748 matches
-
fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu bârfelile și curiozitățile lor. Ei constituiau, ca să zic așa, viața vizibilă a acelui mic univers. La ei mă gândesc când spun "bătrînii". De regulă se strângeau pe peluza din fața azilului și discutau, luau în răspăr totul. Marea aproape că n-o priveau. Nu mai aveau putere să facă baie, intrau doar lângă țărm, asemenea copiilor, când era foarte cald, vara, și trăiau de prea mulți ani în orizontul îmbîcsit al azilului ca să mai aibă ochi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
omul de pe fotoliul de răchită încît, o clipă, m-am întrebat dacă nu fusesem un instrument al bolii lor. Poate că, la început, se speriaseră auzind de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonîndu-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți, eram chiar mai bolnav decât ei, și mă ascultaseră încîntați, îmbolnăvindu-se odată cu mine din. ce în ce mai mult, până când incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un anumit număr de femei la care se gîndise mai cu plăcere decît la tatăl lui. Se găsea așadar În posesia unui număr considerabil de pagini din care tatăl lui era absent, și pe bună dreptate: eroul se comporta În răspăr cu educația pe care o primise. Paginile În care ceda fascinației păcatului trupesc, pagini despre care tatăl lui ar fi scris poate că „lectura lor trebuie rezervată cititorilor adulți și formați, În stare să depășească ceea ce subiectul În sine are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
argint cizelat pe care i-l oferise cu cîțiva ani În urmă de ziua lui. Stiloul acela din aur nu era nimic altceva decît un obiect real. Era oare și simbolul remușcărilor mele? Emblema scrisului la care mă dedasem În răspăr cu voința paternă? Un martor pe care Îl treceam asupra lui ca Într-o cursă de ștafete, eu rămînÎnd pe teren, iar el dispărînd În veșnicie? Îi oferisem oare acel stilou ca să nu se Înverșuneze Împotriva mea după moarte? I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de veche încât practic se destrăma, părea mai degrabă un semn al sărăciei decât al viciului. Faldurile prea mari și trena murdară stârneau ridicolul, la fel cum o făceau și pălăria de paie deșirată și umbrela de soare hodorogită. În răspăr jalnic cu toate acestea, subminând orice efect urmărit de ea, era șalul de lână înfășurat în jurul umerilor. Avea o constituție firavă. Atât Salitov cât și polizyeisky-ul erau mai înalți decât ea, și doar Porfiri îi era mai apropiat în înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu bârfelile și curiozitățile lor. Ei constituiau, ca să zic așa, viața vizibilă a acelui mic univers. La ei mă gândesc când spun „bătrânii”. De regulă se strângeau pe peluza din fața azilului și discutau, luau în răspăr totul. Marea aproape că n-o priveau. Nu mai aveau putere să facă baie, intrau doar lângă țărm, asemenea copiilor, când era foarte cald, vara, și trăiau de prea mulți ani în orizontul îmbâcsit al azilului ca să mai aibă ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
omul de pe fotoliul de răchită încât, o clipă, m-am întrebat dacă nu fusesem un instrument al bolii lor. Poate că, la început, se speriaseră auzind de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonându-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți, eram chiar mai bolnav decât ei, și mă ascultaseră încântați, îmbolnăvindu-se odată cu mine din ce în ce mai mult, până când incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi, fără Bătrânul, întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Rémy de Gourmont și Mallarmé, traduceri din Whitman (primele apărute la noi) ș.a. Adversară a exclusivismului religios, nu a ezitat să publice, sub semnătura „ciorăparului” Ilie Stroiescu din Ploiești un articol în apărarea adventismului oprimat de clerul ortodox autohton. În răspăr cu tradiționalismul antisemit, a găzduit numeroși colaboratori evrei, de la F. Aderca și Tristan (Tzara) la filozoful spinozian Ion Brucăr. Cronica literară a fost ținută, cîțiva ani, de către tradiționalistul moderat Ion Trivale (Iosef Netzler), mort cu arma în mînă, pe front
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
