3,728 matches
-
farsele politicii secolului XX: după ce au ajuns la putere, comuniștii albanezi au avut nevoie urgentă de un nou imn național pe o muzică mobilizatoare. Era urgent, ardea tare, pofta de putere Îi strîngea de boașe, Îi mîna Înainte. În jur, pustiu de talente muzicale proletare. Pe cine să Întrebe, cui să-i ceară? Păi, lui Victor Eftimiu, cel mai mare poet În viață născut Între granițele statului lor. În 1948, apreciind că În lume comunismul e veșnic și că nu se
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Berlinul de Est se ieșise În stradă și Honecker căzuse, iar Polonia avea din iunie un premier din Solidarność. La noi Însă, părea că nu se mai oprește din lenta-i revărsare un gol istoric hărțuitor, atîta doar că, acum, pustiul răsuna mult mai tare. Întîi, de la bătăile noastre de inimă, apoi, de la Congresul al XIV lea al Partidului Comunist care-și vestea iminența din toate trîmbițele și din toate răsuflătorile de hrubă, În fapt, un festival, ca multe altele Înainte
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
al marelui papă, merită să ne întrebăm dacă imaginea respectivă nu aștepta cumva, de câteva secole bune, în subconștientul creștinătății. În fond, Maria Magdalena, reconstruită acum după modelul vetero-testamentar al Poporului desfrânat întors la Dumnezeu după o lungă rătăcire prin pustiu sau un exil teribil, încarnează mitul creștin însuși, structurat în trei momente: căderea, pocăința, botezul/mântuirea. Maria din Magdala a rămas aproape nouă veacuri prizoniera acestei tradiții, consfințită oarecum prin sphragis papal. În 1518, Jacques Lefèvre d’Etaples (1450-1537), matematician
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-i cuprinde pe Lazăr și pe Marta din Betania; desfrâul; ungerea picioarelor lui Isus; convertirea; învierea lui Lazăr; mărturia învierii. Partea a doua a legendei, călătoria spre Marsilia și minunile săvârșite, calchiază în bună măsură „Viața Mariei Egipteanca”: retragerea în pustiu; conviețuirea cu îngerii; penitența; revelația finală. Episodul miracolului produs asupra soției principelui va lega pentru totdeauna numele sfintei de maternitate: Maria Magdalena devine patroana și protectoarea nașterilor, așa cum, mai târziu, ea va deveni sprijinul „femeilor pierdute”. Sindromul Maria Magdalena: victima
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la regina din Saba, care i le-a dăruit lui Solomon. Prin Nabucodonosor, monedele ajung în Nubia, de unde sunt aduse la Betleem de Melchior, unul dintre cei trei regi magi. Din grabă sau neatenție, Fecioara Maria le-a pierdut în pustiul egiptean. Ele au fost găsite de un păstor, care i le-a oferit lui Isus drept recompensă pentru o vindecare. Acesta n-a vrut să le primească și le-a dăruit templului. De aici au ajuns la Iuda și apoi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în cu totul alt loc din Evanghelie și are o cu totul altă semnificație decât la Marcu și Matei. El trebuie să ofere o explicație inedită gestului făcut de Iuda și o găsește legând momentul de cele trei ispite din pustiu, relatate în capitolul 4. Iuda merge la arhierei nu pentru că s-ar fi revoltat împreună cu apostolii de risipirea parfumului prețios, ci pentru că pur și simplu diavolul s-a înstăpânit asupra lui. Explicația e tranșantă și definitivă. Luca nu va mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
am făcut printre ei?” (Num. 14,11: LXX). Consecință: Iahve hotărăște să nimicească „generația actuală”, rezervând urmașilor bucuria instalării în pământul făgăduinței: „Toți oamenii care văd slava Mea și semnele/minunile pe care le-am făcut în Egipt și în pustiul acesta și M-au încercat cu aceasta pentru a zecea oară și nu Mi-au ascultat glasul, adevărat nu vor vedea pământul pe care l-am jurat părinților lor... Iar pe slujitorul Meu Chaleb, pentru că s-a arătat alt duh
