7,913 matches
-
Keats), pe simțămîntul autentic încercat de cititor-spectator, pe muzicalitatea și armonia interioară, pe care i le provoacă o carte sau un film. Dacă ceva nu merge cum trebuie, vina n-o poartă Realitatea, ci credință vitregă conform căreia conceptul de realism te absolvă de căutarea și de găsirea mijloacelor inspirate de a răsfrînge lumea. Realul transgresat seamănă cu realul în măsura în care nu l-ai copiat! Cuvîntul latinesc transgressus înseamnă: care a traversat, ori ceva care contravine unui ordin, o încălcare, o violare
Fictiune si realitate by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17600_a_18925]
-
ispitei de a reproduce din sumar cîteva repere: D. Merejkovski, Dostoievski și tragedia; M. Bahtin, Dante și românul polifonic al lui Dostoievski; Nathalie Sarraute, De la Dostoievski la Kafka; Ortega y Gasset, Confruntare cu Proust; George Steiner, De la românul gotic la realismul tragico-fantastic al lui Dostoievski. Efortului traducătorilor li s-au adăugat cîteva contribuții originale românești semnate de S. Damian, Virgil Nemoianu, Petre Stoica, Mircea Ivănescu, Marin Sorescu ș.a. Ar fi nedrept să nu amintesc în finalul acestei lungi liste (departe însă
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
jumătate de secol de experiment social, practicat după model sovietic, întâi sub cizma dominatorului, apoi în opoziție cu acesta, dar sub amenințarea sa neîncetată? Lasă aceste lucrări viitorimii portretul adevărat al fragmentului de istorie națională, o sinteză sociologică de minim realism, o concluzie cât de cât obiectivă, demnă de crezare, din care urmașii să poată reține ceva relevant pentru ziua de mâine? În primul rând, să nu uităm, nu doar categoriile enumerate mai sus au fost autorii vânzolelii în care s-
Evocări din „prima fază“ by Dumitru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2472_a_3797]
-
în privința profilului și ritmului dezvoltării economiei românești, schimbarea strategiei relațiilor internaționale consacrate acum intereselor proprii, nu țelurilor URSS și Tratatului de la Varșovia, chemarea la ordine a Securității, incriminată pentru intolerabile culpe antinaționale, dreptul criticii colectivelor și indivizilor, scoaterea de sub obrocul „realismului socialist“ a artelor, eliminarea îngrădirilor cercetării științifice, deschiderea anticazonă în partid și în viața publică - iată direcțiile principale ale noii etape, constituite întrun ansamblu ce a schimbat rapid atmosfera existenței naționale. Nu e absurd să se spună că nu există
Evocări din „prima fază“ by Dumitru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2472_a_3797]
-
roman de idei etc. Impresia la care ajungem, la capătul lecturii, este de asamblare abil închegată, construcție narativă care izbutește să lege într-un tot și să armonizeze elemente de semn diferit. Vedem cum în romanul său Eugen Uricaru conjugă realismul reprezentărilor despre o lume comună, chiar ternă cu o sumă de proiecții care îi imprimă acesteia sensuri simbolice și transfiguratoare. Dar vorbeam de o lume banală, comună, ternă. Să o vedem cum este din descrierea pe care i-o face
Un roman complex by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2496_a_3821]
-
Al doilea suflu, acesta pune câteva fericite accente: „Romancierul conduce ingenios și destinul celorlalte personaje către o turnură ironică”. Chifu ar fi, așadar, un subtil satiric, ale cărui pase sensibile nu trebuie luate niciodată în serios. Aș adăuga că nici realismul (atât cât e) nu trebuie supraevaluat, îndărătul tuturor situațiilor așa zicând grave aflându-se în permanență un joc de deghizamente. Sigur că amănuntul acesta e mai greu observabil. De altfel, multora (cititori avizați altminteri) le-a scăpat. Problema n-ar
Întoarcerea acasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2497_a_3822]
-
