1,268 matches
-
fapt ce îl plasează înainte de 429. Unii cercetători (de exemplu, J. Liébaert) îl situează la începutul episcopatului său, iar G.M. de Durand sugerează că ar putea să dateze chiar dinainte de 412; G. Jouassard vorbește în schimb de anii 423-425. în prolog, unde se adresează unui frate întru credință pe nume Nemesinos, autorul declară că vrea să pună capăt nenumăratelor erori generate de pozițiile lui Arie și Eunomiu și ne oferă indicele operei, precizînd că aceasta se intitulează Thesauros deoarece „adună în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
același ca și în tratatul Despre întruparea Unului-născut (care în ediția lui Aubert figurează ca al optulea dialog despre Treime, inexactitate corectată de Migne; despre aceasta cf. infra), prezentat aici ca un bărbat în vîrstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog este motivată și alegerea genului dialogic: „...din cauza subtilității extreme a chestiunilor, pentru ca prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dialog despre Treime, inexactitate corectată de Migne; despre aceasta cf. infra), prezentat aici ca un bărbat în vîrstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog este motivată și alegerea genului dialogic: „...din cauza subtilității extreme a chestiunilor, pentru ca prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită și distrusă într-o manieră concisă”. Primul dialog pornește de la Crezul niceean pentru a explica și a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Epistola către Petronius) privind existența unui calcul pascal întocmit de Chiril (informație pe care E. Schwartz o pusese la îndoială), chiar dacă Dionisie a văzut și o elaborare ulterioară a acestuia, care conținea anii 437-531. Falsificări ulterioare sînt în schimb un Prolog la calculul Paștilui și o Epistolă către papa Leon dedicată aceluiași subiect, amîndouă în latină (scrisorile 86 și 87 ale lui Chiril). Bibliografie. O ediție critică a epistolelor sărbătorești în curs de apariție sub îngrijirea lui P. Évieux, cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cirillo d’Alessandria: KOINWNIA 7 (1983), pp. 31-55. Epistola către Theodosius al II-lea: F.C. Conybeare, The Armenian Version of Revelation and Cyril of Alexandria’s Scholia on the Incarnation and Epistle on Easter, London, 1907, pp. 143-149 (trad. 215-221). Prologul și Epistola către Leon, în afară de PG 77, sînt editate de B. Krusch, Studien zur christlichmittelalterlichen Chronologie, Leipzig, 1880, care a demosntrat că nu sînt autentice. f) Omilii De obicei, editorii definesc drept omilii diverse, (pentru a nu fi confundate cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a lui Teodoret (Biblioteca, cod. 46); însă, așa cum reiese din argumente interne și din citate vechi (Sever de Antiohia și Colecția Palatină a Actelor de la Efes), autorul ei este Eutherius; editorul textului grec complet a intitulat-o Antilogia. După un prolog dedicat unui anume Eustathius, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene, în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Eutherius, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că se poate spune doar că Isus Cristos a pătimit. Bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
printr-un edict al lui Iustinian. A murit probabil la Constantinopol, în a doua jumătate a anului 543. Titlul Trei cărți contra nestorienilor și a eutihienilor a fost dat de H. Canisio unui număr de trei tratate reunite sub un prolog unic pe care el le-a publicat în 1725 într-o versiune latină (textul grec a fost editat ulterior de A. Mai). Primul tratat este dedicat respingerii „opuselor aparențe susținute de Nestorie și Eutihie în privința divinității și a umanității Domnului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Sever are forma unui dialog (însă cei doi interlocutori nu au individualitate; e vorba de un expedient pentru prezentarea argumentelor și a contraargumentelor) între un „acefal” (cf. p. 000; de fapt, un monofizit severian) și un ortodox. Un scurt prolog afirmă că scrierea reprezintă o aprofundare a unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea aprofundează examenul critic al identității dintre natură
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
severienii; așa cum spune Richard, aceasta trebuie să fi ocupat întregul prim volum al vechii ediții a operelor lui Leonțiu, din care a ajuns pînă la noi doar al doilea, cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din prolog, Contra nestorienilor trebuie să fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a relevat L. Abramowski, importante
