2,283 matches
-
domniță, pradă țânțarilor și altor diverse averse posibile. — O judecată mai dreaptă nici că se putea - încuviință pe dată spătarul - și prevăd, Măria-Ta, și ceea ce voiești a zice mai departe: că neputând îndura gândul ca tremurătoarea domniță Cosette să rabde răcoarea nopții și pișcăturile țânțarilor pe prispă, o vei chema înăuntru în colibă, iar domnia ta, ca om serios și trecut de mult de vârsta zburdălniciilor, vei ieși să dormi cu noi afară. Nu asta am vrut să sugerez! - zise nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vedere și sprijinindu-se una de alta, să nu se prăbușească de plâns. între toate paparudele alea, străbunicul stătea întins demn și țeapăn, cu o floare roșie la butonieră și părând că zâmbește. Avea și de ce, nu l-ar mai răbda pământul să-l rabde! De ce? - întrebă bătrânelul, mirat de ultimele vorbe ale căpitanului. — Pentru că, răspunse căpitanul Tresoro, ștergând ultima urmă a sosului de lobodă - după ce l-au îngropat și-au deschis testamentul, ai mei au văzut cu groază că străbunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
una de alta, să nu se prăbușească de plâns. între toate paparudele alea, străbunicul stătea întins demn și țeapăn, cu o floare roșie la butonieră și părând că zâmbește. Avea și de ce, nu l-ar mai răbda pământul să-l rabde! De ce? - întrebă bătrânelul, mirat de ultimele vorbe ale căpitanului. — Pentru că, răspunse căpitanul Tresoro, ștergând ultima urmă a sosului de lobodă - după ce l-au îngropat și-au deschis testamentul, ai mei au văzut cu groază că străbunicul nu numai că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atunci fie-mi îngăduit întâi a mă pleca înaintea domniilor voastre, mulțumindu-vă că mi-ați făcut cinstea să pășiți în curte, apoi a vă ruga să socotiți că din minuta aceasta sunteți oaspeții mei, cât veți crede că veți putea răbda urâta-mi înfățișare. — Mărite boier! - luă vorba spătarul Vulture. în adevăr, nu este o prea mare mângâiere ochilor noștri a te privi, căci mai pocit chip precum al dumitale n-am văzut de când mama m-a făcut. Dar un chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înfățișarea calmă, cu toate că îi simțea inima bătând cu putere și mâinile tremurând vizibil. — Noi, imohagii, suntem sătui să considerați teritoriul nostru o ladă de gunoi, bun doar să-l transformați în pistă de curse o dată pe an. Destulă vreme am răbdat, crezând că într-o zi vă veți da seama că noi, cei ce trăim în acest colț pierdut al lumii, merităm un pic de respect... Dar n-a fost așa - clătină trist din cap. De fiecare dată v-ați înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
oftat de ușurare zgomotos și exclamă: — Dumnezeule mare! Eu personal niciodată nu mi-am dat seama de incredibila importanță pe care o are apa. Poate că ar fi interesant ca guvernele țărilor bogate să-i oblige pe locuitorii lor să rabde de sete câteva zile pe an ca să învețe să prețuiască ceea ce au. Dar să continuăm... - adăugă. Să presupunem că suntem de acord să predăm jumătate din armele și munițiile noastre. Ce altceva mai vrei? — Un ostatic. Sam Muller îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
MÎna lui dreaptă paralizată Îmi atinge noaptea umărul și parcă o creangă se apleacă deasupra mea, mă sfîșie vara care a trecut, vreau să dorm, mormăi ca un urs bătrîn, devin agresivă. Simt hibernarea ca o necesitate din ce În ce mai acută. El rabdă, zîmbește, e atît de sărac, Îi văd viața deșirîndu-se la margini ca pulovărul unui sfînt flamand. Nino, ce faci? Stau. Nino, ce faci? Fumez. Nino, ce faci? La douăzeci de leghe sub mări plînge un baobab. Între perne sînt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
strămoșească. Întreaga țară devine un trib uriaș În care știința, arta, orice creație ajunge un produs colectiv național, stabilit după un barem impus - patria trebuie să cînte și patria cîntă, patria trebuie să aplaude și patria aplaudă, patria trebuie să rabde și patria rabdă se sacrifică și e gata să sucombe de atîta eroism și spirit revoluționar — Iar Îți trădezi fanatismul. De ce mă obligi să-ți spun lucruri pe care preferam să nu le gîndesc? Eu nu aș fi Îndrăznit niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
