3,228 matches
-
oaie înconjurată de lupi flămânzi? Sau că jurasem să nu mă mai apropii de ea niciodată, orice ar fi și orice ar face? Dacă - i scriam despre așa ceva, mi se părea că aș fi fost totuși, răzbunător. Nu-mi plăceau reproșurile. De Iozefina, cu toate că încă o iubeam mult de tot, simțeam că n-o să mă mai pot apropia, ca și de o femeie care, din greșeală, ajunge cu un bărbat în așternut nespălată nici măcar pe picioare. I-aș fi scris multe
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Dar e la fel de adevărat că limbajul de lemn nu e capabil de prea mari inovații nici măcar atunci când distanțele sunt, în spațiu, mari. Să nu uităm totuși că avem în vedere un idiom de largă circulație zonală. Într-o ierarhie a reproșurilor pe care am să le fac romanului Înainte să moară Brejnev, acesta ar fi, cu siguranță, cel mai categoric. Restul sunt - recunosc - negociabile, așa cum e și indicat să se întâmple în cazurile unor asemenea cărți-document, individuale și nițel jucate, inteligente
Diviziunea statală a muncii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9178_a_10503]
-
substitut al vieții (nu copie, imitație sterilă), expresie particulară a unei energii misterioase și inexplicabile. Prin urmare, să nu-i trădăm ideile și să-i citim textul în cheia pe care el însuși ne-o pune la îndemână." (pp. 141-142). Reproșul pe care i-l fac criticului este că asemenea fragmente rezumative și concluzive sunt destul de rare în eseul său, acesta ascunzându-și prea bine pilonii de rezistență. De aceea, într-un text acrișor, Alex. Goldiș a putut scrie că Antonio
Critica analitică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9204_a_10529]
-
fericire. În urma dialogului cu John Godbread, despre extratereștrii aceia comestibili, se aștepta În fiecare zi la o avalanșă de scrisori de protest din partea ecologiștilor sau a asociațiilor de protecție a animalelor, care deocamdată Întîrziau. Nici măcar Naggie nu-i făcuse vreun reproș; dar probabil că nu ascultase emisiunea. Pe scurt, În timp ce se Îndrepta spre biroul redactorului-șef, Christina se aștepta la tot ce e mai rău - iar așteptările-sale aveau să se dovedească, În bună măsură, Îndreptățite, deși nu În sensul prevăzut de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
lăsat anume ușa deschisă la baie și am schimbat și nisipul! observa un pic nemulțumită, după care Îi turna lapte Într-o farfurioară, sau Îi punea cîteva resturi de carne aduse de la spital. Boule-de-neige nu numai că nu replica acestor reproșuri, dar părea că nici nu le ia În seamă. Se ridica din culcușul lui, se Întindea cît era de luuung și căsca satisfăcut, așa cum numai pisicile știu să o facă, apoi se culca la loc, prefăcîndu-se că doarme. — Nu trebuie
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
dintre ei Întrebase: Ce-i asta? - vocea părea să fie a lui Feder - după care se lăsase o liniște suspectă, cu atît mai suspectă cu cît ceva mai devreme Își vorbiseră pe un ton ridicat și Își adresaseră reciproc vehemente reproșuri. Nut și Feder se arătau nemulțumiți de modul În care doctorul Își Îndeplinea obligațiile de Îngrijitor al pisicilor, care tocmai trebuiau livrate, În vreme ce acesta se arăta dezamăgit de misiunea pe care i-o Încredințaseră. Se Întorsese acolo numai pentru a
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
radă; semăna oarecum cu un petrolier. — Ce-ți pasă, tu ți-ai dat demisia! Ești pe jumătate un rezervist! Își aminti colonelul. Rezerviștii mi-au purtat Întotdeauna ghinion, data viitoare am să te las pe țărm. Maiorul nu răspunse acestui reproș, poate din motivul că nici n-ar fi avut ce. În acel moment Își regreta sincer demisia; cuvîntul „rezervist“ suna foarte neplăcut, mai ales atunci cînd Îl pronunța colonelul, pentru care cuvîntul „rezervist“ echivala cu „civil“, iar față de civili nutrise
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
jumătatea lui octombrie. CÎnd am intrat În crîng, Încă nu se luminase bine de ziuă. Aveam de gînd să-i spun că e ultima oară cînd ne mai Întîlnim, că trebuie să ne despărțim etc., mă așteptam la niscai lacrimi, reproșuri și toate celelalte, urmate de o dezlănțuire a tuturor resurselor ei senzuale, așa cum mi se Întîmplase la fiecare despărțire. Desigur, nu intenționam să mă despart de ea chiar atunci. Ne mai Întîlneam după aceea de cîteva ori, o mai luam
