1,588 matches
-
ori pe săptămână, iar 8% se roagă o dată pe săptămână.13 61% merg la biserică cel puțin o dată sau de două ori pe lună, În timp ce aproape jumătate (45%) frecventează slujba religioasă cel puțin odată pe săptămână.14 Având În vedere religiozitatea profundă a Americii, e de Înțeles că 71% din populație sunt de acord că fiecare zi de școală să Înceapă cu o rugăciune 15. Ce este Însă și mai surprinzător pentru europeni, este modul literal În care americanii acceptă Scripturile
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
cuvintelor din Tatăl nostru, iar în a treia, Istru, încifrează în simboluri năpastele istorice abătute peste lume, văzută ca un „istm” între „Continentul de sus”, al lui Dumnezeu, și „Continentul de Jos”, al Satanei. Devenită, în exil, stare permanentă de conștiință, religiozitatea lui S. s-a exprimat și în traducerea și comentarea poeziilor lui San Juan de la Cruz. Horia Stamatu este, deci, ucenicul lui Cocteau. Un ucenic care se eliberează de maestrul lui în primul rând prin faptul că nu scrie în
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
Augustin să se lumineze citindu-l - și astfel va fi. Din acest moment, Monica, mama sa, care venise la Milano pentru a sta alături de el și care între timp, mînată de devoțiune, căutase în preajma lui Ambrozie un sprijin pentru o religiozitate sinceră, dar poate puțin cam îngustă, devine din nou o figură centrală pentru Augustin și îl însoțește în perioada dintre convertire și botez, fiind alături de el și în timpul călătoriei de întoarcere și mai ales în timpul faimoasei viziuni de la Ostia, cînd
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din trei cărți scrise în hexametri. Laudele se justifică, observă poetul, dacă este cercetată în primul rînd cea mai însemnată operă a lui Dumnezeu, adică facerea lumii, de aceea prima carte conține o amplă secțiune dedicată acestui motiv fundamental al religiozității creștine, și subliniază că trebuie proslăvită înțelepciunea creatoare a lui Dumnezeu. în al doilea rînd, Dumnezeu este minunat pentru că este milostiv și bun. însă nu prezentarea acestor motive previzibile și, pînă la urmă, banale (alte teme, mai serioase, au la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
își manifestă propriul fanatism; sînt atei care venerează lucruri moarte (relicvele martirilor); sub aparența iubirii frățești, sînt în realitate violenți și imorali. De aceea, Iulian combate cu severitate influența creștinilor asupra vieții, culturii și religiei imperiului, considerînd-o periculoasă și degradantă. Religiozitatea lui Iulian este profund marcată de neoplatonism, însă atitudinea sa critică față de creștinism depinde, așa cum s-a demonstrat, de tradiția polemică antiiudaică și de polemiștii anticreștini precedenții, în primul rînd de Discursul adevărat al lui Celsus (despre care cf. vol
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
15, 16, 17), armeană, georgiană, slavă veche; foarte bogată este tradiția discursului 16 privind respectarea duminicii. Deși limba discursurilor nu este nici pe departe doctă, ele dovedesc capacitatea autorului de a trata cu ușurință teme teologice și teme din sfera religiozității practice; cele referitoare la ciclul Patimilor ies în evidență, după cum am arătat, prin dialogurile vii și nu lipsite de umor (dar și prin săgețile antiiudaice, de-acum tradiționale în cadrul acestei teme). Cercetătorii nu sînt siguri în privința situării culegerii (Alexandria? Siria-Palestina
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este neliniștitoare întrebarea ce revine mereu: Dumnezeu nu l-ar fi putut salva pe om altfel decît trimițîndu-l la suferință și la moarte pe Fiul său? Deși e foarte des întîlnită în kontakia lui Roman, ca de altfel în întreaga religiozitate bizantină, mariologia pare să aibă o pondere mai redusă în raport cu atenția acordată, într-un autentic spirit epic, aspectelor umane și divine din economia lui Cristos. Limba folosită de Roman nu mai este cea doctă a poeziei lui Grigorie și Nonnos
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
considerate tehnici de manipulare ideologică foarte eficiente. Puterea avea deci tot interesul să țină sub atentă supraveghere acest domeniu al vieții private capabil, în orice moment, să răstoarne ordinea publică. De aici riscul, la care se expunea orice formă de religiozitate nouă, de a fi denunțată ca dușman al establishment‑ului. „Pentru oricine vrea să pună în discuție autoritatea profetului taumaturg, acuzația de vrăjitorie era de departe cel mai eficient instrument defăimător.” Aceleași acuzații revin în CC 2, 49 și 6
