2,050 matches
-
Întoarce pe jos. Lăsați la poartă dispoziție să pot intra. — Dar nu e cel mai nimerit... pe timp de noapte. — Clopotul de dimineață a sunat de o bucată de vreme. În curând se va crăpa de ziuă. Am nevoie să răsuflu. Să mă gândesc. Ieși din biserică străbătând Înapoi drumul din jurul abisului. Pe margine avu o amețeală, pe când trecea pe buza hăului, și se clătină. De data asta, nu mai era nici o mână care să-l ajute. Se spune că omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
țărână. Dar uneori măsura prevăzută e redusă de oameni, iar noi avem de a face cu unul din aceste cazuri. Iar atunci, ne așteptăm ca medicul șef al Comunei să afle ceva mai multe decât să constate că nu mai răsuflă. Omul Începuse să se bălăbănească pe picioare, din ce În ce mai agitat. — Când am trimis să vă fie predat trupul am ordonat să se efectueze o cercetare necroscopică minuțioasă. Asta Înțelegeam eu să se facă. — Dar e tocmai ceea ce am realizat eu Însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
execuție. Simțeam că mă sufoc. Aerul Încăperii se lichefiase sub presiunea amenințării, când explicite, când doar presimțite, ce guverna Încă de la Început strania Întrevedere. Derapajul melancolic al cheliosului mă Înspăimânta acum mai tare decât treaba cu Împușcatul În frunte. Am răsuflat ușurat când individul s-a ridicat În picioare: - Înainte de a merge la culcare, last but non least, vorba lui Shakespeare: Încercați să vă Înfrângeți resentimentele și să aveți Încredere În mine. În noi... Ușor de spus: Încredere... Răpit, trambalat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În plus, nu mă părăsise nici o clipă convingerea că sunt supravegheat. M-am strecurat afară cu spatele și am Închis ușa grijuliu să nu produc vreun zgomot oricât de mic, și când am ajuns din nou pe coridorul pustiu am răsuflat ușurat: scăpasem dintr-un mare pericol. Nu realizasem În ce consta el, dar acesta era sentimentul care mă Încerca În acele momente. Am revenit În camera (sau, mai bine zis, În celula) mea mai tulburat decât plecasem. Mi-era frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
înfricoșată de arătările oamenilor mei, atunci rogu-te să-mi fii oaspete împreună cu tovarășul pe care dacă-l mai ții mult sub sutană, încredințat fi-voi că va năduși. Tabăra mea e aproape. într-adevăr, călugărul cel tânăr abia mai răsufla. Rușinat și speriat, ieși la iveală. — Nu-ți fie teamă, fiule, grăi Metodiu. Domnul tătar e om de treabă. Apoi, întorcându-se spre hanul cel tânăr: — Vom veni la tine și te vom cinsti, dar nu mult, căci alte gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ținea un butoiaș. Toarnă aici! glăsuia gros Stăniloaia și omulețul se apleca și turna din butoiaș vreunui călător însetat. Toarnă și-aici! poruncea patroana și dânsul se pleca ascultător. Toarnă, toarnă, ce stai? se stropșea hangița când băietul da să răsufle, căci nu ținea butoiul decât c-o mână, de cealaltă neslăbindu-l Stăniloaia. Când drumețul dădea paharul peste cap, femeia își trăgea mâna din șolduri și-o întindea după plată, zicând încet către măruntul însoțitor: — Uite împrejur, la amărâții ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mânăm vacile în ciurdă, culcăm găinile, golim piețele și ne cârpim mânecile! Și voi? Bateți copiii, gustați sosurile, spălați putina, călcați străchinile, mulgeți vacile, tăiați găinile, bântuiți piețele și vă faceți unghiile, ’tă-vă pustia de paparude! Bunul Metodiu se opri răsuflând greu și-și scoase batista. Iovănuț privea spre el încremenit: niciodată nu-l mai văzuse ieșindu-și din fire în așa hal. — Vă rog să mă scuzați - zise Metodiu, ștergându-și fruntea - dar mi-am adus aminte de-o chestie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
una fumegă. — Văcăritul? — Vai de mama lui! Te sperii când îl vezi. — Lăcustele? — Da, mai avem, da’ și ele mai mult pleacă decât vin. Vodă căzu pe gânduri. După o vreme ridică mândru-i cap și spuse. — Bine, primesc. Boierii răsuflară întru mulți ani Măria-Ta ușurați. Episodul 198 INTRAREA îN IEȘI Alaiul domnesc al lui Barzovie-Vodă pătrunse în Ieși în duminica Floriilor, dimineața. Era o zi cu soare și prostime, cu mic cu mare, cu grec, cu turc, se bulucise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
