KorAP: Find »[drukola/base=răsuci & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...231 >

5,766 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

nou. Nu contează câți oameni mor, căci nimic nu se schimbă. Nash are în față o farfurie de carton goală, în care nu au mai rămas decât niște ghemotoace de hârtie cerată și niște dâre galbene de salată de cartofi; răsucește în palme un șervețel, din care face o funie lungă și groasă și, privindu-mă peste lumânare, zice: — În după-amiaza asta l-am cules pe tipul de la tine din bloc. Ne-au luat-o înainte gândacii de bucătărie și pisicile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
scris o scrisoare în care explic totul și am lăsat-o la un prieten; zic acolo tot ce știu până în clipa de față. Și zâmbesc și-l întreb ce vrea să spună. Ce anume știe? Și Nash ține vârful hârtiei răsucite deasupra flăcării și zice: — Știu că tu te gândeai că vecinul tău murise. Știu că am văzut un tip murind subit în barul ăsta în timp ce te uitai la el și că au mai murit patru oameni când te-ai întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
E cenușie și rece; zice: — Țineți-o în mână și intrați pe lungimea de undă a energiei ei, ca să fim pe aceeași lungime de undă pentru ritual. Se aude apa trasă la toaletă. Papagalul de pe umărul lui Bursuc își tot răsucește capul în stânga și-n dreapta și-și smulge penele. După care pasărea își dă capul pe spate și înghite fiecare pană cu mișcări bruște, spasmodice. În locurile de unde penele au fost jumulite pielea e înroșită și buboasă. Omul, Bursuc, are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cealaltă freacă săculețul de mărgele care-i atârnă pe piept. Mona scoate o carte din rucsacul de pânză și mi-o întinde mie. Stridie o vede pe Helen, care-l tot privește în oglindă; îi face cu ochiul și-și răsucește un sfârc. Îmi vine în minte Oedip rege, nu știu de ce. Pe undeva, mai jos de curea, e stalactita ascuțită și rozalie a prepuțului, străpunsă de cercelușul de argint. Cum ar putea să-și dorească Helen așa ceva? — Fermierii de pe vremuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care o facem. Privind pe geam, Stridie scoate o brichetă de plastic din săculețul de mărgele. Scutură bricheta, lovind-o în palmă. O pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe Stridie, care vorbește acum la telefon - a sunat la ziar -, ce face de fapt. Stridie își aprinde țigara. Își vâră bricheta și telefonul la loc, în săculeț. — În felul ăsta își face el rost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
din ochi și zice: — Bine lucrat, mami. La prima adresă a mers destul de ușor. Și la a doua. În mașină, între vizite, Helen umblă prin tuburile aurii și cutiuțele sclipitoare, prin rujuri și farduri, cu trusa cosmetică deschisă în poală. Răsucește un ruj și se uită la el, zicând: — Eu cu astea nu mă mai dau. Dacă nu mă înșel, femeia aia la care am fost acum avea o eczemă. Mona se întinde și se uită peste umărul lui Helen: Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
încă un exemplar al cărții de versuri în Orlando. Mona ne citește despre grecii antici, care scriau tăblițe cu blesteme, numite defixiones. Grecii foloseau kolossi, păpuși de bronz, de ceară sau de lut, pe care le înjunghiau cu cuiul, le răsuceau, le mutilau, tăindu-le capul sau mâinile. Puneau părul victimei înăuntrul păpușii sau vârau în ea un blestem scris pe un sul de papirus. La Luvru se află o figurină egipteană din secolul al II-lea e.n. E o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Desenele roșii făcute cu henna de pe dosul mâinilor se întind în lungul fiecărui deget. Șerpi roșii împletiți cu vițe. Sună telefonul, și Stridie îi trage antena. Îl duce la ureche și zice: — Biroul de avocatură Deemer, Davis și Hope. Își răsucește degetul în nas, apoi și-l scoate și se uită la el. În telefon, Stridie zice: — La cât timp după ce ați mâncat s-a manifestat diareea? Mă vede că mă uit și își scutură degetul spre mine. Helen zice în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
