1,192 matches
-
creator cu preocupări multiple. Interesat de problematica spirituală, investigată prin acțiuni și personaje din mediul rural sau intelectual, ca și de experiența căutării adevărului, prezentă în romane uneori schematice și marcate de retorism, precum și în piese cu accente mistice sau psihanalitice insuficient prelucrate artistic, P. se distinge mai cu seamă în nuvelistică prin capacitatea analitică de fin cunoscător al mișcărilor sufletești. Autorul își valorifică această înzestrare atât în demontarea, cu o precizie de clinician fascinat însă de ocultism și de gândirea
PAPILIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288678_a_290007]
-
al ofertei intelectuale franceze, și poate fi extins modular, în funcție de „preferințe” și „orientări”: modulul marxist (cu valorile sigure, ca Sartre în încarnarea lui stalinistă de după 1945, dar și cu personaje ca instabilul - până la omucidere! - Althusser, precum și cu feluriți neomarxiști); modulul psihanalitic (centrat de regulă pe Lacan, cu relativ puține elemente din alte școli psihanalitice franceze); modulul feminist (cu Simone de Beauvoir ca figură precursoare, Le deuxième sexe fiind una dintre cele mai citate - deși probabil nu totdeauna citită, date fiind dimensiunile
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
modulul marxist (cu valorile sigure, ca Sartre în încarnarea lui stalinistă de după 1945, dar și cu personaje ca instabilul - până la omucidere! - Althusser, precum și cu feluriți neomarxiști); modulul psihanalitic (centrat de regulă pe Lacan, cu relativ puține elemente din alte școli psihanalitice franceze); modulul feminist (cu Simone de Beauvoir ca figură precursoare, Le deuxième sexe fiind una dintre cele mai citate - deși probabil nu totdeauna citită, date fiind dimensiunile sale - cărți ale bibliografiei feministe internaționale); modulul homosexual (pe care Foucault, el însuși
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de mascare a adevăratelor intenții. Într-un studiu agresiv, pompos-ideologizat, dar nu lipsit de subtilitate, hrănit cu poncifele „corectitudinii politice”, Peter Wolfe insistă asupra „ambivalenței” lui Raymond Chandler: „conștiința socială” s-ar întâlni, în scrierile sale, cu o accentuată dominantă psihanalitică. Absența tatălui, imaginarele pulsații homoerotice, machismul agresiv și alte speculații mai mult sau mai puțin dubioase slăbesc credibilitatea demersului - spre paguba exegeților viitori, obligați să digere altminteri indigerabilele jerbe lezat-feministe ale lui Wolfe. O ambivalență există, însă, în creația lui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
tine”, apropierea fizică de aceasta e plină de pasiune. Problema nu era, așadar, Carmen. Problema era că i se violase spațiul de extremă intimitate. Reacția e directă, violentă și aproape irațională. Violența gestului de respingere nu semnifică - așa cum sugerează critica psihanalitică - o încercare a detectivului de a respecta la literă codul onoarei cavalerești. Ar fi de-a dreptul ridicol. Marlowe este un personaj viu și nu un construct ideologic încărcat de semnificații conservator-etice. El acționează exact cum ar acționa orice bărbat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu alterează fondul dramei, nu diminuează culpele și nu scapă vinovații de justiție. Helen Grayle decide să-și fie propriul judecător, conștientă că visul ei secret (Graalul simbolic din propriul nume) nu poate fi împlinit în această lume. O lectură psihanalitică ar putea dovedi că există la Helen, pe tot parcursul dramei dominate de pasiune, sex și bogăție, o aspirație spre moarte, o tânjire inconștientă spre autopedepsire. Odată cu ofilirea sufletului, dispare și dorința de a supraviețui într-o lume care i-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
țese plasa de intrigi în penumbra casei-bastion. În contextul dat, ea nu este decât o matroană autoritară, împinsă de lăcomia și zgârcenia sa la abuz, teroare și crimă. Captivitatea în care o ține pe Merle Davis are o limpede componentă psihanalitică: rareori o victimă s-a dovedit mai atașată de propriul călău! Motivația dată de autor - Merle leșină în clipa când doamna Murdock își împinge soțul pe geam, iar apoi o învinuiește pe tânăra violată de acesta că ea ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
creativitatea, spontaneitatea [...Ă valoarea experienței pentru binele propriu” (p. 237). În acest fel, „problemele pe care le prezintă familiile sunt privite ca tichete de admitere; problema reală este latura emoțională” (p. 236). Autorii analizează în continuare rolul și importanța terapiei psihanalitice de familie. Cunoscută și sub denumirea de „analiză analitică”, acest tip de terapie se concentrează pe „dedesubturile dialogurilor familiei pentru a cerceta temerile și dorințele individuale ale membrilor familiei” (p. 258). „Esența tratamentului psihanalitic” constă în arta de a „ști
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
