1,193 matches
-
lupta negrei armada se va dovedi eficace chiar când regimul se va risipi: imaginarul celui care combate Puterea devine un produs al adversarului 136. Ceea ce se poate traduce vizual prin banda mult celebră pe care am stors-o de sucul psihanalitic în Registrul Extra. Expunerea la întuneric avea chiar o tradiție recentă. Procedeul fusese aplicat în România imediat după venirea tancurilor sovietice dar multe potențiale ovigene au pierit pentru că nu voiau să pondeze în acele condiții. După "schimbarea de regim" (trecerea
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Bacovia. Posteritatea poetului, București, 1995; Ioan Milea, Lecturi bacoviene și alte eseuri, București, 1995, 7-87; Pop, Recapitulări, 12-21; Popa, Estuar, 64-71; Ion Deaconescu, George Bacovia sau Monologul pe mai multe voci, Iași, 1996; Lucian Tamaris, Plânsul lui Bacovia. O interpretare psihanalitică, București, 1997; Daniel Dimitriu, Bacovia după Bacovia, Iași, 1998; Dicț. analitic, I, 216-219, 256-259, II, 328-329, III, 350-352, IV, 14-15, 98-100, 150-153; Liviu Chiscop, Paharul cu otravă. Adevăr și ficțiune despre destinul lui Bacovia, Bacău, 1999; Marian Papahagi, Sanda Cherata
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
parteneri unde fiecare așteaptă ceva de la celălalt”. Mărturisindu-se, penitentul nu își pierde conștiința că se află înaintea lui Dumnezeu, cu care realizează un dialog profund, intim și personal. El nu „execută” un act psihologic de detensionare, sau o acțiune psihanalitică de „eliberare”, chiar dacă se întâmplă și acest lucru, ci celebrează un act liturgic, umil și sobru, dar solemn, pe care îl trăiește într-un raport unic și personal cu Dumnezeu. Procesul dialogic din timpul mărturisirii se realizează printr-un anume
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
interesat în mod deosebit de filosofia lui Kant, de fenomenele paranormale din domeniul psihologiei și de probleme de medicină. Este contemporan cu Sigmund Freud și Carl Gustav Jung, pe care l-a și influențat, putând fi considerat unul din întemeietorii curentului psihanalitic în psihologie. În anul 1878 susține o teză de medicină și face studii de psihologie la Leipzig la Wilhelm Wundt, între 1878 și 1879. Începând cu anul 1891, este profesor de psihofiziologie la Universitatea din Geneva, unde înființează un laborator
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
ochiului de deasupra ușii domei lui Dumnezeu și nici a cercurilor concentrice (elemente creștine sau relative la Illuminati). 4 "O infinitate de studii, în ultimii douăzeci de ani [raportat la 1975, data publicării paginilor preluate în antologie], pleacă de la premisele psihanalitice. Puține au însă curajul de a se aventura în lumea simbolurilor transpersonale; majoritatea se opresc la detectarea unor "complexe" recurente. Dar "complexele" sunt accidente ale personalității; un "complex" este și faptul de a te ocupa de un anumit autor și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ușor de explicat printr-o abordare unimodală. A existat un Îndelungat efort din partea mai multor cercetători din Întreaga lume pentru a dezvolta o teorie unică, care să explice fenomenul dependenței de drog. Unele dintre acestea s-au concentrat pe teoriile psihanalitice, factori socio-economici sau efectele fiziologice ale drogurilor. Cei mai mulți cercetători s-au concentrat asupra patologiei caracterului În adicții și au considerat dependența ca reprezentînd o formă de tulburare de caracter. De asemenea, a existat o absență a sublinierii diferitelor condiții psihiatrice
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Ilona Troiceanu, Alexandru Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1466]
-
Raymond Thomas. (2) "Istoria identităților, destinelor, istoria diferențelor, Istoria populației franceze este întîlnirea unei Națiuni cu poporul ei." Cartea prezentată: Istoria populației franceze, sub coordonarea lui Jacques Dupaquier. (3) "Dreptul, istoria, literatura și experiența clinică sînt decorul acestui prim eseu psihanalitic care redă un tablou al moștenirii." Cartea prezentată: Moștenirea și psihopatologia ei, de Eric Toubiana. (4) "Moștenirea este o trecere, ea se află la răscrucea vieților. Este un schimb și un rit. Un mănunchi de obiceiuri, de tradiții. Este oglinda
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
pe tema mecanismelor de apărare ținut în anul universitar 1971-1972 la Institutul de Psihologie, pe tema mecanismelor de apărare, Widlöcher nota deja că acest concept de primă importanță, care este utilizat zi de zi, rămâne insuficient precizat în planul teoriei psihanalitice. Astfel, importanța unui concept, combinată cu impreciziile sale, a prilejuit dezbateri, polemici și noi cercetări, care au mărit considerabil numărul de publicații pe această temă. Interesul mereu crescând pentru mecanismele de apărare are trei explicații. Mai întâi, utilizarea mecanismelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de viață), abordarea cantitativ-comportamentalistă (pentru evaluare) sau cognitivistă (în cazul studiului relațiilor dintre mecanismele de apărare și strategiile de coping). Iată cum un concept fundamental al psihanalizei este supus unor abordări diferite, la prima vedere antinomice. În fața recuperării unui concept psihanalitic a cărui valoare clinică nu mai trebuie demonstrată, reacțiile nu au întârziat să apară. Să o reținem pe aceea a renumitului psihanalist american George Vaillant (1993), care afirma: „Este timpul ca eul și mecanismele sale de apărare să fie văzute
