509 matches
-
spătarul. Luminăția-ta, pe unde ar veni asta... cum îi zice... — Pe coridor tot înainte și prima curte la stânga - răspunse viziriul. Broanteș mulțumi din ochi și ieși. — Mi se pare - spuse viziriul tranșând cu dexteritate mari bucăți de șnițel - că rapsodului vostru i-a căzut cu tronc țigăncușa armeanului. Am spus corect? — Corect, luminăția-ta - răspunse spătarul. Vădiți o uimitoare cunoaștere a limbii noastre.. — Natura meseriei mele și-o frecventarea asiduă a ținuturilor dunărene m-au ajutat mult în descifrarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spătarul. Vădiți o uimitoare cunoaștere a limbii noastre.. — Natura meseriei mele și-o frecventarea asiduă a ținuturilor dunărene m-au ajutat mult în descifrarea și aprofundarea frumosului dumneavoastră idiom. Mai știu și alte expresii: puteam să spun, de pildă, că rapsodului „i s-au aprins țurloaiele”, nu? — Călcâiele, luminăția-ta - îl corectă spătarul Vulture. — Da? - se încruntă viziriul. Inițial am fost informat că „țurloaiele”. înseamnă că am fost indus intenționat în eroare. Nu-i nimic, lasă că verific eu. Pe când cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acest oraș unde mulți soldați purtau în raniță bastonul de pașă, iar alții chiar capul vreunui pașă căruia sperau să-i ia bastonul, se spălară pe ochi, se îmbrăcară pe trup și se duseră pe furiș în camera unde dormea rapsodul Broanteș. Broanteș, ia-l de unde nu-i! — Măria-Ta - grăi spătarul Vulture privind cu ochi critic așternutul gol - mă tem că tânărul nostru dă obol acelor nevoi de care și noi în junețe, într-o joi, avut-am parte, dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai grea a Poveștii ce-și duce povestea pe două căi este de a reface în chip firesc atmosfera unui drum când pașii Săi au călcat mai mult pe celălalt. Vă mai aduceți dumneavoastră aminte de Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul rapsod Broanteș și de nu îndeajuns descrisa țigăncușă Cosette, pe care cu aproape șapte săptămâni în urmă lăsatu-i-am călătorind pe Marea Neagră, spre casă, în corabia eruditului Ianis? Poate că da, poate că nu, căci multe s-au întâmplat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
umplând-o de zgomotele și foșnetele unei familii fericite. în sfârșit, aproape de intrare, erau paiele pentru oaspeți, peste care dânșii se așezară deîndată în această ordine: la perete Barzovie-Vodă, lângă el Cosette, în dreapta ei spătarul Vulture, iar în dreapta spătarului bietul rapsod Broanteș, pe bruma de paie ce-i mai rămăsese de le ceilalți. Covaliov așteptă ca doamna Știucî să bea apă și să ajungă la locul ei, aruncă doi-trei pești câinelui, stinse opaițul și îl auziră escaladând salteaua. în colțul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș stătea covrig pe mâna, pe bruma, pe mai nimicul de paie rămas și privea. Fie privirea lui Broanteș privirea noastră. în cazul în care urmărim traiectoria dreaptă a privirii rapsodului, constatăm că vedem la 2,5 cm spatele mătăhălos, greu încercat în 1623 (octombrie - Podul Negruî, 1627 (februarie - Poiana Surăî și 1631 (tot octombrie, dar la Ilișeștiî al spătarului Vulture. Admițând cazul particular când privirea se face tot una cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - și-aice-ți rămân oasele, precum dorești. Dă un tribut mai mare decât cel de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ia chipul celui ce-o adusese, porecliră noua legumă barabulă. Spre acest boier se îndrepta acum Barzovie-Vodă cu suita sa. Episodul 174 LA MOȘIA LUI RADU STOENESCU-BALCÂZU De cum pășiră hotarele moșiei boierului Radu Stoenescu-Balcâzu, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și rapsodul Broanteș observă cu plăcere pretutindeni semnele unei harnice mâini de gospodar: șanțuri proaspăt săpate prin care curgea gâlgâind o apă firească, limpede, lanuri dreptunghiulare, parcă trase cu sfoara, de grâu cu spic greu, gunoi așezat în mici piramide pe pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iedera, șindrila putrezește și-n timpul crizei dinastice din 1866, cu un trosnet memorabil, conacul se prăbușește. De aceea nu vom insista asupra descrierii lui, mărginindu-ne a spune că în momentul când Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și tăcutul rapsod Broanteș intrară pe porțile larg deschise ale curții boierești, din pridvorul în stil ce mai târziu se va numi brâncovenesc, coborî să-i întâmpine, probabil vestit mai înainte de-o slugă iute de picior, însuși Radu Stoenescu-Balcâzu, un om despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-o luaseră în cap. Episodul 196 A DOUA