540 matches
-
s-a gândit să arunce Întâi fructele stricate de dedesubt, iar perele de la fundul castronului au Început să lase un fel de rășină chihlimbarie lipicioasă. În timp ce arunc pară cu pară la gunoi, mă ia puțin cu fiori la atingerea pulpei putrezite a fructelor. După ce spăl și șterg castronul, șterg cu grijă orice urmă de zeamă lipicioasă de pe mere și le pun la loc. Întreaga operațiune Îmi ia vreo șapte minute. Apoi, mă apuc să curăț cu cârpa munții de zahăr pudră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
granit. A lui gândiri încremeniră reci În fruntea sa de stânci și deveniră: Rozele dulci, rubine; foile: Smaralde, iară crinii {EminescuOpIV 91} Diamante. Sângele său Se prefăcu în aur, iară mușchii Se prefăcură în argint și fier. Din carnea-i putrezită, din noroi S-au născut viermii negrului cadavru; Oamenii. Spre a-l batjocori până și-n moarte Ne-am născut noi, după ordin divin, Făcuți ca să-și petreacă Dumnezeul Bătrân cu comica-ne neputință, Să rîdă-n tunet de deșertăciunea Viermilor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nor, Ca visuri strecor, Ducând înstelata lor viață Prin ceață. Un șuer în noapte, prin codri, un vânt, Un freamăt și totul dispare... Și nori se-ncrețesc risipiți și s-avînt. În lună stau stâncile rare - Iar junele-iubit E-un brad putrezit Pe trunchiu de granit, pe ruine Bătrâne. {EminescuOpIV 103} ODIN și POETUL Ei cer să cânt... durerea mea adâncă S-o lustruesc în rime și-n cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aur adunate, De jur în jur - cu grijă te-uiți mereu În toate părțile - a tale buze Murmură lin ce tu socoți a vrea Și-apoi dispari în porțile ursuze - În vechea casă hrentuită-rea. Să te urmăm pe scări mai putrezite Pocnind sub pașii tăi atât de-ușori. Tu le urci iute și bătăi pripite Îți îmflă piepții - stai adeseori -; Acum deschisă-i ușa - tata-n jețu-i Ochii și-ndreapt-sub verde cojoroc Și micu-ți frate călărește bățu-i, Iar mama ta cârpește la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Lăsa să treacă o vreme. Ceilalți, numai ochi. - Băi, și mi-adunați chiștoace? Și mi-aduceți bani și țuică? 122 -Aducem. - Bine. Atunci bateți laba cu geambașul! Prin apă veneau racii la mortăciune. Îi auzeau cum se înfig în carnea putrezită. - Sânt niște huidume de te fărîmă! Fugiți de la armată, dizertori... Se strângea carnea pe copii ca la găini. -Dizertori? , - Da. Au centiroane și bărbi și aruncă cuțitul la fix! Unde vrei te găurește! - Da-n tine nu dă? - De ce să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
târnosea. Ieșea tot praful din el, pînă-l sângera. Sătul, se fudulea privindu-i cum se încaieră pentru ciozvârta rămasă. Plecau pe urmă mai departe. Mahalaua creștea spre Filantropia, și-ntr-acolo apucau, pe sub gardurile negre, pe la grădinile oltenilor, pișîndu-le verzele putrezite, apoi se întorceau spre groapă, coborând pe drumul îngust. Se lăsau pe malul gârlei, unul după altul, hămesiți. Gunoierii descărcau sus, pe mal, camioanele, și din fundurile lor se rostogoleau resturi grase. Zăvozii se năpusteau scormonind. Aveau boturile ascuțite și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
astăvară, numai flori, cu un batic negru legat sub bărbia ascuțită. Să se fi înțeles, și nu credeai că pică tocmai acum. Drumurile bătute, cum treceai de circiuma lui Stere simțeai un fum înecăcios de gunoaie, dulce-iute, parfumat ca para putrezită, tot ai fi tras pe nas! Ușa veche, șuie, abia ținută în țîțînele ruginite, neunsă cu gaz de când lumea, scârțâia lung, și în prag se arăta mama pământului, a de-o 344 seamă cu timpul, Marghioala. Mai albise, te uitai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că spune lucrul acesta, pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să-i mănânce ea întîi coliva. O băga văduva și pe Mița înăuntru. Baba mîfua nărăvașă, privea lucrurile putrezite, intrate în pământ, perdelele ciuruite și florile din geam care-i plăceau atât. - Ce faceți, surorile mele? - Bine, ce să facem? răspundea cam cu duh Chirița. - Auzirăți? - Ce s-auzim? - A mai fugit una de la părinți... - Nu mai spune! Care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întâmplat niciodată... să treacă... (Revelație.) E o gară moartă! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Moartă?! ȘEFUL GĂRII (Bucuros că a captat atenția CĂLĂTORULUI.): Moartă! Moartă de tot! Cum vă place? Sună frumos, nu? E moartă, moartă până în adâncul oaselor. E moartă și putrezită, o bate vântul, atât. Ha, ha... Toate sunt moarte aici, domnule... Copacii sunt morți, iarba e moartă. Priviți aceste șine... aceste șine care par, da, par atât de solide, atât de puternice... aceste șine de fier... Ei bine, le simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
