte de reper pentru interlocutori în deducerea semnificației contextuale a unui enunț. Presupoziții, implicații, implicaturi. O parte din informația vehiculată implicit în cadrul interacțiunii verbale este transmisă prin intermediul presupozițiilor, implicațiilor, implicaturilor. Presupozițiile sunt parte constitutivă a universului comun de discurs, reprezentând precondiții ale enunțării cu succes a unei propoziții: o întrebare cum ar fi Cine a plecat? se justifică doar în condițiile în care „Cineva a plecat” (care este
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
un set de maxime ideale, maximele cooperării, care funcționează ca puncte de reper pentru interlocutori în deducerea semnificației contextuale a unui enunț. Presupoziții, implicații, implicaturi. O parte din informația vehiculată implicit în cadrul interacțiunii verbale este transmisă prin intermediul presupozițiilor, implicațiilor, implicaturilor. Presupozițiile sunt parte constitutivă a universului comun de discurs, reprezentând precondiții ale enunțării cu succes a unei propoziții: o întrebare cum ar fi Cine a plecat? se justifică doar în condițiile în care „Cineva a plecat” (care este presupoziția întrebării); aserțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
implicațiilor, implicaturilor. Presupozițiile sunt parte constitutivă a universului comun de discurs, reprezentând precondiții ale enunțării cu succes a unei propoziții: o întrebare cum ar fi Cine a plecat? se justifică doar în condițiile în care „Cineva a plecat” (care este presupoziția întrebării); aserțiunea A venit Maria se justifică doar în condițiile în care „Există cineva pe nume Maria”; aserțiunea A revenit se justifică în condițiile în care „venise cel puțin încă o dată înainte de momentul vorbirii”. Presupozițiile se leagă de conținutul propozițional
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Cineva a plecat” (care este presupoziția întrebării); aserțiunea A venit Maria se justifică doar în condițiile în care „Există cineva pe nume Maria”; aserțiunea A revenit se justifică în condițiile în care „venise cel puțin încă o dată înainte de momentul vorbirii”. Presupozițiile se leagă de conținutul propozițional, de valoarea de adevăr, dar mai ales de condițiile pragmatice (contextuale) ale actului de enunțare. În cadrul interacțiunii verbale, presupozițiile suferă procese permanente de modificare, o dată cu fiecare nou act de enunțare. Implicațiile sunt consecințele logice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]