VENIRE îN SCAUN A LUI BARZOVIE-VODĂ (Iî în vremea când vestea fugii lui Sima-Vodă se preumbla pe ulițele târgului, dinspre sud, trecând lunca Bârladului, se apropiau de Ieși Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, rapsodul Broanteș și țigăncușa Cosette însoțiți de boierul Radu Stoenescu-Balcâzu și de-un pâlc de slujitori călări ai acestuia. Veneau în două căruțe cu coviltir, ca și cum ar fî negustori, iar în a treia aveau ascunși sub boarfe zece desagi cu barabule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de-o firească emoție, mergea Barzovie, călare pe un admirabil armăsar pag, făcut lui cadou de vel-postelnicui Gherman ca Vodă să uite treaba cu iapa. După Vodă, călărind în dreapta și-n stânga lui, puțin mai în spate, veneau spătarul Vulture, rapsodul Broanteș, țigăncușa Cosette, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu, apoi ceilalți boieri de rang. în spatele alaiului alerga un numeros public de copii și slujitori pedeștri. Când Vodă ajungea în dreptul lor, oamenii de pe margine se descopereau, fluturau mâinile sau își făceau cruce. Câțiva slujitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ducă până aici această frumoasă, dar nu scutită de dificultăți întreprindere epică. Au participat: Barzovie-Vodă, Sima-Vodă și soția sa Ruxăndrița, sultanul Beșiktaș Mehmet Hamzá și viziriul său, spătarul Vulture, Hantătar cel Tânăr și sora sa Huruzuma, călugării Metodiu și Iovănuț, rapsodul Broanteș, țigăncușa Cosette, vistiernicul Ximachi, Husain Ramza-Pașa, bi-vel-vornicul Drăguțescu și jupâneasca lui Păulina, vel-logofatul Samoilă și ciudata lui fiică, medelnicerul Bucșe, vel-comisul Agache Natriul, sărdariul Basile Neaoșu zis și Urechilă, mitropolitul Nazazarie Iscariotul, hatmanul Scorbură, paharnicul Surdu, armașul Abăluță, vel-postelnicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tribun și asediat de gânduri, C. A. Munteanu era conștiință patetică - „În linia romantică a unui Ugo Foscolo (exponenet al Risorgimentuluiă - sugestiv din „Cântarea” lui Al. Russo, durere pentru Basrabia Înstrăinată dar și speranță tonifiantă”. Pământul, istoria, limba - iată reperele rapsodului contemporan, continuator a lui Alexe Mateevici și admirator al lui Aron Cotruș (căruia Îi și dedică un poemă. Deși un text se numește Anxietate, deși admite cu Heraclit că Toate curg, el crede În Decebal și În legende; Îl luminează
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
alteori, Cronos, Venus și Crucea Sudului. Frecvent Învocații „munți” sunt permanțele etniei. Se departajează tranșant de „poeții noi” care Însingurați „plâng parcă jalea nimănui”, eșuând În „mărturisiri fără de culoare” (Lămurireă - atitudine ce amintește de sfârșitul de veac al nouăsprecezelea. Vizionarismul rapsodului Își asumă o instrumentație tradițională, În vreme ce Arghezi, Blaga, Barbu și ceilalți ridicaseră poezia la nivelul valorilor europene. La 28 iunie 1940, C.A. Munteanu scrie „În limba mamei” despre „lacrimile disperate” din ochii Basarabiei” răpite. Îl anima „Întăritor” și chema
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
Dans lent, În măsură binară, care se execută În ritmul chitarei și amintește habanera, apărut În jurul lui 1870 la balurile populare din Buenos Aires. Milonga a fost numele dat În satele hispano-americane cântecelor (inițial nedansante) interpretate de un payador, rasă de rapsozi populari de mult timp stinsă, ce trăia din improvizații, ai cărei patriarhi (hibrizi de chitariști și machistas) au fost miticul Santos Vega (un Îndrăcit și legendar cantautor, poate chiar imaginea literară a altui legendar chitarist, Gabino Ezeiza, care improviza adeseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Ce gând târziu mă suflă-acu? Să vântur nopții "Bu-hu-hu" Ca la un cântec, altădată? Se toarce vorba, închegată, Cutia-încet se-ncuie-n piept, În scrisul apei caut drept. UVEDENRODE La râpa Uvedenrode Ce multe gasteropode! Suprasexuale Supramuzicale; Gasteropozi! Mult limpezi rapsozi, Moduri de ode Ceruri eșarfă Antene în harfă; Uvedenrode Peste mode și timp Olimp! Ceas în cristalin Lângă fecioara Geraldine! Dantelele sale Ca floarea de zale, Prin brațele ei Ghețari în idei, La soarele sfânt, Egal - acest cînt: Ordonată spiră
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cămara nopții cu oracole stupide, Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian. - Cântec, lebădă străpunsă, sol al harfelor eline, Strămutat pe mândre prapuri de năierii tăi vikingi, Pînă-adînc în moleșala quintelor manueline, Alter ego, o! Pantazi, ce Atlanticele-nvingi. Liniștit rapsod al stelei ninsă-n umbra străvezie. Răsunând ca din legendă, ca din pânzele dintâi, Liric pur! Închipuirea te petrece în vecie, Drept la racla ta de ape cu atolii căpătâi. * "Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile", Cupă limpede
