988 matches
-
să te abții până aflii care e starea sănătății mele! — Dă-te, urlă brigadierul. Mișcă-te, mișcă-te, mișcă-te și mută-ți lucrurile afurisite. Acum! — Unde pleci? îl întrebă domnul Gupta. — Lasă discuțiile... Suntem în întârziere, nu vezi? se răsti la el brigadierul. — Din cauza problemelor de sănătate, am fost obligat să îmi iau un concediu de odihnă și să merg la Kasauli. Din când în când, știi, la vreme de stres... — Dă-te odată, urlă brigadierul roșu de furie. Mută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
catifea, cu fața și întreaga ei ținută vibrând de energie, hotărâtă, exaltată... Cititorii s-au oprit din frunzărit. Cineva de lângă mine a făcut un pas lateral și nu l-am mai putut vedea. — Ce faci? a lătrat ea - s-a răstit ea. O gură aparținând clasei mijlocii cu voce și dinți puternici și curați. M-am dat înapoi sau am virat Mi-am ridicat chiar o mână, vrând să mă apăr. — Cum de nu ți-e rușine de tine însuți? — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vocea. Așadar, îți amintești, fără îndoială, Prima Regulă a acestei nobile vocații. Domnul Jones îl privi nevinovat. Acum, că pătrunsese în ascunzătoarea îstrașnică) a gorfului, simțea cum furia i se domolește. Poate că ar trebui să ți-o reamintesc! se răsti gorful. Poate că asta te va face să te abții de la asemenea aluzii. Dacă nu mă înșală memoria, interveni Virgil Jones, Prima Regulă a Ordonării este să eviți orice irelevanță. Te rog, corectează-mă dacă greșesc. Urmă o scurtă pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ceva fragil. îndoielile îl năpădeau cu ușurință. — E doar o intuiție, domnule Jones, rosti vocea fără trup. Bănuiesc totuși că vei lua parte la Ordonarea finală. Serios. Asta conferă o oarecare simetrie confruntării noastre, ce zici? Hai să-ncepem, se răsti Virgil Jones. Lui Vultur-în-Zbor, care privea, i se păru că a urmat doar o perioadă de inactivitate totală. Nefiind obișnuit cu Dimensiunile Exterioare, nu putea intra pe câmpul de luptă. Virgil Jones stătea nemișcat, cu capul plecat, brațele întinse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ei doi e ceva, zise Irina. După părerea mea, ar trebui să vorbești cu Ignatius. — De ce? — Păi, ca să-l avertizezi, bineînțeles. Să-l previi asupra oaspetelui său. — Nu cred că... Dacă n-o faci tu, o s-o fac eu! se răsti femeia. — Uite ce e, spuse îngrijorat Aleksandr Cerkasov. O să vorbesc cu Vultur-în-Zbor. O să-l pun la punct. Știi tu. — Prostule! Prostule ce ești! zise mânioasă Irina Cerkasova. Numai că, oricum, evenimentele aveau să se declanșeze mai repede decât mânia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aici, exact ca și imaginile din televizor. Apoi, printr-o nouă reajustare a Trandafirului, mergem noi la ei. — Jocul de-a Dumnezeu, a spus Deggle. Nu crezi că-i periculos? — Ai prefera să înmânăm autorităților toate cunoștințele noastre? s-a răstit Grimus. Vocea îi era plină de amărăciune și ură față de autorități, probabil ca urmare a unei experiențe îngrozitoare din trecutul său, de dinainte de a deveni Grimus, omul cu păsările. îNu i-am știut niciodată numele adevărat.) — Ai prefera să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mâini doar aerul. Media o privi bănuitoare, dar nu-și slăbi strânsoarea. Are dreptate, Media, spuse Vultur-în-Zbor. Dacă se află aici, înseamnă că așa vrea ea. Dă-i drumul și poate o să aflăm de ce. — Nu vreau să fiu aici! se răsti Prepelicarul. Dacă nu m-ar fi trimis el, n-aș fi venit niciodată. — Grimus te-a trimis? Era iarăși vocea lui Virgil, plată și neîncrezătoare. — Nu pentru tine, zise ea. Pentru el. Micul Joe-Sue. N-am nimic de-a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de flegme pă jos, să-ți rupi gâtul. Miliția nu-și face datoria. Arestează oamenii muncii, da’ pă tebeciști îi lasă liberi.“ „Bine“, l-a întrebat femeia, „nu ți-e rău? De ce dai cu capul de zid?“. „Nu!“, s-a răstit el și s-a repezit spre o altă coloană. SCRIITOAREA. Venea la cofetăria „Tineretului“ și își întindea pe măsuța de lângă sobă teancuri de caiete, agende, creioane, fel și fel de foi, un borcan cu lipici și un fel de foarfece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fată înaltă, cu niște ochi... Era tare băiețoasă... Va ridica din umeri, privindu-mă dintr-odată absentă. Scormonise și nu găsise nici acum nimic. — Noi îi spuneam Ester. — Ester? voi întreba, îngânând-o. De ce tocmai Ester? aproape că mă voi răsti la ea. Îi plăcea ei, așa... Va zâmbi, ridicând din umeri. — De la ea știu chestia aia cu măslinele de care vorbeai. O făcuse unu’, un aiurit, să sufere mult, își bătuse joc de ea. Eram cu serviciul încă la Botoșani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
