1,034 matches
-
a se finaliza prin contragerea ei într-un etos destinat umanității supraistorice. Astfel, dacă prima parte descrie stările-limită pe care le trăiește sufletul în călătoria sa intermundană, secțiunea secundă sugerează o posibilă „renaștere”, în care abundă amintirile din copilărie și reminiscențele arhaice, încât geneza individului reface pe cont propriu experiența civilizatoare a umanității. Fără a fi o anexă a poeziei, proza lui S. își probează apartenența la același repertoriu tematic. Spațiul narativ rămâne, în toate romanele - Femeia ascunsă (1997), Grijania (1999
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
la cele două secretariate. În publicistica postbelică, direcționată de ideologia comunistă, patosul polemic, vehemența fără nuanțe îi vizează, de astă dată, pe adversarii regimului, exponenții capitalismului internațional și pe toți cei care, în opinia oficială, serveau scopuri ostile regimului. Prin reminiscențele din copilărie incluse în text, prin referirile la existența amară a țărănimii sărace, a dezmoșteniților în general, publicistica prefigurează proza narativă a lui S. Un articol din „Lumea românească” se intitulează Desculții. Trecând peste romanele Taifunul (1937)și Oameni cu
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
fi subsumată celui de-al patrulea tip de explicație, neșansa socială, dar pe care am preferat să o analizăm separat deoarece relația individ-stat este una specială în România postcomunistă, în multe cazuri indivizii având niște expectații aparte de la stat datorită reminiscențelor paternalismului comunist. Datele prezentate în figura 3 indică faptul că în România explicația cel mai larg acceptată pentru existența sărăciei este cea legată de structura socială, 38% dintre respondenți atribuind sărăcia nedreptății din societate. Pe locul al doilea în ordinea
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
târgului de la Ialta dintre Marile Puteri, unii intelectuali - eu cred că nu puțini - și-au adus aminte de vederile lor de stânga din tinerețe. Reactivarea memoriei lor a putut fi dictată și de nevoia de a contrabalansa aprecierile negative (stigmatul „reminiscențe burgheze”), pentru a rămâne în „câmpul muncii”. În ceea ce îl privește pe I.C., ca și în cazul multor intelectuali formați în perioada precomunistă, acesta pare a fi fost motivul. După ce a fost „comprimat” (forțat să se pensioneze la vârsta de
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
debutat în „Familia” din 1866, odată cu Mihai Eminescu. A colaborat apoi la numeroase alte periodice: „Traian”, „Albina Pindului”, „Albina”, „Concordia”, „Foaia Soțietății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. Versurile sale de început, alcătuite în spiritul doinelor, sunt copleșite de reminiscențe din literatura epocii și lipsite de simțul limbii. În schimb, în poeziile dedicate copilăriei autorul găsește o tonalitate oarecum proprie, rezultată din simplitatea și armonia imaginilor. El are psihologia înstrăinatului, a „osânditului” și de aceea versurile de după 1880 sunt dominate
POMPILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288878_a_290207]
-
acestora este autobiografic: în Omul cu cioc și gheare (1994) autorul își proiectează tinerețea petrecută într-un cartier marginal și începuturile meseriei de ziarist, iar în Subomul (1993) și în Prea târziu (1996) buna surprindere a atmosferei din mină indică reminiscențe din stagiul de geolog. Preferința se îndreaptă spre cazurile extrem-dramatice, înscrise pe fundalul cenușiului exasperant sau al negrului sordid, ceea ce consonează cu alegerea universului închis ca spațiu de desfășurare a acțiunii. Transpunerea ficțională presupune o documentare atentă, dar și permanenta
POPESCU-21. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288942_a_290271]
-
