514 matches
-
nu au succes sau dacă nu există nicio alternativă, cercul vicios își reia cursul și criza democratică intră în faza a doua, în care apar condiții de bază în vederea prăbușirii regimului. În aceasta privință, este imaginabilă situația în care, dacă radicalizarea (și bi-polarizarea) evoluează (în termeni de structură a partidelor sau compromisului) și are loc o creștere a violenței și a politizării puterilor neutre, atunci sunt întrunite condițiile de bază pentru prăbușirea regimului. Fiecare condiție menționtă va fi detaliată imediat. În privința
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
violenței și a politizării puterilor neutre, atunci sunt întrunite condițiile de bază pentru prăbușirea regimului. Fiecare condiție menționtă va fi detaliată imediat. În privința celei dintâi, eliminarea poziției de "centru" al sistemului politic este destinația unui proces mai amplu (care îmbină radicalizarea cu polarizarea), la finele căruia stabilirea unui acord (în privința chestiunilor de fond, și implicit a regimului), devine practic imposibilă. În ceea ce privește a doua condiție, episoade de terorism, violență, formare a grupurilor paramilitare (mai mult sau mai puțin clandestine), pot apărea de la
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
acord (în privința chestiunilor de fond, și implicit a regimului), devine practic imposibilă. În ceea ce privește a doua condiție, episoade de terorism, violență, formare a grupurilor paramilitare (mai mult sau mai puțin clandestine), pot apărea de la începutul crizei democratice, tocmai din cauza manifestărilor de radicalizare și a grupurilor care consideră regimul ilegitim. Punctul crucial este reprezentat de escaladarea violenței. În fine, politizarea puterilor neutre este acel proces care implică armata, magistratura și/sau alte autorități (precum conducătorul statului), desemnate de constituție ca instituții neutre, garante
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de legi sau de constituție. Schema trasată este validă în cazul colapsurilor democrațiilor din anii douăzeci și treizeci din Europa occidentală, și, în particular din Germania și Italia. E nevoie însă de anumite clarificări. Astfel, în aceste cazuri, fenomenele de radicalizare și polarizare apar odată cu slăbirea sau dispariția aripii moderate (în termeni de poziții parlamentare, partide de la nivel de masă). Politizarea puterilor neutre (chiar și în sensul și consimțirii acțiunilor desfășurate de grupurile paramilitare), absența unei intervenții militare directe, tactica ambiguă
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
54). Odată cu cei doi factori indicați mai sus, se evidențiază o secularizare a societății și o de-ideologizare politică, adică două dintre cele mai obișnuite procese de schimbare din întreaga Europa Occidentală, urmate de "dezagregarea" culturii catolice și de declinul radicalizării conflictelor. Toate acestea au sfârșit prin a slăbi "ancora" partinică, atât de importantă pentru înțelegerea consolidării italiene. Articularea unei societăți civile din ce în ce mai complexe și mai autonome, multiplicarea centrelor decizionale cruciale, importanța crescândă a Uniunii Europene și a deciziilor luate la
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
o alianță pentru democrație, după cum subliniază Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens [1992, cap. 7] în care poate fi găsite, de acceași parte, clasele muncitorești și clasele de mijloc, eventual proprietarii mici și mijlocii. E de luat în seamă teama de radicalizare în procesul de mobilizare a claselor "de jos" extinderea votului a apărut imediat după Primul Război Mondial, care, în mod evident, a avut un impact imens în toate țările occidentale. Pe de altă parte, extinderea votului a fost văzută de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
primul rând) sau ca o modalitate de a consolida puterea parlamentară a partidelor conservatoare. Este, vorba, deci, de o problemă complexă de incluziune/excludere, în care strategia de incluziune a elitelor politice (clasele de mijloc sau burghezie) ajută la "de-radicalizare" și invers [Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens, 1992]. Oligarhiile competitive au încă o logică politică, internă, care stimulează votul universal și democrația de masă, în special în prezența schimbărilor economice. Rustow [1971: 10] reamintește exemplul suedez, în care prima extindere
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
totalitar - nu a fost evident din punct de vedere empiric. Timp de mulți ani, în Spania, regimul lui Franco a încercat să suprime diferențele etnice, lingvistice și culturale, în special în Catalonia și Țara Bascilor. Singurul rezultat concret a fost radicalizarea fracțiunilor extremiste din rândul naționaliștilor basci [v. Aguilar, 2001]. În Chile, deși fără succes, regimul Pinochet a demarat o acțiune similară, de suprimare, sau resetare, a forțelor politice de stânga,ceea ce a condus la o relație violentă organizată de extrema
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