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și patimile sale, Fecioara Maria în ipostaza ei de intercesor, Biserica, în genere, ca instituție ocrotitoare (constatând absența lui invocatio până și din formularul propus de Antim Ivireanul, Violeta Barbu socotește că această lipsă este „simptomatică pentru gradul superficial de religiozitate a societății românești...”) - și să cugete asupra incertitudinii sfârșitului vieții (o codificare a diatelor a apărut la noi abia în 1714, când mitropolitul Antim Ivireanul a publicat cărțulia Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a aflat un model occidental - identifică șase secvențe, constatând absența - frecventă - în discursul testamentar românesc a invocării registrului divin [Sfânta Treime, patimile lui Iisus Hristos, Sfânta Fecioară Maria, sfinții - ca întercesori -, Biserica în genere], lipsă „simptomatică pentru gradul superficial de religiozitate a societății românești din secolul al XVIII-lea”525) era categoric împotriva dezmoștenirilor: „A treia. Să se rădice de la mijloc obiceaiul cel rău ce au unii și nu vor să lase nimica rudelor puind pricina cum că nu i-ai
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
48 n. 72. 29. Această primă referință la opiu pe care o face Honigberger deschide unul dintre dosarele complicate ale metodei și practicii sale medicale, ale cărei naivități, inexactități și incongruențe se regăsesc În utilizarea mescalinei și LSD-ului În religiozitatea de tip New Age, fapt confirmat și de Francis Zimmermann, „Gentle Purge: The Flower Power of Âyurveda”, Charles Leslie, Allan Young (ed.), Paths to Asian Medical Knowledge, Berkeley - Los Angeles - New York, University of California Press, 1992, pp. 209-223. Ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
prin supunere la canoanele creștine, „Gândirea” va promova o literatură, o muzică, o pictură și o sculptură spiritualizante. Va grefa pe „ideea istorică” și pe „ideea folclorică” sentimentul religios. În înțelegerea lui Nichifor Crainic, t. implică prin definiție ortodoxismul. Supralicitând religiozitatea țăranului român, el afirmă că în lumea rurală totul e impregnat de sens religios, în expresie creștină răsăriteană, ortodoxă. Amintind că pentru țăran grâul și tot vinul (nu doar partea euharistică) sunt trupul și sângele lui Hristos, directorul „Gândirii” găsește
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
I. Valjean, și tot sămănătorismul predomină în piesele lui V. Voiculescu, chiar dacă una dintre ele, La pragul minunii, poate fi raportată și la gândirism. Antisămănătorist declarat, Blaga a exploatat, și în teatrul său, ca în poezie, „duhul eresului”, zăcămintele de religiozitate păgână din folclorul autohton. Cât despre eseu, poziția ortodoxă canonică, formulată programatic de Crainic, a fost susținută cu tenacitate, în numeroase exegeze și polemici teologice, de Dumitru Stăniloae. Cronicarul literar al „Gândirii”, Ovidiu Papadima, și mai ales eseiști și critici
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
cristică. În general vorbind, poezia lui afișat religioasă acuză cerebralitatea și meditația, „rugăciunile” zvâcnesc cu adevărat liric doar incidental. Când motivul religios devine prilej de retrăire a unor emoții din altă vârstă, lirismul este autentic, însă emană nu atât din religiozitate, cât din candoare, din inefabilul transportării în ambianța copilăriei: „Joi porneam în cete la pădure, / S-adunăm călțunași și viorele, / Umpleam de chiot și cântec dealurile sure, / Uitând că ești mort și c-o să Te împodobim cu ele: Zăceau pe
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
de D. Monah (1992), V. Chirica (2004 a; 2004 b), de alți exegeți (A. Nițu, 1980; A. Nițu, V. Chirica, 1987, A. Nițu, M. Mantu, 1987; M. Petrescu Dîmbovița, M.-C. Văleanu, 2004 etc.) pot reprezenta doar idei generale ale religiozității comunităților umane cucuteniene, nu și manifestări cultice cu caracter individual, specifice unor anumite așezări (comunități umane), a căror existență se încearcă a fi demonstrată pe baza unor descoperiri arheologice, uneori de caracter particular. Vom lua în considerație acele puține elemente
MOTIVUL ORANTEI IN ARTA ŞI RELIGIILE PALEOLITICE ŞI NEO-ENEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
67. Alți cercetători s-au stăduit să demonstreze că Akademia era o autentică universitate - de exemplu, E. Howald, Die Platonische Akademie und die Moderne Universitas Litterarum: Eine Rektoratsrede, Zürich, 1924. 7. P. Boyancé, op. cit. (apud Marrou, op. cit., p. 390). Despre religiozitatea Akademiei, vezi și O. Reverdin, La religion de la Cité platonicienne, De Boccard, Paris, 1945. 8. Caracterul sacru al Akademiei a fost evidențiat de Ch. Picard, în „Dans les Jardins du héros Academos” (discurs ținut la Institut de France, la 25
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
așteptări false. Cu atât mai mult cu cât ideea de „psihoterapie de grup” era considerată atunci a fi subversivă, iar în cultura română mai fusese un caz pus la index de comuniști tocmai pentru ideea „transcendentului abisal” cu trimiteri spre religiozitate - acela al filosofului Lucian Blaga. Represaliile față de intelectuali și psihologi au fost de o duritate tipic comunistă sau tipică poporului român? Aceasta este o întrebare de fond și a modului în care noi ne-am despărțit în istorie de anumite