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în cadrul operei unui autor; prima dovadă este pentru noi partea finală a Tratatului practic al lui Evagrie Ponticul (cf. vol. II, t. 1, p. 000). Mai sînt apoi colecțiile autonome, organizate în funcție de două tipuri principale de clasificare și precedate de prologuri în care se precizează scopurile lor. Primul tip de clasificare îl constituie seria alfabetico-anonimă, în care maximele sînt distribuite în funcție de Părinții cărora le aparțin, în ordine alfabetică, urmate de sentințele anonime repartizate pe capitole; această a doua parte a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este relatarea călătoriei unui grup de călugări de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, care în 394-395 au vizitat Tebaida, apoi valea Nilului, Sceti, Kellia și Diolcos. Opera seamănă ca structură cu Istoria Lausiacă, despre care vom vorbi imediat: începe cu un prolog - în care se spune că viața călugărilor din deșert este descrisă ca să fie un exemplu pentru ceilalți frați -, urmat de o serie de capitole de mărime variabilă, dedicat fiecare cîte unui personaj, unde se relatează anecdote și se reproduc spusele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Omiliilor despre Cîntarea Cîntărilor al lui Grigorie de Nyssa alternează cu acela, tot complet, al Comentariului la Cîntarea Cîntărilor al lui Nilus, care a putut fi astfel recuperat în întregime (înainte se cunoșteau doar extrase, transmise prin alte manuscrise). în prolog, Nilus afirmă că mulți învățați, seduși de caracterul plauzibil al literei (lexis) textului, nu se străduiesc să caute comoara ascunsă în el; de aceea, el a crezut că e necesar să-i dezvăluie sensul profund (nous) pentru a-i readuce
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a fost hirotonit diacon. Pofiriu l-a folosit pentru misiuni pe lîngă împărat. Viața lui Porfiriu compusă de Marcu, în aparență opera unui martor ocular, nu e lipsită însă de probleme. Forma greacă conține inexactități cronologice și nu numai, în timp ce prologul ei depinde de acela al Istoriei bisericești a lui Teodoret al Cyrului, așadar nu poate să fi fost scris înainte de 444-445. Din 1941, se cunoaște și o versiune georgiană, dependentă de un text siriac pierdut, mult diferită de cea greacă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unui poet talentat, capabil să manevreze cu abilitate motivele spirituale tipice ale lumii grecești creștine. Amintim și imnul intitulat Ilie și văduva, din care s-au păstrat fragmente, compus din șapte strofe care formează acrostihul „psalmul”; ultimele două versuri ale prologului constituie refrenul strofelor următoare. Acestea sînt rostite de văduva din Sarepta care îi cere lui Ilie să-i readucă la viață fiul mort, iar urmarea conținea probabil un alt dialog, între Ilie și Dumnezeu. Prologul conține însă, în mod straniu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
psalmul”; ultimele două versuri ale prologului constituie refrenul strofelor următoare. Acestea sînt rostite de văduva din Sarepta care îi cere lui Ilie să-i readucă la viață fiul mort, iar urmarea conținea probabil un alt dialog, între Ilie și Dumnezeu. Prologul conține însă, în mod straniu, o intervenție personală a poetului, care îi cere lui Dumnezeu alinare sufletească și sprijin pentru bătrînețea sa; acest detaliu i-a făcut pe cercetători să creadă că e vorba de o interpolare. Dar cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al IX-lea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămîne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică Fecioarei, căreia i se aduc mulțumiri pentru că, asemenea unui războinic, s-a luptat pentru cetatea Constantinopolului, aflată în mare pericol, și a salvat-o. Imnul poate fi considerat mai degrabă un poem pentru Postul Mare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și în alte ocazii solemne, cea mai cunoscută fiind cea din 626, cînd Constantinopolul, asediat de avari, apărat de patricianul Bonus și încurajat de patriarhul Sergiu, ar fi fost salvat datorită intervenției Fecioarei: tocmai la această intervenție s-ar referi prologul dedicat Mariei. S-a spus de multe ori că autorul prologului ar fi fost Sergiu, chiar dacă în tradiția manuscrisă nu există dovezi explicite în acest sens. Tradiția spune doar că imnul a fost cîntat o noapte întreagă, fără ca nimeni să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
