2,788 matches
-
unul ca Brunea-Fox, un individ spirt de isteț dar de o aciditate fără seamăn, îi luase chiar un interviu lui Cocoș și făcuse și fotografii. Citise și el, cu interes chiar, se uitase cu lupa la imaginea cenușie din care răzbătea un zîmbet care putea fi și tîmp și fericit și o clipă se gîndise că n-ar vrea să fie în pielea celor care trebuiau neapărat să-l prindă pe Cocoș. Unul ca ăsta, Brunea-Fox, și mai erau vreo doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
luat o hotârîre și de a i-o fi spus-o destul de clar și de răspicat, încît să nu existe nici o umbră de neînțelegere asupra a ceea ce aveau de făcut amîndoi mai departe. În salon era liniște, din capătul grădinii răzbătea lătratul răgușit al unui cîine, poate vreunul din copoii cu care Basarab Cantacuzino străbătea Calea Victoriei, ținîndu-l aproape numai cu un cuvînt, o șoaptă anume, atunci cînd se ducea pe jos la vînătoâre în pădurea dinspre Tîncăbești. Nu lua în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
emfază valorau cît o scrisoare de recomandare din partea colonelului, fiind o expresie exactă și favorită a șefului întregii acțiuni. Acțiunea devine iminentă în următoarele zile. Aerodromul este pregătit pentru primirea Salvatorului Patriei în următoarele șase ore de la izbînda acțiunii. Vom răzbate sau vom pieri. Așa să ne ajute Dumnezeu!" Inginerul Corvino făcu un pas înainte, o mișcare atît de neprevăzută, încît toți ceilalți, chiar și Bîlbîie, tresăriră, cerîndu-i emoționat lui Radul Popianu să repete cuvînt cu cuvînt mesajul. Adjutantul îi privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
rămîn decît cîteva ore, o zi poate. Avem la dispoziție planul de acțiune, oamenii repartizați după obiective, într-un ceas pot fi în posesia parolei de mîine și poimîine. Totul este de partea noastră, nu avem decît să începem. Vom răzbate sau vom pieri!" Inginerul Corvino a propus ca dată a acțiunii ziua de mîine, înțelegeți, mîine dimineață la ora șase, înainte de a veni lumea la slujbă. Funcționarii vor veni la șapte și jumătate și atunci totul va fi deja în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în gînd și clipa în care i-a trecut prin cap să se împotrivească Comitetului din Vladia, vedea privirea albă, aproape tîmpă, a lui Leonard Bîlbîie îndreptată către gura neagră a pistolului. Iar el simțea încetul cu încetul răceala oțelului răzbătând prin piele, transmițîndu-se creierului său blocat de frică. "Locotenentul Georgescu a șuierat "trage, excelență, el te-a adus aici, n-ai nici o ieșire. Chiar dacă sînteți la fel de ticălos ca și spionul ăsta nenorocit o să rămîneți în viață doar pentru că l-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
doar de la început Serviciul stabilise regula "întotdeauna, mortul e vinovat". Parcă scăpase de o mare povară și avea chiar îmbucurătoarea senzație că se simte mai bine, că alunecarea sa către sfîrșit a fost pentru un timp suspendată. Prin geamul deschis răzbătea tropotul patrulelor călări, iar undeva în depărtare se auzea huruitul unei tanchete: "Au luat-o în serios domnii, își zise în gînd. Mîine dimineață vom afla și lista arestaților, va fi un proces, ziarele vor scrie din plin și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vie În Palestina, Iudeea și Samaria. Simon se afla, deseori, pe urma pașilor lor din bătătura vreunui sat. În miezul zilei era o tihnă deplină În sat, sfâșiată uneori de lătrat de câine sau de behăitul oilor. Ca, deodată, să răzbată voci, sfredelitoare și năvalnice, cam Îngânate; erau apostolii, cățărați pe câte un butoi, propovăduind desăvârșirea lumii și creația lui Dumnezeu. Așteptându‑i să dispară, pitit la umbra unei colibe, Simon ieșea degrabă după ei, Înainte ca lumea să apuce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a grotei, așteptând parcă să‑i vină rândul ținându‑l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pâlpâitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră, Își amintea bine, ca și de povestea pe care i‑o spusese Ioan, cuviosul păstor, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și se săvârșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pâlpâire și Întețire, În jar și