605 matches
-
va fi fost scris de-a lungul lui 1868 și al primăverii lui 1869. Se cuvine să reluăm neezitanta opinie a lui Paul Cornea: "Ele ilustrează o renovare a artei lui Alecsandri, care nu atinge doar domeniul verbului sau al prozodiei, ci îmbrățișează tema, organizarea poematică și viziunea, prin urmare însăși structura liricii sale. (...) Din zbuciumul atâtor ani de căutare și interogații se naște o operă durabilă, unitară, de un modelaj exemplar. Era o izbândă a poeziei românești, dar și o
Pasteluri de iarnă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12001_a_13326]
-
genul de intelectuală predispusă mai curînd să guste un text decît să-l creeze. Recenzenta savurează literatura, nu o produce. Cultă și înzestrată cu o sensibilitate de tip melodic - acea sensibilitate care face ca un om să se bucure de prozodia și sintaxa unei limbi -, autoarea scrie fără emfază și fără orgolii ascunse, din bucuria pe care i-o dă întîlnirea cu volumele altora. E o candoare de spirit naiv în ființa Serenelei Ghițeanu. Mai mult, limba franceză, pe care o
Cronicarul blînd by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5429_a_6754]
-
reconciliere a unor tendințe aparent opuse, transcenderea textului literar și deplasarea focusului analizei la nivelul contextului istoric, cultural, social și politic, urmată însă imediat de o lectură a contextului ca text. Cu alte cuvinte: dacă noul istorism nu zăbovește asupra prozodiei sonetului shakespearean (aleg un exemplu arbitrar, nu-mi sînt cunoscute studii de poetică întreprinse de noul istorism), cu siguranță va aplica într-un fel sau altul un anumit tip de sensibilitate lirică la explicarea lumii în care aceste sonete au
Noul istorism by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16418_a_17743]
-
Tudorel Urian Scandaloasă pentru unii, adulată de alții, dătătoare de dulci visări voluptos-erotice, literatura lui Emil Brumaru se naște dintr-un melanj ,imposibil" între inocență și trivialitate, pălăcere a rostirii vorbelor mustoase și timiditate la nivelul acțiunii, prozodie tradiționalistă și lexic menit să șocheze spiritele pudibonde, nostalgie și grotesc, puritate adolescentină și transformarea frumuseții feminine în înfricoșătoare forme planturoase. Poemele sale (mă refer aici cu deosebire la cele din prezentul volum, Submarinul erotic, sunt o prelungire cu alte
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
cu persoane reale, cu scriitori mai mult sau mai puțin clasici și chiar cu personaje din opere literare. Aproape fiecare poem al său face o aluzie livrescă sau invocă direct nume sonore din istoria literaturii. Uneori trimiterile se fac prin prozodie (cazul invocat în citatul anterior). Alteori, aluzia se face prin titlu, atmosferă, dar și prin invocarea explicită a vreunui clasic al literaturii: ,Yvonne Burgundia-i departe/ Miroase-a praf trezit prin ploaie/ Bătrânul Dosto-mi dă din carte/ Sfaturi ce sufletu-mi
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
Negrici oricum admite, indirect, că "felul cum sunt satisfăcute ele șvocațiileț de produsele creativității noastre e marcat de circumstanțialitatea istorică, politică și socială." Textele sunt, așadar, clasificate conform criteriului "slab" al vocațiilor destinatarilor din epocă, iar analizele stilistice (teme, lexic, prozodie, retorică) se concentrează pe elementele de geneză, ale procesului scrierii în care creatorul urmărește conștient anumite efecte (asupra destinatarului imediat, mecanismul receptării în sincronie) sau în care, pur și simplu, dă prin hazard de formulări cu potențial estetic actual. Să
O sistematică a poeziei medievale by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12299_a_13624]
-
