9,297 matches
-
un semn al efectivei libertăți a cuvîntului faptul că în mari universități din lume (Italia, Franța, America) se predau cursuri speciale în care se comentează doctrina politică dedusă din textele lui Machiavelli. Sigur, există pericolul ca, intrat în mîna didacticienilor, Principele să devină fie o carte piesă de muzeu fie o sămînță roditoare. Problemă de context și calități personale, cum ar fi spus secretarul florentin. Dar, o formă de neacceptare e și răstălmăcirea sau folosirea cărții ca pretext, spre apune în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
se deschide cu două chei. Una nu poate deschide fără cealaltă, pentru că Machiavelli a făcut înțeleasă istoria contemporană prin paradigma antică, și atunci cînd pleda pentru republică, și atunci cînd construia, examinînd-o prin exemple vechi și noi, formula despotică a principelui. Maeștrii lui (cheile) au fost Antichitatea și Dante, cunoscuți prin lecturi și apoi experiența diplomatică de peste un deceniu, făcută ca secretar al republicii florentine și diplomat al ei în Franța, Elveția, Germania: Niciodată nu s-a putut spune că Machiavelli
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
autodidact umanist, însoțește una dintre cele mai strălucitoare perioade pentru cultura florentină, perioada lui Lorenzo Magnificul (1469-l492). Scriind Istoriile florentine, către sfîrșitul vieții, Niccolò evocă, cu reticență abilă, anii Magnificului, în care Florența nu s-a consolidat ca stat pentru că principele iubise prea mult artele și viața de plăceri și prea puțin armata, ceea ce a dus la ruina libertății Florenței și a Italiei. În altă ordine de idei, în general vorbind, Machiavelli istoricul nu-l întrece pe autorul paradigmei "principelui nou
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pentru că principele iubise prea mult artele și viața de plăceri și prea puțin armata, ceea ce a dus la ruina libertății Florenței și a Italiei. În altă ordine de idei, în general vorbind, Machiavelli istoricul nu-l întrece pe autorul paradigmei "principelui nou". Unul dintre admiratorii săi din secolul romantic (A. Ridolfi) afirma că îl preferă "pentru scăpărătoarele viziuni despre lucrurile viitoare, dar imaginea celor trecute și prezente ar fi vrut s-o afle de la Guicciardini". Va mai fi Machiavelli martor la
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a suspectat de ipocrizie, ca orice om lucid, frazele înflăcărate și "elocința sumbră". Și Machiavelli avea în vedere rolul religiei în ordinea statală, dar respingea ideea de fanatizare religioasă a conducerii statului. Și apoi, în momentul în care Machiavelli scrie Principele (1513), Savonarola nu mai era decît o vagă amintire, iar categoria pe care o reprezenta era neinteresantă în ordinea gîndirii sale. Să ținem seama și de povestea anafurei care a pus în evidență tertipurile predicatorului, impostura lui, principal cap de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pură a lui Machiavelli rămîne și ea, de asemenea, o profeție dezarmată, și nu în ochii piagnonilor"13 ci, cum crede Russo, chiar în ochii celor care nu sînt de partea fanaticului călugăr. E ignorată conotația sintagmei lui Machiavelli (vezi Principele, cap. VI) "profet dezarmat", cu aluzia la Savonarola. Nu se poate susține identitatea de destin, cîtă vreme frazele apocaliptice ale lui Savonarola nu aveau nici un suport istoric; scîntei oratorice de efect scurt, oricît de adînc. Cine le-a mai repetat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
acestei opere, cel puțin am reușit cu certitudine în alegerea acelora cărora le-o adresez. Nu numai că îndeplinesc o datorie și fac proba recunoștinței, dar mă îndepărtez și de obiceiul comun al scriitorilor care dedică mereu cărțile lor unui principe, și care, orbiți de ambiție sau avariție, exaltă în el virtuți pe care nu le are, în loc de a-l certa pentru viciile reale"14. Cum se vede, spiritul independent, conștient de sine și caustic, îndrăzneala gîndirii neconformiste, gustul pentru idee
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Oricine disprețuiește asemenea instituții [cum e armata] este indiferent față de autoritatea sa, dacă e monarh; și pentru patria sa, dacă e simplu cetățean"15. Cu ideile sale despre armata națională, contra armatei de mercenari, va umple Machiavelli multe pagini din Principele. Fondatorii Statelor Unite și apoi Jefferson, se știe, au fost unii dintre cei mai mari admiratori ai teoriilor lui Machiavelli despre armată. Machiavelli nu i-a iubit în mod deosebit pe cei din familia Medici. Căderea lor (în 1494) pentru aproape
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
