1,506 matches
-
cuprinde în cîmpul vostru vizual decît un unghi de circa treizeci de grade în fața acelei linii laterale și cam tot atîtea grade înapoia ei. Și dacă un pericol de moarte ar veni din față, ziua în amiaza mare, ca un pumnal ridicat, nu l-ați putea vedea, după cum nu l-ați observa nici dac-ar veni din spate. într-un cuvînt, ați avea două dosuri, ca să zic așa, dar în același timp și două fețe îlaterale, bineînțeles), însă există altceva mai
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
am să scriu Lozinca de aramă a luptei de partid: Cine nu e cu noi, e Împotriva noastră! Și de crăpați de ciuda: n-am să mă sinucid! Știu mai pândesc prin țară tâlhari și trădătorii Și pregătesc În taină pumnalul pe la spate. Dar noi am Învățat din zilele cu nori Cum să strivim veninul năpârcilor turbate. (Ă). N-am terminat! Mi-e inima tot trează. Tovarășilor noștri mai am să le vorbesc Din tot ce-am Îndurat, un cântec nou
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
că aparențele (înșelătoare), atașamentul de formă, prevalența aparenței asupra esenței îl amenință în viața reală. Trebuie să își schimbe poziția, să își redefinească obiectivele și să își îndrepte interesul spre adevăratele valori, adică spre interior, și nu spre aparențe. Cuțit, pumnal Cuțitul este arma cea mai angoasantă. În afară de dimensiunea sexuală și falică, simbolizează în același timp violența și perfidia. Este instrumentul separării și al castrării și poate, din acest punct de vedere, să arate nevoia subiectului de a tranșa o situație
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Preasfinția Voastră? Sau: Sunteți singurul episcop din România care păstorește români cu „limba tăiată”, după cum spuneați undeva. Colectați ajutoare deopotrivă pentru români și secui, propovăduiți buna înțelegere între frații creștini. Cu toate acestea, bisericile ridicate de dvs. au fost considerate „pumnale înfipte în pieptul maghiarimii”. Lucrați într-adevăr la cucerirea acestui teritoriu prin „turlele în formă de ceapă” ale bisericilor ortodoxe, părinte episcop? (Formula AS, nr. 699, p. 3). 6.6. Ancheta Mitul ziaristului de investigație nu este o invenție gazetărească
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
derizoriului, se izbește, cu o încrâncenare sinucigașă, de zidul unui firesc găunos (Revolta). Cuvintele nobile ale poeziei trec, la el, într-un regim al opresiei și deformării (Cuvinte vii). Rugăciunea este întoarsă când bunătatea lui Dumnezeu seamănă cu lama de pumnal (Rugă). Din perspectiva imposibilei comunicări cu divinul, aproape și de fascinația cu care artiștii expresioniști au insistat asupra decăderii omului, în poezia lui, viii ca și morții, în mizeria lor banală până la stupoare, nu sunt vrednici nici de milă (Drumul
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
E împotriva firii să fie scoasă împotriva mea. Înțelegi? Ea înțelege. Nu i-o conveni, dar înțelege și trebuie să se supună. De ce îmi era cunoscut? Băgă mâna în faldurile mantiei sale. Credeam că mă va ucide. În schimbul lucirii unui pumnal, am văzut strălucirea unui colier. Mi-l puse în jurul gâtului. Să mi-l dai când va veni vremea! Se întoarse spre tronul său. N-ai decât să ți-l ții. Nu vreau nimic de la tine. MĂ AUZI? Te aud și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cumplită, două sfere mici de foc începură să lucească. Acestea stătură câtva timp la fel de încordate ca și el. Într-o clipită se aruncară asupra Împăratului dezvăluind în întuneric două șiruri de dinți lungi de cinci centimetri și ascuțiți ca niște pumnale ce aproape luceau în lumina crepusculară a tunelului. Erau gata să-l sfâșie! El, fiind pregătit, avea sabia cu tăișul în partea cealaltă și, în ultimul moment, când gura flămândă era la doar treizeci de centimetri de fața sa, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sete mai mare de sânge. Se simțea neîmblânzit. Își apropie fața sa calmă și sălbatică de a lui George. Își simțea ochii ca două mingi incandescente de foc și avea impresia că gura îi e plină de dinți ca niște pumnale. Era așa cuprins de sentiment încât se credea din aceeași specie cu Vagabonzii. Și nici nu era departe de adevăr, pentru că o parte din genele Împăratului alcătuiau baza genetică a acestora. Vroia să-l muște, să-l devoreze, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se poate