în continuare rolul și importanța terapiei psihanalitice de familie. Cunoscută și sub denumirea de „analiză analitică”, acest tip de terapie se concentrează pe „dedesubturile dialogurilor familiei pentru a cerceta temerile și dorințele individuale ale membrilor familiei” (p. 258). „Esența tratamentului psihanalitic” constă în arta de a „ști unde să te uiți ca să descoperi dorințele și temerile de bază care împiedică acești indivizi să interacționeze în mod matur” (p. 259). Ultimul capitol al părții a doua, se focalizează pe terapia de familie
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
pe tema mecanismelor de apărare ținut în anul universitar 1971-1972 la Institutul de Psihologie, pe tema mecanismelor de apărare, Widlöcher nota deja că acest concept de primă importanță, care este utilizat zi de zi, rămâne insuficient precizat în planul teoriei psihanalitice. Astfel, importanța unui concept, combinată cu impreciziile sale, a prilejuit dezbateri, polemici și noi cercetări, care au mărit considerabil numărul de publicații pe această temă. Interesul mereu crescând pentru mecanismele de apărare are trei explicații. Mai întâi, utilizarea mecanismelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de viață), abordarea cantitativ-comportamentalistă (pentru evaluare) sau cognitivistă (în cazul studiului relațiilor dintre mecanismele de apărare și strategiile de coping). Iată cum un concept fundamental al psihanalizei este supus unor abordări diferite, la prima vedere antinomice. În fața recuperării unui concept psihanalitic a cărui valoare clinică nu mai trebuie demonstrată, reacțiile nu au întârziat să apară. Să o reținem pe aceea a renumitului psihanalist american George Vaillant (1993), care afirma: „Este timpul ca eul și mecanismele sale de apărare să fie văzute
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apară. Să o reținem pe aceea a renumitului psihanalist american George Vaillant (1993), care afirma: „Este timpul ca eul și mecanismele sale de apărare să fie văzute ca niște fațete ale realității psihobiologice, și nu ca simple obiecte ale cultului psihanalitic”. Această declarație arată în ce măsură se schimbă mentalitățile și lasă să se întrevadă evoluții interesante pentru cei ce cred posibilă dezvoltarea unei psihopatologii integrative. Reacțiile la ultimele evoluții privind mecanismele de apărare nu constituie un fapt cu totul nou. În 1936
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
foarte îndrăzneață, chiar revoluționară. Treizeci și șase de ani mai târziu, în convorbirile sale cu Sandler (1985/19891), A. Freud povestește că un psihanalist de renume i-a spus că, din cauza acestei cărți, ea avea să se trezească în afara mișcării psihanalitice. Altădată, ea relatează că, potrivit lui Deutsch, Eul și mecanismele de apărare a rupt pentru totdeauna relațiile dintre autoare și psihanaliști, întrucât cartea vorbește despre eu și nu despre sine. Atunci când, la începutul dialogurilor purtate cu A. Freud, Sandler exclamă: „Cât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
produce niciodată o nevroză, care nu poate apărea decât printr-o interacțiune cu suprafața” (Sandler, 1985/1989). Fără a se îndoi de justețea poziției sale în plan teoretic, A. Freud recunoaște totuși că, pe fondul atmosferei care domnea în mediile psihanalitice ale vremii, primul capitol din cartea sa Eul și mecanismele de apărare (1936/1993) este aproape un fel de „a-și cere scuze”. În discuțiile sale cu Sandler, ea își reafirmă cu fermitate poziția, precizând că atât preferința pentru inconștient
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
întreprinse într-un scop bine determinat, dar evocă, deopotrivă, operațiunile militare. Aceasta demonstrează, fără îndoială, influența exercitată de Freud, care, după cum subliniază McWilliams (1994), aprecia metaforele militare și le utiliza adeseori încercând să câștige încrederea unui public sceptic în privința metodelor psihanalitice. Pentru a desemna mecanismele de apărare sunt utilizate și alte cuvinte. Astfel, în dialogurile lui Sandler cu A. Freud apar termeni precum „tipuri” sau „moduri de apărare” specifice, cu referire la diversele forme pe care le poate lua apărarea. La
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
formulate la începutul subcapitolului și să încercăm să răspundem la întrebarea privind fidelitatea identificării apărărilor. Vaillant (1993) consideră că această problemă comportă două aspecte: 1) „Apărările pot fi oare identificate în mod fidel în afara intimității oferite de cadrul unei consultații psihanalitice?”; 2) „Niște observatori independenți, fără o pregătire psihanalitică aprofundată, pot oare identifica în mod fidel apărările unor persoane ce practică meserii manuale, prezintă competențe de limbaj modeste și nu au urmat niciodată o psihoterapie?”. Să analizăm acum modul în care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
răspundem la întrebarea privind fidelitatea identificării apărărilor. Vaillant (1993) consideră că această problemă comportă două aspecte: 1) „Apărările pot fi oare identificate în mod fidel în afara intimității oferite de cadrul unei consultații psihanalitice?”; 2) „Niște observatori independenți, fără o pregătire psihanalitică aprofundată, pot oare identifica în mod fidel apărările unor persoane ce practică meserii manuale, prezintă competențe de limbaj modeste și nu au urmat niciodată o psihoterapie?”. Să analizăm acum modul în care materialul cules prin Studiul dezvoltării adultului permite formularea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