Papahagi: „traducerea pe care o propun încearcă să mențină la locul lor obscurităț ile și reține în vers absolut toate trimiterile la nume și locuri, adesea eliminate din versiunile existente ”). Tot Rodica Zafiu spunea că deosebita atenție acordată de traducător prozodiei vine dintr-un mare respect pe care cultura română îl acordă prozodiei - ceea ce, din punctul meu de vedere, este tot o moștenire orientală (în poezia arabă, persană, turcă, forma primează). Acest respect pentru prozodie, preluat și de cultura italiană, i-
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
obscurităț ile și reține în vers absolut toate trimiterile la nume și locuri, adesea eliminate din versiunile existente ”). Tot Rodica Zafiu spunea că deosebita atenție acordată de traducător prozodiei vine dintr-un mare respect pe care cultura română îl acordă prozodiei - ceea ce, din punctul meu de vedere, este tot o moștenire orientală (în poezia arabă, persană, turcă, forma primează). Acest respect pentru prozodie, preluat și de cultura italiană, i-a impus lui Marian Papahagi o hermeneutică în slujba artei, meșteșugul intervenind
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
că deosebita atenție acordată de traducător prozodiei vine dintr-un mare respect pe care cultura română îl acordă prozodiei - ceea ce, din punctul meu de vedere, este tot o moștenire orientală (în poezia arabă, persană, turcă, forma primează). Acest respect pentru prozodie, preluat și de cultura italiană, i-a impus lui Marian Papahagi o hermeneutică în slujba artei, meșteșugul intervenind pentru păstrarea unei medii între „arhaizare” și „familiarizarea” textului. Italienistul a găsit în mod ideal o cale de mijloc, neutră, în care
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
merita, pe puțin, un canon literar separat. Distincția "circuit larg" " "circuit restrâns" se impune din start. Două "figuri mitice" (și "principii castratoare"!), care au în spate două modalități de raportare la poezie, lumea literară, generația biologică, succes comercial, tipare și prozodii, ontologie și metafizică se duelează, pe viață și pe moarte, după un maniheism amuzant. Nichita e narcisistul, hedonistul, expansivul, apolinicul care se așează mereu în centrul Universului, care dictează, după bunul plac, existenței și ale cărui toane, capabile să transmuteze
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
la 1 martie 1875, a apărut, în Revista contimporană din București, articolul Poesiele d-lui Eminescu, semnat G. Gellianu. Apreciat în 1872 de Titu Maiorescu pentru "farmecul limbajului", contestat în 1873 de Petre Grădișteanu pentru "greșale grosolane de gramatică, de prozodie", tînărul poet Eminescu este denigrat de același P. Grădișteanu, ascuns sub pseudonimul G. Gellianu sau Gr. Gellianu, în aceeași Revistă contimporană. Vreme de peste un secol, criptonimul Gr. Gellianu a fost atribuit fie lui Anghel Demetriescu (ipoteză emisă de N. Iorga
Dosarul Gellianu by I. Hangiu () [Corola-journal/Journalistic/17041_a_18366]
-
Să nu ne îndepărtăm totuși de poezie. Mai ales că aceasta e nu numai genul în care exersează Iulia Militaru, dar și, de fapt, adevăratul subiect al cărții ei. Destul de compozită ca structură, căci îmbină versul liber cu încercările de prozodie clasică și cu poemul în proză (atât de în proză, încât cu greu mai poate fi numit poem), Marea Pipeadă e o continuă tatonare în jurul lirismului. Nimic nu există cu adevărat aici, totul tinde să fie. Evidența lasă locul calculului
Happy end by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5778_a_7103]
-
a fi doar niște opțiuni aleatorii, cercetătoarea clujeană reia, pe urmele lui Seymour Chatman, cea mai la-ndemână dintre întrebări: de ce? Și cele mai nuanțate seturi de răspunsuri. Iată un exemplu: "ŤEste de mirare - observa Chatman - că studiile obișnuite de prozodie sunt atât de preocupate de detaliile analizei încât nu își află timp pentru a discuta la ce servește metrul, de ce poeții aleg să îl folosească și cu ce speranțe o fac. Nu am nici o nouă explicație vitală pentru asta, dar
