867 matches
-
-și aducea aminte, și parcă-i cântau în suflet unele din tânguirile vântului, cu păreri de rău jalnice. Pe urmă cugetă la dragostea lui - și iar parcă văzu la căpătâi pe Marghiolița humelnicului. - Pe la spate, prin păretele de stuh, vântul răzbea în câteva locuri cu pulberea măruntă a omătului, și pe deasupra tot mai des se abăteau învăluirile. - Și deodată, cum sta așa pe-o coastă, i se păru că s-a iscat în juru-i un freamăt neobișnuit. „Vântu-i peste samă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dumneavoastră și aromatele de la India, haremul unde străjuia ca o fantomă a geloziei rânjite un câzlar-agasi, hadâmb negru, alcătuiau oarecum cheia intereselor cardinale în această aglomerație de clădiri de lemn, chioșcuri, cafasuri, grajduri, odăi, geamii, foișoare, ganguri și havuzuri. Mehmet-Fatâh răzbise aici cu hoardele lui din Asia și se așezase cu toată greutatea asupra unui Bizanț în decadență. Era un Bizanț molatic și sleit din punct de vedere al forței militare; dar era un Bizanț al artelor și meșteșugurilor fine, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la marginea pădurii. Noaptea se lăsase demult. — Ei, mergem? întrebă Virgil Jones. Așa, dintr-odată, Vultur-în-Zbor își petrecu brațul stâng peste brațul drept al lui Virgil și plecară pas la pas, tovarăși de arme, în întâmpinarea destinelor lor separate. Luna răzbea palidă prin ceață și împrăștia stropi albi de lumină pe creștetele lor în mișcare. Partea a doua Timpuri trecute TREIZECI ȘI UNU K noaptea: case îngrămădite laolaltă, claie peste grămadă, ca și cum s-ar strânge ca să se apere, încălzindu-se una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
felul ei de a te privi, concentrată, dar cu gândul rătăcind cine știe pe unde. Avea și necazuri din cauza asta, adeseori, când o scotea la tablă să rezolve cine știe ce exerciții, dintr-odată rămânea pierdută, privind parcă prin profesor. Dinspre Conservator răzbeau vocalizele unei soprane. Țipete revărsate peste ferestrele deschise spre Cișmigiu. „Dacă n-ai ști că-i Conservatorul“, arată Nela cu capul spre ferestrele acelea, „ai zice că o omoară bărba-su. O cafteală matinală, într-o casă boierească. Ca-n Tolstoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
hulpav, de parcă n-aș mai fi avut-o până atunci. Mă rușinam, ca niciodată, de dorința izbucnită. Mă lăsam doar copleșit de mica taină pe care Ester o oficia chiar atunci, pogorâtă ca dintr-un timp din care nu mai răzbeau decât lumina stinsă a orașului de afară și cuvintele acelea învăluitoare, ciudate. Păreau, într-adevăr, cuvintele pe care mi le cântase Ghidale. Am rugat-o să-mi traducă acele versuri. Ester a izbucnit în râs: „De ce vrei să afli ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fruziș, goliciunea sa era ascunsă oricărui ochi străin. Stând În fața cavoului, străjuit de statuia lui Noimann repezentat În chip de Bonaparte, Oliver Începu să se plictisească. Balivernele despre izgonirea din Paradis, despre Dumnzeu și despre ispită, pe care le auzea răzbind dinăuntru, nu prezentau pentru el nici un interes. Nici gemetele celor trei trupuri aflate În extaz nu reușiră să-l scoată din ale lui. Oliver medita, ca de obicei, la adevărul ultim și adevărul pur. Din păcate, urletele sale care avertizau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
AȘTEPTĂRI Mai demult de-a fi și-a înțelege, Mai din adânc, răzbesc spre piscu-nalt, Minutul mă curtează și m-alege Ca bobul pur, din roca de bazalt; Mă-ntâmpină lumina surâzând, Înalturile-a bucurii răsună, Lungi așteptări, pornesc acum arzând, Boboci suavi, în jurul meu se-adună... Cuvintele, cu mlădieri de cânt, Șoptesc
A?TEPT?RI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83747_a_85072]
-
DE N-AM SĂ VIN... Te părăsesc, dar port în mine După ani grei de suferință, O viață plină de suspine Și am, o ultimă dorință: În zile mari, de sărbătoare, Când te-or răzbi păreri de rău, Să pui lâng-al meu chip, o floare Și să mă chemi în gândul tău... De n-am să vin și-ți va fi dor, În vadul unde ape curg Acolo jos, lângă izvor, Te-aștept pe seară
DE N-AM S? VIN... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83774_a_85099]
-