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apară. Să o reținem pe aceea a renumitului psihanalist american George Vaillant (1993), care afirma: „Este timpul ca eul și mecanismele sale de apărare să fie văzute ca niște fațete ale realității psihobiologice, și nu ca simple obiecte ale cultului psihanalitic”. Această declarație arată în ce măsură se schimbă mentalitățile și lasă să se întrevadă evoluții interesante pentru cei ce cred posibilă dezvoltarea unei psihopatologii integrative. Reacțiile la ultimele evoluții privind mecanismele de apărare nu constituie un fapt cu totul nou. În 1936
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
foarte îndrăzneață, chiar revoluționară. Treizeci și șase de ani mai târziu, în convorbirile sale cu Sandler (1985/19891), A. Freud povestește că un psihanalist de renume i-a spus că, din cauza acestei cărți, ea avea să se trezească în afara mișcării psihanalitice. Altădată, ea relatează că, potrivit lui Deutsch, Eul și mecanismele de apărare a rupt pentru totdeauna relațiile dintre autoare și psihanaliști, întrucât cartea vorbește despre eu și nu despre sine. Atunci când, la începutul dialogurilor purtate cu A. Freud, Sandler exclamă: „Cât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
produce niciodată o nevroză, care nu poate apărea decât printr-o interacțiune cu suprafața” (Sandler, 1985/1989). Fără a se îndoi de justețea poziției sale în plan teoretic, A. Freud recunoaște totuși că, pe fondul atmosferei care domnea în mediile psihanalitice ale vremii, primul capitol din cartea sa Eul și mecanismele de apărare (1936/1993) este aproape un fel de „a-și cere scuze”. În discuțiile sale cu Sandler, ea își reafirmă cu fermitate poziția, precizând că atât preferința pentru inconștient
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
întreprinse într-un scop bine determinat, dar evocă, deopotrivă, operațiunile militare. Aceasta demonstrează, fără îndoială, influența exercitată de Freud, care, după cum subliniază McWilliams (1994), aprecia metaforele militare și le utiliza adeseori încercând să câștige încrederea unui public sceptic în privința metodelor psihanalitice. Pentru a desemna mecanismele de apărare sunt utilizate și alte cuvinte. Astfel, în dialogurile lui Sandler cu A. Freud apar termeni precum „tipuri” sau „moduri de apărare” specifice, cu referire la diversele forme pe care le poate lua apărarea. La
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
formulate la începutul subcapitolului și să încercăm să răspundem la întrebarea privind fidelitatea identificării apărărilor. Vaillant (1993) consideră că această problemă comportă două aspecte: 1) „Apărările pot fi oare identificate în mod fidel în afara intimității oferite de cadrul unei consultații psihanalitice?”; 2) „Niște observatori independenți, fără o pregătire psihanalitică aprofundată, pot oare identifica în mod fidel apărările unor persoane ce practică meserii manuale, prezintă competențe de limbaj modeste și nu au urmat niciodată o psihoterapie?”. Să analizăm acum modul în care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
răspundem la întrebarea privind fidelitatea identificării apărărilor. Vaillant (1993) consideră că această problemă comportă două aspecte: 1) „Apărările pot fi oare identificate în mod fidel în afara intimității oferite de cadrul unei consultații psihanalitice?”; 2) „Niște observatori independenți, fără o pregătire psihanalitică aprofundată, pot oare identifica în mod fidel apărările unor persoane ce practică meserii manuale, prezintă competențe de limbaj modeste și nu au urmat niciodată o psihoterapie?”. Să analizăm acum modul în care materialul cules prin Studiul dezvoltării adultului permite formularea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
stagiu de formare, orientat mai cu seamă spre reperarea mecanismelor de apărare definite în mod operațional. Acești evaluatori - un asistent social lucrând în sectorul medical și un tânăr licențiat în psihologie, absolvent al unui colegiu universitar - nu aveau o formație psihanalitică. Evaluarea lor era mai curând instinctivă, căci nu știau nimic despre copilăria sau istoricul vieții adulte a „Bărbaților din Boston”. Pornind de la rezumatele interviurilor, evaluatorii trebuiau să identifice prezența unuia sau altuia dintre cele 18 mecanisme din lista lui Vaillant
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dezacorduri au fost totuși notate doar pentru 23 dintre cei 307 subiecți ai grupului „Bărbaților din Boston” și doar pentru 7 dintre cele 37 de femei evaluate din „Eșantionul Terman”. Rezultatele permit să concluzionăm că evaluatorii independenți, fără o formație psihanalitică, sunt în măsură să identifice în mod fidel mecanismele de apărare - mai cu seamă la subiecți provenind din medii socioeconomice defavorizate - și pot să se pună de acord în privința caracterului matur sau imatur al stilului defensiv al unei persoane. Cea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