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și judecător - pe acesta Dumnezeu l-a trimis și căpetenie și răscumpărător cu/prin (syn) mâna îngerului care i se arătase în rug. El i-a condus afară, săvârșind miracole/semne și minuni în Egipt, și la Marea Roșie, și în pustiu patruzeci de ani” (Fapte, 7,35 sq.). Concluzia, care face ecou tulburător pasajelor de care ne ocupăm: „Tari de cerbice (sklerotracheloi), cu inimile și urechile netăiate împrejur (exact: netăiați împrejur la inimi și la urechi/aperitmetoi tei kardiai kai tois
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un făcut, nu se putea sta de vorbă pe-ndelete. Ori era târziu, ori era altceva de discutat... "Eu L-am văzut, spuse piatra cea nouă. Nu de mult, acu' vreo două mii de ani, a stat patruzeci de zile acolo, în pustiu. Venise odată cu zorile sau așa mi s-a părut mie, fiindcă, atunci când s-a așezat, s-a luminat deodată în jur. Eram nisip pe vremea aceea și l-am înconjurat, așa, într-o pală de vânt, să văd cine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-a părut mie, fiindcă, atunci când s-a așezat, s-a luminat deodată în jur. Eram nisip pe vremea aceea și l-am înconjurat, așa, într-o pală de vânt, să văd cine e, cum de a ajuns singur în pustiu oamenii vin de obicei în pustiu cu animale mari, cu poveri și nu ca să stea, ci pleacă mai departe. S-or fi oprind ei în oaze, dar acolo unde venise el, nu era nici un fir de verdeață, fiindcă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-a așezat, s-a luminat deodată în jur. Eram nisip pe vremea aceea și l-am înconjurat, așa, într-o pală de vânt, să văd cine e, cum de a ajuns singur în pustiu oamenii vin de obicei în pustiu cu animale mari, cu poveri și nu ca să stea, ci pleacă mai departe. S-or fi oprind ei în oaze, dar acolo unde venise el, nu era nici un fir de verdeață, fiindcă nu era nici un strop de apă... Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acolo, chiar pe margine, drept ca o coloană de lumină; s-a uitat în stânga Lui și a glăsuit: "Nu-L vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău". M-am strâns mai tare în cutele veșmântului, fiindcă, iată, treceam cu El peste pustiu și când am ajuns pe muntele pe care-l știam în zarea depărtării, chiar acolo, m-am uitat să văd cu cine e. Nu era nimeni, doar se făcuse umbra mai deasă în stânga Lui și El striga cu glas mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mă sfărâm... Dar, fie, merită să mor pentru El. După ce s-au întâmplat cele ce v-am spus deja, s-a făcut o liniște mare. Nici noi, firele de nisip, nu îndrăzneam să ne mișcăm... Își ținea răsuflarea chiar și pustiul... Și am văzut oameni de lumină, cu aripi mari, plecându-se înaintea Lui și chemându-l pe nume. Am aflat mai târziu că oamenii spun acelor făpturi "îngeri". Și că nu e voie să rostești numele Lui Dumnezeu... Dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
știe să vorbească Tatălui din Cer și că, dac-o fi și-o fi, să se ducă la el, după ajutor. Și a pornit copilul. Mergea cu fereală, să nu i se ia urma. A mers ce-a mers prin pustiul de cenușă, înnopta prin clădiri goale care nu mai serveau nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate ici și colo, iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a venit să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul colo... parcă erau niște semne puse, așa, ca o cărăruie în pustiu... A înțeles. A urmat cărarea. Când a ajuns la peșteră, l-a găsit pe bătrân în genunchi. Barba lungă și albă, pletele lungi, albe și ele, îl făceau să semene cu un munte de zăpadă. O voce caldă, cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
făcut singură vânt și când omul s-a aplecat, gata ! Am sărit afară ! Să nu credeți că mi-a fost ușor și nici pe moale n-am căzut. Era chiar piatră, piatra aceea cenușie din care nu răsare decât praful pustiului, dar oleacă de noroc tot am avut : m-am prins de încălțămintea unuia care trecea pe acolo și m-am dus, m-am tot dus... unde se ducea și el. La un timp, am înțeles că omul urca. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