devine un trib uriaș În care știința, arta, orice creație ajunge un produs colectiv național, stabilit după un barem impus - patria trebuie să cînte și patria cîntă, patria trebuie să aplaude și patria aplaudă, patria trebuie să rabde și patria rabdă se sacrifică și e gata să sucombe de atîta eroism și spirit revoluționar — Iar Îți trădezi fanatismul. De ce mă obligi să-ți spun lucruri pe care preferam să nu le gîndesc? Eu nu aș fi Îndrăznit niciodată să mă exprim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
niște cumpărături și nu știu pe unde a pierdut vremea. Abia s-a întors și uite că tu ai venit acasă și masa nu-i încă gata. Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată de când sunt eu gospodină. Mai rabdă și tu o jumătate de oră că până atunci e gata. Deoarece Cristian trebuise să meargă la serviciu, îl trimisese pe Pop în piață. Acesta se conformase și, deși nu cunoștea orașul, se descurcase destul de bine dacă era să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui ganga din jurul grăunților de aur. Parcă vedea cu ochii minții cristalele strălucind în perete, întinzându-se în sus sau înainte așteptându-l numai pe el să le extragă. Numai de-ar ajunge odată acolo! Simțea că nu mai poate răbda. Luase hotărârea să nu mai mărunțească minereul și nici să nu mai piardă vremea cu spălatul lui. Avea tot timpul să se ocupe de asta mai târziu. Scotea acum bolovanii unul după altul și îi încărca în vagonet, transportându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fost acolo. Vâlva n-a mai răpit pe nimeni, îi explică el calm și firesc, ca și cum ar fi stat de vorbă cu prietenii la un pahar. Lasă-mă dracului, în pace, cu duhul tău! se enervă polițistul care nu mai răbda felul de a fi al bătrânului. Nu vezi că nimic din ce-mi spuneți nu se leagă? Din moment ce vâlva asta are puteri supranaturale, cum de poți tu s-o ții sub observație nestin gherit? Dar mai ales cum de nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
văzuse când se aflau în casa bătrânului, ceva mai devreme. Toma se gândi s-o întrebe ce se întâmplă și de ce ochii ei devin atât de luminoși câteodată. Neapărat trebuia să întrebe acest lucru, dar deocamdată asta putea să mai rabde. Acum avea altceva de făcut. Chiar nu înțelegea de ce încă mai pierd timpul acolo și nu îl caută pe Moș Calistrat. Știa că, împreună au o treabă de dus la îndeplinire și numai de la moșneag putea să se lămurească ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ciudatul acela? se arătase Pop surprins. Nu te supăra! încercă Cristian să o dreagă. Chiar vreau să-l văd pe moșneag. I-am adus ceva de la Iași și vreau să ajung repede la el, să-i dau cadoul. Nu mai rabdă pentru că se strică dacă-l mai țin la mine. N-ai decât să-l pui la frigider ca să nu se strice. Oricum moșului nu-i mai trebuie. L-am dus la groapă ieri. Nu se poate! se albi la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jucau cu nepotul întrecându-se care mai de care să-l poarte în brațe și să-l alinte. No, să ne iertați, dragilor, auziră vocea baritonală a șefului poliției de cum intrară în casă, dar cu masa va trebui să mai răbdați ceva vreme. Maică-ta nu s-a dezlipit toată ziua de ficioru-tău, în loc să se ocupe de bucătărie. Pe mine nu m-a lăsat să îl iau în brațe decât acum cinci minute! se plânsese el Ilenei. Nu-i adevărat! protestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu un animal, îl întrebase unde stătuse acesta până acum. Mihailovici nu-l lăsase să vorbească până la capăt, dar pe Godunov îl mai înspăimânta ceva. Dacă într-adevăr era un animal, ce mâncase acesta până ce îl sloboziseră? Ce animal putea răbda de foame atât de mult timp? Fiori reci i se scurgeau pe spinare, numai la acest gând. Nu era decât o singură explicație. Ceea ce stârniseră ei în adânc nu era ceva pământesc, nu venea din lumea noastră. Din nou își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că îl trezea din somn. Aprinse fără menajamente lumina din plafon și se proțăpi lângă pat. Ce? Ce s-a întâmplat, ce vrei? tresări din somn Vlad. Am găsit o metodă să capturăm arătarea. Și, chiar nu putea