artificios, fiind puși la contribuție, între alții, Baudelaire, Mallarmé, Verlaine, Rimbaud, Moréas, Rodenbach, Maeterlinck, Henri de Régnier, Albert Samain, Oscar Wilde, Valéry, valorificați mai mult în latura exterioară, iar dintre români îndeosebi Macedonski și D. Anghel. Se pot identifica și reminiscențe romantice franceze (Hugo, Alfred de Vigny), corespondențe cu Francis Jammes, similitudini cu Duiliu Zamfirescu, și indicațiile de izvoare s-ar putea înmulți. E vorba - menționează chiar autorul - de „influențe multiple, variate, disperate” și - se poate adăuga - neasimilate, multe din ele
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
în romanul Vârtej (1964) se poate întrezări transpunerea ficțională a unui fragment din biografia scriitoarei (copilăria și tinerețea). Scrierea este un bildungsroman, care reconstituie aventura formării unei conștiințe prinse în vârtejul istoriei, de la evocarea copilăriei într-un târgușor patriarhal (cu reminiscențe din proza scriitorilor din Moldova sau din cea a lui B. Delavrancea în creionarea portretelor bunicilor) la aceea a uceniciei într-un magazin bucureștean și până la cotitura surprinzătoare a experienței de pe frontul din Rusia. Dat fiind caracterul puțin comun al
RADULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289099_a_290428]
-
La începutul deceniului al șaselea, o consfătuire organizată în ianuarie 1951 la Uniunea Scriitorilor denunța p. ca „trogloditism”; în primăvara aceluiași an, o plenară a Uniunii Scriitorilor, consacrată problemelor poeziei, va declanșa o campanie oficială de „luptă” cu p. și „reminiscențele” lui, identificate în lozincile versificate festivist, în „idilism”, „didacticism” și „schematism” și mai ales în „neglijarea meșteșugului” - prin care era vizată libertatea formală, simptom neliniștitor de anarhism pe frontul propagandei. Definițiile acestor pretinse maladii artistice fiind laxe, era perfect posibil
PROLETCULTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
remarcă Ilarie Chendi, cu note critice, proză (Schițe și portrete, Domnica, Roza ultimă ș.a.), și I. Scurtu, în postura de autor de versuri. Nuvele și schițe semnează V. Ranta-Buticescu, Margareta Moldovan, Emilia Lungu, iar Ieronim G. Barițiu este autorul unor Reminiscențe, dedicate lui Mihai Eminescu. În R. s-a publicat multă poezie, aparținând fie transilvănenilor Andrei Bârseanu, Aurel Ciato, George Simu, Lucreția Suciu-Rudow, V.B. Muntenescu, Petrea de la Cluj (P. Conda), O. Bocea, Viora Magdu, Elena din Ardeal și Emilia Sabo, fie
RANDUNICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289131_a_290460]
-
motivele proprii simbolismului, cât și influența, între alții, a lui Albert Samain, al cărui poem, Polyphème, îl tradusese mai înainte, în 1911. Prin binoclul întors, ciclul final al volumului, surprinde trăirea celui ce privește tulburat, dar și cu intermitentă distanțare, reminiscențe ale copilăriei (Vedenii). Cărțile ulterioare, Orașele dezamăgite (1914), Neliniști (1927), Renunțările luminoase (1939), părăsesc într-o măsură recuzita simbolistă, poemele proiectând un peisaj sufletesc conturat de neliniști și aduceri-aminte, tristeți și contemplație. Într-un registru nedramatic, imaginația substituie banalului cotidian
RASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
risipite, nomade,/ Cuvintele, fermecat minereu”; „Prietene, vinul atunci era amar/ Și Ana, Maria, nu mai erau cu noi,/ Vinul în culori de chihlimbar/ Urca neînvinse luminile prin ploi” (Era o toamnă amară). Fascinația plecării, incluzând și presimțirea marii treceri, cu reminiscențe din spiritul lui Lucian Blaga, transpare și în lirica târzie: „Pe ape se lasă lințolii de ceață./ O luntre parcă se mai vede în larg,/ În larg, în nebănuitul larg...” (Ceas de toamnă). Ultimul poem, cântec de lebădă al poetului
MORUŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288257_a_289586]
-