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
emoțional îngrijorător al „omului recent”, fapt care explică și rămânerile în urmă ale mentalităților. L.A.: Îngrădită în rolul ei pe timpul comunismului, Biserica și-a asumat, după 1990, un fel de rol, poate important, în aplanarea conflictelor și „liniștirea” spiritelor. Este religiozitatea crescută de la noi o formă de prelucrare a trecutului? D.G.: Din păcate, nu putem analiza decât retroactiv unele fenomene - crezi că excesul de biserică poate fi semnul unei religiozități de profunzime? „Crescută” sună cantitativ și superficial; s-a pierdut mult
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de rol, poate important, în aplanarea conflictelor și „liniștirea” spiritelor. Este religiozitatea crescută de la noi o formă de prelucrare a trecutului? D.G.: Din păcate, nu putem analiza decât retroactiv unele fenomene - crezi că excesul de biserică poate fi semnul unei religiozități de profunzime? „Crescută” sună cantitativ și superficial; s-a pierdut mult din autenticitatea sentimentului religios prin felul cum ne-am repezit să ne punem sub protecția crucii. Naziștii au făcut la fel, dar ei nu au ponegrit Biserica așa cum au
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și mai mult imaginea șifonată de comunism încercând rolul de mediator și calibrare emoțională a conflictelor, refulându-le și mai tare prin apelul la „împăciuire”, o rezolvare de suprafață a tensiunilor profunde, în care am fost și suntem încă prinși. Religiozitatea, ca fenomen spiritual, poate fi o formă de „reabilitare” a relației cu divinitatea, stricată de comunism, o compensare, dar și un efect al nesiguranței într-o societate care a anulat relațiile de apartenență existente până atunci, nepunând mare lucru în loc
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
dacă sunt coerente sau paranoice, se pot impune celorlalte rațiuni, subordonând normalitatea. Parafrazându-l pe Hermann Hesse, putem spune că liniștea sufletească nu mai poate fi dată, în aceste condiții, decât de oglindirea cerului pe pământ, un alt răspuns la religiozitatea de care discutam. L.A.: Ce poți spune în final despre rolul psihologiei în prelucrarea trecutului? D.G.: Nietzsche și Freud au prezis, poate puțin cam exagerat, că, în viitor, nu istoria va fi regina științelor, ci psihologia, iar știința istoriei sau
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
nu ar fi deghizată în haine la modă precum intertextualitatea, aluziile livrești, practicile textualiste, epicul, pitorescul, prozaicul ori ludicul ironic-absurd. Temele sunt moartea, transcendența, neputința ieșirii din timp și din spațiu, căutarea de sine, căutarea lui Dumnezeu și a unei religiozități proprii, născută din îngenunchere și oroare. O poezie ce are ca obsesie viața ca moarte ori moartea ca viață, prizonieratul în timp și spațiu, într-o ereditate întunecată, și e, paradoxal, plină de sevă vitală, are consistența unei realități și
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
și a limbajului. Poezia constituie în mod esențial o formă de comunicare cu lumea, cu celălalt și cu acel Cuvânt primordial (se poate recunoaște aici înrâurirea lui Nichita Stănescu, aspirația sa spre cosmic). Ceea ce caracterizează versul lui P. este o religiozitate vie, interogativă, precum și simplitatea dicțiunii poetice. Cu toate că unele poeme sunt celebrări melodioase ale unor emoții sau întâmplări reale, multe reușesc să ridice evenimentul la nivelul unei epifanii, astfel încât Plâng, nu plâng merită să fie reținut dincolo de calitatea sa de experiment
PUSLOJIĆ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289071_a_290400]
-
din cauza interdicțiilor cenzurii, acumulându-se ca rapoarte de cercetare de ,,uz intern”. Cercetarea sociologică repeta, În anii ’80, ciclul marginalizării politice. Un exemplu sugestiv l-au constituit studiile de sociologia religiei, desfășurate de Universitatea din București, care au constatat o religiozitate activă și medie la 70% din eșantionul reprezentativ utilizat și 16% atei. Rezultatele au nemulțumit profund conducerea de partid, sociologii fiind suspectați de falsificarea datelor care contraziceau doctrina oficială. Ceea ce a urmat nu mai era deloc cercetare științifică, ci propagandă
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
și noile instanțe ale activării (e.g. rațiunea), procesele care le-ar corespunde (i.e. raționalizarea), finalitățile vizate (i.e. raționalitatea), precum și scopul etico-politic ultim (i.e. pacea universală). Iar pentru toate acestea era nevoie de un „om nou”: emancipat, eliberat de superstiții și religiozitate, capabil să înțeleagă știința și, prin aceasta, să stăpânească natura. Pentru Im. Kant, omul Iluminismului era „omul care-și realiza propriul potențial prin utilizarea propriei minți”. „Omul nou” nu se putea realiza decât într-o societate nouă, desprinsă de tradițiile
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]