631 matches
-
zărind pe cărarea dinspre sat un grup de ofițeri care se apropiau cu o gravitate solemnă. În frunte venea însuși comandantul diviziei, mic, gras, cu picioarele scurte și foarte roșu la obraz, bătîndu-și nervos carâmbul cizmei cu o cravașă, în vreme ce pretorul militar, un căpitan burtos, cu mustăți sure, îi explica ceva gesticulând larg cu mâna dreaptă, în care ținea o foaie de hârtie... ― Vine convoiul... Uite și generalul! șopti Bologa, clipind repede către căpitanul care se dădea mai înapoi, ca dinaintea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care se dădea mai înapoi, ca dinaintea unei năluci neașteptate. Locotenentul alergă întru întîmpinarea generalului și, salutând, raportă cu importanță: ― Întâmplător am venit mai devreme, excelență, și am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul cu o privire nemulțumită spre pretorul care se uita disperat la Bologa. ― Am luat însă imediat măsuri de îndreptare, se grăbi să adauge locotenentul, ca să scape pe pretorul uluit din încurcătură. Totuși pretorul simți că generalul s-a supărat și, murmurând o scuză, își iuți pașii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
venit mai devreme, excelență, și am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul cu o privire nemulțumită spre pretorul care se uita disperat la Bologa. ― Am luat însă imediat măsuri de îndreptare, se grăbi să adauge locotenentul, ca să scape pe pretorul uluit din încurcătură. Totuși pretorul simți că generalul s-a supărat și, murmurând o scuză, își iuți pașii, ca să ajungă cel dintâi la locul execuției și să se încredințeze cum i s-au împlinit ordinele. Dintr-o aruncătură de ochi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul cu o privire nemulțumită spre pretorul care se uita disperat la Bologa. ― Am luat însă imediat măsuri de îndreptare, se grăbi să adauge locotenentul, ca să scape pe pretorul uluit din încurcătură. Totuși pretorul simți că generalul s-a supărat și, murmurând o scuză, își iuți pașii, ca să ajungă cel dintâi la locul execuției și să se încredințeze cum i s-au împlinit ordinele. Dintr-o aruncătură de ochi văzu tot, fără a se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se întoarcă zâmbitor spre generalul care sosea, dar deodată își aduse aminte și întrebă îngrijorat: ― Călăul unde-i, caporal? ― Noi nu știm, domnule căpitan, răspunse caporalul. Noi am avut ordin să facem groapa și... ― Cum nu știii, dobitocule? se răsti pretorul cuprins de spaimă și răcnind aproape furios: Dar unde-i plutonierul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuiți-vă, excelență, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate măsurile reglementare, căci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Eu degeaba iau toate măsurile reglementare, căci oamenii nu-și mai fac datoria! Un plutonier, cu fața cenușie și uscată, veni în fuga mare și se opri tremurând lângă stâlpul spânzurătorii. ― Ce-ai făcut, ticălosule? Unde-i călăul? se repezi pretorul, scrâșnind dinții. Am să te... am să... ― Treizeci de zile închisoare! interveni generalul, smulgîndu-și mustața stângă și amenințând cu cravașa. Acuma însă trebuie comandat un om numaidecât... ― Caporal, tu vei fi călăul! zise pretorul repede, mai ușurat. ― Domnule căpitan, vă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ticălosule? Unde-i călăul? se repezi pretorul, scrâșnind dinții. Am să te... am să... ― Treizeci de zile închisoare! interveni generalul, smulgîndu-și mustața stângă și amenințând cu cravașa. Acuma însă trebuie comandat un om numaidecât... ― Caporal, tu vei fi călăul! zise pretorul repede, mai ușurat. ― Domnule căpitan, vă rog cu supunere, iertați-mă... bolborosi caporalul, îngălbenind. Eu, domnule căpitan, vă rog cu supunere... Pretorul nici nu-l auzi, ci se apropie de general ca să se mai plângă, drept explicație, de nedisciplina oamenilor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stângă și amenințând cu cravașa. Acuma însă trebuie comandat un om numaidecât... ― Caporal, tu vei fi călăul! zise pretorul repede, mai ușurat. ― Domnule căpitan, vă rog cu supunere, iertați-mă... bolborosi caporalul, îngălbenind. Eu, domnule căpitan, vă rog cu supunere... Pretorul nici nu-l auzi, ci se apropie de general ca să se mai plângă, drept explicație, de nedisciplina oamenilor. Generalul însă, cu o indignare stăpânită, îl întrerupe scurt, mormăind: ― Vom vorbi mai târziu... Acuma, la datorie! Pe cărarea sură, în coborârea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. ― Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzîndu-i crucea la buze. ― Pe dincolo, părinte... vă rog! răsună iarăși glasul pretorului, nervos și răgușit. Trebuie ordine... Plutonier, ia seama! Nu-ți știi datoria? Mersul convoiului se iuți ca la comandă și în câteva clipe se făcu o roată de oameni în jurul spânzurătorii. Toți tăceau însă, parcă le-ar fi fost frică