pare, apropo de asta, consecvența cu care și-a exersat această credință (riscantă, fără îndoială) în toate romanele pe care le-a publicat până acum. Suportând, când a fost să fie, și lecturi inadecvate ale comentatorilor. Prin urmare, nu panta realismului ar trebui licitată, după mine, în acest roman. Ci aceea a povestirii care se reifică, se întrupează aproape și, fără nici o condiționare exterioară, migrează de la un individ la altul. Există, de altfel, o frumoasă metaforă a acestei migrații chiar în
Întoarcerea acasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2497_a_3822]
-
lor vieți. Amîndoi scriitorii s-au afirmat în cadrul unui grup literar constituit și apoi, în cea de a doua parte a vieții, și-au continuat cariera pe cont propriu. Eça de Queirós ajunge cunoscut prin conferința sa din 1871 consacrată realismului ca nouă formă de artă, după ce devenise membru proeminent al Cenaclului, forma publică a grupării literare intrate în istorie sub numele de „generația de la ‘70”. Caragiale debutează ca scriitor junimist, iar prezența lui în cenaclul maiorescian a stat la baza
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
biografia celor doi rămîne opera lor literară. Născuți amîndoi la mijlocul secolului al XlXlea, sub zodie romantică, au avut față de romantism aceeași reacție de respingere. Conferința lui Eça din 1871 fusese construită pe opoziția ireconciliabilă dintre romantismul specific trecutului anchilozat și realism, promisiunea mirifică a noii literaturi. Articolele de tinerețe și comediile lui Caragiale ironizau sîngeros romantismul sub toate formele sale. Cît au datorat însă ambii scriitori mult-hulitului romantism se va vedea abia în a doua parte a activității lor. Cel mai
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
temelor și a evaluării care trebuie să țină cont de calitatea estetică, este din ce în ce mai apăsat. Opozanții, în special Ion Vitner și Mihai Novicov, au deja aerul unor bătrîni ridicoli. În general, toți cei care intervin și susțin controlul politic și realismul socialist, ca și poeții partinici și poeziile lor ocazionale, par un fel de fundal pe care nimeni nu pare să-l mai ia cu adevărat în serios. „Sănătosul dispreț față de formele primitive de notație literară” (Eugen Simion la începutul anului
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
importante: secretar general și apoi președinte al Uniunii Scriitorilor, academician, membru în Marea Adunare Națională, permanent membru în colegiul redacțional al „Gazetei literare”. Este permanent, din 1954 pînă în 1965, de partea „îndrumării artei și literaturii de către partid”, de partea realismului socialist pur, în 1962 spune că „avem nevoie de mai multe poezii militante”, atrage atenția asupra poeților de la „Steaua” ca „un grup potrivnic spiritului de partid”, face o ingenioasă echilibristică, ridicîndu-se deopotrivă împotriva „nostalgicilor perioadei de început a regimului” (după
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
opozant al dictaturii mareșalului Ion Antonescu, va fi director al Teatrului Național, academician, redactor-șef al revistei „Gazeta literară”, președinte al Uniunii Scriitorilor pînă la moartea sa în 1974. Se evidențiază în „Gazeta literară”, dincolo de poziția sa neabătut de partea realismului socialist, a partinității (dar fără nici un fel de atacuri la adresa scriitorilor tineri), a lui Lenin și a tot ce însemna sărbătoare politică, mai ales prin articolele pe care le semnează, în primii ani, despre scriitorii români exilați. În acestea, Zaharia
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
lectură „pedestră” din textele respective ale volumului XII, cuprinzând postumele, nu distinge decât un haos în care intenția inițială se pierde adesea pe drum și cititorul prezumtiv alege ce vrea. Într-un text foarte interesant, numit de editori „Progresism” și „realism” în literatura română veche și datat 1949- 1955, progresismul care stă la baza oricărui demers ideologic ajunge să se sprijine pe origini mistice, întrucât realismul, care reprezintă progresul în artă, își are „izvorul în realismul misticilor. Infernul în Divina Comedie