dar comunicau. Pe Facebook, găseai grupuri de discuție precum "Îmi plac cartofii prăjiți" și "Nu-mi plac evreii" și era aproape același lucru. Involuntar aproape, din (S)cufundarea (posibilă traducere în limba română a titlului) lui Ono-dit-Biot ajungem la o radicalizare a punctelor de fugă în perspectiva postmodernă în care viețuim. Avem, pe de o parte, tendința securizantă de racroșare la lucruri și valori consacrate, la mituri și eroi, la cărți fundamentale și frumusețe naturală, senină, chiar cu riscul unei înțepeniri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fost responsabili pentru ghilotinarea lui Ludovic al XVI-lea și a familiei sale, un act pe care girondinii l-au dezaprobat cu înverșunare. În final, după cum se știe, Revoluția a dus la teroare și dictatura iacobină, iar în procesul de radicalizare girondinii au fost nimiciți de aceeași violență care îi va distruge în cele din urmă și pe iacobini. Totuși, girondinii au lăsat în urmă un număr de idei care nu au dispărut niciodată în întregime din istoria politică a Franței
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
mai radicali care adoptau poziții politice inclusiv naționalismul separatist, dar și violența ca mijloace de a-și atinge acest scop. În Corsica, echivalentul mișcării CELIB a fost "Mouvement du 29 novembre"25 și s-a axat pe același model al radicalizării, în special după sosirea masivă a pieds noirs* (după cum erau numiți coloniștii din Africa de Nord), ca urmare a obținerii independenței Algeriei în 1962, și acordarea acelor terenuri corsicane, care fuseseră alocate dezvoltării agriculturii sub vechiul PAR, câtorva dintre acești coloniști. Aceasta
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și acordarea acelor terenuri corsicane, care fuseseră alocate dezvoltării agriculturii sub vechiul PAR, câtorva dintre acești coloniști. Aceasta a fost cauza directă a creșterii violenței politice pe insulă, și care a continuat până astăzi.26 Totuși, în ciuda acestor pericole de radicalizare, guvernul celei de-a Patra Republici a continuat cu programul de regionalizare. În 1955, comisarul adjunct (commissaire adjoint) al Planului Național, M. Vergeot, a înființat un comitet pentru a trasa granițele unei noi organizări regionale a teritoriului francez din perspectiva
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de naștere" a postmodernismului, "inventarierea" inițiatorilor săi și până la dezbateri mai profunde, ce țin de identitatea fenomenului luat în atenție (de tipul: este postmodernismul un curent, un domeniu de cercetare sau doar o modă culturală nesemnificativă?; reprezintă o depășire, o radicalizare, o negare a modernismului sau numai un moment în interiorul acestuia?; este, la rândul său, înlocuit de post-postmodernism, transmodernism, postumanism? etc.). Această construcție continuă, aflată aproape mereu în stadiul de provizorat conduce, după cum sublinia Matei Călinescu, la necesitatea ca fiecare utilizare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
doilea rând, scriitura baudrillardiană este în sine postmodernă; Baudrillard utilizează o gamă largă de genuri (eseu, jurnal de călătorie, studii filosofice și politice, memorii, articole, interviuri), de stiluri de scriitură (analitic, poetic, retoric, sentențios, fragmentar) și strategii discursive (ambivalența, ironia, radicalizarea ipotezelor, inversiunea etc.). Efectele textuale și hermeneutice pe care le provoacă o asemenea scriitură sunt exemplificatoare pentru discursivitatea postmodernă, Baudrillard deținând un tip special de discurs, care, în același timp, expune, dar și ilustrează concepte postmoderne în propriul text. Astfel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
disoluția metanarațiunilor fondatoare, ruptura cu viziunea providențială asupra istoriei, îndepărtarea de un sistem bazat pe producerea de bunuri materiale către unul în care esențială este informația), acestea nu sunt subsumate postmodernității, ci unei faze de "auto-clarificare a gândirii moderne", de "radicalizare" a sa. Autorul propune o reîntoarcere la studiul modernității înseși și a naturii sale sfera ei nu este nicidecum epuizată și, deși se poate percepe dincolo de modernitate posibilitatea conturării unei lumi postmoderne, aceasta, din punctul său de vedere, este destul de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
au argumentat chiar că multe dintre ideile postmoderne își au originea în modernism, astfel încât diferențele nu se pot transforma în incomensurabilități. Aceștia din urmă pot recunoaște un set de transformări importante în societate, cultură, discurs, dar le consideră drept o radicalizare a modernismului sau chiar drept expresia unui moment de criză. Cu toate acestea, nu există în această perspectivă depășire sau anulare a modernismului, din moment ce postmodernismul este deja înscris în modernism; el reprezintă o adâncire a contradicțiilor culturale caracteristice spiritului modern
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
extinde acum deopotrivă la raționalitatea utopică și la iraționalitatea programatică pe care le cultivau unii moderniști"178 (s. a.). Sunt așadar de necontestat multe dintre calitățile postmodernismului (precum redeschiderea problemei istoriei ca domeniu, a contemporaneității, a discursului în arhitectură sau literatură, radicalizarea ironiei, universalizarea pluralismului etc.), dar aceste trăsături nu sunt concepute decât ca dezvoltări sau radicalizări ale modernismului sau ale altor curente care s-au dezvoltat în interiorul modernității, și nu ca un un curent cu adevărat nou, de sine stătător. 2