Sensuri ale promovării by Cosmin Ciotloş () [Corola-journal/Journalistic/9876_a_11201]
-
nevasta, cu sine și cu lumea. Polițistul cel tânăr își ascunde personalitatea scindată, iar cele trei episoade ale răbufnirii violente dispar din memorie. Pe parcursul romanului persistă impresia de pseudopolicier: comisarul fructifică tot ce i se oferă ca explicație (psihanaliză, simboluri, prozodie) și îl identifică pe ucigaș mult prea devreme, iar periplul lui Tomas prin New York este presărat cu multe indicii ale unei dedublări periculoase, finalul se încheie cu triumful răului prin alianța între doi ucigași psihopați, prin dispariția eroului într-un
Deliciile unei prefăcătorii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7114_a_8439]
-
engleza pe cont propriu de dragul lui Shakespeare; s-a perfecționat la Paris în franceză cu gîndul la versurile pe care urma să le traducă; a ținut nu doar să refacă direct din original spiritul textului, dar să și respecte scrupulos prozodia marilor poeți. Prima sa carte a fost o traducere din Petöfi (Apostolul și alte poezii). Ca și la Coșbuc, vocația pasională pentru traduceri i-a condiționat însuși regimul creației: Iosif rămîne un poeta faber; poezia a însemnat la el exercițiu
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
maillet/ arręta la sentence./ Tout mon cosmos vibra,/ se fęla, se brisa.// Ensuite je fus banni - / larme - au sein du monde". (Amnios) Fără a fi în mod explicit filosofică, poezia lui Ilie Constantin oferă consistente teme de meditație. Chiar dacă, prin prozodia impecabilă și grija pentru detaliile tehnice, multe dintre versuri trimit cu gândul la o vârstă clasică a poeziei, bogăția imaginarului poetic, asociațiile mereu suprinzătoare de imagini, sentimente și reflecții, aduc această poezie în plină modernitate. Daniel Cristea-Enache scriind despre poezia
Corola de minuni a spaimei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10233_a_11558]
-
perna albă/ unde părul meu demult/ a crescut încet și singur/ din nesomn și din oftat/ plîngi în vise/ plîngi în crucea păsărilor călătoare/ plîngi în zborul lor de toamnă/ scuturat în mare". Calofilia triumfă aci precum o impersonalizare prin prozodie și "stil". Urmează un alt strat al poeziei în chestiune, caracterizat prin dialectica raportului dintre impersonalitate și personalitate, tot mai conștient asumată ca o cale spre eliberarea ultimei. Pe coordonatele spațiului și ale timpului, apare o perspectivă a percepției general
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
în indigență absolută: s-ar părea că a vrut să prevadă pînă la detaliu biografia viitorului său mare admirator și involuntar urmaș. În partea cea mai originală a operei sale, adică în poezie, muzicalitatea versului reprezintă marea inovație; prin Bolintineanu, prozodia românească evoluează brusc, cîștigînd cîteva decenii. Vocabularul poetului nu se înfățișează prea variat; cu excepția unor noutăți limitate, lexicul poeziilor ne apare mai degrabă restrîns, fără strălucire, repetitiv și previzibil; dar poetul compune o melodie nouă cu materialul deja familiar cititorilor
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
forma lui dactilică, săltăreț și cadențat. Cele mai spectaculoase înfruntări din epopee adoptă ritmul și măsura din Mihnea și baba, episodul cavalcadei; spontaneitatea vitală a scriiturii poetice se manifestă în construirea deliberată de imagini grandioase; uneori prețul este sacrificarea exactității prozodiei, așa cum va face și Eminescu în marile poeme postume. Descriind Dacia de vis ca pe un paradis terestru, descriind lumea cerului și a iadului, Bolintineanu se simte la el acasă: nimeni pînă atunci nu încercase așa ceva. Romantismul debordant și fastuos