astea penibile de travestit. Zâmbetul de pe fața lui Helen nu se clintește nici un pic. Bărbatul dă ochii peste cap, iar fața și mâinile-i devin inerte. Bărbia îi cade în piept și se prăbușește peste tastatură, apoi corpul i se răsucește și i se prelinge până pe podea. Distrugere constructivă. Helen își întinde neprețuita-i mână să întoarcă monitorul spre noi și zice: — Rahat! Deși zace mort pe podea, pare adormit. Claia de păr înțepenită cu gel i-a atenuat căderea. Privind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu gura până la buricul Ginei. Am urcat până la sânii ei. Cu un deget umed în gura ei, îi mângâi sfârcurile cu degetele celeilalte mâini. Îi cuprind cu gura celălalt sân și-i ating sfârcul cu limba. Capul Ginei s-a răsucit într-o parte, și am lins-o după ureche. Depărtându-i picioarele cu șoldurile, am intrat. Era atât de liniștită... Zâmbea ușor, și gura i s-a deschis în momentul final, iar capul i s-a prăbușit pe pernă. Niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
e cineva prin preajmă. Mona e gata să se repeadă la noi, cu pumnii strânși, cu părul negru și roșu atârnându-i peste ochi. Lănțișoarele de argint și amuletele i s-au încurcat în păr. Rochia portocalie i s-a răsucit strâns în jurul trupului, iar gulerul i s-a rupt într-o parte, dezgolindu-i umărul. Sandalele i-au căzut din picioare. Ochii ei acoperiți de șuvițele încâlcite, ochii ei reflectând luminile bâlciului, țipetele din depărtare ca un ecou nesfârșit al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se ridică, apoi se ridică și colțul opus. Începe să se închidă de unul singur, apoi se deschide, se-nchide și iar se deschide, din ce în ce mai repede, până ce se ridică deasupra biroului. Cu ochii închiși, buzele lui Helen rostogolesc cuvinte tăcute. Răsucindu-se și fâlfâind, cartea e un sturz negru și lucios, care plutește sub tavan. Și stația de interceptare zice: „Către echipajul 17“, zice. „Vă rugăm să vă deplasați pe Weeden Avenue la numărul 5680, nord-est, la agenția imobiliară Helen Boyle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
corporală. Poate faptul că ține la mine și la Helen, îi zic. Și Mona zice: — Nu, nu-i vorba de asta. Poate că n-o să se apuce să trâmbițeze pentru că încă mai vrea ceaslovul. Și Mona nu zice nimic. Se răsucește în scaun și-și ridică într-o parte bluzița țărănească. Pielea albă de pe coaste, sub brațe, e plină de urme vinete. Dragoste cu năbădăi. Prin ușa care-o desparte de biroul lui Helen, Helen zbiară: — Care-ar fi un sinonim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Altul e mort, întins pe masa de biliard, cu mâna încleștată pe tac. În spatele barului, un radio răsună în gol în bucătărie. Un om cu șorțul slinos zace pe grătar printre hamburgeri; grătarul sfârâie și fumegă și din fața omului se răsucește, lingând tavanul, un fum cu miros dulceag, de grăsime. Lumânarea de pe masa lui Nash este singura lumină din încăpere. Și Nash își ridică privirea, roșu de chili pe la gură, și zice: M-am gândit că pentru treaba asta o să ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
m-a durut vreodată piciorul. Helen trage un țipăt când alunecă pe podea, un țipăt scurt. Și, încovrigată pe linoleumul rece, printre nestematele sparte și bucățile din Patrick, zice: — Carl? Își duce mâna la gură, pipăie pietrele incrustate acolo. Se răsucește și se uită la mine: — Carl? Carl, unde suntem? Vede dulăpiorul de inox, fereastra cenușie, spartă. Mai întâi vede brațul cel mititel și albăstrui. Apoi picioarele. Capul. Și zice „Nu“. — Nu! Nu! Nu! zice Helen, împroșcând cu sânge, și, târându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

și a vrut s-o uite pe femeie, dar întîmplarea a făcut ca într-o zi, prin primăvară, într-o duminică însorită, cu strada Parcului plină de lumea ieșită la aer, să se audă strigat pe nume. Cînd s-a răsucit brusc pe călcîie, nedumerit, s-a pomenit față în față cu Maria Săteanu și cu fiica parcă mai pîrguită și mai subțire, începînd să semene a domnișoară -, iar între ele, un bărbat la vreo 45 de ani, a cărui figură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sîntem la restaurantul-camping Sălcii, mai avem o oră și-un sfert pînă la Valea Brândușelor. De obicei, aici cursa face o haltă de cîteva minute. Dorește cineva să oprim? Nuuu răspund în cor pasagerii. Da, eu vreau... murmură neconvingător arhitectul, răsucindu-și gîtul să mai privească spre clădirea ce se pierde în urmă, în albul tot mai dens. Aici se bea o bere!... face Lazăr un gest de admirație. Vin cîteodată, vara, cu șefu', la un pește... Zău?! se miră ironic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