tăciune; Într‑adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vâră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trupurile să se primenească la lumina vieții de seva dătătoare de viață, pentru ca sângele iarăși să se Împurpureze. Oare și ăsta era vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stâncile greoaie ale grotei, așadar, ale mormintelor lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sângele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Și ca tânărul zdravăn de altădată să nu se contamineze de Învățătura sa, măcar prost Înțeleasă și greșit tălmăcită, el n‑ar fi trebuit ca În noaptea aceea să vegheze asupra acelui text cu o caligrafie apăsată, text din care răzbătea dorința deșartă, sau poate doar bănuiala deșertăciunii, că pe lume orice existență, cât de umilă, cum necum, avea motivația actului creator. Ben Haas avea brusc revelația faptului că toate cele Întâmplate se datorau vanității sale, extravaganței sale lirice, precum și pasiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fapt, vine doar să mai uite pentru o clipă de singurătatea care o copleșește cu gândul morții, sau, pur și simplu, să mai vadă chipuri Însuflețite. În ciuda singurătății În care trăiesc, domnule, nu agasez lumea cu amintirile mele - ecouri ce răzbat dintr‑un de necuprins cimitir -, nu frecventez conferințe și nu scriu scrisori necunoscuților, pentru a‑mi umple timpul cu așteptarea răspunsului. Dumnezeu mi‑e martor, iar de‑acum Îmi veți fi și dumneavoastră, că am scris multe scrisori În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
drumul pe jos În căutarea unui taxi, dar nu se vedea nici unul, așa că s au hotărât să ia un becak, o ricșă cu trei roți condusă de un bătrân javanez, al cărui chip era atât de descărnat, Încât conturul oaselor răzbătea pe sub piele. Înainta cu viteză și cu mare dibăcie, depășind bărbați și femei care-și Împingeau cărucioarele Încărcate cu alune, cu ziare vechi ori cu fructe. Vânzătorii din dughenele aliniate de-a lungul drumului Își strigau marfa, ceasuri, jucării, reviste
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să se termine, Carmina aprecie că zăbovise destul. Își luă rămas bun regretând că nu reușise să le citească paginile scrise de ea. Plecă acasă descumpănită. Dar dincolo de textele de filozofie indiană, cu care se lupta de câteva zile, tot răzbătu figura blândă a acelei mame care, deși în aparență părea glacială, era stăpânită de fapt de-o vitalitate atroce, trăia viața cu toate celulele, o înțelegea în cele mai fine și mai ascunse nuanțe, pătrundea ca un acid dincolo de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
descifrase pe Ovidiu, mult, mult mai clar decât ea, care se lăsase cu ani în urmă orbită de farmecul blondului Trofin, atât de serafic, de misterios, ce gâsculiță mai era pe atunci! Și fata asta cum de avusese fler să răzbată dincolo de aparențe, când nu părea să aibă o inteligență ieșită din comun, dar grație sensibilității reușise să discearnă o stare de spirit numai din câteva gesturi, o mimică, o vorbă neatent strecurată, un fleac de fapt! Poate Sidonia își mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că are chef de dragoste. În rest știa să evite factori perturbatori, se îndepărtase de prieteni, motiva mereu că nu are timp, își făurise prin sugestie o lume a lui la care aspira și părea a fi împăcat, decis să răzbată către acel țel îndepărtat, foarte atrăgător pentru el. Gândea că, desigur, merita să facă toate acele eforturi. Uimită de schimbarea survenită, Sidonia era în al nouălea cer. Ce i-o fi făcut fetișoara asta, nu știu, vă spun adevărat, mărturisea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
somnul când a sunat telefonul, era mai comod să refuze, dar vocea interioară, dezmeticită și ea, o îndemnă, du-te, du-te, du-te. Da, spuse repede în receptor, da, bine. Peste cât timp pot veni? Dincolo de vălmășagul din creier, răzbătu în conștient, ca o alarmă, chipul bătrânei de la etajul întâi, cu nasul turtit de geam, fremătând de curiozitate, dornică să vadă și să știe tot. Din spatele ei, fotografiile de pe pereți, imobile în ramele lor, țintuite sub sticle, îi strigau, deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
