1,185 matches
-
privire În hol și se apropie de cei doi bărbați cu o privire Întrebătoare. Lecoeur avea În palmă insigna de comisar, pe care o arătă discret. — Aș dori să am o discuție cu dumneavoastră, domnule Pélardeau. — Acum? Avea o voce răgușită, așa cum Îi fusese descrisă. Bărbatul nu se pierdea cu firea. Cu siguranță că Îl recunoscuse pe Maigret și era surprins că Îl vedea tăcut. — Da, acum. Am mașina afară. Vom merge la biroul meu. Bărbatul se schimbă ușor la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
acum un dram de ironie, ceea ce era semn bun. — Așadar, nu voia ca fiul dumneavoastră să știe Într-o zi că sunteți tatăl lui? — Mai târziu, când devenea major, i-ar fi spus totul. Și adăugă apoi cu aceeași voce răgușită: — Acum are cincisprezece ani... Lecoeur și Maigret tăceau, stânjeniți. — Când am Întâlnit-o la Vichy, a hotărât să... — Continuați. — Să-l văd. Să aflu unde era. — Ați aflat? Scutură din cap și În ochii lui apărură În sfârșit lacrimi adevărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ment dat mohorât, cu ochii ațintiți asupra cifrelor. De partea cealaltă a biroului, sprijinindu-și șalele de o pernă și cu o cuvertură aruncată peste genunchi, Augustus îl fixează din priviri. — Imperiul are nevoie, întâi de toate, de armată, hârâie răgușit. Ca să păzească frontierele și să mențină ordinea. Se impacientează. — Și așa, douăzeci și opt de legiuni sunt total insuficiente. Știi bine că le folosesc peste tot, nu numai la graniță... Ianuarius încuviințează cu un oftat. Atâtea lucruri neprevăzute s-au întâmplat și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
repede principele. Procuratori în sus, procuratori în jos. Nu sunt decât niște perceptori nenorociți și nimic altceva. Se rățoiește înfuriat: — Datori să dea socoteală direct conducerii imperiale, pricepi? Împunge cu degetul în aer către el. — Adică ție, reprezentantul meu. Hârâie răgușit. — La tine trebuie să ajungă toate încasările și cheltuielile. Își drege ușor glasul. — Indiferent dacă au în subordinea lor provincii imperiale sau senatoriale. — Așa e, luminate stăpâne, îndrăznește cu umilință Ianuarius, dar ei sunt cavaleri... Observă gestul zvâcnit al împăratului
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trece o mână tremurândă peste chip. Degeaba. Blestemata imagine mongoloidă nu dispare. Mai încearcă o dată. Uf! S-a dus. Toranius tușește ușor ca să-i atragă atenția. Gallus ridică mirat fruntea spre el. Tot aici e? — N-ați plecat încă? hârâie răgușit. Îi cumperi, stăpâne? întreabă tărăgănat vânzătorul. Asinius Gallus face o grimasă acră: — Nu prea știu ce să fac cu ei... Își ferește ochii în lături și murmură înciudat: — Nu sunt buni de nimic. Glasul îi tremură. Dacă ar fi zărit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
imediat să se smiorcăie: — Fără banii care-mi revin din tranzacții sunt ca și mort. — Chiar așa? surâde Asinius Gallus. Este din nou batjocoritor. Gluma lui reușește să-l înfurie pe Libo. Vede roșu în fața ochilor. — Păi numai piperul! urlă răgușit. În India îl găsești pe toate drumurile, iar aici costă de 32 de ori mai mult decât cantitatea echivalentă de pâine. Asinius Gallus se adună. Întreabă repede: Nu prea văd legătura între tuciuriul ăsta de Ofelus și Flaccus Vascularius, un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ai învinețit toată lovindu-mă cu brațele și cu picioarele. Uite, și ăsta micu’ s-a trezit. Ia palma lui grea și și-o apasă pe burtă. Inima fătului bate cu putere. Germanicus își retrage mâna ca fript: — Varus..., șoptește răgușit. Lasă-l naibii, îi răspunde consoarta, că îi este mai bine printre dușmani decât alături de o jigodie ca nevastă-sa! Bărbatul nu mai are timp să se minuneze de limbajul ei dur la adresa unei rude. Agrippina s-a întins deja
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Pleacă ostenit pleoapele. Instantaneu, în întunericul minții lui zvâcnește o țeastă însângerată. Deschide din nou ochii și privește în jur cu un aer buimac. — Ce-i? întreabă Iulius Agrippa. Aerul lui deznădăjduit îl înfricoșează. — Ți-am spus. Un vis, bolborosește răgușit celălalt. Un vis blestemat. Răbufnește, înciudat parcă pe sine însuși: — Nu-ți închipui c-am ajuns ca femeile alea nebune care nu îndrăznesc să facă nimic, nici să călătorească, nici să ia medicamente, ori pur și simplu să bage ceva
