1,454 matches
-
reușite în domeniul sănătății, chiar dacă nu este întotdeauna inofensiv (1924c/1974). Multe exemple găsim în lucrarea lui Freud Psihopatologia vieții cotidiene (1901/1973). Ar fi deci o eroare să punem refularea exclusiv pe seama istericilor. Potrivit lui Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi deci o eroare să punem refularea exclusiv pe seama istericilor. Potrivit lui Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control conștient și nu provoacă nici o consecință neplăcută. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) mărturisește că, în cartea sa din 1936, a comis o eroare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control conștient și nu provoacă nici o consecință neplăcută. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) mărturisește că, în cartea sa din 1936, a comis o eroare. După ce inițial considerase că refularea este cel mai puțin normal și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control conștient și nu provoacă nici o consecință neplăcută. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) mărturisește că, în cartea sa din 1936, a comis o eroare. După ce inițial considerase că refularea este cel mai puțin normal și cel mai patogen dintre mecanismele de apărare, ea a ajuns la concluzia că „orice normalitate este bazată pe prezența refulării la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că, în cartea sa din 1936, a comis o eroare. După ce inițial considerase că refularea este cel mai puțin normal și cel mai patogen dintre mecanismele de apărare, ea a ajuns la concluzia că „orice normalitate este bazată pe prezența refulării la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ea a ajuns la concluzia că „orice normalitate este bazată pe prezența refulării la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre refularea normală și refularea generatoare de patologie este în mare parte o chestiune de cantitate. Aceasta înseamnă că, în doar câțiva ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre refularea normală și refularea generatoare de patologie este în mare parte o chestiune de cantitate. Aceasta înseamnă că, în doar câțiva ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940/1967), trebuie să se transforme într-o ființă umană civilizată”. La vârsta adolescenței
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre refularea normală și refularea generatoare de patologie este în mare parte o chestiune de cantitate. Aceasta înseamnă că, în doar câțiva ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940/1967), trebuie să se transforme într-o ființă umană civilizată”. La vârsta adolescenței, faptul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o chestiune de cantitate. Aceasta înseamnă că, în doar câțiva ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940/1967), trebuie să se transforme într-o ființă umană civilizată”. La vârsta adolescenței, faptul de a nu fi în măsură să instaureze o refulare reușită este propriu pacienților suferind de „deficiențe” ale eului. Refularea este o apărare „sofisticată”, de nivel înalt, care nu este la îndemâna adolescenților borderline (Feinstein et al., 1971/1982). Ajungem astfel la observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940/1967), trebuie să se transforme într-o ființă umană civilizată”. La vârsta adolescenței, faptul de a nu fi în măsură să instaureze o refulare reușită este propriu pacienților suferind de „deficiențe” ale eului. Refularea este o apărare „sofisticată”, de nivel înalt, care nu este la îndemâna adolescenților borderline (Feinstein et al., 1971/1982). Ajungem astfel la observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de tulburări-limită. Adultul beneficiază și el de refulare. Freud (1932/1987
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deficiențe” ale eului. Refularea este o apărare „sofisticată”, de nivel înalt, care nu este la îndemâna adolescenților borderline (Feinstein et al., 1971/1982). Ajungem astfel la observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de tulburări-limită. Adultul beneficiază și el de refulare. Freud (1932/1987) constată că pulsiunile noastre nu sunt toate educabile și că, lăsate libere să se exprime, ne-ar duce la distrugere. Grație refulării, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influență. Pornind de la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de tulburări-limită. Adultul beneficiază și el de refulare. Freud (1932/1987) constată că pulsiunile noastre nu sunt toate educabile și că, lăsate libere să se exprime, ne-ar duce la distrugere. Grație refulării, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influență. Pornind de la existența acestei refulări reușite, Le Guen et al. (1985) au putut ajunge la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1987) constată că pulsiunile noastre nu sunt toate educabile și că, lăsate libere să se exprime, ne-ar duce la distrugere. Grație refulării, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influență. Pornind de la existența acestei refulări reușite, Le Guen et al. (1985) au putut ajunge la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște psihanaliști: „Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de orice influență. Pornind de la existența acestei refulări reușite, Le Guen et al. (1985) au putut ajunge la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște psihanaliști: „Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată”. Istorictc "Istoric" Psihanaliza nu poate fi concepută în absența refulării, care este unul dintre „stâlpii” săi, afirmație deseori repetată de Freud. Așadar termenul „refulare” apare în scrierile lui Freud foarte devreme, încă din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște psihanaliști: „Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată”. Istorictc "Istoric" Psihanaliza nu poate fi concepută în absența refulării, care este unul dintre „stâlpii” săi, afirmație deseori repetată de Freud. Așadar termenul „refulare” apare în scrierile