2,262 matches
-
Ai avut și câteva iubite: au plecat fiindcă ți-o înțelegeau prea mult. Le prefăceai în personaje și le închideai într-o proză; n-au putut să mai suporte. Gândești, mereu, o femeie. Poate acesta e, toată viața, rostul tău. Răbdător, îți creezi refugii. Acum ai Stațiunea. Stațiunea. Pe unul din pereții camerei ai atârnat o hartă, reprezentare grafică a locului inventat de tine, de-acum există. Stăpân absolut al unui spațiu desenat; opt palme de-a lungul și vreo cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
-și, pentru siguranță, nume noi, chiar și înfățișări diferite; acum se numește Caravella și ai făcut-o femeia tuturor. În final, o vei salva, poate. Nu: ai experiența unei căsnicii! Ai scăpat, nu a fost ușor. Alte cupluri sunt mai răbdătoare. Neînduplecate. Milioane de perechi își consumă energiile în războaie conjugale interminabile. Ura născută din iubire; spaima ca nu cumva celălalt să scape, să-i fie, cândva, aiurea, cu altcineva, mai bine. Din colțuri, copiii, născuți din atingerile temporare, pândesc, învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Un rod al științei e dezvăluirea a ceea ce gelozia Naturii ascunde intelectului nostru. Cercetarea misterului e adevărata misiune a Înțeleptului... și scopul unui Studium. — Dar, dintre toate subiectele, nici unul nu pare atât de vrednic de a fi analizat prin lucrarea răbdătoare a intelectului nostru cum este iubirea, stărui Iacopo. Iar dumneata, messer Alighieri, vei fi de acord. Cu toții Încuviințară, gata să comenteze cuvintele arhitectului, pe care păreau să le Împărtășească. Lui Augustino, mai cu seamă, parcă Îi tot venea să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca și când ar fi considerat imprudent să se aventureze mai departe pe acea cale. Dar nu Își pierduse dorința de a-l provoca. — Ar părea cu neputință, dar dumneata Încerci să Îi cercetezi măcar sufletul? — Morții se cercetează cu o analiză răbdătoare, messer Augustino. Adunând și examinând cu luare aminte urmele lăsate de trecerea lor prin această lume. Cu lumina rațiunii, care, dacă e călăuzită cum se cuvine de virtute și de cunoaștere, nu se rătăcește niciodată. Cred că ideea dumitale e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
laud prea tare. În mijlocul tiradei care amenința să nu se mai sfârșească (așteptam din clipă-n clipă ca zâmbetul lui Zoran să se transforme În schimonoseală de furie că fusese păcălit), așadar, Într-un moment oarecare pentru auditoriul remarcabil de răbdător cu divagațiile mele, am schimbat brusc tonul pedant cu unul decis, aproape tăios. - Am reflectat mult asupra celor discutate cu domnul Redford și opțiunea mea nu s-a modificat câtuși de puțin. Am de pus Însă o condiție: vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aparținut, mutatis-mutandis, orânduirii în care a apărut Eneida, ori veacului de aur al feudalismului de la Mancha, suntem convinși că asemeni acelor povestitori de-atunci, și noi, în aceste mulțumitoare clipe, am fi închinat cu bună știință encomiastice vorbe, vorbe, vorbe răbdătoarei noastre gazde, cu temeiul adevărat și cu gândul sincer că nu știm cum, fără de primitorul adăpost ce ni le-a oferit pe dată, temătoarele noastre cuvinte ar mai fi avut neobrăzarea să se strângă în acest mult prea ei îndatorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grea „să ne fie de bine”. Să mai stăm puțin - propuse bătrânelul. Poate ne mai dau ceva. — Exclus - răspunse mohorât doctorul Peleto. Am văzut cina afișată la bucătărie: sos de lobodă și punct. — Ce înseamnă punct? - întrebă bătrânelul. — înseamnă - explică răbdător medicul - că poți să stai până dimineață că tot nu primești nimic, înțelegi? — înțeleg - răspunse bătrânelul. Dar dacă stăm până dimineață, prindem micul dejun. Toți se uitară năuciți la el. Raționamentul moșneagului le scăpa. Păi da - continuă el - de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chipuri ale devorării și ale plăcerii. Acolo Înăuntru nu e niciodată liniște absolută, niciodată destul calm. Carnea vrea mereu să se rotunjească și creierul să afle mereu alte măști pentru trufie și viciu. CÎți stîlpi am bătut În sexul tău răbdător, cîte orașe te-am silit să naști, făcîndu-te părtașă la crimele mele zilnice. Deliciile Îngurgitării, gălbenușurile băute dimineața pe stomacul gol, alunecarea lor gîdilicioasă pe culoarul moale și zgîrcios al esofagului, papilele limbii excitate la umeda, tremurătoarea atingere cu corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