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
moderniști"178 (s. a.). Sunt așadar de necontestat multe dintre calitățile postmodernismului (precum redeschiderea problemei istoriei ca domeniu, a contemporaneității, a discursului în arhitectură sau literatură, radicalizarea ironiei, universalizarea pluralismului etc.), dar aceste trăsături nu sunt concepute decât ca dezvoltări sau radicalizări ale modernismului sau ale altor curente care s-au dezvoltat în interiorul modernității, și nu ca un un curent cu adevărat nou, de sine stătător. 2.3.3.2. Postmodernismul ca un tip de criză în interiorul modernismului David Harvey pornește de la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau locurilor comune. Chiar dacă unii critici afirmă că nu au apărut inovații majore în modalitatea de a scrie, se poate susține existența noului punct de vedere din care sunt abordate, de exemplu, referința, reprezentarea, poziția autorului, relația cu raționalitatea etc. Radicalizarea temelor, a metodologiilor și a schemelor discursive reprezintă o caracteristică distinctă a discursivității postmoderne, chiar dacă unele concepte ale curentului poststructuralist se regăsesc în lucrările postmodernilor sau alte influențe moderne sunt vizibile în țeserea noului set de discursuri. Ca strategii retorice
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
interpretărilor, contradicția, eclectismul figurilor retorice etc. Aceste procedee discursive au conturat în postmodernism o retorică a rupturii și desființării, aproape nihilistă ("retorica negării"), o retorică a descompunerii valorilor și practicilor de sorginte modernă, care a adus în prim plan o radicalizare voită și uneori întreținută a practicilor discursive. 3.3.1. Logos-ul disprețuit În intenția de a valorifica tendințele fenomenului aflat în discuție pentru a pune bazele unei raționalități transversale, C. Schrag 305 interpretează relația teoriilor postmoderne cu logos-ul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
moare în profitul imanenței aceasta corespunzând unei faze mai avansate în manipularea vertiginoasă a raportului social"397. A accepta ideea codului înseamnă, implicit, și a fi de acord cu sfârșitul mitului originii și a locui în spațiul violenței lucrurilor prestabilite (radicalizarea acestor teze îl va conduce, probabil, mai târziu, la aversiunea față de ideea de sistem teoretic). Singura practică ce pare a fi recomandată în Le Miroir de la production este aceea a negativității complete și a refuzului, deși soluția sigură, enunțată emfatic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
échange symbolique et la mort, și apoi definitivată în Le Miroir de la production, va reprezenta, din perspectiva strategiilor discursive, un reviriment, o abandonare a schemelor anterioare și a stilului preponderent analitic, pentru a aborda, într-o modalitate aparte, teme noi. Radicalizarea temelor, dar și a stilului de filosofare și scriitură, precum și "deconstruirea" unui personaj-cheie în conceperea modernității vin să contureze desprinderea de modernism și intrarea într-un stadiu discursiv nou, în care, cel mai adesea, a fost etichetat drept postmodern. Baudrillard
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
stabilește între cele două persoane. Importanța ideii de schimb simbolic în textura scrierilor lui Baudrillard pare a fi și aceea a schimbării profunde de perspectivă asupra conceptului de obiect pe care l-a analizat în primele sale texte și a radicalizării însemnelor criticii baudrillardiene. Astfel, Gane consideră că "cea mai mare virtute a operei lui Baudrillard nu este aceea că se concentrează pe noțiunea de obiect, ci că aceasta îi radicalizează în mod profund noțiunea de critică a obiectului și a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursul postmodern se evidențiază prin raportarea la alte texte decât la referenți externi, intertextualitatea introducând o anumită indeterminare și relativitate discursive. În acest stadiu, Baudrillard își va dezvolta propriul concept de teorie, bazată pe violență interpretativă, sfidarea regulilor, ironie și radicalizarea gândirii. Sunt din ce în ce mai numeroase studiile despre media, cultură, simulare, sexualitate, modă, în timp ce subiectele legate de economie și producție dispar din atenție. Rămâne încă activă problematica schimbului simbolic, dar el capătă acum forma provocării, a sfidării (termenul défi fiind unul frecvent
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
luat locul producției și în acest proces tehnica nu reprezintă o "forță productivă", ci un nou mediu sau principiu al societății. De altfel, unii exegeți ai scrierilor baudrillardiene consideră că "analiza hiperrealității poate fi văzută ca o extensie și o radicalizare a teoriei reproducerii mecanice a lui Walter Benjamin"459, care dezvoltă un număr de consecințe sociale și ontologice ale intruziunii crescânde a mijloacelor tehnice în societate (în special în domeniul artei, unde exemplul fotografiei, cinematografului sau dadaismului sunt relevante). Benjamin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]