decenii și instaurarea unei conduceri de tip republican în Florența, o vreme avînd în frunte pe gonfalonierul Piero Soderini, prietenul său fără charismă de conducător, îl inspiră să scrie Discorsi sopra la prima Deca di Tito Livio (publicată post-mortem, împreună cu Principele, în 1532). Cartea e și astăzi o interesantă lecție republicană scoasă din lectura istoriilor antice, în principal din Titus Livius și din experiența cu valoare negativă cîștigată alături de conducerea colectivă a Florenței, fără ca el să fi fost atunci socotit un
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
apar în citate, ele sînt evocate în formă narativă concisă și asociate cu situații din istoria contemporană. Încît, esențialmente, Discorsi au fost considerate un fel de "memorii deghizate și polemice". Cartea e începută în 1512, întreruptă cîteva săptămîni ca să scrie Principele, apoi continuată și încheiată. Machiavelli face aluzie la scrierea acestei doctrine republicane în deschiderea celui de-al doilea capitol al Principelui. Ambele scrieri sînt de importanță cardinală pentru doctrina puterii. Ele se întemeiază pe recomandarea făcută de Aristotel (Retorica, 1
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fost considerate un fel de "memorii deghizate și polemice". Cartea e începută în 1512, întreruptă cîteva săptămîni ca să scrie Principele, apoi continuată și încheiată. Machiavelli face aluzie la scrierea acestei doctrine republicane în deschiderea celui de-al doilea capitol al Principelui. Ambele scrieri sînt de importanță cardinală pentru doctrina puterii. Ele se întemeiază pe recomandarea făcută de Aristotel (Retorica, 1,4) și Cicero (De oratore) despre historia magistra vitae. Pentru subtilitatea modului în care Machiavelli, umanistul, comentează modelul antic și funcționalitatea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
I din Discorsi. Orice pastișă ar ruina originalul de importanță capitală. După-cum, în aceeași ordine de idei, va susține în Istoriile florentine că vede un stat ideal prin păstrarea instituțiilor republicane de model roman, apărate, acum, de autoritatea sacrosantă a principelui. În plus, merită să urmărești arta cu care Machiavelli pune aceleași principii în susținerea celor două forme de stat. În ciuda diferenței în detalii, ni se atrage, subînțeles, atenția asupra analogiei de esență a formelor puterii bazate pe armată, biserică și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să mai ținem seama că autorul a fost republican prin convingeri și onarhist de circumstanță. De circumstanță, pentru că aceasta îi cerea momentul 1513, restaurarea principatului Medicilor. Cu adaptabilitatea omului inteligent, credea că poate să-și recîștige poziția, făcîndu-se util noului principe, Lorenzo de Medici, nepotul Magnificului, și care, ironia soartei, nu i-a citit niciodată opera. Acest Medici e reprezentat în faimosul "Il Pensiero" al lui Michelangelo. Revenirea Medicilor e numită de Machiavelli "O mare revoluție" (Scrisoare "către o ilustră doamnă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Borgia, mai nou ridicată la putere. Supranumit și Valentino (avea feude în ținutul Vallentinois din Franța), Cesare e un viguros conducător de armate, inteligent, abil și temut. La acest model se raportează Machiavelli, subînțeles, de mai multe ori, în paginile Principelui. Machiavelli l-a cunoscut pe Cesare. Fusese trimis la el (aflat atunci la Imola, aproape de Florența), ca mediator pe măsură, într-un moment în care ducele de Valentino era în plină expansiune, cucerise cîteva state din nordul Italiei și era
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
povestește Guicciardini. Nici Cesare n-a beneficiat de lectura doctrinei machiavelice, deși era întruchiparea primă a machiavelismului. De ce n-am privi dedicația și mai ales pe aceasta ca un pretext? Cărțile au destinul lor, un destin care a decis ca Principele să fie mai mult decît o carte a acelui timp: un vademecum al conducătorilor din secolele ce au urmat, fie că au recunoscut, fie că nu. Deși dedusă dintr-o istorie precizată, paradigma conducătorului capătă funcție de concept, ca și în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
-și recapete poziția, ci printr-o carte utilă care l-a răzbunat pentru neșansa de a fi sfîrșit în dizgrație. Un punct pe cît de sensibil pe atît de interesant e condiția psihică a autorului, cea care a alimentat scrierea Principelui, și care n-a reținut prea mult atenția exegeților. Să nu omitem că, doar cu puțin timp înainte, Machiavelli fusese torturat sub acuza de a fi luat parte la o conjurație republicană contra Medicilor. Psihologic vorbind, răul intrat în exces
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
activ, mai ales atunci cînd îl îndemna să continue astfel. Nu ezita să mărturisească ironic dorința de a schimba soarta lui cu aceea a prietenului. Frazele cu acest conținut devin un clișeu și nu reclamă decît mîhnirea inactivității, din ce în ce mai accentuată. Principele e scris la începutul acestei perioade, într-un fel de frenezie (furor), de inspirație genială, fulgerătoare. Atunci Machiavelli își scria, avar cu propriile idei, ca sub dicteul unei spaime ascunse, testamentul experiențelor culturale și politice, esența frămîntărilor spirituale ale unei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