învăluia trupul, îmi înroșea fața și străluceam ca o văpaie de foc la lumina soarelui. Am trăit nopți înfiorătoare! M-au răscolit în miez de noapte jivine care trezesc și azi în mine emoții tulburătoare. Am trăit îndrăzniri și am răzbit primejdii. Am simțit tremurul inimii din creștet până în tălpi. Acum se stinge pe nesimțite flacăra care ne-a purtat pe cărările morții. Dar sângele nostru, mireasmă, veșnic va arde în cățui, slăvind pe Hristos, luminând cărări și inimi răpuse. Nici un
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
prea târziu. Mulți dintre ei fuseseră deja Încercuiți de spahii. - Cad ai noștri, măria ta... spuse, Încet, un căpitan de vânători domnești, scoțându-și cușma. S-au surpat răzeșimile. Au fost hăcuiți călăreții domnești, ca animalele prin păduri. Au fost răzbiți secuii. Și urdia nu se mai termină... Parcă sunt și mai mulți! Voievodul privea, fără să spună nimic, imaginea tot mai clară a dezastrului. Căpitanul avea dreptate. Sufletul Moldovei cădea, Încet, În noroiul Vasluiului. Venise amiaza. Iar puterea lui Soliman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu era sfârșită. Bătălia pentru Moldova nu se Încheiase. De pe dealuri răsunară buciumele. Din depărtări se auzi, parcă, un dangăt de clopot. - Câți pași ne-am retras, căpitane Oană? Întrebă Ștefan. - O sută douăzeci de pași, măria ta! - Poruncă răzeșimii! Răzbiți ienicerii cu o sută douăzeci de pași Înapoi! Poruncă pentru cele patru corpuri de vânători domnești de pe centru! Atac cu toată puterea pe flancul stâng! Poruncă pentru călărimile pârcălabului Șendre și pârcălabului Vlaicu și celui care ține locul comisului Toader
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din umbră. Nici un prizonier! La semnal, haiducii se lansară la galop, dând peste cap călăreții tătari care porniseră În urmărirea Erinei. În gerul nopții ciocnirea săbiilor scotea scântei. Departe, În casa părăsită, se aprinseră toate făcliile. Alți călăreți Încălecară. Haiducii răzbiră primul val de tătari și trecu la galop. Tătarii scoaseră arcurile, dar, la porunca lui Mihajlo, haiducii lansară primii săgețile aprinse. Lecția căpitanului Oană! strigă Mihajlo. Atac prin Învăluire, două aripi! Incendiați casa! Săgețile se Înfipseră În acoperiș, În uși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Lunecând sinuos, rochia ei albă, ca o barcă unduioasă pe care o duce apa drept la debarcadere voioase, mereu mai vioaie spre miezul orașului viu, străbătu în pieziș Calea Victoriei, unde manevra ei grăbită și prudentă cerea meșteșug ca să se strecoare. Răzbi totuși, ocrotită și imună. V în casa boierească de pe moșia Prundeni, lucrurile aparent insensibile aveau să vadă fapte neobicinuite. însăși liniștea lor nu mai era respectată. Erau martori tăcuți și neputincioși ai unor perturbări neîncetate. E păcat că nu se
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
înțelege, ci nădejdea de a dărui cugetarea și apoi de a o primi înapoi ci pe o bucurie. ..... timid al ..... ei, melodia va trece în strunele de orgă. Din mișcarea unduioasă a gesturilor ei feminine, sforțarea de a exprima va răzbi prin căile luminoase ale ocrotirilor înțelepte. Atunci ea va rămâne copilăroasă și negativă, ostenită și fericită ca amanta care a dăruit și a primit. Gândurile care s-au cununat sunt plăceri izbăvite, care pică și lasă o alveolă nouă. Dar
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pe care și l-a intitulat Dihorul. Numele acestui nou scriitor este Alexandru Papilian, nepot al lui Victor Papilian. Totuși numele e un pseudonim ales de el la insistențele noastre. Într-adevăr, prea mulți tineri scriitori debutanți cred că pot răzbi cu nume ca Niculae Vasile, Ion Ilie, Gheorghe Petre, Dumitru Niculae, Stan Dumitru etc. Nu am vocația de a descoperi talente. Viitorul scriitor, îmi spun, s-ar putea să-ți dea, să citești la început o simplă nerozie, în care
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
-mi mai păru lipsit de griji. Uni, doni, trini, pani, Isca, pisca, doghimani... (folclor copilăresc) Mai erau puține zile pînă să înceapă școala. Însoțit sau nu de domnișoara Cornelia, cutreieram, sub cerul acoperit cu o perdea subțire prin care, metalică, răzbea lumina, satul. Virate în picaj, catralioane de muște se prăbușeau de pretutindeni. În rochii subțiri de pînză sub care, gol, li se ghicea trupul, neveste desculțe ședeau în portiță, cu țînci albineți în brațe. Pruncii aveau ochi urduroși. Invariabil, la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