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
său palmele pe altar: — ...îndepărtează de la noi și apără-ne de dezastrele văzute și nevăzute ce ne pândesc. Regele Sacrificiilor se ridică repede, sprijinindu-se doar de formă cu o mână pe camillus și cu alta pe flautist. Dialul intervine răgușit: — Ferește ne, Preabunule, de foamete și distrugere, de ruină și furtună. Permite grânelor și viilor noastre să crească și să rodească. Ține sub paza Ta păstorii și turmele lor. Cruță oștirile noastre. Dă-ne sănătate și putere, apără Cetatea ce-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ceea ce este evident la fel de nesănătos, și poate chiar cam la fel de periculos. Vom vedea. Acum, stând în biroul redactorului-șef după antrenamentul de la prânz, îl privesc cum ridică receptorul și-și sună secretara. ― Laura, rostește el gros, cu accentul lui nordic răgușit, vrem două cafele și o farfurie de biscuiți. Pune jos receptorul și-mi zice, sau mai bine rostește pofticios: nu m-aștept să mănânci biscuiții, trebuie să fie greu să te menții în forma asta. Și eu, mai fraieră, roșesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mine, mă simt așa de ușurată că sunt copleșit. Mă simt practic purtată departe, și atunci mă cuibăresc la pieptul lui, ca o pisică ce tocmai și-a primit smântâna. Îmi sărută părul, apoi umărul. ― Îți mulțumesc, îmi spune el răgușit. Eu îi zâmbesc doar, desenându-i cercuri mici pe piept cu arătătorul. Stăm acolo ceva vreme și ne sărutăm, ne dezmierdăm cât se poate de comod, după care Ben se uită la ceas. ― Rahat! spun el și sare din pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc-batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor cei negri, adânci și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
biserici - Și-n sufletu-mi pusese poveștile-i feerici, Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. {EminescuOpI 70} {EminescuOpI 71} În van mai caut lumea-mi în obositul creer, Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greer; Pe inima-mi pustie zadarnic mîna-mi țiu, Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu. Și când gândesc la vieața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
trecu fior de ghiață, De-a morții gălbeneală pieriți ei sunt la față... Ei simt c-a lor vorbire-i mai slabă, tot mai slabă. {EminescuOpI 98} " Arald! strigă crăiasa - las-fața să-mi ascund, N-auzi tu de departe cucoșul răgușit? O zare de lumină s-arată-n răsărit, Vieața trecătoare din pieptu-mi a rănit... A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund". Arald încremenise pe calu-i - un stejar, Păinjenit e ochiu-i de-al morții glas etern, Fug caii duși de spaimă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ar putea socoti trebuincios pentru răspândirea legii lui Dumnezeu. Sfinția Voastră nu trebuie să-și facă griji, căci noi vom oferi pe domeniile noastre îndeajuns de mulți bani și pământuri pentru biserică. În timp ce-l asculta pe grămătic recitând cu voce răgușită, misionarul cerceta chipurile seniorului Shiraishi și ale oamenilor săi de seamă, dar chipurile lor de nepătruns nu-l lăsau să-și dea seama nici ce gândeau, nici ce simțeau aceștia. — E drept că Nueva España se află tare departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Hasekura avea să existe. Aceste suflete stinse nu-i puteau îngădui samuraiului să devină creștin. Părintele iezuit Valente se ridică încet de pe scaun. Își înclină și el capul în fața episcopilor și își împreună mâinile pe piept. Cu un glas puțin răgușit, începu apoi să vorbească: — Vreme de treizeci de ani cât am stat în Japonia, am văzut cu ochii mei greșelile de care ne învinovățește părintele Velasco pe noi, cei din Ordinul Sfântul Petru. De aceea, n-am să tăgăduiesc acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. În mâinile Tale încredințez duhul Meu.” Coborând scara jilavă și mirosind a mucegai, ca toate zidurile din mănăstirile vechi, îi ajunse la urechi un glas monoton și