toate vacile roșcate... (privește pisica) E roșcată! Dar nu începe cu V ‘trântindu-i o carte în cap) Zât! iar stai în casă? Ha, seamănă leit cu Voicu, băiatul din banca vecină, când, tot înghiontit la vreo lucrare, se răsucește răstit spre mine: ,,Lasă-mă-n pace!” Da, e cam morocănos și Voicu ăsta, dar o să-l rog frumos, o să-l iau cu binișorul. (dă telefon) Voicule... iubitule, scapă-mă dintr-o încurcătură... Nu știi tu, Voiculețule dragă, un animal roșcat
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Ce coincidență, e omul momentului. Să preiau eu mesajul? Nu-ți face probleme, promit să-i spun că suntem Într-un jet și ne Întoarcem de la Cannes, nu că stăm la un Starbucks din centru. —Dă-mi-l, m-am răstit eu, simțind că-mi vine să-mi dau palme pentru că programasem numărul lui Philip În mobil În timp ce-l smulgeam dintre degetele lui Sammy și observând În treacăt cât de drăguț era să-i ating pielea. Am redus la tăcere soneria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
asta-mi dădea un motiv s-o termin cu el odată pentru totdeauna. M-am aplecat să-l bat pe umăr, dornică să-mi afișez public indignarea, dar am sărit efectiv Înapoi când tipul s-a Întors și s-a răstit la mine: —Ce mă-ta vrei? Nu vezi că sunt ocupat? Nu era Philip. N-avea accent britanic, nici maxilar dăltuit, nici zâmbet gen am-fost-unbăiat-foarte-rău. Spre marea mea surpriză, fața care se holba la mine, contorsionată de furie și enervare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
cinci degete! ― Așa e! făcu cel cu cinci degete... Văzuși, mă, că taica părintele are numai cinci? ― Apoi, o întoarse celălalt, eu n-am spus că la dreptul are șase, ci la stîngul! ― Cum, îndrăznești acum să schimbi vorba?' se răsti pungașul cu cinci, gata să sară să-l ia la bătaie. ― Iacă, asta-i bună! râse popa. Stai, măi creștine, că și la stângul am tot cinci degete, ca toți moșii și strămoșii mei! Poftim de te uită! Și popa
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Eu, domnule profesor... ― Cum, tu ești? ― Nuuu ― protestă el ― voiam numai să vă spun că eu, domnule profesor, cred că au fost mai mulți complici, pentru că era greu să-i taie șase nasturi atât de repede! ― Stai jos, ființă! se răsti Cioc la el. Cine i-a tăiat nasturii, vă mai întreb pentru ultima oară? Este de prisos să spun că vinovatul nu s-a ridicat și nici n-a fost trădat de cei care-l știau. Noica însuși, dacă l-
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
mare și arătător. — Ia să te vedem, zice bărbatul, izbucnind într-un acces de tuse. Pran îl privește atent. Privirea bărbatului se întunecă. — Întoarce-te, prostule mic!Arată-mi ce ai aici! Intimidat, Pran se întoarce. Dă-i jos! se răstește bărbatul, atât de tare încât dislocă o bucată de flegmă. Abia cu mare efort, reușește să expectoreze, proiectând-o la picioarele lui Pran. Pran învârte confuz în mână șnurul de la pantaloni, apoi îi lasă să cadă puțin, să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
deloc, mestecând betel, hoinărind sau făcând comentarii și, din ce în ce, cu fiecare semn de amuzament sau de indiferență, păreau să-și etaleze individualitatea. Cum puteau oare? Ăsta era răspunsul. Asia supraaglomerată, unde individul nu avea nici o importanță. Se răsti la conducătorii de ricșă uluiți de pe stradă și simți asta ca pe o umbră a furiei lui Dumnezeu. Totul i se părea un afront, cu atât mai iritant, cu cât oamenii aceștia erau foarte servili față de alte forțe, precum banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de a o aborda printre care și aceea de o asemăna cu splendoarea răsăritului. Nevrând să se lase descurajat de vehemența ei, îndrăznește și i se adresează cu „iubito“, ținându-și mâinile împreunate, într-o demonstrație de