liceu. Se auzea mersul cadențat al elevilor la ora de instruire, vedeai figurile lor vesele, îmbujorate încă după jocul nebun din recreație, ropotul pasului lor de defilare strivea ceva din jovialitatea aceea, se auzea strigătul răstit al instructorului: Stângul, stângul, răzbătând dincolo de ritmul cadenței. Mă, acela, păstrează distanța, stânga împrejur. Grupul albastru de elevi mergând în susul și-n josul aleii, printre sălciile cu frunzele crețe. Acest final nu-i tocmai un paradox, se pronunță Alexe. Da, probabil, le răspunse Carmina, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
strângere de inimă, că vedea capătul drumului, dar nu și fericirea promisă. Să se fi rătăcit? Se opri și privi În jur: toate erau la locul lor: În vârful macaralei uriașe de peste drum veghea aceeași lumină roșie, din curtea combinatului răzbăteau până la el comenzi de manevră. Voci aspre, guturale; fluieratul locomotivei; scrâșnetul vagoanelor care se izbeau unele de altele dincolo de un zid galben, tencuit În fiecare an după Revoluție, Înviorat de aceleași lozinci: Jos Iliescu! Jos Nomenclatura! Jos Securitatea! Timișoara! Timișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cel puțin lămuritoare. Astăzi nu mai poți avea Încredere În nimic, domnule, decretă Petru abia stăpânindu-și plânsul. Chiar În nimic, domnule profesor? Nici măcar În...? Dădu ochii peste cap ca să evite numirea instanței supreme. Nici măcar, zise Șendrean. În glasul său răzbătea toată amărăciunea de care nu fusese nici el scutit până atunci și pe care o dezvăluia cu franchețe patronului de la „Gostat”. Își spunea că, la urma urmei, nu avea nimic de pierdut dacă se solidariza cu acest om care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
împins rucsacul prin bibliotecă și m-am târât după el. Coborâsem pe scară până când capul îmi era sub nivelul podelei și mă luptam să trag rucsacul după mine, când am auzit o bufnitură metalică de jos. În tunelul de coborâre răzbătu o lumină palidă, proiectând umbre lungi în sus. M-am forțat și am tras rucsacul în gaură, amortizând mare parte din greutatea lui cu capul și echilibrându-l cu brațul drept în timp ce coboram. Scara mă conduse într-un coridor foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de urechea mea în cel mai ușor dintre săruturi. Am lăsat bărbia în piept. Scout ridică ochii spre mine. — Aha..., șopti ea. Am sărutat-o. 22 Un gol în zidul de cărămidă Am deschis ochii și am văzut lumina soarelui răzbătând prin tavanul depozitului. Aerul era rece și tăios dar cerul era de-un albastru extrem de pur. Scout reaprindea focul, îmbrăcată în pantalonii de camuflaj și puloverul meu albastru și mare. M-am gândit la pielea ei sub atingerea degetelor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fuseseră cruțate pe de-a întregul. Bucăți șifonate de hârtie și pagini strânse alandala îi umflau buzunarele pantalonilor negri, de școlar și halatul peticit și deșirat. Era scund și avea probabil șaptezeci de ani. Lumina slabă a unicului bec nu răzbătea prea bine prin bolta lui de păr și asta îți dădea impresia că te uiți la un om care te privește din adâncul unui șifonier. Fața lui, atât cât reușeam să văd din ea, era ridată și maronie ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
e moartă și eu sunt sătul până peste cap să supraviețuiesc. Și am plâns și am plâns și am plâns. Trecură clipe mohorâte, spălăcite. Și-atunci. Spatele îmi fi atins de-o căldură. Am ridicat ochii. Raze de soare, lumină răzbătând prin ceață și decupând mici petice călătoare de albastru pe oceanul rece. Mi-am schimbat poziția pe epava lui Orpheus, încercând să văd prin ceața tot mai rară bărcuța lui Ian. M-am întors din nou, încercând să văd mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
basme. Cruzimea săracului, viclenia săracului, duritatea lui mi-au fost ascunse de-ai mei. Nu erau nici feți, nici frumoși țăranii din Dorobanț, parohia bunicului. Urîți, morocănoși, rupți de oboseală, puși pe înjurătură (în loc de dialog), așa erau. Traiul aspru, nemilos răzbătea din unghiile boante, din mîinile murdare de pămînt și numai a brazdă proaspăt răsturnată nu miroseau. Trăsneau a redeveu (rachiu de vin) de cu noaptea-n cap. Se îmbătau de două ori, de la biserică la crîșma lui Pîntec și de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]