răgușit. „Zeu al câmpurilor, bine-ai venit! Așează-te / În zori de zi...” Era un cântec pe care-l cunoștea bine și samuraiul. La vremea săditului pe câmpurile Stăpânului femeile fredonau această melodie în timp ce plantau răsadurile de orez. Din capul scării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să-ți iei viața, am murmurat eu ochii în pământ. Dar nu vreau să cred că Domnul s-a lepădat de acest japonez care și-a luat viața... Nu vreau să cred așa ceva! Comandantul nu putea să înțeleagă șoaptele mele răgușite. Dacă cineva l-a împins pe Tanaka să săvârșească un păcat de moarte punându-și capăt zilelor, atunci eu am fost acela. Șiretlicurile mele trufașe l-au aruncat în brațele morții. Dacă e să fie pedepsit Tanaka, atunci eu însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu privirea pe samurai. Acesta făcu o plecăciune până la pământ. Când își ridică fața, samuraiul își dădu seama că la fel ca unchiul său, seniorul Ishida îmbătrânise mult și că trupul său odinioară vânjos se ofilise. — Ei... zise cu glas răgușit seniorul Ishida după o clipă de tăcere. Ei... pesemne că ți-e tare greu. Samuraiul se străduia din răsputeri să-și stăpânească șuvoiul de simțăminte. Era prima dată când auzea cuvinte blânde și compătimitoare de când se întorsese acasă. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înghețat. Acoperișurile de paie erau potopite de zăpadă, iar din streșini atârnau țurțuri de gheață ca niște dinți albi. Lăsându-l pe Yozō în grădină, samuraiul așteptă vreme îndelungată pe podeaua de lemn a anticamerei. — Roku? îi zise cu glas răgușit seniorul Ishida așezându-se pe locul de onoare. Ai avut multe de îndurat. La timpul potrivit o să mă duc la mormântul lui. Dar trebuie să te socotești fericit că neamul Hasekura n-a fost zdrobit. „Cu ce-am greșit eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se furișă înăuntru stângaci. Apoi murmură către cei doi în latină: — Pax Domini. Din pricina amurgului, chipul și înfățișarea osânditului nu se vedeau, dar dinspre el venea aceeași duhoare pe care o răspândiseră și ei până atunci. — Sunteți preot? Un glas răgușit le răspunse că era preot iezuit și că se numea Carvalho. — Am stat în temnița de la Suzuta. Mâine o să fiu și eu osândit împreună cu dumneavoastră. Le povesti că fusese prins la sfârșitul anului trecut în ascunzătoarea sa din apropiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Pentru că Domnul nu ținea seama de voința mea. — N-am luat seama la dorința mea de cucerire și la trufia mea, ci m-am semețit zicându-mi că toate erau folosul Domnului. Părintele Carvalho rosti cuvintele de iertare cu glas răgușit, iar la sfârșit făcu semnul crucii. — Fii liniștit. Mergi în pace! Auzind cuvintele acestea, Velasco își aduse aminte de chipul omului căruia îi ascultase spovedania la Ogatsu. Nu știa nici unde era, nici cum o ducea acum omul acela, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit, Și prin satul adormit Doar vrun câne-n somn mai latră Răgușit. Iat-o! Plină, dinspre munte, Iese luna din brădet Si se nalță, -ncet-ncet, Gânditoare ca o frunte De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
și avea conturul ochilor trasat cu dermatograf, gen Cleopatra. Cine dracu’ e asta? mârâi Wyatt. Moff și Dwight Începură să huiduie. Reporterul o rugă pe femeie să-l descrie pe Wyatt ca iubit. Ea ezită, apoi răspunse cu vocea groasă, răgușită a unui fumător Înrăit: — La naiba, ar face orice pentru un prieten și invers. Își lăsă privirea În jos și zâmbi timid. E un bărbat foarte bun. Jungla răsună de chiotele Roxannei, ale lui Dwight și Moff. Moff Îi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sunteți când vă vede cineva de departe!" Părerile asupra ei mi se schimbaseră mult. O priveam cu un aer de ușoară superioritate. Nu mai eram impresionat de vreun aspect de-al ei. Odată o fată o întrerupse cu o voce răgușită și întrebuințînd mulți "la dracu" în vorbă. "Sora mea Elena", prezintă Irina fără să încerce cu timbrul vocii să o scuze. Altădată, Irina făcea planuri pentru viitorul nostru, fără să mă numească pe față. "O să mă scol târziu, să mi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]