15, nr. 12 din 23 februarie 1914: Trivale, „Pentru doi panigeriști ai simbolismului român“, și nr. 18 din 23 martie 1914: Aderca, „În marginea poeziei simboliste“), respingînd primatul specificului etno-național în artă și militînd pentru „noutate” și „internaționalizare” estetică, în răspăr cu acuzele de „iresponsabilitate morală” și „dezrădăcinare sterilă”. Paginile literare ale publicațiilor estetizante găzduiesc debuturile viitorilor avangardiști Jacques G. Costin (Seara, 1914) și F. Brunea (Versuri și proză, 1915). B. Fundoianu și I. Călugăru, ambii proveniți din medii hasidice bucovinene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spînzuraților”, sau la sfîrșitul lui Gérard de Nerval, figura spînzuratului este o fantasmă dominantă a decadentismului. Avangardismul va fi și el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării tragicomediei postsimboliste; fascinația futuristă pentru teatrul de marionete nu e străină de ea. „Spînzurat” între două lumi, omul postsimbolist apare ca un homo artifex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
agreabil al eseului, adică să bată apa-n piuă cu subtilitate” („Critica“, în Luptătorul, an III, nr. 468, 7 ianuarie 1922). De la Poe și Baudelaire, cei dintîi promotori ai poeticilor moderne sînt „artiștii”, aceștia acționînd ca factor de presiune în răspăr cu o instituție critică prea conservatoare, ce va sfîrși prin a-i recupera. „Critica“ lui Vinea este o critică a pozitivismului și, în egală măsură, a impresionismului, denunțat ca parafrază redundantă a operei: „Avem aci să deosebim și să reținem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub sancțiunea înlăturării de la nemurire”, afirmînd universalitatea, invarianța emoțiilor umane („Viitorul poeziei și al poetului“, în Adevărul, an. XXXIII, nr. 11940, 31 martie 1920). Prezentînd în 1925 masiva Anthologie de la nouvelle poésie française, Vinea regretă neincluderea unor poeți aflați în răspăr cu timpul și observă că „prefața nu izbutește și nici nu pretinde să precizeze în ce anume constă «spiritul modern»”. Recenzentul lasă să se întrevadă opțiunile sale poetice: „au fost lăsați deoparte, fără milă, poeții de inspirație livrescă și estetism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
context - și într-un poem din epocă al lui Tzara: „Îmi plac animalele domestice/ În menajeria sufletului tău” („Duminecă“), indicînd, desigur, fantasmele subconștientului reprimat... Contestarea mentalității tradiționaliste și apologia „valorilor negative” dau tonul acestui număr. Pentru tinerii semnatari aflați în răspăr cu „massele” manipulate, războiul apare drept revelator al tarelor unei lumi condamnate la autodistrugere: „Fără îndoială, era nevoie de un eveniment, războiul, pentru ca dorința lui Rimbaud de a «schimba viața» să stîrnească un soi de entuziasm și pentru ca revolta împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O figură aparte, întru cîtva surprinzătoare - mai ales pentru cititorul de azi... - face însă articolul său intitulat „Fascism“. Sebastian vede în fascismul lui Mussolini — pe atunci încă nu explicit antisemit — o benignă „nevoie de încadrare” a tineretului din Italia, în răspăr cu relativismul moral dîmbovițean. Autorul rămîne totuși un moralist „nepolitic”, un individualist ostil înregimentărilor de orice fel: „mi-e groază de orice ordine de idei, de orice unanimitate”. Un alt exemplu elocvent de atitudine nealiniată îl reprezintă poziția sa față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
experiență”. Cea mai importantă semnalare a mișcării novatorilor sîrbi („Modernismul în Serbia“) apare însă în nr. 8 al revistei Integral, la rubrica „Notițe”, sub semnătura St.R. (Stephan Roll). În descendență futuristă, autorul exaltă noul stil „barbar”, antiacademismul „organic” și răspărul modern față de tradiționalismul „baladelor haiducești”: „Primim la redacție Zenit No. 36, revistă cu aspect viril ca o panoplie, reprezentînd cu suficiente elemente (Liubomir Mițici director, Branco Ve Polianski, Ratcovici, Stefan Jivanovici, Andre Jutunici Mariț, Avacumovici etc.) mișcarea nouă din statul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Fondane despre capodopera Entr’Acte a lui Rene Clair („Entr’acte ou le cinema autonome”) - film „miraculos”, anticonvențional, prezentat la teatrul din Champs-Elysées, în cadrul baletului Relache de Francis Picabia, pe muzica lui Eric Satie. Autorul pledează pentru filmul pur, în răspăr atît cu filmul american comercial, cît și cu „filmul artistic” european, impurificat de ingredientele tradiționale (literaturizarea, trucajul, falsul ecleraj), militînd pentru o artă impersonală a „privirii pure”, a „ochiului-intuiție directă”, pe care proza comportamentului și „noul roman” francez o vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literare și pentru normala lor circulație. Și alterări ale punctului acesta de perspectivă sociologică sînt multe. Noi le-am redus la cel mai elocvent” (op. cit., p. 353). Opțiunea pentru o critică și o istorie literară pe bază strict estetică - în răspăr cu orice reducții ideologice - transpare și în atitudinea față de roman. Identificînd coexistența, în modernitate, a mai multor categorii romanești, precum și o