626, cînd Constantinopolul, asediat de avari, apărat de patricianul Bonus și încurajat de patriarhul Sergiu, ar fi fost salvat datorită intervenției Fecioarei: tocmai la această intervenție s-ar referi prologul dedicat Mariei. S-a spus de multe ori că autorul prologului ar fi fost Sergiu, chiar dacă în tradiția manuscrisă nu există dovezi explicite în acest sens. Tradiția spune doar că imnul a fost cîntat o noapte întreagă, fără ca nimeni să se așeze, de către evlavioasa populație a Constantinopolului, care își manifesta recunoștința
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
compus și comentarii ale cărților profeților: a comentat Isaia, Daniel, Iezechiel și cei doisprezece Profeți Minori. S-au păstrat Comentariul la Isaia și scolii la celelalte comentarii în manuscrisele catenare (mai numeroase sînt scoliile la Comentariul la Profeții Minori). Titlul prologului la întreaga operă exegetică a lui Hesychius dedicată profeților este interesant întrucît ne informează în privința modului cum lucra autorul: împărțire în stihuri (Sticheròn) a celor doisprezece profeți, a lui Isaia și a lui Daniel, care are pe margini (en parenthesesi
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ei suspiciune, chiar paranoia, față de Națiunile Unite? Între timp, curentul politic de stânga va trebui să accepte cheltuirea unor mari sume de bani pentru îmbunătățirea capacităților militare internaționale, chiar cu prețul agravării problemelor sociale. Dacă trecutul este într-adevăr un prolog, nu mai există nici o speranță. Dar dacă trecutul este trecut, poate că merită să facem o încercare. La urma urmei, oamenii care s-au opus cândva ajutorului străin, construirii unei identități naționale și combaterii virusului HIV și a SIDA le
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
este un eseu asupra eului, având ca punct de plecare o nedumerire esențială față de propria identitate și, în consecință, față de realitatea exterioară. Căutând răspuns la întrebarea „cine anume sunt?”, naratorul derulează secvențe din copilărie, le descrie și le interpretează. Un prolog și un epilog, aparținând prezentului povestirii, încadrează aceste amintiri. Faptele se adaugă firesc, într-o succesiune legată de creștere și cunoaștere, dar, în loc să aducă răspunsuri și limpeziri, ele sporesc nedumerirea, solitudinea, angoasa, drama inutilității proprii și a lumii. Senzația sciziunii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
versurile Murăș, Murăș, apă lină și Cântec păstoresc, scrise în 1835 pentru o reprezentație a teologilor din Blaj. Deși modeste, ele au acorduri grave, caracteristice poeziei ardelene ce prevestește apariția lui O. Goga. Tot pentru spectacolele de diletanți compune Suspinul, prolog la piesa Inimile mulțămitoare, reprezentată în 1838 la Brașov, iar în 1891 alcătuiește alte două piese ocazionale, interpretate la Școala civilă de fete a Astrei, din Sibiu. Cu toate că nu avea vocație de autor dramatic, ispita teatrului pare să fie totuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
în faza subsecventă, a deliberărilor lucide și a edificării de sine. Departe de a fi o întâmplare, determinismul acesta etno-psihologic va constitui și în celelalte romane o modalitate predilectă de construcție a personajului. Primul capitol al cărții îndeplinește funcția unui prolog și introduce în scenă protagoniștii melodramei (Andrei, Lulù, Diomo), cum și personajele cu rol de agenți ai intrigii și de raisonneurs, chemate să deslușească celorlalți sensul unor evenimente ce s-au petrecut altundeva, în culise (mai precis: în celălalt roman
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a trăi. Așadar, noua poveste de dragoste se scrie din capul locului sub zodia "fatalității" (literare și psihologice, deopotrivă), în maniera unui discurs cu efect afrodisiac, ca un "filtru" magic pus la îndemâna îndrăgostiților prin decret divin (sfatul comunității înlocuiește aici "prologul în ceruri"): destinul personajelor (inocente și ignorante) a fost hotărât în "romanul" anterior (configurat ca "lectură a vieții"), de acum încolo prozatorul înfățișând doar consecințele mai mult sau mai puțin dramatice ale evenimentelor petrecute cândva, în trecut. Ca atare, practica
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
târziu au adus lumină adepților Kabbalei, a vechilor ritualuri și mistere ancestrale. Vasile Lovinescu merge spre aceleași elemente ale existenței relevate de cărturarii reformelor folosind cuprinderea minții integrate în Kabbala. Dar nimic nu poate fi mai minunat ca Sfânta Scriptură. Prologul Evangheliei lui Ioan este mai mult o uvertură decât o introducere, fiind un imn adus Cuvântului intrat în lume și în istorie, cuprinde tot ce putea să-și imagineze filosofia epocii privind reflectarea lui Dumnezeu în Univers. În Cuvântul întrupat
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]