surîde malițios Radu -, eu s-ar putea să mă pripesc din nou, nu? La naiba cu tot orgoliul tău!" M-ai înțeles greșit murmură Paula. Bine, lasă, amîndoi sîntem nervoși. Eu nu, că nu aștept pe nimeni spune Paula simplu, răsucind cu calm zăvorul yalei. Nici chiar pe mine? Asta o hotărăști tu. La revedere! Pașii grăbiți ai bărbatului pe culoarul lung o înfiorară pe Paula, făcînd-o să se simtă umilită, dar și meschină în același timp. De mult își zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe sub sprîncene, spune: Dacă se mai benoclează o dată spre mine, mă ridic și-l cîrpesc. Tipul de la bar, în scurtă din piele, îmblănită... Mihai nu spune nimic. Își descheie paltonul, se ridică de pe scaun să și-l aranjeze mai bine, răsucește scaunul, apropiindu-și-l, apoi aruncă ochii, ca din întîmplare, spre bar. Bună seara, dom' doctor! salută el, întîlnind privirea doctorului Radu, care tocmai s-a dezlipit de bar, rotind între degete cutia de chibrituri cumpărată. Plecați undeva? Aștept soția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de cu seară... Știi ce voiau să facă cei de-aici? Să desființeze bîlciul anual, sau, măcar, să-l scoată din oraș, că ce-i cu mascarada asta?! Au deja proiectul gata pentru o popicărie și altele. Auzi, popicărie! Se răsucește Creangă în mormînt. Noroc! Bea, nu-l gusta. Mascaradă... Gusturi rafinate... Las' c-am fost eu la teatru odată, la o piesă modernă și era mai rău ca la bîlci; sper că a ta... Ți-ai invitat și părinții, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Lazăr se ridică și merge spre telefon, să insiste pentru convorbirea lui cu taxă inversă. Chelnerul aduce cafelele la masa actorului. Una doamnei spune Iulian Barbu. Luată pe nepregătite, smulsă din gîndurile ei, femeia îi aruncă o privire furioasă, apoi, răsucindu-și puțin scaunul, îl ignoră total. Chelnerul așază cele două cafele, primește banii și-și vede de drum spre masa unde stă Letiția. Ia de pe tavă paharul cu coniac, cafeaua și jumătatea de pui, așezîndu-le în fața fetei: Poftă bună! Cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-mi umplu golul interior cu pasiunea pentru teatru... Nu!... Imposibil! De ce să-mi pară rău pentru Mihai?! Nici nu cred că mi-a făcut curte. A fost mai degrabă politicos, știind că voi juca în piesa lui." Aura încuie compartimentul, răsucind zăvorul, stinge lumina, să nu poată fi văzută de pe culoar, că noaptea o femeie singură într-un compartiment atrage întotdeauna privirea și încurajează pornirile, apoi își reia poziția de mai înainte, visînd la locul cald de acasă, din fotoliul așezat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
chelnerul. Ce dorești? îl ia la rost pe Pavel, după ce-i deschide. Unul vrea neapărat să bea și face scandal arată cu privirea spre sală. Chelnerul bombăne la adresa pasagerilor din sală, pornind nervos într-acolo. În urma lui, Pavel închide ușa, răsucește cheia și se apropie de patul improvizat, scoțînd de jos, dintre lăzi, o sticlă: Bei și cu mine un pahar? Fata, trezită bine din somn, ridicată deja în capul oaselor, trăgîndu-și pătura pînă sub bărbie, stă speriată, gata să țipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
convorbirile Doinei. Ce-a vrut să spună escrocul ăsta cu "pui de cuc"?! O fi aflat ceva?" Mama, dormi? o aude pe Doina la ușă. Un moment! răspunde aspru Maria, grăbindu-se să ascundă aparatul telefonic. Da, intră zice după ce răsucește cheia. Ce-i, draga mea? Nimic; venisem să-ți spun că-i aproape opt murmură fata cu o voce seacă, lovită neplăcut de tonul aspru al maică-si și de prezența cheii în ușă. Scuză-mă! spune, întorcîndu-se. "Cui naiba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Apoi, brațul atins de degetele lui Mihai, aduce imaginea brațului puternic, scuturat cu ură, în holul Universității, să se elibereze, lăsînd-o pradă deznădejdii: Nuu! țipă scurt Maria, înfigîndu-și cu sălbăticie coatele în abdomen, ca și cum ar fi fost înjunghiată; apoi se răsucește spre dreapta, cade lîngă calorifer, peste patul improvizat, cu tîmpla rezemată de elemenții fierbinți și rămîne așa un timp, înmărmurită, după care, cu mișcări de somnambulă, pătrunde sub cearșaf, cu fața în pernă, revărsîndu-se într-un plîns isteric, hohotind înfundat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]