8,957 matches
-
în afară. Mihai Cimpoi l-a selectat în antologia sa de șapte romane din literatura basarabeană a secolului XX, antologie apărută în 2004, în patru volume, la Editura știința-ARC din Chișinău. În opinia mea, Vladimir Beșleagă este cel mai important prozator basarabean al secolului XX, mai important pentru că e mai modern, mai tehnic și mai complex decât Ion Druță sau decât oricare alt scriitor al provinciei noastre de est. Vladimir Beșleagă, Zbor frânt. Ignat și Ana, romane, Editura Litera, Chișinău, 1997
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
și destramă, susținând sau încheind o anumită serie imaginativă, vom ajunge ușor la concluzia că textualismul pur, Noul Roman ca loc unde nu se întâmplă nimic, se află pe cu totul alt meridian artistic. Autorul nostru nu are nici umorul prozatorilor postmoderni americani, (auto)ironia voioasă prin care opera își atinge și își devoră, cu un surâs, coada. Propensiunea ludică îi e străină acestui scriitor încercănat de propriile viziuni, obsedat de marile teme, raportându-se la modernitate mai mult în sensul
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]
-
este un scriitor față de care critica literară are câteva datorii de plătit. Pentru că discreția lui și pasiunea pentru literatura străină din care traduce la greu nu îl vor face niciodată mai puțin decât este, adică unul dintre cei mai buni prozatori români contemporani. Cu scriitori precum Radu Paraschivescu, Ioan Lăcustă și Răzvan Petrescu, alți scriitori care își văd de treaba (și de literatura) lor cu un profesionalism low profile greu de înțeles și de apreciat de zgomotoșii scribi ai zilei, proza
9 istorii exemplare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11693_a_13018]
-
poezii a căror publicare - doar cîțiva ani mai devreme - ar fi fost de neconceput. în aceeași atmosferă aproape euforică a văzut lumina tiparului nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici, iar lumea a auzit atunci prima oară de un prozator straniu numit Soljenițîn. Din păcate, nu doar semi-liberalizarea a avut viață scurtă, ci și produsele ei au fost rapid pervertite. Din contestatari și speranțe ale literaturii ruse, Evtușenko și Voznesenski au fost, în doar cîțiva ani, perfect asimilați, trecînd cu
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
cu mînă sigură. Viața de provincie ardelenească interbelică lua forma unui paradis pierdut. în Setea, cu toate că unele pagini îl mai amintesc pe autorul Străinului, domesticirea a progresat cu pași uriași: locurile comune ale propagandei oficiale se etalează aici fără jenă. Prozatorul încerca un pariu absurd, pierdut din plecare - acela de a înfățișa în culori favorabile o tragedie absolută, distrugerea satului românesc tradițional. A înfățișa sub forma unui spectacol optimist drama națională de proporții ar fi fost exagerat chiar și pentru un
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
încerca un pariu absurd, pierdut din plecare - acela de a înfățișa în culori favorabile o tragedie absolută, distrugerea satului românesc tradițional. A înfățișa sub forma unui spectacol optimist drama națională de proporții ar fi fost exagerat chiar și pentru un prozator genial, nicidecum pentru Titus Popovici... După această primă concesie majoră, pentru Titus Popovici începe o dilemă care a durat pînă la moarte. Oferind două degete, prozatorul nu și-a mai putut refuza toată mîna. Incapabil funciar să scrie cărți comandate
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
spectacol optimist drama națională de proporții ar fi fost exagerat chiar și pentru un prozator genial, nicidecum pentru Titus Popovici... După această primă concesie majoră, pentru Titus Popovici începe o dilemă care a durat pînă la moarte. Oferind două degete, prozatorul nu și-a mai putut refuza toată mîna. Incapabil funciar să scrie cărți comandate, însă neavînd curajul de a plonja direct în scrisul subversiv, scriitorul s-a lăsat tot mai mult atras de avantajele materiale considerabile acordate de comuniști intelectualilor
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
reprezentant oficial în chestiuni culturale, de voiajor pe bani publici în toată lumea. A abandonat însă literatura. Cele cîteva bucăți scrise după Setea (între care o apologie penibilă a Cubei lui Fidel Castro) nu mai pot fi trecute la activul acestui prozator extrem de talentat, dar al cărui talent devenise marfă negociabilă. Cuvîntările membrului CC la plenarele organului suprem și la consfătuirile ideologice compun o antologie dintre cele mai jenante. Nu încape îndoială că Titus Popovici știa perfect ce tip de regim slujește
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
la el întotdeauna crispate; încerca să construiască ceva mai mult decît un omagiu, strecura mereu adevăruri incomode, dar lumea nici nu mai era atentă la asemenea detalii: în ochii opiniei publice, scriitorul fusese definitiv clasat printre colaboraționiștii profitori și irecuperabili. Prozatorul strălucit trebuie să fi citit cu o teribilă acuitate această sentință în privirile tuturor. Ce credea cu adevărat Titus Popovici despre Ceaușescu vedem cu toată claritatea din cărțile publicate după 1990, mai ales din micul roman Cutia de ghete, apărut