stagiu de formare, orientat mai cu seamă spre reperarea mecanismelor de apărare definite în mod operațional. Acești evaluatori - un asistent social lucrând în sectorul medical și un tânăr licențiat în psihologie, absolvent al unui colegiu universitar - nu aveau o formație psihanalitică. Evaluarea lor era mai curând instinctivă, căci nu știau nimic despre copilăria sau istoricul vieții adulte a „Bărbaților din Boston”. Pornind de la rezumatele interviurilor, evaluatorii trebuiau să identifice prezența unuia sau altuia dintre cele 18 mecanisme din lista lui Vaillant
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dezacorduri au fost totuși notate doar pentru 23 dintre cei 307 subiecți ai grupului „Bărbaților din Boston” și doar pentru 7 dintre cele 37 de femei evaluate din „Eșantionul Terman”. Rezultatele permit să concluzionăm că evaluatorii independenți, fără o formație psihanalitică, sunt în măsură să identifice în mod fidel mecanismele de apărare - mai cu seamă la subiecți provenind din medii socioeconomice defavorizate - și pot să se pună de acord în privința caracterului matur sau imatur al stilului defensiv al unei persoane. Cea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
3.1. Testele proiectivetc 3.1. Testele proiective" Testele proiective permit subiecților să facă asociații libere pornind de la un material concret pe care îl pot organiza. Prin libertatea de asociație propusă subiectului, testele proiective pot fi apropiate de situația examenului psihanalitic. Chiar dacă aplicabilitatea lor este limitată în timp, asociațiile sunt determinate, ca în psihanaliză, de istoricul subiectului și de conflictele sale inconștiente. Așa cum remarcă Anzieu (1961/1970), multe dintre testele proiective sunt excelente instrumente de investigare a mecanismelor de apărare. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
consemnează 60 de comportamente asociate unui număr de 20 de apărări. Rezultatele obținute până acum de cercetările în domeniu sunt încurajatoare. Astfel, Piper et al. (1985), care au urmărit 21 de pacienți externi supuși unei scurte terapii individuale de tip psihanalitic, au constatat că mecanismele de apărare descoperite înaintea terapiei sunt un excelent predictor al rezultatelor acesteia. Într-un studiu în curs, ale cărui rezultate parțiale au fost publicate de curând, Perry și Kardos (1995) au urmărit evoluția funcționării defensive a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ca și respingerea oricărei semiologii - asimilată unei ingerințe comportamentalist-psihiatrice sterile - sunt bine cunoscute. Partizanii acestei poziții vor fi, fără îndoială, surprinși și poate chiar descumpăniți citind două lucrări recente. Prima, Psyho-analytic Diagnosis. Understanding Personality Structure in the Clinical Process (Diagnosticul psihanalitic. Pentru o înțelegere a structurii personalității în procesul clinic), îi aparține lui McWilliams (1994), care desfășoară importante activități clinice, de formare și supervizare, și care predă teorie și terapie analitică la Școala de Studii Superioare de Psihologie Aplicată și Profesională
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1994), director al spitalului Memorial Menninger, psihanalist, formator și supervizor la Institutul de Psihanaliză din Topeka, profesor de psihiatrie la Școala de Medicină a Universității statului Kansas. Cele două lucrări sunt expresia unei tendințe importante care se manifestă în cadrul mișcării psihanalitice, mai ales în țările anglo-saxone, și care se referă, pe de o parte, la creșterea evidentă a interesului pentru diagnostic, iar pe de altă parte, la stabilirea unor punți de comunicare cu grupul de specialiști din cadrul Asociației Americane de Psihiatrie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
asupra mediului înconjurător. Intervenția lor presupune că eul nu trebuie să fie acaparat de utilizarea apărărilor interne. În slujba nevoilor eului, apărările transpersonale utilizează toată gama de influențe și conduite umane. Existența apărărilor transpersonale datorează mult ideilor vehiculate de mișcarea psihanalitică și mai ales lui Laing (1969/1972), care consideră că prin aceste apărări „eul încearcă să dirijeze viața interioară a celuilalt pentru a o proteja pe a sa”. Pentru Laing și ceilalți reprezentanți ai antipsihiatriei, maladia mentală constituie o apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
produc”. Bibring (1943) descrie mai multe mecanisme de degajare, cum sunt familiarizarea cu o situație anxiogenă sau detașarea de libidou (în activitatea de doliu). Considerând că noțiunea de apărare este insuficientă pentru a explica schimbarea ce apare în cursul curei psihanalitice, Lagache este de părere că introducerea conceptului de degajare este absolut necesară. Astfel, el abordează chestiunea degajării în mai multe din lucrările sale: „Fascination de la conscience par le moi” (1957/1982), „La psychanalyse et la structure de la personnalité” (1961/1982
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]