Ceva mai multă substanță epică există în celălalt roman, Ne caută pământul. Dar povestea a două surori cu firi opuse, cea mare - realistă, acceptându-și senină destinul, cea mică - romanțioasă și aventuroasă, este grevată de un tendenționism caduc și de reminiscențe literare neasimilate. O oarecare siguranță în conturarea tabloului vieții rurale arată totuși un progres al autorului. Pe o temă de interes deosebit, Istoricul Societăților Scriitorilor Români se constituie ca un documentar al evoluției instituției avute în vedere, rămânând, în pofida manierei
MUNTEANU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288296_a_289625]
-
Marino, Valoarea specializării, TR, 1987, 24; Laurențiu Ulici, Istorici literari, RL, 1987, 44; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Complicatul, aproape inextricabilul sud-est..., RITL, 1987, 3-4; Liviu Petrescu, „Liviu Rebreanu sau Paradoxul organicului”, ST, 1994, 4-5; Borbély, Xenograme, 58-60; Doina Curticăpeanu, Făt-Frumos și lumea reminiscenței, F, 1998, 12; Daniel Ștefan Pocovnicu, Tinerețea lecturii, bătrânețea poveștii, ATN, 1999,4; Cornelia Ștefănescu, Pornind de la o carte..., JL, 2000, 9-10; Dan Mănucă, Între teorie și eseu, CL, 2000, 5; Dicț. esențial, 545-548; Petraș, Panorama, 439-440; Alexandru Pintescu, Lucian
MUTHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288336_a_289665]
-
și ură, de sarcasm și profeție, lirismul poetului preia adesea tonul coșbucian din Noi vrem pământ (în Moment de revoltă) ori din Doina (în Sorțarii). Modelul eminescian se simte în linia poeziei satirice (Lor este un ecou al Junilor corupți). Reminiscențe evidente sunt La steaua, Unei proletare, Cusutoreasa. Influența lui Eminescu este receptată prin Vlahuță în compunerile care retorizează suferința (Durere de mamă, Bordei și mormânt). Culoarea sentimentală a poeziei sociale, umanitara înfrățire cu neamurile lovite și cu categoriile năpăstuite (Tu
NECULUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288396_a_289725]
-
împrumută vocea narativă unui actor care, pregătindu-se pentru interpretarea unei dificile partituri, se transpune într-atât, încât își pierde identitatea și o adoptă pe aceea a personajului. Cel mai bine se simte însă naratorul ca observator, aceasta fiind o reminiscență din timpul carierei medicale a lui P., o deprindere profesională fructuoasă, mediul spitalelor revenind deseori în proza lui. În atenție intră, bunăoară, ca la consultație, figurile reprezentative ale unui sat, surprinse în toiul „dezbaterilor de bufet” (La bufet, Primăvara la
PETRESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
București, la secția de filologie modernă. Debutează în anii de facultate, cu schița Omida. Din lumea celor care se târăsc, semnată Victor Pribeagu și apărută în revista brăileană „Flori de câmp” la 20 iulie 1911, urmată mai târziu de poezia Reminiscență, publicată în aprilie 1913, în „Versuri și proză”, unde pseudonimul folosit e D. Pandàra. Își ia licența în 1914 și obține un post de funcționar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919). Avându-l ca naș literar pe Gala Galaction, e prezent cu versuri
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
semnificații, versurile din Itinerar sentimental (1932) sunt, în esență, tot poezie de notație, de atmosferă, împlinind, cu spontaneitate și prospețime, expresia unor emoții. Punctul de pornire, instituit ca motiv poetic, poate fi un eveniment cotidian, o impresie de lectură, o reminiscență, un simbol mitologic, o imagine din natură, o rememorare autobiografică etc. Potrivit propriilor mărturisiri, scriitorul avea în proiect și două romane, Fatma sau Focul de paie și Amor academic, reușind să publice numai câteva capitole din primul. Criticul P. aparține
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
de scrisori (emise între 1837 și 1855) pagini de critică și istorie literară, polemici pe teme filologice ș.a.m.d. În relatarea spirituală a unor voiajuri, descrierile de natură nu sunt cele mai reușite, peisajul fiind perceput prin prisma unor reminiscențe livrești. Un miniatural cap de operă este Păcală și Tândală sau Morală moldovinească, ingenios compendiu de proverbe și sentințe, debitate cu voluptate paremiologică. Stilul epistolar, asociativ, capricios, câteodată (auto)persiflant, emană și o anume sfătoșenie calmă, bonomă. Între proze se