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
cititorul prezumtiv alege ce vrea. Într-un text foarte interesant, numit de editori „Progresism” și „realism” în literatura română veche și datat 1949- 1955, progresismul care stă la baza oricărui demers ideologic ajunge să se sprijine pe origini mistice, întrucât realismul, care reprezintă progresul în artă, își are „izvorul în realismul misticilor. Infernul în Divina Comedie dantescă se remarcă printr-o mare pictură realistă...”, „Note de realism găsim în literatura apocrifelor religioase” etc., iar pentru a pleda în favoarea participării artistului la
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
numit de editori „Progresism” și „realism” în literatura română veche și datat 1949- 1955, progresismul care stă la baza oricărui demers ideologic ajunge să se sprijine pe origini mistice, întrucât realismul, care reprezintă progresul în artă, își are „izvorul în realismul misticilor. Infernul în Divina Comedie dantescă se remarcă printr-o mare pictură realistă...”, „Note de realism găsim în literatura apocrifelor religioase” etc., iar pentru a pleda în favoarea participării artistului la viața cetății („poziția noastră, progresistă”) îl compară pe acesta cu
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
stă la baza oricărui demers ideologic ajunge să se sprijine pe origini mistice, întrucât realismul, care reprezintă progresul în artă, își are „izvorul în realismul misticilor. Infernul în Divina Comedie dantescă se remarcă printr-o mare pictură realistă...”, „Note de realism găsim în literatura apocrifelor religioase” etc., iar pentru a pleda în favoarea participării artistului la viața cetății („poziția noastră, progresistă”) îl compară pe acesta cu o pasăre, „o privighetoare care cântă când trăznetul cade lângă ea e o nebună” ș.c
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
Mircea V. Ciobanu la volumul lui Serafim Saka, Pe mine mie redă-mă, apărut la Editura Cartier, interviul cu Armand Goșu realizat de Vitalie Ciobanu, eseul lui Vasile Gârneț despre proza lui Gabriel Garcia Marquez, pe care o așază între realismul tragic și cel magic, cosmogramele lui Leo Butnaru, dar și suplimentul revistei, unde sunt publicate texte ale participanților la Ediția a IV-a a Festivalului Primăvara Europeană a Poeților, desfășurat recent la Chișinău, ca și ancheta revistei intitulată Europenizarea prin
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2531_a_3856]
-
de recenzii și de câteva articole teoretice care apar chiar în anul 1940, când se închid în fața sa toate porțile oficiale ale afirmării: Starea melodramatică, din „Viața românească”, în ianuarie, citat și comentat de autorul acestui eseu, și Observații asupra realismului în artă, din „Revista Fundațiilor Regale”, în iulie, pe care autorul nu-l citează. Or, acesta mi se pare mai important pentru că, dacă „melodrama” are ca „temelie ideologică... supunerea individului la destin” și „anumite tendințe reacționare... se mențin grație ei
Un suprarealist atipic – Trost by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2553_a_3878]
-
în artă, din „Revista Fundațiilor Regale”, în iulie, pe care autorul nu-l citează. Or, acesta mi se pare mai important pentru că, dacă „melodrama” are ca „temelie ideologică... supunerea individului la destin” și „anumite tendințe reacționare... se mențin grație ei”, realismul nu este „definitiv închegat” pentru Trost decât „când oamenii iau cunoștință în mod limpede de condițiunile în care trăiesc”. Acest studiu pune la contribuție nu doar literatura, ci și pictura europeană de la Goya la Th. Rousseau și Degas, de la El Greco