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
În ultimul timp o cam evitasem. Nu am acceptat șantajul, i-am dat bani să-și facă un chiuretaj și asta a jignit-o foarte tare. Mi-a spus că mă crezuse altfel de om, după care au Început, firește, reproșurile. Abia atunci am aflat adevărata ei părere despre mine, despre caracterul meu și chiar despre felul În care fac dragoste - mi-a mărturisit că nu o satisfăcusem niciodată. Meluța a coborît În intersecția de la Florești. PÎnă la școală mai avea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
și trîmbițe și că o să redevenim Monarhie. La fel de însuflețiți și excitați își dădeau fiecare cu presupusul și despre soarta celorlalți care făceau parte din complot, n-am auzit niciodată pe vreunul să-și facă autocritica, în schimb ploua cu acuzații, reproșuri și amenințări de tot felul. Unele spuse în față, altele mai voalate, ascunse în dosul cuvintelor. Care era atunci soluția care ar fi putut să îndrepte toate astea? Exact cea pe care au găsit-o fiecare cînd s-au văzut
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cu trăsături fine și chelie, degajat și volubil. Sunt În visul tău și n-aș vrea să-ți răpesc prea mult timp. Pe scurt, după ce i-am văzut prima pictură, el ocupând altă cameră, fără nici un fel de probleme sau reproșuri, am trimis soțului o telegramă În care Îl anunțam că-mi prelungesc șederea cu Încă două săptămâni, pentru că mi-a mai venit o idee de final Înfrigurare Încă la finalul la romanul meu. Pictorul lucra mult, se trezea În zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
din Înșiruirea de subiecte pe care ar fi putut să le picteze. A mormăit ceva și a Început, ca un chirurg să-și controleze ,,instrumentarul,, de lucru. A pictat frenetic, dar și extrem de concentrat, asupra subiectului. N-a avut nici un reproș asupra poziției În care Încremenisem. Îmi era frică să și respir, Îmi amorțise tot trupul, dar, asemenea unui stăpân care nu slăbește lesa câinelui pe care-l plimbă, nu mi-a acordat nici un moment de relaxare, dimpotrivă, de două-trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
declasați, perverși, bețivi, dormise laolaltă cu ei sau În preajma lor, dar niciodată nu fusese agresat sexual. Era o limită a degradării, pe care n-o simțise pe propria piele. Forța de-acum, venea din mânie și dintr-o acumulare de reproșuri pe care și le făcea, numai atunci când Îi ajungea cuțitul la os. De data asta, cuțitul, ca să folosim o metaforă, Îi străpunsese osul. Era prea mult, a fost momentul În care noroiul greu, În loc să-l Înghită, l-a ajutat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
scenei care avea să urmeze. Am început din nou să curăț pipa. Să știi că ai făcut pe cineva extrem de fericit, am spus. Rosemary adoră nenorocirile. — Martin, iubitule... zise Antonia. Rosti cuvintele tărăgănat, cu un glas care ascundea tandrețe și reproș. Stătea la un pas de mine, cu burta puțin împinsă înainte, cu un șold mai în față decât celălalt, cu tot trupul puțin contorsionat, în stilul bine cunoscut și atât de drag mie. O bluză albă din mătase, mult decoltată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vorba de viitor, ei bine, e treaba ei - n-are încotro! Nu e cazul, desigur, și nu-i o scuză pentru nimeni să mă amenințe cu sinuciderea numai pentru că sunt suficient de înțelept ca să-mi dau seama câte necazuri și reproșuri reciproce se întrezăresc la orizont... Scumpo, te rog, nu mai urla așa, o să mai creadă cineva că te-am luat la gâtuit. Ah, scumpo (mă aud pledând anul trecut, anul ăsta, în toți anii!), ai să-ți revii, zău, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare - trupul unui bărbat (cu mintea unui copil) se înalță cuprins de o furie neputincioasă ca să dea cu pumnii în salteaua patului de sus, pentru ca apoi să se prăbușească imediat, flagelându-se cu reproșuri. Ah, prietenii mei evrei! Fârtații mei spurcați la vorbă, împovărați de sentimentul vinovăției! Iubiții mei! Colegii mei! N-o să se mai oprească niciodată vaporul ăsta din tangaj? Când? Când, ca să nu ne mai plângem atâta de greața care ne chinuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la scară orientală, aruncând cu daruri scumpe fără să ceară, fără să dorească nimic În schimb. Parcimonia era ceea ce se reproșa În mod tradițional celor din rasa lui, iar el Îi va demonstra unui creștin cât de nemeritat era acest reproș. Patruzeci de ani În deșert, departe de mana Egiptului, aduseseră obiceiuri aspre, curmalele numărate și apa tezaurizată. Nici cei o mie de ani În deșertul lumii creștine, unde doar comoara ascunsă e În siguranță, nu Încurajaseră lipsa de reținere. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ridică mâinile sus. Josef Grünlich se execută imediat. Se Întoarse foarte Încet cu fața și În aceste secunde Își făcu un plan. — Nu sunt Înarmat, spuse el cu blândețe, măsurându-l pe Herr Kolber cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna care ținea un revolver tremura puțin din cauza emoției, vârstei și furiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
doctorului Czinner nu era oarecum aceeași: fusese prea credincios unor oameni care s-ar fi ales cu mai mult dacă el ar fi fost mai viclean. Îl auzi respirând cu dificultate În Întuneric și se gândi iar, fără Înverșunare sau reproș, că nu merită. Răscrucea drumurilor apăru brusc În lumina farurilor. Șoferul ezită o fracțiune de secundă În plus, apoi răsuci volanul și făcu mașină să se Învârtă pe două roți. Josef Grünlich se văzu trimis dintr-un capăt al banchetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acolo, ghemuit ca un câine credincios peste biroul lui Eckman și peste malversațiile lui Eckman. — Și acum prânzul, spuse el. Domnul Stein Își umezi buzele. — Vă e foame? Întrebă Myatt. — Am luat micul dejun devreme, spuse domnul Stein, fără nici un reproș În glas. Dar Janet Pardoe și domnul Savory nu așteptaseră după ei. Deja Își beau cafeaua și lichiorul În restaurantul pavat cu gresie albastră când Myatt și domnul Stein exclamară ce Întâmplare fericită era că nepoata lui și cu Myatt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și aprinde o țigară, lăsîndu-se leneșă în fotoliu, închizînd ochii, să poată visa... Dacă Radu s-ar ține de cuvînt... Sigur că se va ține! I-a promis, și nu e el bărbatul care să promită numai să scape de reproșuri pe moment. Și-apoi, știe și ea foarte bine că Aura a devenit obositoare... În cîteva luni, ea-și va relua pe deplin meseria, se va reintegra..., apoi... Radu mai zicea că ăla, Vlădeanu, feblețea Aurei..., dar n-o cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
răsturna. Ham, mamă, ham spune femeia încet, luîndu-l în brațe. Taci; ham vrea să facă nani. Am murmură copilul, ca o completare, apoi, ducîndu-și mîna între picioare, apăsîndu-și-o, se uită fix în ochii mamei, spunînd: Ala! cu un ton de reproș, după care, încremenește cîteva clipe, continuînd să privească în ochii mamei, rămasă în așteptare. Ala murmură el fără convingere, relaxîndu-se. Femeia strînge din buze, caută într-o sacoșă, de unde scoate pantalonași, cu care începe să-l schimbe. Ala murmură copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
are cui arăta, s-a întors în sală, găsindu-și un loc pe un colț de saltea. Profesorul ar vrea să mai zică ceva, dar privirea bătrînei, ațintită tot timpul spre copii, începe să-l enerveze, simțind în ea întregul reproș că nu a știut să fie alături de fetiță cînd era nevoie. A fost orgolioasă totuși murmură el. Nici măcar nu m-a căutat, să-mi spună. În zbuciumul ăla? Cui i-ar mai fi ars?! face un gest de neputință bătrîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spre vecină, care se îngrijește de cățelușă că-i și ies vorbe. Asta-i soarta orașelor mici. Maria Bujoreanu tace. Împarte bucățica de carne în fărîme, hrănindu-și cățelușa, jenată de prezența celor din jur, în ochii cărora vede numai reproș pentru grija ce o poate purta acestui animal. Odată, în Iași, stînd la coadă la carne, a cerut o bucățică mai macră, pentru cățel. A ieșit o zarvă de parcă ar fi spus cine știe ce măscari. "Noi abia reușim să găsim carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
evenimentele din seara precedentă. — Am sunat doar ca să văd cum te simți. Niște băieți ziceau că ai o rană sau ceva și că te-ai dus ieri acasă cam verde la față. Nu mi-ai spus nimic... Acesta era un reproș. — Sper că nu e nimic grav? — Nu, nimic grav, absolut nimic. (Am o pizdă în spatele genunchiului.) Mă simt bine. Cred că înnebunesc.) Mă pregătesc să vin. Ce poate să facă un bărbat în afară de muncă? — Ce bine! Mă bucur să aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]