de potrivit. Altminteri, cu fiecare nouă domnie, puterile principelui se vor mări. Un foșnet în spatele său îl face să tresară. Se răsucește iute. — Iartă-mă, dominus! se ploconește cu umilință nou-venitul. Asinius Gallus împinge discret înapoi în teacă pumnalul pe jumătate scos. — Ce cauți aici, Toranius? întreabă morocănos. Își însoțește vorbele bătând nervos din picior. Smintitul! I-a adus și pe băieți. Cu sprâncenele adunate, îi cercetează nemulțumit pe cei doi tineri, care au rămas, prudenți, în cadrul ușii. Asemănarea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nu-s aici. Stau grupați cu toții în dreptul lojei imperiale. În fața lor e Vittelius... ăă... cred... ăă... nu sunt sigur. Dă-mi și mie voie! cere Rufus. Celălalt nu se clintește. — Las’ că-ți povestesc eu. Mâna lui Rufus zvâcnește către pumnal, dar se stăpânește și o aduce încet înapoi. Se urnește din loc cu pași greoi. — Unde te duci? strigă alarmat Pusio după el. — N-am timp să tai frunză la câini, răspunde acru instruc torul. Ultima parte a spectacolului e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pereche cu spada, iar tracii se apără numai cu paveze mici, rotunde sau pătrate, și mânuiesc doar săbii cu lama scurtă, toate curbate, uneori chiar de la mijloc. Cei cu plasă de pescuit posedă drept unice arme un trident și un pumnal. Dacă au cască pe cap, atunci nu poartă apărătoare la picioare. Interesant, reflectează. Parcă înadins sunt echipați incomplet, nici cu tot armamentul ofensiv, nici cu cel defensiv. Se strâmbă ușor. Ca la casa de nebuni. — ...nouă... ă... ăă... și... i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vreo trapă sau vreo mașinărie nu funcționează cum trebuie, o să-l aducă pe vinovat în arenă să se lupte cu fiarele sau cu voi, profesioniștii. Gladiatorii vuiesc, indignați: Noi suntem luptători, nu criminali! — Măcelar e el! Un rețiar își smulge pumnalul ascuțit de la centură. Trece în glumă cu degetul peste tăiș, după care agită cuțitul deasupra capului: — Pe ăsta îl cheamă drusiac, să știți de la mine. Râsete. Veselia celor obidiți e de multe ori mai periculoasă decât mânia lor, cugetă Rufus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
minunează de formă. Ocolește privirea rugătoare a bătrânului flamin. Sărmanul! Își dă seama că-i face mai multă plăcere să facă pe maestrul de ceremonie aici, decât să stea acasă sub papucul nevestei. Dialul își trece în neștire degetele peste pumnalul de la cingătoare și-l imploră pe principe din ochi să-i țină partea. Acesta ezită. — Dă încoace sărăcia aia, că ai să te tai! își ceartă Marcia bărbatul. — E cuțitul de sacrificiu, îl apără flaminul cu palma. Își îndreaptă spatele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
origine arabă folosit În estul Africii. . William Shakespeare, Henric al IV-lea, partea a II-a, actul III. . Jandarmeria spaniolă . Călăreț Înarmat cu o lance al cărui rol este acela de a Întărîta taurul. . Luptător care Înjunchie taurul cu un pumnal numit banderilla . Mai bine să-mi lipsească asta decît altceva. (În spaniolă În orig.) . Atunci, am plecat. (În spaniolă, În orig) . Un englez (În spaniolă, În orig) . Mișcare În care toredorul ține capa cu ambele mîini, stînd cu spatele la taur. . Mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
atrăgeam eu atenția celor care se uitau prea insistent. De ce credeți că au Început perșii să facă acest lucru? — Ca să-și arate apartenența la clasa superioară, spunea cineva. —Ca să-și Îndrepte picioarele către ceruri? se aventura un altul. — Ca să ascundă pumnale cu lama Întoarsă, Își dădea cu părerea altcineva. Mă tem că răspunsul este mult mai puțin fascinant de-atât, le spuneam eu Înainte de a le dezvălui fascinantul amănunt: Vârfurile Întoarse le ridicau tivurile fustelor lungi ca să nu se Împiedice În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
țărani mai îndrăzneți veneau singuri la castel, trăgându-și de lanț câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nici o cale de scăpare? Era cu adevărat sortit să fie sacrificat ca un miel nevinovat în jocul de neînțeles al celor puternici? în vreme ce se lăsa astfel cuprins de disperare, văzu strălucind în iarbă, foarte aproape de piciorul său stâng, lama unui pumnal. După câteva clipe de teribilă nehotărâre, aruncă în jur o privire iute și, cu o mișcare imperceptibilă, acoperi lama cu bocancul; după care se aplecă, prefăcându-se că își aranjează legăturile încălțărilor, și, fulgerător, puse mâna pe el, strecurându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