la est de drumul de trăsuri care Împărțea parcul În două. Adăposturile sale umbroase emanau pe atunci mirosul specific al boletelor care fac să se dilate nările rusului - acel amestec maroniu, jilav, plăcut, de mușchi umed, pământ rodnic și frunze putrezite. Dar trebuia să scotocești și să te uiți bine după o ciupercă gustoasă, În timp ce umblai prin frunzișul ud de sub copaci, până să descoperi și să extragi cu grijă din pământ ceva cu adevărat frumos, cum ar fi o familie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Fostei biserici. Doar turlele, pridvorul cu frumoșii stâlpi și aerul acela de tainică și smerită măreție din preajma oricărui sfânt lăcaș te copleșeau cu frumusețea năruită, batjocorită acum, a bisericii de odinioară. Mirosea a grajd, a siloz de cartofi, a cereale putrezite, fermentate, un aer greu, coborât, nefiresc în curățenia ninsorii care tot cădea. Doi țigani se opinteau să ridice un bloc imens de piatră. Sau să-l tragă într-o parte, după cum icneau sub chingile cu care erau încinși. Au văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-i ceară socoteală pentru ceea ce făcuse, oamenii au acum lucruri mult mai importante la care să se gândească, orașul, dacă ne gândim bine, nu mai face parte din lumea cunoscută, s-a transformat într-o cratiță plină de mâncare putrezită și de viermi, într-o insulă împinsă într-o mare care nu e a ei, un loc unde a izbucnit un focar de infecție periculos și care, preventiv, a fost pus sub carantină, așteptând ca pesta să-și piardă virulența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
am mîncat, nimeni nu a pomenit ceva despre legalitate. și am ajuns la Buziaș. Mai fusesem acolo în tinerețe. Acum era o ruină. Promenada aco perită din lemn traforat din parcul secular, o bijuterie unică în România, atîrna în franjuri putreziți, iar în Vila Franz Josef niște chiloți erau agățați la o fereastră. „Un străin nu ar putea înțelege nimic din asta !” - zice soția mea, pe un ton cu o octavă mai sus. De mîncare am găsit doar o pizza bănățeană
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și fără gust. Sunt devastată. M-am 144 Rareș Tiron dezvățat până și să zâmbesc sincer, să râd în hohote puternice și să mă văd cu adevărat fericită. Poate, de aceea, mă și simt atât de bolnavă pe dinăuntru, ca putrezită sufletește. De fapt, nici nu cred că mai am un suflet, iar, dacă am, este prea amorțit, îngropat cu totul, ca într-un mormânt! Imaginează-ți, dacă sufletul omului să zicem că ar fi un superb lac cu apă limpede
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cale întoarsă. Mulțumi în sinea lui că stătea la umbră și cercetă cu atenție chipul lui Abdul-el-Kebir, care gâfâia, aproape incapabil să respire normal. Tăie gâtul cămilei și îi dădu să bea sângele și restul de lichid din stomac, aproape putrezit, mai puțin de șase degete din gamela de tablă. Din nou mulțumi în gând că era în continuare inconștient, pentru că altfel n-ar fi putut nicicum înghiți asemenea scârboșenie, având în vedere că nu era un om obișnuit să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
puțin de șase degete din gamela de tablă. Din nou mulțumi în gând că era în continuare inconștient, pentru că altfel n-ar fi putut nicicum înghiți asemenea scârboșenie, având în vedere că nu era un om obișnuit să bea apă putrezită, așa cum tuaregii făceau adesea. „De fapt, e totuna dacă moare din cauza asta sau de sete, se gândi. Și dacă o suportă, va putea merge mai departe.“ Se întinse, hotărât să adoarmă, dar de data asta somnul nu veni imediat, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