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
Tudorel Urian Biologic, Constantin Virgil Negoiță aparține generației lui Nicolae Breban și Dumitru țepeneag. Ca prozator (revelat publicului din România doar în ultimii ani), nu aparține nici unei generații literare. Nu este nici modern de tip Breban, nici postmodern din categoria optzeciștilor (față de care Dumitru țepeneag revendică foarte insistent statutul de precursor), nici post-postmodern cum se doresc
Umanitatea în 60 de pagini by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11692_a_13017]
-
din România doar în ultimii ani), nu aparține nici unei generații literare. Nu este nici modern de tip Breban, nici postmodern din categoria optzeciștilor (față de care Dumitru țepeneag revendică foarte insistent statutul de precursor), nici post-postmodern cum se doresc a fi prozatorii generației care a debutat după anul două mii. Filozof, om de știință, profesor de informatică la Universitatea Hunter din New York, Constantin Virgil Negoiță a devenit celebru în România, dar și în Statele Unite prin studiile sale în domeniul matematicii fuzzy. Ulterior, a
Umanitatea în 60 de pagini by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11692_a_13017]
-
fragment în parte, ca pe un poem, urmînd ca la urmă, dacă este cazul, să tragă concluzia asupra ansamblului. Autor inteligent, dar mereu tentat să complice lucrurile pînă aproape de nivelul la care ele devin obscure, Constantin Virgil Negoiță este un prozator care începe să conteze în literatura română actuală. La fel ca și colegul său de generație Dumitru Țepeneag el își transformă cărțile într-un fel de șarade epice, la descifrarea cărora bietul cititor trebuie să asude din greu. Mă întreb
Umanitatea în 60 de pagini by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11692_a_13017]
-
rău, dar nici nu convinge. Prozele lui nu istorisesc cine știe ce întâmplări deosebite, necum să vizeze vreo semnificație secundă, și nici nu propun vreo aventură scripturală, la nivel de stil sau de metadiscurs, suficientă sieși. Dumitru Ungureanu scrie ca mulți alți prozatori care nu te plictisesc, dar nici nu au prea multe de spus. Puținele lucruri care se întâmplă în prozele sale au respirație scurtă, sunt banale, dar nu în sensul unui banal recuperat și resemnificat, ci pur și simplu neinteresante literar
Cum se dezbracă o femeie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11716_a_13041]
-
decît un pretext pentru punerea în valoare a tehnicilor narative. Ca orice autor hiper-lucid, Constantin Stan pune sub lupă toate nervurile textului, analizează chiar modul în care crește narațiunea cu instrumente care aparțin, mai degrabă unui critic semiotician decît unui prozator: "iar eu, încercînd să ordonez amintirile, poate chiar suprapun cele trei momente și acreditez un sens care nu este al întîmplărilor din chiar copilăria ta, ci acela pe care-l acreditezi povestirii despre copilăria ta, cu ajutorul unor cuvinte (ce-și
Optzecismul pîrguit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11739_a_13064]
-
centrul existenței naratorului părăsesc, pe nesimțite, cadrul, apar figuri noi, uneori se simte arsura unui sentiment uitat, totul este confuz, cum însăși viața, chiar dacă, uneori, din malaxor ies pentru o secundă la suprafață eșantioane epice perfect coerente, aparținînd unui mare prozator. Descrierea nostalgică a Bucureștiului copilăriei sale, cu localurile și cinematografele de cartier, nelipsitele sticle de Ci-Co, serbările școlare, sărbătorile în familie (și mai ales faza lor de pregătire la care participau cu însuflețire mătușile sale și alte rubedenii), figura protectoare
Optzecismul pîrguit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11739_a_13064]
-
cu creionul în mînă. Inteligentă, mereu surprinzătoare, ea poate da de gîndit și produce revelații unor lectori suficient de experimentați pentru a putea să îi descifreze toate subtilitățile epice și, mai ales, tehnice. În mod paradoxal, însă, principalul handicap al prozatorului Constantin Stan este dat de propria sa inteligență. Există în scrisul acestui prozator (ca și la alți colegi ai săi de generație) o greu reprimabilă vocație a eseului în chiar corpul romanului, o excesivă preocupare pentru divagația savantă despre mecanismele
Optzecismul pîrguit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11739_a_13064]
-
produce revelații unor lectori suficient de experimentați pentru a putea să îi descifreze toate subtilitățile epice și, mai ales, tehnice. În mod paradoxal, însă, principalul handicap al prozatorului Constantin Stan este dat de propria sa inteligență. Există în scrisul acestui prozator (ca și la alți colegi ai săi de generație) o greu reprimabilă vocație a eseului în chiar corpul romanului, o excesivă preocupare pentru divagația savantă despre mecanismele scriiturii și pentru comentarea propriilor strategii și performanțe literare. Chiar dacă menține în permanență