un fel de frenezie (furor), de inspirație genială, fulgerătoare. Atunci Machiavelli își scria, avar cu propriile idei, ca sub dicteul unei spaime ascunse, testamentul experiențelor culturale și politice, esența frămîntărilor spirituale ale unei ființe care și-a ratat vocația de principe. Vom examina cu prudență ipoteza proiecției sinelui în figura ideală, ajutați chiar de textele lui Machiavelli. Își recupera vocația la nivelul trăirii scriind Principele, îmbrăcat în haine de principe, în camera de lucru, înconjurat cu tomurile vechi care îi vorbeau
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
experiențelor culturale și politice, esența frămîntărilor spirituale ale unei ființe care și-a ratat vocația de principe. Vom examina cu prudență ipoteza proiecției sinelui în figura ideală, ajutați chiar de textele lui Machiavelli. Își recupera vocația la nivelul trăirii scriind Principele, îmbrăcat în haine de principe, în camera de lucru, înconjurat cu tomurile vechi care îi vorbeau tot despre principi. Citind cartea, fără conformism puritan, ascultîndu-i pulsațiile interne, acea sotto voce a textului, descoperim un testimoniu care numai că nu spune
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
frămîntărilor spirituale ale unei ființe care și-a ratat vocația de principe. Vom examina cu prudență ipoteza proiecției sinelui în figura ideală, ajutați chiar de textele lui Machiavelli. Își recupera vocația la nivelul trăirii scriind Principele, îmbrăcat în haine de principe, în camera de lucru, înconjurat cu tomurile vechi care îi vorbeau tot despre principi. Citind cartea, fără conformism puritan, ascultîndu-i pulsațiile interne, acea sotto voce a textului, descoperim un testimoniu care numai că nu spune: "dacă aș fi eu principele
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cu prudență ipoteza proiecției sinelui în figura ideală, ajutați chiar de textele lui Machiavelli. Își recupera vocația la nivelul trăirii scriind Principele, îmbrăcat în haine de principe, în camera de lucru, înconjurat cu tomurile vechi care îi vorbeau tot despre principi. Citind cartea, fără conformism puritan, ascultîndu-i pulsațiile interne, acea sotto voce a textului, descoperim un testimoniu care numai că nu spune: "dacă aș fi eu principele, iată ce cod aș urma...". Umbra sinelui se proiectează, paradoxal de discret și patetic
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
principe, în camera de lucru, înconjurat cu tomurile vechi care îi vorbeau tot despre principi. Citind cartea, fără conformism puritan, ascultîndu-i pulsațiile interne, acea sotto voce a textului, descoperim un testimoniu care numai că nu spune: "dacă aș fi eu principele, iată ce cod aș urma...". Umbra sinelui se proiectează, paradoxal de discret și patetic în același timp, într-un text de valoare universală. Din penumbră se ivește un personaj cu chipul calităților spirituale ale lui Machiavelli, niciodată aplicate în viața
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Umbra sinelui se proiectează, paradoxal de discret și patetic în același timp, într-un text de valoare universală. Din penumbră se ivește un personaj cu chipul calităților spirituale ale lui Machiavelli, niciodată aplicate în viața politică pentru că n-a fost principe. E cea mai bună probă că Machiavelli n-a fost, pentru că n-a fost pus în situația de a fi machiavelic, și nu pentru că n-ar fi știut să fie. Nu putem înțelege în întregime Principele fără cunoașterea scrisorii către
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pentru că n-a fost principe. E cea mai bună probă că Machiavelli n-a fost, pentru că n-a fost pus în situația de a fi machiavelic, și nu pentru că n-ar fi știut să fie. Nu putem înțelege în întregime Principele fără cunoașterea scrisorii către Francesco Vettori (10 dec. 1513) și a dedicației către ilustrul Lorenzo de Medici. Semnele unei tainice învestituri subiective a pasionatului doctrinar al artei de a guverna, se pot citi în palimpsest. Nu e nici o îndoială că
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Eminescu: "E împărțită omenirea / în cei ce vor și cei ce știu. / în cei dentîi trăiește firea, / Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu." Cei ce știu, erau pentru Machiavelli cei din cercul Oricellari, între care era și el. Repetat, în Principele și în Discorsi îl ia ca exemplu pe Hieron din Siracuza, un om plin de merite, care, "din simplu particular a devenit principe". Era atît de capabil încît și atunci cînd nu era decît un particular se spunea despre el
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]