să mai rabde până ce răsare soarele, cel puțin? strigă țâfnos omulețul din așternuturi, căruia nu-i plăcea deloc să fie văzut în pijamale. Lasă-mă să dorm! Vorbim când se face dimineață, mai adăugă el plin de țâfnă, întorcându-se cu fața la perete. Boris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în cale. Cocu Boteanu a avut prezență de spirit și a spus: Ovitzir (atât știa din germană), iar germanul i-a răspuns Gut, gut, i-a luat pistolul și porthartul, bănuind că are planuri de luptă. În lagăr s-a răbdat de foame. Se dădea o pâine pentru toată săptămâna; cine mai avea ceva bani, ruga trecătorii, copii sau vârstnici, să-i aducă ceva de la magazin. Nu s-a întâmplat niciodată ca un neamț s ia banii și să plece; erau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Acuma. Loredana aprinde o nouă țigară și-i comandă Tarei „culcat”, câinele se așază cuminte la picioarele ei, ridică spre actriță niște ochi inteligenți și triști. Privirea femeii cade iar pe revista aruncată cu ciudă pe pământul umed, pământul care rabdă și iartă, care ne înghite, Doamne, cronica asta!, cum a putut să scrie despre mine așa?, ce i-am făcut eu?, eu care visez din liceu să fac Mașa, din Pescărușul, nu ce mi-au dat ei, Cordelia, cum o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
invidioasă; Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, suferă de toate, crede toate, nădăjduiește toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată... îmi explica rar preotul, să alegi totdeauna Dragostea (nu Teatrul, cum zice maică-ta), dragostea e totul, ea te face întreg, îl ascultam transpus, ceva misterios făcea să mă gândesc la Muntele Kogaion de lângă casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mâinile în tricoul nevestei mele, în timp ce ea chițăia veselă, la început, nu m-au văzut, m-am uitat mult la ea, de departe, vroiam să-mi toarne Dumnezeu cianură pe retină, dar nimeni nu făcea asta, când n-am mai răbdat, din doi pași am fost lângă ei, junele a sărit roșu în picioare, am văzut că îi e frică, mă știa tot Bucureștiul, mă știa și studențașul ăla, mă recunoscuse, uneori e de groază cu meseria asta, nu i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu mai era acasă. Ce faci tu, Ioane?, ne vedem la tine sau la mine?, OK, vin eu la tine. Și alte măgării, că îl iubește, că nu poate fără el etc... Le-am ascultat conversația, am tăcut și am răbdat, nu i-am reproșat niciodată nimic, îl știam pe Ion, ziarist și prieten de familie, îți sună bine, nu?, venea des pe la noi, cum să-l iubești pe ăla, mic, gras, chelie, mâini grăsuțe și scurte, cum să nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să las în urma mea ceva, pentru ce să mai țin minte toate regulile alea, nu mă trage ața... hâm, mai mult decât Teatru, Teatru, Teatru, nu am ce să... Se lasă jos, spre pământul care le știe pe toate, le rabdă și le judecă, spre pământul care își trage viața din moarte. Mirosurile se amestecă aspru și crud. Are în față atâta frumusețe - gazonul, copacii, cuptorul țărănesc, pergola pe care atârnă iedera ca o femeie îndrăgostită, pătlagina cu inflorescențe falice, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să reacționez: Își vărsa focul pe mine chiar dacă tăceam, iar dacă Îi răspundeam, mânia ei se revărsa asupra mea de două ori mai puternică. Oricare din cele două situații mă obosea teribil. Probabil că era mai Înțelept din partea mea să rabd În tăcere și să evit certurile cărora nu le puteam face față prin argumente logice, iar acum adevărul era că nu-i mai răspunsesem nimic de câteva minute bune. Această pată de pe abdomenul lui Akemi era cicatricea apărută În urma Îndepărtării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-ți dai drumul pe ascuns, Îți jur că mi-o scot imediat!, Îi mârâia el În ureche, În timp ce-și mișca și mai abitir șoldurile. Eu și Reiko ne cutremuram de râs. — Abține-te și nu-ți da drumul! Rabdă cu orice preț, chiar de-ar fi să-ți muști buzele de plâns, dăruiește-mi plăcerea asta! Dacă-ți dai drumul fără voia mea, pe bune că mi-o scot din tine! De fiecare dată când auzea cuvintele lui, Mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]