1,085 matches
-
da, așa e. Este oare cerul un ucigaș cînd fulgerele lui îl trăznesc pe un ucigaș în patul său, prefăcîndu-i în cenușă așternutul și pielea deopotrivă? Aș fi eu oare un ucigaș, dacă... Și privind pieziș, Starbuck merse tiptil și propti de ușă țeava flintei încărcate. Ă Hamacul lui Ahab se leagănă cam aici, în dreptul flintei, își spuse el. Capul lui e în partea asta. O apăsare pe trăgaci și Starbuck ar mai apuca să supraviețuiască, pentru a-și îmbrățișa nevasta
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
punte noaptea sau ziua, fără a-l întâlni acolo pe Ahab: stătea înfipt în pivotul lui sau se plimba între cele două limite precise - arborele mare și arborele artimon, iar alteori îl vedeau stînd în spiralul cabinei, cu piciorul teafăr proptit pe punte, gata-gata să pășească și cu pălăria trasă peste ochi, astfel încît oamenii n-ar fi putut spune precis dacă-și ținea ochii închiși, oricît de nemișcat ar fi stat și oricîte zile și nopți ar fi rămas departe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sta acolo până vin oamenii... cugeta țăranul. Preț de un sfert de ceas, trunchiurile se rotiră în loc. Puternic și greoi, deodată unul fu împins de-a curmezișul apei. Primindu-l în vârful prăjinii, omul îi sprijini fruntea încoronată cu crăci. Proptit o clipă, copacul se clătină. Morarul încerca să-i abată tăria împingându-l la mal. Abia atunci începu adevărata luptă cu puhoiul care, izbind, se trăgea spre gaura căscată în opust. încordate, vinele pocneau iar grumazul omului se înroșise. încet-încet
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
atâta tupeu? ― Bine, răspunse ea În cele din urmă. ― O.K., spuse Milton. Re diez. Ascultă. În acea primă zi au fost genunchii lui Tessie. În duminica următoare Milton i s-a furișat pe la spate și a cântat la clarinet proptit În ceafa lui Tessie. Sunetul era Înăbușit. Fetei i s-au ridicat câteva șuvițe de la suflu. Tessie a țipat, dar nu prea tare. ― Îhâm, stai că vezi tu, Îi spuse Milton, stând În spatele ei. Și așa Începu. Cântă Begin the
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
hărți vechi și a unui ordin împărătesc care probabil a fost uitat de toți. Ușa se deschise, la fel ca toate celelalte din colegiu, cu un scârțâit iritant. În fața lor se întindea întunericul abia dezvăluit de becuri. Purceseră! Aveau armele proptite de umeri și abia făcură primii pași prin tunelul umed și prost luminat când tavanul începu să se zgâlțâie ușor și din el să se scurgă șuvoaie de praf. Se auzeau bubuituri înfundate și, apoi, sunetul a ceva masiv care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pentru fiecare dintre noi, dulcea speranță a vindecării, șoptește la un moment dat bătrânul. — Da’ stai odată locului și nu te mai agita fără rost, îl ceartă soția cu asprime drăgăstoasă în glas. Se așază greoaie lângă el și-i proptește șervetul ud cu o mână. — La noi în casă n-a călcat niciodată picior de medic. Tata ne doftoricea el însuși pe toți, chiar și pe sclavi. — A fost fără îndoială un înțelept, surâde stins Augustus. Uite că atâtea popoare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
amărăciune din cap. — Mi-e rușine să mă vadă așa, neputincios. Ochii Liviei se umplu de lacrimi. Îl sărută duios pe frunte. Hai să mai încercăm o dată, șoptește. Ține-te cu o mână de marginea patului. Pe cealaltă i-o proptește în podea. — Acum, încearcă să te salți când te împing în sus. Se impacientează. — Lasă-le naibii de picioare, că mai mult te încurci în ele. Reușește cu chiu, cu vai să-l urce în pat. Se așază și ea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fără să vrea, vorbele pe care le-a auzit de atâtea ori încât a ajuns să le învețe pe dinafară: — Cinstirea acordată de principe altora este o podoabă. El însă nu poate accepta mai mult decât are deja. Deznădăjduit, își proptește fruntea în pumnii încleștați. Glasul venit din lumea celor care nu mai cuvântă continuă necruțător: — Toate câte și le conferă el însuși, cu de la sine putere, nu numai că nu vor fi spre lauda sa, ci, dimpotrivă, vor provoca invidia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trebuie să-ți scot vorbele cu cleștele din gură? mâ râie Augustus. — De fata lui Plautius Silvanus, rostește, palid la față, liber tul imperial. Trăsnetul să fi căzut alături, nu l-ar fi uluit mai tare pe îm părat. Își proptește brațele de masă și