am decât haine murdare, o veche mașină de scris și o umbrelă de soare. Nimic care să merite să mă duc până acolo dacă sunt în pericol. Aparatul de fotografiat, pozele și actele le port cu mine tot timpul. Pilotul răsuflă zgomotos, arătându-și astfel neliniștea - sau mai bine zis proasta dispoziție. — Poate că ești sau poate că nu ești în pericol! - răspunse. Poate că exagerez, dar e mai bine să nu riști. Mă gândeam să mă duc să-l văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
closetului. Bagă-ți degetele pe gît. Borăște odată c-așa-i lumea trecătoare unu naște ș-altu moare lumee, soro lumeee — ... Asta nu-i nouă e opt, să-ți spui eu aia cu supa — Las-o baltă, Sandule, că s-a răsuflat. — Atunci aia cu Bulă: am acasă doi căței, Azorică și Grivei, cine-i pupă-n cur pe ei? Da voi ce complotați aici? Vreți să-l asistați pe Guță cînd o adoarme pe... mai bine căutați caseta aia cu Julio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
câte ceva despre cum se poate sparge o încuietoare. în spatele dubiței, alături de alte scule ruginite, aveam o șmecherie dintr-asta care mergea perfect cu încuietorile mai mari, dar trebuia să fie alimentată cu curent și făcea o grămadă de zgomot. Am răsuflat ușurată când am văzut că Lee are un singur rând de yale la ușă. Am apucat mânerul și l-am răsucit către stânga cât am putut, atât cât să fac o crăpătură între ușă și cadru. Cardul din plastic laminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ar plăcea. Haide, Johnno, a spus Simon aproape la fel de repede. Harriet are dreptate, o să vină ea mai târziu. Johnny și-a scuturat capul ca un animal care alungă o muscă. —Bine, a spus. în regulă, mergem. Harriet și Simon au răsuflat vădit ușurați. —Harriet, ne vedem acolo în zece minute sau voi ști motivul... i-a spus Johnny. Și tu - s-a uitat la Nat, arătând cu degetul - eu nu uit niciodată o față când o văd. — Te scutește să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dau un tur atunci. Am observat că uneori abia lăsa „h“-urile să-i scape, alteori le pronunța cu fermitate; când vorbise cu Johnny avusese un accent mult mai pronunțat decât atunci când vorbise cu mine. A plecat și eu am răsuflat ușurată în urma lui. Am pus împreună cu Harriet paharele murdare la loc în cutiile lor. Mâine vor fi trimise înapoi la firma de catering și le vor spăla acolo. Vinul în sfârșit se terminase. Dar nu înainte de vreme, judecând după starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în care corpurile noastre vătămate să simtă minimul de disconfort. Găsindu-ne locul, în întuneric, scâncetele noastre involuntare de durere s-au transformat în respirație de somn. —Nat? am spus în timp ce alunecam. Tu tocmai mi-ai salvat viața? Mi-a răsuflat în ureche, cald și parfumat de la țigările lui de foi. Apoi a spus: Nu știu. Tu deja săreai când am sărit peste tine. Poate ai fi reușit și singură. Nici o speranță cu șoferul ăla beat din spatele volanului... Este un proverb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să-i vedem hainele elegante de vânător. S-a oprit la câțiva pași de noi explicându-ne în franceză că în acea zi se deschisese sezonul vânătorii în Franța. Nici unul dintre noi n-a scos un cuvânt, dar toți am răsuflat ușurați. După ce ne-am întors pe veranda casei în care locuiam, legăturile cu trecutul s-au schimbat brusc. O atmosferă romantică cu miros din Evul Mediu s-a instalat pe neașteptate. Cavaleri, cai și câini de vânătoare începuseră să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ăsta nebun, iată acum ușa închizându-se singură în urma mea, făcându-mă captiv în camera aceasta fără început și fără sfârșit, la placul acestuia, spre care nu îndrăznesc nici în cea mai aprinsă imaginație a mea să-mi întorc privirea. Răsuflu greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit, covârșit de prezența străină care încearcă să mă strivească. Sunt singur cu demonul, la bunul plac al voinței sale, iar răsuflarea hidoasă pe care o emană măruntaiele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mănânc și nici să dorm, simțindu-mă cu atât mai înfrigurat, cu cât se apropia clipa unei noi întâlniri. După o jumătate de oră petrecută cu Sonia, mă simțeam iar împovărat de dorința de a-i plăcea și, apoi, iarăși răsuflăm ușurat când rămâneam singur. Mi se dublase și sentimentul de sine. Apropierea mea de Sonia se limita numai la sărutări. Dar sărutările trezeau în mine acel soi de tandrețe lacrimogenă cu care doi oameni se despart într-o gară, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