lărgire a limitelor genului prin includerea cu drepturi depline a romanului „concentrat” și poetic, Perpessicius evită să transforme diferențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în fantast și satiră, la dl Jacques G. Costin în ireverență grațioasă și în comentarii la adresa academicului, mai exact a didacticului. Dacă și la unul, și la altul avem de a face cu o lume arbitrară, cu o lume în răspăr, timbrul pe care-l trezesc în sufletul lectorului este diferit: grav la Urmuz, binedispus la Jacques G. Costin”. Atitudinea față de volumul celui din urmă este una comprehensivă și nuanțată: „exercițiu critic fantezist en marge des vieux livres”, „jocuri de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
profesionist malgré soi... În Figura spiritului creator (Ed. Cartea Românească, București, 1978), Eugen Negrici analizează dintr-o perspectivă stilistică producțiile urmuziene, privite ca expresii ale „refuzului rostirii stereotipe”. Interesul criticului se îndreaptă către „valorile literare derivate sau implicate”, aflate în răspăr cu așa-numitele „contrafaceri ale literaturii profesioniste” (Imanența literaturii, Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 17). După ce insistă asupra caracterului nonreferențial, de univers autonom al paginilor bizare, unde „Fiecare piesă e un univers imposibil în sine, dar un univers clădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iar concluzia e ferm depreciativă: „Tot ce e valoros în Urmuz este astfel pentru că a fost valorificat de alții”. Grila eseistului este una clasicizantă, avînd în centru „marea literatură” și figura geniului-creator-de-opere-monumentale, închise. În orice caz, spiritul său critic „în răspăr” reprezintă o pată de culoare în climatul encomiastic al epocii. Spiritual, criticul îi „pune la punct” în mod avenit și pe comentatorii care deplîng condiția meschină a „obscurului grefier de la Înalta Curte de Casație”: „Amintim că grefierului îi revenea importanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenția clară de a discredita procedeul”. Nu se spune însă în ce ar consta această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse din neant”, întrucît se produsese la începutul veacului „o restructurare a mentalității artistice”, el eșuează în clișeele critice ale anilor ’60-’70: „tragedia” generată de „neîncrederea torturantă în posibilitatea realei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a șocului mizînd pe ruptură, dizarmonie, subversiune, impuritate, inovație, deschidere, procesualitate și atitudine. O „cumințenie a pămîntului”, o moderație eclectică, integratoare: aceasta este imaginea pe care o oferă, în anii comunismului, principalele sinteze critice ale exegeților avangardei noastre istorice, în răspăr cu calificativul de „extremism” aplicat de majoritatea criticilor interbelici. Ion Pop vorbește despre un „avangardism prudent”, „impur”, de „sinteză modernă” (în sens „integralist”), iar Marin Mincu - despre un caracter „experimentalist”, preponderent afirmativ al acesteia, diferit de spiritul violent-negator al avangardelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plan. Întorcându-mi spatele ca să nu-i citesc gândurile pe față, a răspuns: - Regele nu mai are mult de trăit și nu are fii legitimi. Rotari are șansele oricărui alt duce de a-i lua locul. Vorbele ei erau în răspăr, aproape frivole. Am rămas uluit și mi-am adus aminte de ce spusesem cu mulți ani înainte; am repetat fără să-mi dau seama: - Dacă o să trăiască, ar putea să devină și rege. Regina s-a întors și s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rupă pactul tacit de a nu aborda un eventual viitor comun. Veni și momentul plecării. Primul bac al zilei Își revărsa pe insula Lands’en cantitatea de turiști pestriți al căror val se răsfira luînd cu asalt ulicioarele satului. În răspăr cu mulțimea, Marie, Însoțită de Jeanne și de Milic, se Îndrepta spre port. De pe puntea bacului, Lucas reperă pletele aurii, Îi văzu pe cei trei oprindu-se și Îmbrățișîndu-se. - Detest să-mi iau rămas-bun, Îi spusese ea chiar În dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
metodologic cu totul nou și revoluționar”2, care exprimă principiul de coerență internă a unei epoci istorice: sensus communis. Cu un asemenea operator hermeneutic, Vico încearcă să obiectiveze istoria. Este o sarcină pentru care G.W.F. Hegel (1770-1831), în răspăr față de Kant, s-a simțit îndatorat. „Pentru noi - spune el - trebuie să fie o preocupare serioasă aceea de a cunoaște planul Providenței, mijloacele și manifestările ei în istorie”3. Postulând evoluția istoriei universale către o conștiință a libertății 4, Hegel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]