caii, după care și l-ar fi luat pe al său și ar fi șters-o, salutându-i... Nu. La cai stătea Kayuk; era foarte tânăr, dar suficient de viguros, iar dacă s-ar fi luptat cu el, chiar având pumnalul, ar fi riscat să piardă timp prețios. Și pe urmă, fiind obligat să nu o ia pe drum, unde ar fi putut ajunge deplasându-se călare prin pădure? Poate că era mai bine să dispară printre copaci și să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fie convingător; nu-i fu, însă, cu putință să înțeleagă ce spunea. Totuși, ceea ce îl aștepta la capătul urcușului nu era tocmai ce se așteptase să vadă. într-un luminiș, o copilă îl înfrunta pe burgund strângând în mână un pumnal; Rutger descălecase și acum stătea cu picioarele desfăcute înaintea fetei, aplecat puțin în față, cu brațele deschise, gata să o prindă; părea pe punctul de a sări asupra ei, dar nu se atingea de sabie - era limpede că se distra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
față, întindea ambele brațe către adversar, ținându-le, însă, puțin îndoite; se legăna ușor pe picioarele bine înfipte în iarbă și desfăcute pe cât îi dădea voie rochia elegantă, dar toată sfâșiată. Urmărea fiecare mișcare a burgundului și schimba mereu poziția pumnalului. Ochiul avid al lui Balamber observă într-o clipă colierul de aur, de care atârna o cruce bătută cu rubine și care se legăna peste marginea veșmântului, pe pielea ei dezgolită și albă. Abia după aceea îl zări pe tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în apropierea unui pâlc de arbuști. Nevoind să piardă sfârșitul înfruntării dintre Rutger și fată, își opri calul la circa zece pași distanță, distrându-se cu scena la care asista. Haide, haide! mârâi printre dinți războinicul către fată. Pune jos pumnalul ăla. Oricum nu-ți folosește la nimic. Și pe urmă, ai văzut? adăugă, arătând cu capul înspre hun. Acuma suntem doi. Fata îl privi doar o clipită pe Balamber, apoi, cu un fel de geamăt plin de mânie, sări dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de corpolent, Rutger se azvârli înainte; o fentă la dreapta, ca și cum ar fi vrut să o apuce pe fată de păr, apoi un atac în partea cealaltă și o prinse de încheietura mâinii, strângând-o până o făcu să lase pumnalul. Căzură încleștați în iarbă, unde lupta continuă. Tânăra se zbătea, strigând, sub trupul războinicului și strângea genunchii, rezistând încercărilor lui de a-i desface picioarele. în sfârșit, Rutger o pălmui cu putere, iar ea, sfârșită, gâfâind, scoase ultimul țipăt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un bărbat aplecat, cu înfățișarea unui țăran. Nu fără oarecare satisfacție, Matauro îl aduse înaintea sa. — Omul ăsta se învârtea printre bagaje, anunță. — Un hoț, probabil, ori poate o iscoadă. De fapt, are un accent ciudat. Ținând de mâner un pumnal lung, adăugă: — Avea asta într-o cizmă. Sebastianus cântări arma în mână, apoi îl măsură pe bărbat cu o privire rapidă, luând seama la barba sa neîngrijită, la hainele sfâșiate și pline de noroi, la privirea temătoare, lăsată în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și ajunsese lângă roman împreună cu câțiva dintre oamenii săi. — Ce se întâmplă? întrebă. — Nu știu dacă oamenii mei au prins o iscoadă hună, un ucigaș plătit ori un simplu hoț, îi răspunse liniștit Sebastianus, făcând semn către prizonier și arătând pumnalul pe care-l ținea între degetul mare și arătător. — Ce? Ce anume? izbucni cu aprindere comandantul gărzii, apropiindu-se amenințător de acel om, care imediat căzu în genunchi. — îndurare! imploră el, părând că nu se adresa lui, ci mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era... verișoara lui Waldomar, da, Waldomar Invincibilul! Venisem să fac o vizită rudelor ei, dar, spre nenorocul meu, am fost atacat și tâlhărit de bagauzi. Abia de mi-am scăpat viața, dar am pierdut tot ce aveam cu mine. — Și pumnalul ăsta? E o armă de fabricație cu totul deosebită, cu măciulie de argint. — O armă burgundă, confirmă Wolfhram, răsucindu-și mustățile. Marcomanul îl fixă un moment înspăimântat, apoi își reveni și i se adresă romanului: — L-am luat de la unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]