piața și clătină din cap cu neîncredere când simți diversitatea izurilor puturoase, absolut necunoscute lui, ce îl asaltară ca niște cerșetori înfometați care îi așteptau nerăbdători sosirea. Nu era miros de sudoare omenească, de excremente sau de animal mort și putrezit. Nu era nici mirosul de apă stricată în puțuri vechi sau de țap în călduri. Era mai delicat, se simțea mai puțin, dar era la fel de neplăcut și de pătrunzător pentru nasul său de om al spațiilor deschise; era un miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
chiar să-i ia viața, fără să dea socoteală nimănui. Veneau adesea să-i amintească, iar el accepta. Era tributul pe care trebuia să-l plătească pentru pacea acelor meleaguri. Inspiră profund. Mirosul de pădure, de pământ reavăn, de frunze putrezite, de flori cu parfum prea greu, îl pătrunse adânc. Era mirosul de dimineață al selvei, atât de diferit de cel al nopții și chiar de cel al căldurii tăcute și apăsătoare a amiezii. În Amazonia, mirosurile se schimbau de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
maceta absolut obligatorie pe munte - și un polițist făcea de gardă în „port“ ca să amintească celor sosiți că trebuiau să-și lase „armele“ la debarcader. „Hotelul Santa Marta“ mirosea a mucegai și murdărie, a local închis, a bârne de lemn putrezite, a ploșnițe și a dezinfectant ieftin și era ținut de un metis cu mutra acră și uniformă albastră, care purta pe haină un mic ecuson pe care scria „Manager“, deși funcțiile lui mergeau de la recepționer, la hamal, trecând prin camerist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să pui stăpânire pe ele atunci când vin. Asta este regula, și eu nu o urmez niciodată. Întotdeauna caut ceva mai mult, întotdeauna vreau să merg mai departe, fără să mă gândesc că nu există niciodată un mai departe... O să sfârșesc putrezit de căpușe; amibele vor face să-mi plesnească ficatul; muștele verzi îmi vor umple de larve pielea capului sau lepra îmi va roade chipul, dar eu voi fi în continuare aici, înăuntru, ascuns între acești copaci, pentru că nu voi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
luminoase. Un stârc trecu zburând jos, aproape atingând apa cu vârfurile aripilor, și un peștișor sări afară, urmărind, poate, o muscă, ferindu-se, poate, de un alt pește mai mare. Inspiră profund. Mirosul de pădure, de pământ reavăn, de frunze putrezite, de flori cu parfum prea greu, îl pătrunse adânc. Era mirosul de dimineață al selvei. Se urcă în caiac și, fără să se grăbească, vâsli alene, ocolind nuferii și păpurișul. Se opri în mijlocul mlaștinii. Ridică padela și picuratul apei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos, la ușa casei cu vopseaua desprinsă în cruste subțiri și contorsionate, la geamurile crăpate și la stîngăcia cu care erau puse cîteva foi de carton pe șindrila putrezită. Își aminteștește mesajele cu care o încîntase scriitorul Viorel Pacoste: Stau în Vila "3 cireși"... Miruna vede doi cireși rătăciți prin curte și zîmbește. Unde-i al treilea? Era pregătită să întîmpine realitatea și în ce privește scriitorul. Probabil fotografia a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
În urma noastră trei perechi de tălpi de dimensiuni diferite sînt șterse de valul următor pentru că nisipul refuză amintirea, nisipul nu vrea să Îmbătrînească. Iată și barca aceea neagră de pescari unsă cu catran, legată cu un otgon de un par putrezit. O femeie rotundă, rotundă și rumenită ca un purceluș la tavă, pe care cineva din joacă l-a Îmbrăcat cu slip roz și sutien. Are și o coamă blondă, numai zulufi căzîndu-i dezordonat pe ochi, peste urechi, și rîsul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
al tău dulce grai. Tot aștept, te-aștept să vii! Nu-i departe unde sunt, La doi metri sub pământ... Printre cavouri sigilate. Printre sicrie îngropate. Printre cruci ce stau înfipte, La capete de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua cum trece. Să mă apere de ploaie, Și de-a secetei văpaie. Să fiu frumos precum cei vii, Căci
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93419]
-
niște bătrâni hapsâni și grași. Noi Îi vânăm doar când e foamete mare și, de fiecare dată când le-am spart vizuinile ca să punem mâna pe ei, le-am găsit pline ochi cu semințe de toate felurile, unele dintre ele putrezite, căci șoarecii ăștia nenorociți strâng totdeauna mai mult decât au nevoie. Moru nu le pusese niciodată nume. - O să-i duci dincolo și pe cei ce vin pe urmele mele? am Întrebat. Vindecătorul a fost cinstit și mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]