Un suprarealist atipic – Trost by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2553_a_3878]
-
care trăiesc”. Acest studiu pune la contribuție nu doar literatura, ci și pictura europeană de la Goya la Th. Rousseau și Degas, de la El Greco la Gauguin și apoi Picasso, dovedind o întinsă cultură plastică a viitorului autor de „grafomanii”, iar ideea realismului este discutată în proiecția a două cicluri de civilizație, prin intermediul sculpturii grecești comparate cu aceea egipteană, doar pentru a sugera complexitatea și istoricitatea fenomenului. Ca și studiul din 1937 despre „destinul gândirii științifice”, comentat de M.Finkenthal, incursiunile tânărului critic
Un suprarealist atipic – Trost by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2553_a_3878]
-
-lea, întrucât statutul său dramatic nu este deloc evident. Cronologia elaborării pieselor ne spune ceva important despre transformările prin care trece, în timp, gândirea artistică a lui Gellu Naum. Literatura dramatică nu a fost, pentru scriitor, nici un refugiu în fața exigențelor realismului socialist - pe care le-a satisfăcut în alte creații, de care ulterior s-a distanțat -, nici un experiment gratuit. Naum începe să scrie teatru în 1945, adică imediat ce răsturnarea dictaturii antonesciene a permis grupului suprarealist (care-i mai cuprindea pe Gherasim
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
istorice”, ilustrînd o „excepționalitate pură”. E contrazis Shaw, care, în prefața la Sfînta Ioana, îl mustră pe Shakespeare, pentru că i-ar lipsi simțul pentru „suflul istoric”, adică pentru determinarea în concret social a eroilor și evenimentelor: „Dar acesta e tocmai realismul ideal al clasicilor, un realism existențial, într-un fel, adică în care situațiile comportă accent axiologic primordial pentru și din punctul de vedere strict personal al eroilor. Actele lor, chiar în semnificațiile lor cele mai bogate axiologic, sînt de interes
I. Negoițescu inedit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2466_a_3791]
-
E contrazis Shaw, care, în prefața la Sfînta Ioana, îl mustră pe Shakespeare, pentru că i-ar lipsi simțul pentru „suflul istoric”, adică pentru determinarea în concret social a eroilor și evenimentelor: „Dar acesta e tocmai realismul ideal al clasicilor, un realism existențial, într-un fel, adică în care situațiile comportă accent axiologic primordial pentru și din punctul de vedere strict personal al eroilor. Actele lor, chiar în semnificațiile lor cele mai bogate axiologic, sînt de interes individual uman, (eroii) sînt simple
I. Negoițescu inedit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2466_a_3791]
-
locul lor (i. e. în genul cel mai adecvat), calități ce i-au fost proprii de la bunînceputul devenirii sale literare, când, elev de liceu și student, scria versuri adevărate, deloc contaminate și corupte de norul radioactiv din afară și oficial al realismului socialist. (Depun mărturie, fiindcă le-am citit.) În felul acesta, de numele lui se leagă de acum încolo și creația memorialistică și de ficțiune, rotunjind - în chip așteptat, de altminteri - o operă în care numele Al. Săndulescu rămâne sudat cu
Al. Săndulescu 85 by Nicolae Mecu () [Corola-journal/Journalistic/2470_a_3795]
-
sudat cu o seamă de mari scriitori și genuri. Când îl rostești, nu-l poți despărți de numele unor (le redau în ordinea cronologică a apariției cărților) Topîrceanu, Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Zarifopol, Rebreanu, sau de concepte ca literatură epistolară, memorialistică, realism, plus o serie de contribuții la viața și opera lui Alecsandri, Hasdeu, Odobescu, Hogaș, Coșbuc, Ibrăileanu, Lovinescu, Călinescu, Vladimir Streinu, Dinu Pillat și atâtor altora. Nu însă în legătură cu lucrările în sine ale istoricului literar și editorului în calitate de contribuții factuale am
Al. Săndulescu 85 by Nicolae Mecu () [Corola-journal/Journalistic/2470_a_3795]