se ridică pe jumătate din scaun: — De nepoata Urgalaniei? Brusc se destinde și se lăsă să cadă la loc. Un zâmbet șiret îi înflorește pe față. — Are gusturi alese, fecioru-tău, n-am ce zice. Nu mi-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cutia cu papirusuri și se pune să-și mototolească, nervos, poala udă a tunicii. Deci Strabo nu e un dușman necruțător, ci un aliat dis cret. Incredibil! Mintea întoarce ideea pe toate părțile, chinuindu-se să o descâlcească. Augustus își proptește palmele pe genunchi și se apleacă ușurel înainte. — Plautius Silvanus e prost ca un bivol, dar maică-sa, Urgalania, e o femeie deșteaptă. Ridică un deget în aer: — Ea e cocoșul și, după cum cântă ea, joacă toți. Așa că de părerea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
eschivează, încearcă procuratorul să-l liniștească. Instructorul se revoltă: — Ce te-a apucat de ntoarcem totul cu curu-n sus? Vittelius murmură: — Tu ai ceva de discutat cu... I-l indică din bărbie pe călăreț. — Iar ăsta? se plânge Rufus. Își proptește picioarele rășchirate în fața germanului: — Ce ai, măi omule, cu mine? Vittelius îi șoptește precipitat: — Din momentul ăsta... Spre stupoarea lui Rufus, îl podidește plânsul. Înghite de câ teva ori în sec și reia cu vocea sugrumată de emoție: — Te dezleg
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
verzi, coborând printre stânci, pe câmp, și trecând de focurile care ardeau puternic acum, iarba făcându-se scrum și vântul Înteținnd focul, Îl duseră la micul avion. Îl băgară cu greutate, dar, odată Înăuntru, se rezemă pe scaunul de piele, proptindu-și piciorul de marginea scaunului pe care stătea Compton. Compton porni motorul și se urcă-n avion. El le făcu cu mâna lui Helen și băieților, și, În timp ce zgomotul sacadat al motorului se transforma-n răgetul familiar, Începură să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Marjorie zvârli firul peste marginea bărcii și privi momelile scufundându-se-n apă. Se-ntoarse și făcu la fel cu al doilea fir. De fiecare dată, Nick fixa undița de oțel cu câte o buturugă mai mare pe care o proptea astfel Încât să obțină unghiul dorit. Strânse un fir care se lăsase și-l Întinse ca pe o coardă până la locul unde se odihnea momeala pe albia nisipoasă a canalului, și apoi puse piedica mulinetei. Astfel, dacă un păstrăv apuca momeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vorbea. — N-aș putea să zic. — Ei, Al, istețu’ zice că n-ar putea să spună ce crede el despre toată treaba asta. — V-aud bine și de aicea, strigă Al din bucătărie. Deschisese micul ghișeu din bucătărie și Îl proptise cu o sticlă cu sos de tomate. — Auzi, istețule, Îi spuse lui George din bucătărie. Dă-te puțin mai Încolo. Și tu, Max, treci mai la stânga. Era ca un fotograf care aranjează un grup pentru poză. — Ia zi, istețule, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
voie să mai trag în el, măcar la foc, cu foc... Păzea, „șoșoiul”! „Ia dom’ șăf iștea doi lei și dă-ne și nouă nește „crastaveți” mâncați-aș ochii matali”. Nici nu știam cum să procedez cu țiganca ce se proptise în fața mea și-mi întindea doi lei, cumva cam cu teamă, că la o adică, aș putea chiar să-i iau. Pe iarbă, un pic mai încolo, mai erau vreo patru, cinci ca ea, bineînțeles cu puradeii din dotare după
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
cetății Augusta Rauricorum. Fergal era ajutat de cei trei fii ai săi: băieți robuști, ca și el, și care, chiar dacă nu erau prea ageri la minte, aveau, în schimb, brațe viguroase și spinări puternice și, atunci când era nevoie, știau să proptească zdravăn prăjina de fundul râului și să biruie curentul. Audbert îi conduse pe cei patru huni la punctul de îmbarcare mult înainte de ivirea zorilor; bătu la cocioaba lui Fergal și îl convinse, aruncându-i săculețul cu praf de aur, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunul care o înhățase pe fată se îndrepta repede spre ușă, târând-o de un braț și de păr, mama, rămasă în genunchi în întuneric, izbucni într-un plâns isteric, sfâșietor. Sebastianus dădu să se ridice, însă Lidania îl opri, proptindu-i o mână în piept: — Stai! îi porunci în șoaptă. Vrei să te omoare? Cei doi huni rămași în încăpere se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul femeii, apoi și pe Sebastianus, dar imediat se îndepărtă, proiectându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum se distra într-un colț întunecat al sălii largi, pe niște piei îngrămădite, muncea din greu între coapsele desfăcute ale unei tinere burgunde cu plete lungi și blonde. Gâfâia, mârâia, fornăia, în vreme ce ea, zgâlțâindu-se și gemând, cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să fie eliberată. Aproape terminase, oricum, când ușa pe jumătate distrusă fu deschisă și, cu izbitură zdravănă, un războinic robust îl împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum urmăreau cu atenție apropierea prelatului. — Bătrânul care vine acum? întrebă cu un vag accent de ironie, arătând într-acolo cu capul. Sebastianus nu avu nevoie să se întoarcă pentru a se convinge. — Da. El e autoritatea aici. Cu pumnii proptiți în coapse, Balamber zâmbi sarcastic și observă: — în sfârșit, până la urmă, voi, romanii, vă refugiați totdeauna sub sutana unuia dintre acești preoți. Frumos neam de dominatori! Sebastianus tocmai își pregătea replica, când auzi, purtat de un suflu de vânt cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Acum, o mustră brigadierul, mai facem și pe mironosița...“ Șobolănița făcu semn din cap că nu. „Ia vino Încoace la tăticul tău“, continuă s-o cheme Ippolit, simțind o oareșicare afecțiune pentru această creatură ce apăruse În viața sa. Șobolănița, proptită pe picioarele dindărăt, Începu să lunece spre masă... „Ei, vezi că am prins curaj“, spuse brigadierul, mușcând dintr-un castravecior. Pe măsură ce luneca spre dânsul, „gheișa“ revenea la dimensiunile inițiale, crescând la fiecare pas. „Vasăzică, avem totuși parte de-o halucinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mujdeiul de usturoi... „Bine, bine... nesuferitule. Ai mare noroc, după cum ști-i foarte bine, eu te iubesc...!” Peștele Însă, holbă ochii la Carla dându-i de Înțeles, În mod sigur, nu se va lăsa sacrificat prea ușor. Igni odată și proptindu-se În coadă, se prăvăli la podea Împreuna cu câteva farfurii și pahare cari se făcură țăndări...! „Afurisitul...! - se văietă Carla. Farfuriile mele de porțelan... Ei bine, lasă, stai puțin...Îți arăt arăt eu ție...” Peștelui Însă Îi ardea de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ar fi dorit să i le adreseze prietenei sale, Însă, cu tot efortul disperat de-a deschide gura, nu reuși. De aceea, o lăsă să vorbească singură, iar el se duse În dormitor dezbrăcându-se cu foarte mare greutate. Se propti de un scaun, Își făcu puțin vânt prăbușindu-se În pat aproape În nesimțire...!! În situația dezastruasă În care se afla starea sănătății sale, Tony Pavone avea nevoie de „Ajutor!!”, ajutor care nu avea de unde veni. Adeseori, În viața noastră
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dat, un balaur ce conducea alaiul se desprinse din rândurile lor, Înaintând În ritmurile veșnicului vals, se postă la o distanță apreciabilă, privindu-l dușmănos. Se răsuci În loc În câteva rânduri, căutând o poziție cât mai comodă pentru a se propti În coadă. Acest ritual fiind terminat, Încruțișă labele din față deasupra capului, se mai ondulă agresiv căscând o gură neînchipuit de mare. O fracțiune de secundă Tony Pavone a putut observa dinții albi, așezați În linie deosebit de ordonați În care
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cuvenită. Pe scurt: doresc o copie identică cu ce-a care a fost trimeasă poliției...! Am fost la poliție după rezultat Însă, originalul s’a rătăcit ori a dispărut...!!” Directorul se hotărî să lase hârtiile baltă, se ridică În picioare proptindu-se cu amândouă mâinile pe masă rostind. „Regulamentul acestui Institut nu-mi permite sa eliberez copii persoanelor civile asupra rezultatelor trimise organului de cercetare penală. Totuși, În ciuda acestor ordine interioare, vi s’a adus la cunoștință rezultatul...! Așa dar, pierdem
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
minuna cum de se mai țin zidurile pe verticală, din precauție ocolind’o...!! Curtenitor, Șeful Șantierului Îl apucă de braț pătrunzând Într-un gang jegos, plin de zoaie de urină și lături, deschizând o ușă care fură nevoiți s’o proptească de perete pentru a nu cădea pe ei accidentându-i. Intrarea suficient de Întunecoasă, urcară pe bâjbâite o scară de lemn ce scârțâia din toate Încheieturile, dar Șeful Șantierului era așa de amorezat Încât nici măcar nu realiză pericolul unei prăbușiri
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]