chiulească În mod oficial. Iar când Ministerul declara Întreruperea cursurilor pe motiv de condiții meteo neprielnice, parcă Îl apucau pe Dumnezeu de picior. Într-o iarnă cu vijelii ca pe timpuri, primăria dăduse ordin să se Închidă școala. Autobuzele nu răzbeau până la noi, toată lumea era fericită, stătea pe lângă sobe, se Îndopa cu carne de porc și cârnați, se mângâia cu vinișorul roșu din butoaie, iar a doua zi de dimineață se dregea cu zeamă de varză ori cu murături, ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu mintea. Au fost primii intelectuali laici ai lumii. Au băgat de seamă, la Început, că negustorii se Înțelegeau greu unii cu alții din pricina graiurilor diferite. Mintoșii s-au apucat să Învețe cât mai multe limbi, iar acolo unde nu răzbeau, născociseră o limbă ciudată, din semne făcute cu mâna, ochii, fața, Întreg trupul, pe care o Înțelegeau și cei veniți din cine știe ce funduri de zări. Pentru strădania lor de interpreți căpătau de la ambele părți pe care le făceau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să moară. Așa cum lesne se putea închipui, valoarea războinicilor din Kai încă nu scăzuse. De la începutul Lunii a Doua până la începutul celei de-a Treia, zidurile de piatră ale Castelului Takato fură scăldate în sângele armatelor atacatoare și apărătoare. După ce răzbiră prin primele palisade, care se înălțau la cincizeci de metri de șanț, trupele atacante umplură șanțul cu pietre, tufișuri, copaci și pământ. Apoi, îl traversară foarte repede, până la baza zidurilor de piatră. — Haideți! strigau oamenii de pe meterezele de lut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să lupte alături de Nobunaga. Diversele unități ale clanului Akechi blocaseră toate străzile care duceau la Templul Honno. Ciocnirea cu compania lui Nagato începu într-un colț al zidului înconjurător din apus, transformându-se într-o aprigă luptă corp la corp. Răzbind printr-o mică patrulă, mica grupă a lui Nagato abia dacă le putea face față, iar guvernatorul și fiul său fură răniți. Cu efectivul redus la jumătate, fură nevoiți să se retragă. — Încercați să ajungeți la Templul Myokaku! Ne vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și ale lui Niwa Nagahide, pornind spre tabăra centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Curând, nu mai rămase nici o poziție neangajată, pe toată întinderea îngustă a zonei, nici un comandant sau soldat care să nu lupte pe viață și pe moarte. Tocmai când unele trupe păreau învingătoare, se prăbușeau; și tocmai când altele păreau răpuse, răzbeau înainte. Nimeni nu știa cine câștigase și, o vreme, fu o luptă oarbă. Unii oameni erau doborâți și uciși, în timp ce alții, victorioși, își strigau numele. Dintre cei răniți, unora li se spunea lași, în timp ce alții erau proslăviți ca eroi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
treia parte din turlele bisericii, clopotnița și casele care erau acoperite cu draniță au fost descoperite de vânt. Lucrările au tărăgănat până în 1868 din lipsă de fonduri. După trei ani îngrijitorul declara, că din cauza ploilor acoperișul se stricase că ploaia răzbea și apa curgea în biserică și că nu se mai putea oficia serviciul liturgic”<footnote Ibidem, f. 71 footnote>. În anul 1879 s-a menționat că apa se infiltra atât de tare prin acoperișurile stricate, încât casele nu mai puteau
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
maturi și responsabili, cetățeni care sunt în măsură, la o adică, să aleagă cu iscusință dintre două rele, Bocul cel mai mic, pardon, voiam să zic, răul cel mai mic, cum să nu plâng cu lacrimi până la genunchi, dacă cumva răzbind spre călcâie, când este vorba să scriu despre oamenii către care se îndreaptă toate marile dureri ale românilor, oamenii care spun ei înșiși că poartă în sufletul lor pentru poporul român, dureri imense cum ar fi de exemplu suprema durere
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
nu mă așteptam să faci așa ceva, am continuat, suprapunându-mă cu scuzele lui. Niciodată! Și termină cu scuzele puerile! ― Dar chiar te iubesc! urlă el, risipind orice romantism posibil. Un râs scurt la această declarație patetică În momentul acela a răzbit dintre lacrimile mele. Începeam să cred că nu mai erau de regret sau suferință, ci pur și simplu de furie. Ciudat, dar asta mă Întărea oarecum. ― Am făcut o greșeală! repetă el uitânduse fix la mine. Dar... ― Uită-te la
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]