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strânse brațul. ― A, Cervenko! murmură Bologa, întorcîndu-se. Tu aici?... Mă mir... Desigur că n-ai venit de bunăvoie... Știi că eu am făcut parte din Curtea Marțială? Căpitanul Cervenko nu mai apucă să răspundă, căci în văzduh țâșni brusc glasul pretorului, mult mai ascuțit și mai tăios ca adineaori: ― Toată lumea trei pași înapoi!... Loc!... Loc!... Oamenii, spăimântați parcă de zgomotul care îndrăznea să străpungă trecerea, se îmbulziră și se retraseră câțiva pași. În locul gol din jurul gropii rămase numai generalul, pe când lângă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rămase numai generalul, pe când lângă stâlpul cioplit condamnatul privea drept înainte, mângâind blând digul care închidea orizontul. Bologa, cu inima strânsă, se uita drept în ochii lui mari, negri, fierbinți... Și văzu deodată că omul de sub ștreang se întoarce spre pretorul înmărmurit și-l auzi foarte deslușit, zicînd: ― Vreau să mor mai repede... Generalul încruntă din sprîncenele-i stufoase și îmbinate, spunând pretorului: ― Vezi ce dorește. Dar condamnatul ridicase acuma ochii peste capetele oamenilor și parcă nici nu mai auzi întrebarea pretorului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se uita drept în ochii lui mari, negri, fierbinți... Și văzu deodată că omul de sub ștreang se întoarce spre pretorul înmărmurit și-l auzi foarte deslușit, zicînd: ― Vreau să mor mai repede... Generalul încruntă din sprîncenele-i stufoase și îmbinate, spunând pretorului: ― Vezi ce dorește. Dar condamnatul ridicase acuma ochii peste capetele oamenilor și parcă nici nu mai auzi întrebarea pretorului care, așteptând zadarnic un răstimp, izbucni speriat: ― Gata?... Atunci... da... atunci... Și, uitîndu-se jignit spre general, păși pe movila de lut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pretorul înmărmurit și-l auzi foarte deslușit, zicînd: ― Vreau să mor mai repede... Generalul încruntă din sprîncenele-i stufoase și îmbinate, spunând pretorului: ― Vezi ce dorește. Dar condamnatul ridicase acuma ochii peste capetele oamenilor și parcă nici nu mai auzi întrebarea pretorului care, așteptând zadarnic un răstimp, izbucni speriat: ― Gata?... Atunci... da... atunci... Și, uitîndu-se jignit spre general, păși pe movila de lut proaspăt de la marginea gropii, desfășură hârtia ce i se boțise în mână și citi sentința Curții Marțiale a diviziei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
privirea i se lipise pe fața condamnatului. Își auzea bătăile inimii, ca niște ciocane, și casca îi strângea țeasta ca și când i-ar fi fost mult prea strâmtă și îndesată cu sila. O mirare neînțeleasă îi clocotea în creieri, căci în vreme ce pretorul înșira crimele și hârtia îi tremura între degete, obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplură de viață, iar în ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa, la început, privirea aceasta îl
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
moarte și înfrumusețată de o dragoste uriașă. În cele din urmă Bologa se aștepta ca gura condamnatului să se deschidă și să scoată un strigăt îngrozitor de izbăvire, întocmai ca cei dintâi credincioși care, în clipa morții silnice, vedeau pe Hristos... Pretorul îndoi repede hârtia și, punînd-o în buzunar, mormăi ceva obosit. Atunci plutonierul se apropie de condamnat și-i șopti foarte umil: ― Mă rog... mantaua... Svoboda, fără să-l privească, lepădă îndată mantaua și rămase într-o haină civilă cu gulerul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o nimicească... Plutonierul mai spuse ceva caporalului care, disperat, se repezi și, cu amândouă mâinile, cuprinse picioarele spânzuratului, zguduite încă de spasmuri nătânge. ― Dă-i drumul! strigă pretorul speriat. La o parte!... Ce faci? Doctorul, lângă Apostol Bologa, stătea cu ceasornicul în mână, numărând vremea. Perdelele negre ale amurgului se lăsau acuma tot mai grăbite. Vântul se oprise brusc, ca un alergător sosit în fața unei prăpăstii. Apoi, prin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stâlp și pipăi pulsul spânzuratului, iar pe urmă murmură: ― A murit mai repede, parcă i-a fost silă de viață... ― Lasă comentariile! se înfurie generalul. Rezultatul! ― Excelență, condamnatul a expirat, raportă doctorul salutând. ― Atunci? Ei? zise generalul nerăbdător, întorcîndu-se către pretorul buimăcit. ― Excelență, sentința s-a executat, rosti pretorul grăbit, bătîndu-și călcâiele ca un recrut silitor. Generalul venise înadins ca să țină o cuvântare asupra dezertării la inamic și mai ales asupra pedepselor ce vor lovi fără cruțare pe cei care s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