s-au ocupat de îngropăciune. Căciulița aceea pe care o avea lângă cap mi-o amintesc, dar de baston, nu știu ce să-ți spun, trupul era acoperit cu o pânză de voal și n-am putut să văd bine. Cristian Toma răsuflase ușurat când socrul său îi spusese că moșul fusese îngropat cu tot cu toiag, dar iată că Pop nu mai era sigur. Ce să mai creadă? Oricum nu mai putea insista, deja coman dantul se arăta mirat că inspectorul este atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ileana de o parte, ca să se sfătuiască cu ea. Tot micul Mihăiță îi scosese din impas. Plânsetul său îl întrerupse pe bătrânul comisar și pusese capăt mesei. Cu toții se ridicaseră de pe scaune, năpustindu-se în camera unde dormea copilul. Cristian răsuflă ușurat și îi făcu semn soției că vrea să vorbească cu ea. Sunt aici! spuse ea după ce reveni lângă Cristian. Ce face copilul? E foarte bine. I-am schimbat scutecele și l-am hrănit. Acum e în grija bunicilor. Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cam de o sută de metri unul față de celălalt, cele trei camioane întorseseră și porniseră înapoi. Mergeau repede, în spatele lor se ridica câte un nor de praf purtat de vânt într-o parte. Bucuros că ordinele sale fuseseră ascultate, Mihailovici răsuflă ușurat. Avea ochii ațintiți spre convoiul care intrase într-un canion îngust. Drumul era tăiat drept printre pereții aproape verticali de stâncă. O străfulgerare scurtă pe versantul stâng îi atrase atenția. Se concentră asupra ei încercând să vadă ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
retrăgea cu repeziciune. Acum se adunase din nou în fața peșterii. Sfera clocotitoare pulsa rar, mărindu-și și micșorându-și volumul. După o clipă, prinse a se rostogoli și se pierdu în viteză dincolo de pintenul de stâncă, spre podul de lemn. Răsuflă ușurat dar continuă să privească locul unde dispăruse bestia, ca și cum s-ar fi așteptat s-o vadă apărând din nou. Și dacă era acolo, pândindu-l, așteptând numai să iasă din mașină? După momente lungi de așteptare, mai încercă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca să se dea potrivnic. Merceditas tăgădui În tăcere, mînioasă. — Ei bine, eu vă las, că am o grămadă de munci și n-am vreme. Ziua bună. Am răspuns politicos și am văzut-o Îndepărtîndu-se, țanțoșă, izbind trotuarul cu tocurile. Tata răsuflă adînc, ca și cînd ar fi voit să inspire pacea recuperată. Don Anacleto lîncezea alături de el, cu chipul pălind de la o clipă la alta și cu privirea tristă și autumnală. — Țara asta s-a umplut de tot căcatul, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
drame, război și despre sfârșit. Nu mai eram decât noi doi, Mazerulles și cu mine, împreună cu o mică fantomă care ne vizita la fiecare frază rostită. Inspectorul a înțeles că nu mai era nevoie de el. Imbecilul tropăia în spatele nostru, răsuflând zgomotos și repetând „Bine... Foarte bine... Foarte bine“, de parcă ar fi vrut să scape de noi mai repede. Am ieșit din birou împreună cu Mazerulles, fără să-mi iau la revedere de la gulerul tare care puțea a amidon și a parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în altă parte. De parcă ar fi fost absent. Asta nu dura niciodată prea mult și oricum nimeni nu se gândea să-l tragă de mânecă pentru a-l aduce înapoi, dar era jenant, iar când se întorcea la rechizitoriu, toată lumea răsufla ușurată, chiar și cel care era judecat. Procurorul puse să se închidă căsuța din parc. Nici un locatar nu a mai stat vreodată acolo. Iar școala a rămas fără învățător până la sfârșitul războiului. Destinat nu se mai plimbă prin parc. Ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]