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
Patriotismul autorului era real, însă convenționalismul naiv al personajelor istorice, dilatarea hiperbolică a portretelor duce, fără intenție, chiar la efecte comice. Mai interesantă ar fi drama Radu de la Afumați (1897), scrisă într-o limbă românească îngrijită, mlădioasă, în care precumpănesc reminiscențe din Shakespeare. În 1897 lui N. i s-a jucat la Teatrul Național din București comedia Un singur amor. SCRIERI: Flori de primăvară, Berlin, [1880]; ed. 2, București, 1889; Șoimii de la Războieni, București, 1882; Die Affectenlehre Spinoza’s, Leipzig, 1887
NENIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288423_a_289752]
-
urmarea lui Hristos încearcă o descifrare a numelui invocat prin aluzii sugestive („A tot binecinstitoarei stăpânei noastre/ Făcătoarei de bine vădită în toate lăcașele [...] care asemenea/ Cu har împărătesei aceleiași cu același nume”) și fac pași, timizi încă, spre integrarea reminiscențelor clasice („Destoinici pentru aceea de bărbătească virtute/ Cununi de mulțumire nu încetați a-i împleti”). Epigramma din 1649, consacrată aceleiași doamne Elina, reprezintă o treaptă către aproprierea unei maniere poetice savante - jocul etimologic. Renașterea și apoi barocul redescoperiseră și preluaseră
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
este contabalansat de importante accente moderniste, în care experiența poeticilor simboliste, cu exotismul și risipa lor de imagini, joacă un rol central. Poetul îl va fi citit cu admirație pe Ion Minulescu: „Văzduhu-i plin de vrajă și cântece s-aud / Reminiscențe, poate, din înfloritul Sud / Cu crocodilii leneși și cu flamingii roz / Și faraonii pașnici mânjiți cu chinoroz”. Odată cu volumul Petreceri (1977), care cuprinde poeme scrise începând cu 1951, arta lui N. cunoaște o maturizare deplină: eliberat de influențele și ezitările
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
grupurile de vârstă și care sunt circumscrise diverselor etape ale vieții: școală, timp liber, serviciu militar, asociații de veterani, etc. Timpul trăit În colectivitate, subliniază Georges Perec (1978), „caracteristicile sale, evenimentele mărunte creează un spațiu referențial comun, un fond de reminiscențe Împărțiteă Chiar și În absența evenimentelor marcate de marile crize sau de război, timpul social se desfășoară Întotdeauna prin intermediul modificărilor istorice care se imprimă În generații istorice diferite, mai ales atunci când se consideră o durată suficient de Întinsă, ca aceea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
folosită ca unealtă de investigare până în clipa așezării potrivit - am spus - unei legislații la cheremul autorului, într-un grup sintagmatic menit a genera aievea o stare de vis în cititor” (Leonid Dimov). Așadar, oniricii nu descriu visuri reale, nu divulgă reminiscențe ale acestora, ci produc visuri. Imaginează situații care se desfășoară după o logică aparte, stranie, inerentă funcționării mecanismelor inconștiente. Identificând acele mecanisme, oniricii le pun în funcțiune în mod conștient. Principiul acestei poetici nu e spontaneitatea, ci elaborarea lucidă, cu
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
a lui P. Eufemismul din titlu își relevă în contextul epic o semnificație cinică: pe de o parte, se demască aici o umanitate larvară și amorală, dominată de tropisme instinctuale și de o insațiabilă voință de putere, în cadrul căreia firavele reminiscențe etice se maculează ireversibil în mâzga pulsiunilor narcisiace; pe de altă parte, dominația autorului asupra personajelor sale dobândește proporții tiranice, protagoniștii fiind reduși la statutul de marionete eviscerate și acefale. Nu în ultimul rând, combinând eseul cu introspecția, oniricul cu
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]