resturi promițătoare. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric. Parcă au trecut milioane de ani de cînd Își dezvelește aici la marginea orașului trupul nerușinat și sfidător, milioane de ani de cînd se macină absent și răbdător În rădăcinile unui oraș prefăcîndu-i arborii și iarba, câmpurile de rapiță, lintița mătăsoasă de pe buza bălților, pîlcurile de ciulini și măcieșul feciorelnic În blocuri de piatră și beton, În pereți ermetic Închiși, sterilizați, albi, albi, după chipul și asemănarea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
grăbită - când se aruncase în gol, dezechilibrând armonia legilor naturii în el, făcându-și rău. Bunica și mama înțeleseseră procesele naturii mai bine - blânde și puternice ca niște mierle, își lustruiseră corpurile, șlefuindu-le prin multe boli. Deveniseră atât de răbdătoare, încât atinseseră legeritatea penelor, pregătite pentru marea ieșire din lume grea a materiei. Mă tot întrebam dacă Sucki era conștient de ce se întâmpla cu trupul său, dacă știa ceva despre el însuși. Câteva zile mai târziu aveam să primesc răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
aceea Bogdan intră foarte preocupat la mine în cameră, așa cum nul mai văzusem niciodată, mult mai agitat decât de obicei, când nimic, absolut nimic, oricât de extraordinar, nu-l miră. Se răscolea prin cameră, neputând să stea locului, iar eu, răbdător, l-am așteptat. Pentru că eu pot înțelege tot. - În ce direcție curge timpul? m-a întrebat brusc, așezându-se pe un scaun meschin și scoțând din buzunarul răpciugos din cauza pielii rupte și plesnite pe alocuri a parpalacului de piele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu-l mai văzusem niciodată, mult mai agitat decât de obicei, când nimic, dar absolut nimic, oricât de extraordinar, nu-l miră. La subraț avea un covor albastru, magic. Se răscolea prin uriașa sală, neputând să stea locului, iar eu, răbdător, l-am așteptat. Pentru că eu nu înțeleg mai nimic. - Luca, pleci? m-a întrebat el, îngrijorat. - Nu, i-am răspuns, mirat, cu ochii strălucindu-mi de presimțirea unor noi și nemaivăzute aventuri. Unde să plec? - Nicăieri. Era o glumă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
gunoi. În cu totul altă parte a lumii, însă, Ray Kurzweil ieșea din studioul televiziunii destul de îngrijorat. La fel de îngrijorat, observă că individul în costum negru elegant care îl adusese acolo nu plecase, ci îl aștepta în continuare, asemeni unui cerber răbdător. - Felicitări, zise acesta strângându-i mâna, ați făcut exact ce trebuia. - Dar e o nebunie, protestă Kurzweil, cercetările mele sunt departe de a fi sigure... - Nu-i nimic, zâmbi personajul. Era exact ceea ce ne trebuia în acest moment. Vă conduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fâțâie prin jur și să șteargă urmele. Vasilică plecă spre mașina de poliție și în curând începură să se vadă sclipirile de la blițul cu care acesta fotografia camionul din toate pozițiile. Cristi examina mai departe urma ciudată de frânare așteptând răbdător ca acesta să ajungă lângă el. Se lăsă pe vine și privi mai de aproape. Nu reușea să descopere nimic în plus, doar adâncitura ușoară lăsată de roțile mari în pietrișul de pe drum. Domnule inspector, auzi el vocea lui Vasilică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mi se pare deloc un actor potrivit. O fi un fel de ritual, pe care voi încercați să-l îndepliniți dar eu nu vreau să particip la el. Nu v-ați găsit omul potrivit. Moș Calistrat nu-i actor, spuse răbdătoare Ileana, la fel cum nici eu nu sunt. Dacă tu crezi că punem la cale un ritual, n-ai decât. Spune-i cum vrei tu! Vreau însă să stai ceva timp cu moșul, măcar până ce reușim să închidem bestia. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lau dele la adresa nepotului. Îi povestea Ilenei despre acesta ca și cum ea nu-l mai văzuse de o bună bucată de vreme iar el acum se străduia să o pună la curent cu ce se întâmplase în acest răstimp. Ileana asculta răbdătoare, zâmbind și aprobând tăcută din cap. Odată ce Cristian Toma se așezase pe scaun, atenția comandantului se concentră asupra lui. Imediat îi umplu paharul cu pălincă și începu să-i spună și lui aceleași lucruri. Din privirile Ilenei, inspectorul înțelesese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pentru că erau dezamăgiți și nu găseau altă modalitate de a da să se înțeleagă odată până unde ajungea dezamăgirea, că ar fi putut face o revoluție, dar cu siguranță ar muri mulți oameni și asta nu voiau, că toată viața, răbdători, se duseseră să-și pună voturile în urnă și rezultatele se vedeau, Asta nu e democrație, nu e nimic, domnule primar. Au fost unii care erau de părere că trebuiau să cântărească mai bine faptele, că ar fi preferabil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sforăia, celălalt nu. Încă nu era ora opt dimineața când șeful, spălat, bărbierit și îmbrăcat, intră în încăperea unde planul de acțiune al ministerului, sau, ca să vorbim cu exactitate, al ministrului de interne, aruncat, prin urmare, la întâmplare pe umerii răbdători ai direcției poliției, fusese făcut bucăți de doi subordonați, e adevărat, cu o discreție lăudabilă și un respect apreciabil, și chiar cu o ușoară tentă de eleganță dialectică. O recunoștea fără nici o greutate și nu le purta nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
aparat. Arma e montată și încărcată, cu fiecare piesă la locul ei, un instrument perfect pentru scopul căruia îi este destinat. Bărbatul cu cravata albastră cu buline albe alege locul de unde va trage și începe să aștepte. E un om răbdător, face asta de mulți ani și întotdeauna își face bine treaba. Mai devreme sau mai târziu, soția medicului trebuie să vină pe balcon. Totuși, pentru cazul în care așteptarea s-ar prelungi prea mult, bărbatul cu cravata albastră cu buline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să recunosc un geniu când îl văd. Și-l cinstesc din toată inima. E lucrul cel mai minunat de pe lume. E însă o mare povară pentru cei care-l posedă. Ar trebui să fim foarte îngăduitori cu ei și foarte răbdători. Am rămas de-o parte, puțin stânjenit de scena aceasta domestică, și m-am întrebat de ce insistase Stroeve să vin cu el. Am văzut că nevastă-sa e gata să izbucnească în lacrimi. Dar nu numai pentru că e un geniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fi o oglindă. - Nu cu mult față de cea pe care ai văzut-o, răspunse meșterul Arnolfo. Părea ofensat, de parcă observațiile lui Dante i-ar fi minimalizat munca. - Când mărești suprafața, trebuie să mărești și grosimea plăcii, Începu pe un ton răbdător, ca și când ar fi stat de vorbă cu un lucrător un pic Întârziat. Pentru că, altminteri, În timpul răcirii, sticla se crapă. Dar, atunci când Îi mărim grosimea, e cu neputință să păstrăm transparența perfectă a materialului. Și apoi, ar fi prea dificil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a intra la teatru, a ținut-o sub presiune, nu s-a însurat cu ea până acum, era căsătorit pe atunci, în tinerețe, cu o femeie care avea aceeași vârstă cu el, aia era departe de tinerețea Cezarinei, o nevastă răbdătoare, dar care, în ultimul timp, își pierduse orice haz și divorțase. Tânăra se prefăcea că n-o interesează aspectul, Laszlo o ținuse prea mult timp în șah. Chiar dacă era teribil de inteligent și de talentat, mitocănia lui era proverbială în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
adică normal, calm, necesar, adică trebuie să fii aici, lângă mine, să nu lipsești. Și tata pricepea lecția. — Cum iubim, tată, probăm iubirea celuilalt sau avem în el încredere absolută? — Nu, băiete, e ca-n Cântarea Cântărilor: Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; Dragostea nu este invidioasă; Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și în jos, zgâriind carnea vorbitoare, că pleoapele sunt mereu lăsate, ca o cortină care ascunde ce este dincolo, într-o altă lume, că se tot depărtează, toate acestea, toată tensiunea asta a lui, o fac pe ea și mai răbdătoare. Își amintește de O scrisoare pierdută și de Trahanache, discuția acestuia cu Tipătescu, stimabilul repetând: trebuie să ai și puțintică diplomație!... nu te mai tulbura, neică, pentru fitece mișelie!!!, acuma înghite ea o salivă care nu mai e, i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ci a vrut să ne transmită un mesaj: teatrul este un urcuș infinit, iar semnul lui este cel al lui Sisif, unul înalt, îmbrăcat în negru, cu un pic de burtică și cu un zâmbet ca de bunic iertător și răbdător, teribil de răbdător. Jacques Lecoq, o mască neutră care cuprinde în imobilitatea ei întreaga putere a credinței și generozității. De fapt, cred că Lecoq a fost unul din cei mai uluitori clovni ai lumii care se numește TEATRU. PAGINĂ NOUĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]