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
sentențe și adevăruri sumbre, grele, de alură definitivă. Cuvintele poemelor nu excelează prin pitoresc sau originalitate - abundă mai degrabă termeni noționali-abstracți -, figurile de stil rămîn previzibile și evocă limbajul poetic neoclasic (personificări, sinecdoce, catacreze obosite, epitete generale și șterse); însăși prozodia e uneori deficitară, ritmul nu e respectat cu strictețe, iar în relația ictus-accent survin numeroase licențe (contemporanii poetului, începînd cu răutăciosul Heliade și continuînd cu binevoitorul Bolintineanu, observaseră acest lucru). Dar impresia poetică globală rămîne covîrșitoare. Explicația acestei situații neobișnuite
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
cu strictețe, iar în relația ictus-accent survin numeroase licențe (contemporanii poetului, începînd cu răutăciosul Heliade și continuînd cu binevoitorul Bolintineanu, observaseră acest lucru). Dar impresia poetică globală rămîne covîrșitoare. Explicația acestei situații neobișnuite rezidă în resortul infinit mai adînc decît prozodia în care plasează Alexandrescu propria sa armonie poetică; la el, vuietul tenebros și lent al versului aproape că își detașează melodia de sens: Dar a nopței neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
o fată pe-atunci, ca un dement, Povești pe care încă le-asculți cu-nfiorare” (p. 41). Am vorbit până acum despre noutățile pe care le propune acest volum de Gravuri. În pofida formulei clasice a versurilor (care respectă regulile melodice ale prozodiei), Ion Horea scrie aici o poezie cât se poate de actuală. Nimic vetust în ea. Până și arhaismele (atâtea câte sunt) sunt la locul lor. Ce mi se pare însă și mai important decât aceste constatări e că vitalitatea acestei
Un cântec încăpător precum... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2745_a_4070]
-
cronicii că ochiul neutru poate vedea în aceste eseuri pe unde scurte anumite incongruențe structurale. De fapt, o repet, chestiunea nu se pune în termeni vizuali. Prea puțin contează că unele enunțuri durează câte-o jumătate de pagină, tonul lor, prozodia lor (risc un termen în aparență nepotrivit) nu lasă loc de confuzie. În această Sută de scrisori din Paris, criticul nu omite nici un nume cu greutate al literaturii franceze. De la Pascal, care e primul asupra căruia zăbovește, până la, desigur, Verlaine
Inimitabil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6511_a_7836]
-
și reprezentare, biografice și bibliografice: devine titularul unei noi edituri clujene ("Clusium"), redebutează ca poet, se mută la Târgu-Jiu, călătorește în Europa, face exerciții de exorcism muzical al senescenței și morții (Școala morții, Defăimarea bătrâneții), publică studii de poetică și prozodie (Ritm vertical, 2001), eseuri și versuri. Recent, de exemplu, oferă o carte de Elogii/dezeseuri, cvartet: opus 1-4. Se ambiționează, așadar, o structură muzicală în patru părți, fiecare dintre ele elogiind o temă sau categorie (vocație) bio-psiho-comportamentală: banalul, gafa, penibilul
Criticul, eseist și poet by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12254_a_13579]
-
de față. P.S. În ceea ce privește dezbaterile actuale parlamentare privind biata noastră limbă a culturii, ce putem spune? Ele amintesc de Aron Pumnul, care propunea de-gît-legău în loc de cravată, cuvîntămînt în loc de poetică, stelămînt în loc de astronomie, limbămînt în loc de etimologie, scriemînt în loc de ortografie, rostemînt în loc de prozodie, numerămînt în loc de aritmetică sau descriemîntul pămîntului în loc de geografie. Și mai amintesc de un anume Timoleon Pisani, care, în ziarul Universul de pe vremuri, voia să se renunțe la cuvinte cu sonorități obscene, precum curcan! Este drept, nici unul, nici celălalt, nu erau
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]