sinceritate. — Taci! se răstește ea. Crezi c-o să-ți dau bani? Bobby este încurcat. — Bani? — Uite, știu ce ești. Poate te crezi vreun tip de valoare, dar eu te-am citit. Cunosc multă lume în orașul ăsta și indiferent ce informații vrei să răspândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pas pe care îl face, o îngroapă mai mult în trecut. Este hotărât: cu o mână îi împinge chipul de la suprafață, să n-o mai vadă. A doua zi, când Gulab Miah, portarul, îl întreabă despre frumoasa memsahib, Bobby se răstește la el, amenințându-l că-i va tăia capul, dacă va mai menționa vreodată numele ei. Gulab Miah încuviințează nervos și scoate limba după ce Bobby se întoarce cu spatele. Mai apoi, la cârciumă, le povestește prietenilor de băutură cum prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Și setea asta e un mare adevăr. - Ai dreptate, Aizic. Ai vorbit clar. Nu despre adevăr trebuie să discutăm, ci doar despre necesitatea lui. Cînd refuzi omului dreptul la sinceritate, el nu se simte bine. - Asta numești dumneata program? se răsti tînărul. - Nu jinduiesc la condiția nimănui, explică Goilav calm. Dumneata da. Treaba dumitale. Știi ce gîndesc eu despre voi? - Pot să mă aștept la un lucru bun? - Cînd cauți în toate doar binele și răul înțeleg că jinduiești la cele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
care erau zugrăvite niște căprioare adăpându-se. Baronu se purta ca un mare găzdoi și dădea ordine: „Mamă, ia pune, fă, și mie niște apă la Încălzit Într-o oală, că avem aicea o treabă!”. „Ce treabă aveți, mă?” se răstise femeia, nu chiar Încântată. „E, n-ai mata de unde să știi. E ceva complicat pentru școală.” Bombănind, femeia le adusese apă caldă Într-o oală și tăcuse când dăduse cu ochii de microscop. Băieții Îl puseseră pe un scăunaș cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de gunoi. Fără să spună nimic altceva În afară de bună ziua, o luase tăcut și neguros către casa lui Foiște. În timp ce cobora coasta dinspre Dunăre a satului, mormăia În barbă vorbele grele pe care avea de gând să le azvârle nemernicului. Se răstise la tușa Tinca, mama poetului, și se repezise spre odaia În care sălășluia monstrul, odaie botezată birou de lucru, trudă, chin. Primul obiect de care dăduse cu ochii după ce Împinsese cu umărul ușa fusese vârful de pin proptit Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ajunseră blocați din ambele părți. Înjunghiate și tăiate, trupurile lor cădeau unele peste altele. Când oamenii din templul exterior văzură că Nobunaga era încă nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în galop, în josul colinei, însoțit de câțiva samurai călări. — Cine ești? întrebă, deodată, Mitsuhide, oprindu-și calul. Cineva ieșise în goană din tabără, coborâse panta și se oprise, tăindu-i calea, cu brațele larg deschise. — Tatewaki, de ce mă oprești? se răsti Mitsuhide. Era unul dintre vasalii săi superiori, Hida Tatewaki, care apucă grăbit frâul calului. Animalul, nervos, începu să bată cu copitele în pământ, neputându-se stăpâni. — Yojiro! Sanjuro! De ce nu l-ați oprit? Descălecați, stăpâne! spuse Hoda Tatewaki, mustrându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
importanță cine sunteți sau cât de tare vă grăbiți, nu e permisă intrarea călare. — Îndrăznești să-mi spui mie asta, Menju? replică enervat Genba, deși, conform disciplinei militare, nu prea putea să refuze; descălecă, așa cum îi ceruse Menju, și se răsti: unde-i unchiul meu? — Este în toiul unei consfătuiri militare. — Cine mai patricipă? — Seniorul Haigo, Seniorul Osa, Seniorul Hara, Seniorul Asami și Seniorul Katsutoshi. Dacă așa e, pot să mă alătur și eu. — Ba nu, mă duc să vă anunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
recunoscu simplu Angir. - Și niciodată nu ți-ai dorit? N-ai vrut să vezi cum e acolo, afară? N-ai mai fost în nici un alt loc în afară de Sagius II? îl bombardă secundul fără să răsufle. - E un interogatoriu cumva? se răsti Angir către secund. Căpitanul interveni pentru prima dată, împăciuitor, făcându-i semn secundului să-și vadă de treaba lui: - Nici pe departe. Este doar curios. Nu ni se întâmplă prea des să avem pasageri, îi explică el. Tu ești o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]