murmură: ― A murit mai repede, parcă i-a fost silă de viață... ― Lasă comentariile! se înfurie generalul. Rezultatul! ― Excelență, condamnatul a expirat, raportă doctorul salutând. ― Atunci? Ei? zise generalul nerăbdător, întorcîndu-se către pretorul buimăcit. ― Excelență, sentința s-a executat, rosti pretorul grăbit, bătîndu-și călcâiele ca un recrut silitor. Generalul venise înadins ca să țină o cuvântare asupra dezertării la inamic și mai ales asupra pedepselor ce vor lovi fără cruțare pe cei care s-ar abate de la datoriile ostășești. Dar acuma se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dar acuma se simțea obosit și nu mai avea poftă de discursuri. ― Atunci să mergem! mormăi dânsul, pornind atât de brusc, că oamenii de-abia avură vreme să se dea la o parte spre a-i face loc să treacă. Pretorul împărți repede ordinele cuvenite plutonierului și apoi alergă după general, să-i explice că vina incidentelor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
caselor din stânga se îmbulzeau soldați de toate armele, așteptând ordine și, în așteptare, se trăgeau și se împingeau, pufnind de râs și vorbind în șoapte, căci generalul nu permitea nici un fel de zgomot care să-i tulbure ocupațiile... Lângă fântână, pretorul diviziei stătea de vorbă cu un civil de vreo cincizeci de ani, rumen, chipeș, blajin la înfățișare, îmbrăcat jumătate nemțește, jumătate țărănește. Pretorul, burtos, cu mustața sură, își însoțea cuvintele cu gesturi apăsate, iar omul se uita speriat în ochii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în șoapte, căci generalul nu permitea nici un fel de zgomot care să-i tulbure ocupațiile... Lângă fântână, pretorul diviziei stătea de vorbă cu un civil de vreo cincizeci de ani, rumen, chipeș, blajin la înfățișare, îmbrăcat jumătate nemțește, jumătate țărănește. Pretorul, burtos, cu mustața sură, își însoțea cuvintele cu gesturi apăsate, iar omul se uita speriat în ochii lui, dând mereu din cap în semn de aprobare. Când văzu pe Bologa, pretorul se întoarse și-i strigă ușurat: ― Ei, bine c-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
chipeș, blajin la înfățișare, îmbrăcat jumătate nemțește, jumătate țărănește. Pretorul, burtos, cu mustața sură, își însoțea cuvintele cu gesturi apăsate, iar omul se uita speriat în ochii lui, dând mereu din cap în semn de aprobare. Când văzu pe Bologa, pretorul se întoarse și-i strigă ușurat: ― Ei, bine c-ai sosit, dragule!... În sfârșit... Am scăpat de o grijă teribilă... Închipuiește-ți, s-a îmbolnăvit locotenentul din Curtea Marțială și cât pe-aci să nu mai putem funcționa, deși mâine avem
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să retragem ofițeri din front pentru completarea Curții... În sfârșit poți să-ți închipui prin ce emoții am trecut! Dîndu-i mâna, Apostol întrebă: ― Pentru aceasta mă cheamă generalul? ― Desigur... Probabil, vrea să-ți dea personal instrucții, știi obiceiul lui, zise pretorul cu o însuflețire ce contrasta neplăcut cu grăsimea lui. Fiindcă trebuie să stârpim prin orice mijloc trădarea, Bologa!... Ce-i aici e nemaipomenit! Orice mișcare se face, a doua zi dușmanul o știe... Până și intențiile noastre cele mai secrete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Frumos număr!... Tocmai spuneam primarului cât sunt de revoltat... Un furnicar de trădători... Apostol Bologa îl întrerupse cu imputare și plictiseală: ― De ce nu mă lăsați pe mine în pace, căpitane? Ce aveți cu mine? Primarul aprobă din cap, înviorat puțin. Pretorul însă se supără și răspunse indignat: ― Apoi, firește, așa vorbiți toți și vă codiți, ca și când Curtea Marțială ar fi ceva... de mâna a zecea! Nu vă dați seama că, în fond, de noi depinde toată vitejia voastră... Războiul nu se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o scuză serioasă... Să muncească fiecare cum muncesc eu și atunci nu va mai fi lipsă de ofițeri tocmai pentru o instituție atât de necesară, atât de indispensabilă, cum e Curtea Marțială la o divizie. Adică eu cum sunt și pretor, și magistrat-instructor, și procurorul curții, într-o singură persoană? Firește că muncesc de-mi crapă ochii... Să facă și alții ca mine!... Căci, să știți, băieți, nu există victorie fără Curte Marțială! Pretorul era căpitan activ și, ca să scape de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]