Optzecismul pîrguit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11739_a_13064]
-
și șaizeci și trei!... Pe cine să-i vadă la Mogoșoaia comunistă Ion Vinea, ce scriitori? Pe care să i-i arăți lui, prietenului bun al transfugului, orice s-ar fi zis, strălucit, romancierul numărul unu, vai!... Ce poeți? Ce prozatori, ce critici? Vă dați seama, repet, primăvara întunecată a lui '63... Și-atunci, întâmplarea a făcut ca, în acele momente, să mă aflu cazat la Mogoșoaia, ca traducător doar, nefiind cunoscut prin vreo carte de proză apărută. Și fiindcă nu
Ion Vinea la Mogoșoaia (12 aprilie 1963) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11725_a_13050]
-
a lui '63... Și-atunci, întâmplarea a făcut ca, în acele momente, să mă aflu cazat la Mogoșoaia, ca traducător doar, nefiind cunoscut prin vreo carte de proză apărută. Și fiindcă nu era cine să-l întâmpine pe poetul, pe prozatorul gata intrat în istoria literaturii române (și pe care autoritățile îl luaseră în primire, când cu întâmplarea...), a trebuit să-i fac eu față, să-i dau onorurile în sufrageria întinsă, latura dinspre palatul principal... Ședeam față-n față la
Ion Vinea la Mogoșoaia (12 aprilie 1963) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11725_a_13050]
-
se produce definitiv". Din păcate! Situația ce se poate proba prin faptul lesne controlabil că toate producțiile lui Preda (cu excepția întîlnirii din pămînturi și a capodoperei sale, Moromeții, volumul prim) poartă amprenta "indicațiilor prețioase" ale partidului, exprimînd atitudinea funciară a prozatorului ce și le-a asumat și anume "cea a atașamentului la opera de edificare a societății socialiste". Fără îndoială că un asemenea "atașament" a cunoscut variații, ondulații, chiar reorientări mai pronunțate în funcție de schimbările ideologiei oficiale, însă a vorbi despre un
O revizuire convingătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11744_a_13069]
-
motivul "sacru" al creației sale, sufletul țărănesc, împingîndu-i suferința în derizoriu și ridicol. Cu Risipitorii, roman care cunoaște pe durata unui deceniu nu mai puțin de patru ediții, toate grijuliu refăcute pentru a nu se îndepărta de teribila "linie" oficială, prozatorul atinge o altă performanță a oportunismului. Eroii romanului sînt împărțiți în "pozitivi" și "negativi", după criteriul absolut al luptei de clasă: "O dată aplicată ștampila de personaj negativ, reacționar, nici o șansă de reabilitare nu mai există. Domnișoarei șefe de lucrări, de
O revizuire convingătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11744_a_13069]
-
organizația UTM din spitalul în care-și desfășoară activitatea numitul medic își mobilizează personalul pentru îndeplinirea unei sarcini de însemnătate specifică și anume căratul cărămizilor. în loc ca asemenea practici să-i slujească lui Preda la caracterizarea unei lumi anormale, orwelliene (prozatorii optzeciști le-au muiat în sosul picant al ironiei), acesta le ia în serios, subscrie întristător la aberația lor: "naratorul nu se ridică deasupra personajelor sale, mentalitatea sa nu este decît a lor". Hélas, "mediocritatea nu deranjează pe nimeni". Chiar
O revizuire convingătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11744_a_13069]
-
retoricii de partid (cităm iarăși vorbele lui Preda): "ocolirea premeditată, programatică a problemelor reale și obsedante ale timpului și societății noastre contemporane". Dar, dacă acceptăm regula jocului, nu ne dăm seama că "evazionist" s-ar cuveni socotit Preda însuși? De ce prozatorul a evitat cu sistem a vorbi despre "problemele reale și obsedante" ale vremii sale, adică despre înăbușirea libertății, mistificarea realității prin ideologizare obligatorie și prin propagandă delirantă, falsificarea scării axiologice, decimarea agriculturii, ostilitatea față de Occident, cultul tot mai sufocant al
O revizuire convingătoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11722_a_13047]
-
Vasilache Ținerea de minte a scriitorilor e, de obicei, mai puțin lungă decît chițibușară. Calupuri de întîmplări pasabile, fără vreun chichirez anume, cad pe de lături mult mai adesea decît cine știe ce cornișă ieșită, dintre amintiri, în relief. Un jurnal de prozator poate purta, adică, precum "ochiul" de pictură, mențiunea detaliu. Constantin Țoiu publică, la Cartea Românească, împărțit, în 2003 și-n 2004, un asemenea jurnal pe sărite: Memorii din cînd în cînd. Volumul al doilea își ia, în parte declarat, rolul
Amintiri cu de-amănuntul by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11741_a_13066]
-
în scene din romane, de la noi și de-aiurea, în biografii de scriitori, ca aceea a lui Filimon, "cîntărețul de biserică peltic și gurmand". Culese dintr-un timp deja "răcit", care-l lasă, cu larghețe, să-și croșeteze subtilitățile pe prozator, nu pe diarist, amintirile își pierd din "buchet" cînd cîte-o "ancoră" le trage la zi. Vorbesc de scurte cronici TV, care bruiază reverii diafane de cititor pătimaș, de opinii suferind de morbul generalizării, cu acroș la stricta actualitate. Un jurnal
Amintiri cu de-amănuntul by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11741_a_13066]