unde se ducea și el. La un timp, am înțeles că omul urca. Și nu era singur. "Ei, bravo ! Am sărit din lac în puț! Bine-am mai nimerit. Păi dacă urcăm, la ce să mă aștept decât tot la pustiu și piatră, piatră și pustiu !... În vale te-ai fi așteptat să mai găsești apă, sau chiar pământ, dar așa... Dac-aș fi putut să plâng, mi-ar mai fi trecut și ciuda, și durerea am văzut eu că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
La un timp, am înțeles că omul urca. Și nu era singur. "Ei, bravo ! Am sărit din lac în puț! Bine-am mai nimerit. Păi dacă urcăm, la ce să mă aștept decât tot la pustiu și piatră, piatră și pustiu !... În vale te-ai fi așteptat să mai găsești apă, sau chiar pământ, dar așa... Dac-aș fi putut să plâng, mi-ar mai fi trecut și ciuda, și durerea am văzut eu că așa fac oamenii când... nu știu ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
văzut eu că așa fac oamenii când... nu știu ce să mai facă. Or, eu chiar că nu mai știam ce să fac. M-aș fi desprins de pe talpa sandalei, dar cădeam tot pe piatră. Și m-aș fi uscat așa, în pustiu, aiurea. Măcar în buzunarul acela sărac și întunecos era tot pustiu, da' măcar stăteam la umbră... stăteam și așteptam. Sigur că nu m-ar fi mâncat. Cine bagă în gură o biată sămânță rătăcită cine știe de când în buzunar ? Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mâncat. Cine bagă în gură o biată sămânță rătăcită cine știe de când în buzunar ? Doar și firimiturile alea de pâine stăteau uitate acolo... Ei, asta e ! Răbdare, mi-am spus. Răbdare, să vedem unde ajungem. Doar n-o să rămână în pustiu !" Și am așteptat... am tot așteptat... Acu' mi-era groază nu cumva să cad, că acolo rămâneam. Și m-aș fi uscat sub soare și pe piatră, chiar degeaba ! Mă țineam cât puteam de talpa sandalei. Ce bine că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
obosească, doar se odihneau deja de ceva vreme... Iar celălalt cum să strălucească de soare, când soarele era hăt, departe, în spate și, oricum, lumina lui albă, vie, ardea, dar nu te usca, așa cum ar fi făcut lumina soarelui în pustiul ăsta de piatră. Și ceilalți doi, care vorbeau cu El, erau prinși în lumina Lui, ca între petalele unei flori... care cuprindea și muntele, și cerul de deasupra. Atunci s-a ridicat în genunchi și omul meu și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
daruri a primit de fiecare dată) și totuși, parcă-i lipsea mereu ceva. Sigur, și de data asta se îmbrăcase "frumos", așa cum îi plăcea, își făcuse chiar și bucle lungi, cum văzuse demult într-o carte că poartă prințesele dar pustiul acela parcă se tot făcea mai mare... și mai mare... Sigur, știa că a doua zi or să vină părinții ei și or să-i aducă daruri (se întorceau pentru vacanța de sărbători), dar au să plece pe urmă înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
părinții ei și or să-i aducă daruri (se întorceau pentru vacanța de sărbători), dar au să plece pe urmă înapoi la muncă... și chiar dacă se bucură atunci când e cu ei (și ce daruri nemaipomenite îi aduc!...), se bucură dar pustiul rămâne... Ca și când asta n-ar fi bucurie... Îi venea să plângă de ciudă ! Numai ei i se putea întâmpla așa ceva ! E Ajunul Crăciunului, toți s-au dus la colindat auzi-i cum râd și ce zarvă fac și nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de lumină și atât de aproape de puteai s-o atingi cu mâna, așa cum numai la munte se poate întâmpla, o stea o stea prin fulgii de zăpadă, înghețată ca cerul de iarnă, caldă ca inima ei, din care se topise pustiul tot... Și nu mai era singură. Venise și pentru ea Crăciunul. Lumânarea păstorilor ...Trezește-te, hai, scoală-te, scoală-te repede! N-auzi?! Haide-odată, când îți spun ! Văru-meu mai făcea așa, ca să stau și eu de rând la foc, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nici nu băgai de seamă că și ajunsesem la copac. Copacul ăsta era cam la un sfert de drum de oraș. Drumeții se mai opreau aici, se așezau la umbra lui (atât cât putea să dea și el umbră în pustiul acela), își mai trăgeau sufletul și, dacă aveau ce mânca, mâncau. Am scos și eu o bucată de pâine da' apă nu luasem. Așa că am băgat pâinea la loc și m-am întins. Deodată, drumul mi se păru greu: cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]