3.1. Testele proiectivetc 3.1. Testele proiective" Testele proiective permit subiecților să facă asociații libere pornind de la un material concret pe care îl pot organiza. Prin libertatea de asociație propusă subiectului, testele proiective pot fi apropiate de situația examenului psihanalitic. Chiar dacă aplicabilitatea lor este limitată în timp, asociațiile sunt determinate, ca în psihanaliză, de istoricul subiectului și de conflictele sale inconștiente. Așa cum remarcă Anzieu (1961/1970), multe dintre testele proiective sunt excelente instrumente de investigare a mecanismelor de apărare. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
consemnează 60 de comportamente asociate unui număr de 20 de apărări. Rezultatele obținute până acum de cercetările în domeniu sunt încurajatoare. Astfel, Piper et al. (1985), care au urmărit 21 de pacienți externi supuși unei scurte terapii individuale de tip psihanalitic, au constatat că mecanismele de apărare descoperite înaintea terapiei sunt un excelent predictor al rezultatelor acesteia. Într-un studiu în curs, ale cărui rezultate parțiale au fost publicate de curând, Perry și Kardos (1995) au urmărit evoluția funcționării defensive a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ca și respingerea oricărei semiologii - asimilată unei ingerințe comportamentalist-psihiatrice sterile - sunt bine cunoscute. Partizanii acestei poziții vor fi, fără îndoială, surprinși și poate chiar descumpăniți citind două lucrări recente. Prima, Psyho-analytic Diagnosis. Understanding Personality Structure in the Clinical Process (Diagnosticul psihanalitic. Pentru o înțelegere a structurii personalității în procesul clinic), îi aparține lui McWilliams (1994), care desfășoară importante activități clinice, de formare și supervizare, și care predă teorie și terapie analitică la Școala de Studii Superioare de Psihologie Aplicată și Profesională
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1994), director al spitalului Memorial Menninger, psihanalist, formator și supervizor la Institutul de Psihanaliză din Topeka, profesor de psihiatrie la Școala de Medicină a Universității statului Kansas. Cele două lucrări sunt expresia unei tendințe importante care se manifestă în cadrul mișcării psihanalitice, mai ales în țările anglo-saxone, și care se referă, pe de o parte, la creșterea evidentă a interesului pentru diagnostic, iar pe de altă parte, la stabilirea unor punți de comunicare cu grupul de specialiști din cadrul Asociației Americane de Psihiatrie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
asupra mediului înconjurător. Intervenția lor presupune că eul nu trebuie să fie acaparat de utilizarea apărărilor interne. În slujba nevoilor eului, apărările transpersonale utilizează toată gama de influențe și conduite umane. Existența apărărilor transpersonale datorează mult ideilor vehiculate de mișcarea psihanalitică și mai ales lui Laing (1969/1972), care consideră că prin aceste apărări „eul încearcă să dirijeze viața interioară a celuilalt pentru a o proteja pe a sa”. Pentru Laing și ceilalți reprezentanți ai antipsihiatriei, maladia mentală constituie o apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
produc”. Bibring (1943) descrie mai multe mecanisme de degajare, cum sunt familiarizarea cu o situație anxiogenă sau detașarea de libidou (în activitatea de doliu). Considerând că noțiunea de apărare este insuficientă pentru a explica schimbarea ce apare în cursul curei psihanalitice, Lagache este de părere că introducerea conceptului de degajare este absolut necesară. Astfel, el abordează chestiunea degajării în mai multe din lucrările sale: „Fascination de la conscience par le moi” (1957/1982), „La psychanalyse et la structure de la personnalité” (1961/1982
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
le trăi”, de a le „mortifica”. O contribuție importantă a lui Lagache privește descrierea elementelor caracteristice degajării: 1) recunoașterea, considerată esențială, de către subiect a dorințelor și apărărilor sale fantasmatice; 2) rolul important pe care-l îndeplinește conștiința - sau, în termeni psihanalitici, „eul conștient” -, rol care, fără a fi exclusiv, este totuși determinant; 3) îndepărtarea apărării, ca element prealabil degajării. Operațiunile de degajare „presupun «dezinvestirea» contrapulsiunii defensive, amânarea ei și, în contrapartidă, «suprainvestirea» anumitor gânduri, care fac apel la atenție și la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
confunde cu experiența trăită), prin obiectivare (care-i permite să ia distanță față de această experiență trăită); • disocierea, prin integrare; • inhibiția, prin control; • obediența, prin experiență. Lagache acordă o atenție deosebită sublimării, clasată de Fenichel printre mecanismele de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o apărare „reușită”, pentru care o condiție prealabilă este abolirea refulării, deci a apărării. Pentru acest motiv, Lagache propune ca sublimarea să fie considerată un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]