lui Freud foarte devreme, încă din 1892, concomitent cu termenul „inconștient”. El va reveni apoi cu o mare frecvență (de câteva sute de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată”. Istorictc "Istoric" Psihanaliza nu poate fi concepută în absența refulării, care este unul dintre „stâlpii” săi, afirmație deseori repetată de Freud. Așadar termenul „refulare” apare în scrierile lui Freud foarte devreme, încă din 1892, concomitent cu termenul „inconștient”. El va reveni apoi cu o mare frecvență (de câteva sute de ori), până în ultimele sale scrieri. Freud a insistat întotdeauna - în construirea teoriei lui - asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în scrierile lui Freud foarte devreme, încă din 1892, concomitent cu termenul „inconștient”. El va reveni apoi cu o mare frecvență (de câteva sute de ori), până în ultimele sale scrieri. Freud a insistat întotdeauna - în construirea teoriei lui - asupra importanței refulării, precizând în 1937 că numai prin recurgerea la acest mecanism „a putut demara studiul proceselor nevrotice în ansamblul lor” (1937a/1987). Este însă de înțeles că în decursul celor 45 de ani care separă cele două texte, teoria lui Freud
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vom trasa liniile principale ale acestei evoluții rezumate de Le Guen et al. (1985): - până în 1895, pornind de la „voința de a uita”, Freud ajunge la motivația inconștientă; - între 1895 și 1910, o dată cu descoperirea sexualității infantile și a complexului lui Oedip, refularea devine motorul funcționării psihice „obișnuite”; - între 1911 și 1919, necesitatea de a construi o teorie a aparatului psihic și de a o ancora în istoria individuală conduce la conceptele „refulare originară” și „metapsihologie”; - după 1920, refularea devine pentru Freud un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1910, o dată cu descoperirea sexualității infantile și a complexului lui Oedip, refularea devine motorul funcționării psihice „obișnuite”; - între 1911 și 1919, necesitatea de a construi o teorie a aparatului psihic și de a o ancora în istoria individuală conduce la conceptele „refulare originară” și „metapsihologie”; - după 1920, refularea devine pentru Freud un mecanism de apărare ca toate celelalte, rămânând totodată și un „proces aparte”. Pentru a explica cititorilor săi refularea, Freud utilizează mai multe imagini. Iată cinci dintre ele, în ordinea cronologică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a complexului lui Oedip, refularea devine motorul funcționării psihice „obișnuite”; - între 1911 și 1919, necesitatea de a construi o teorie a aparatului psihic și de a o ancora în istoria individuală conduce la conceptele „refulare originară” și „metapsihologie”; - după 1920, refularea devine pentru Freud un mecanism de apărare ca toate celelalte, rămânând totodată și un „proces aparte”. Pentru a explica cititorilor săi refularea, Freud utilizează mai multe imagini. Iată cinci dintre ele, în ordinea cronologică a apariției lor în scrierile freudiene
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
psihic și de a o ancora în istoria individuală conduce la conceptele „refulare originară” și „metapsihologie”; - după 1920, refularea devine pentru Freud un mecanism de apărare ca toate celelalte, rămânând totodată și un „proces aparte”. Pentru a explica cititorilor săi refularea, Freud utilizează mai multe imagini. Iată cinci dintre ele, în ordinea cronologică a apariției lor în scrierile freudiene: - o fantomă care duce, pe tărâmul umbrelor, o existență nebănuită, până în momentul în care iese de acolo și ia în stăpânire corpul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
conferințe liniștite (1910/1991); - un duh rău, personaj de basm, a cărui putere malefică nu dispare decât dacă i se descoperă numele secret (1910/1977); - niște diguri ridicate împotriva furiei apelor (1937a/1987). Exempletc "Exemple" Remarca făcută de Freud în legătură cu refularea reușită (care cel mai adesea se sustrage oricărei metode de analiză) explică faptul că, dintretoate exemplele prezentate aici, nici unul nu este lipsit de aspecte patologice. Consecințele refulării, descoperite de Freud la pacientele sale isterice, sunt interesante pentru studiu, dar atât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ridicate împotriva furiei apelor (1937a/1987). Exempletc "Exemple" Remarca făcută de Freud în legătură cu refularea reușită (care cel mai adesea se sustrage oricărei metode de analiză) explică faptul că, dintretoate exemplele prezentate aici, nici unul nu este lipsit de aspecte patologice. Consecințele refulării, descoperite de Freud la pacientele sale isterice, sunt interesante pentru studiu, dar atât de cunoscute, încât este suficient să le dăm doar referințele. Astfel, vom găsi cazurile Anna O. (o pacientă a lui Breuer), Emmy von N., Lucy R., Katharina
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Lucy R., Katharina și Elisabeth von R. în Studii despre isterie (1895/1965) scrise de Freud în colaborare cu Breuer, iar cazul Dora în Cinci psihanalize (1905/1979). Iată acum două exemple mai recente, precum și un scurt studiu despre identificarea refulării printr-o probă proiectivă. Primul caz este prezentat în Revue française de psychanalyse (1991) de către Steward: O pacientă în vârstă de 45 de ani, doctorul E., cercetătoare foarte cunoscută, „era înspăimântată la ideea că își va pierde memoria. An de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fost cu putință să degajăm alte amintiri ascunse. Pacienta a fost astfel capabilă să-și retrăiască invidia de copil față de noua sarcină a mamei și gelozia față de sora mai mică.” În acest caz, unde uitarea selectivă care este de obicei refularea pare a se infiltra în ansamblul memoriei, Steward precizează că „teama de amintire era pe cale să-i distrugă memoria”. Un alt exemplu de traumatism refulat este relatat chiar de cea care l-a trăit, actrița Anny Duperey (1992): La vârsta
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]