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
eloedrică. Închide poezia d-lui Blaga această experiență? Mai puțin ca teatrul lui cred eu. Fapta se desfășoară în chiar cămările incongruente ale visului. Solemnitatea Laudei somnului vine din altă parte. O altă memorie se obliterează aici: memoria colectivă a rapsozilor și profeților proclamând istorii împlinite sau numai necesare. Durata specială a poeziei d-lui Blaga e durata Fabulei, vis al umanității. Aș înscrie pe cartea d-lui Blaga versul rilkean care i se potrivește: "...und wie Legenden weit, und über-wunden
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Barbu este de o restrânsă întindere. Dar nici nu poți înțelege această poezie înainte de a avea imaginea destinului literar pe cale l-a definit. Literaturi care au poeți ca Mallarmé sau Ion Barbu sunt literaturi mature. Asta pentru că poetul sentimental sau rapsodul național apar pretutindeni dintr-o legitate, pe câtă vreme poetul ermetic nu este cerut de o asemenea legitate, el este o natură autarhică. Gîndindu-se la acest lucru, cititorul va vedea mai limpede viața și scrisul implicate direct, inseparabile, într-o operă de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
care omul trăiește după izgonirea din rai, groapă baudelairiană pentru un mort "joyeux", poetul concepe un imn "la soare", simbol al principiului integrator al unității lumii, sub semnul unei sexualități cosmice pure, muzicale, inspirat de fecioara Geraldine: "Gasteropozi!/ Mult limpezi rapsozi,/ Moduri de ode/ Ceruri/ eșarfă/ Antene în harpă:/ Uvedenrode/ Peste mode și timp/ Olimp!" Urmează totuși o cădere în pământul impur, Erosul stingîndu-se în Thanatos. Anecdoticul e numaidecât exclus în prima poezie din cel de-al treilea ciclu al volumului
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
editură de prestigiu și, se zvonea, compunea versuri de erotică crepusculară, pe care le publica sub pseudonimul Rodolfo Pitón. În raporturile personale, don Anacleto era un bărbat afabil și Încîntător, Însă În public se simțea obligat să Întruchipeze rolul de rapsod și afecta un mod de a vorbi care Îi atrăsese porecla „Gongorinul“. În dimineața cu pricina, profesorul avea fața purpurie de tulburare și mai că-i tremurau mîinile, În care Își ținea bastonul de fildeș. Ne-am uitat la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos". ........................................... De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii... În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut; Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut Poți să-ntîmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo? Înaintea acestora tu ascunde-te
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Muzica cu anumite instrumente, tonalități și melodii îl îndemna la reverii și își închipuia că va ajunge poet. Erau zile când putea merge la școală fără obligatoria cravată închisă la culoare. Nu toți profesorii țineau la acest protocol. În cinstea rapsozilor purta cu mândrie în locul cravatei fularul înnodat frumos la gât. Mereu și-a îmbrăcat fularul așa, chiar dacă nu îl proteja atât de bine și nu își dădea seama de ce! Acum refăcea în minte legăturile de mult uitate! În schimb la
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de seamă găidulca la piept, în dreptul inimii, începu să cânte din ea cu atâta pricepere și cu atâta suflet, că tatălui său îi dădură lacrimile. Cântecul vechi, lăutăresc, uitat de lume se reîntorcea la viață sub degetele iscusite ale tânărului rapsod. CAPITOLUL III 1 Așa cum făcea de obicei atunci când venea la București, Stelian îl căută mai întâi pe fratele său mezin, pe care îl găsi, pe la ora opt dimineața, în frizeria lui din Lipscani, colț cu străzile Stavropoleos și Smârdan. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
suntem datori să glorificăm eternitatea lumii.” „Românul s‐a născut poet”. Iată un adevăr născut din înțelepciunea Măriei sale poporul. Ca să nu banalizăm poetul , creator de înțelepciune, aș înclina să cred și să adaug că românul s‐a născut și este rapsod. Poetul este o persoană talentată din fire și consacrată pasiunii sale. Poetul nu are numai o înclinație spre poezie, el are o chemare, iar chemarea este Divină. De aceea, poetul este foarte sensibil la orice mișcare, percepe cele mai mici
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1071]