1,270 matches
-
depășit frustrarea și nevoia imperioasă de acțiune transfiguratoare prin Benedict, "crâmpeiul de stirpe zeiască". Se vindecă inclusiv de delirul lucidității, de vid și frivolitate, spre deosebire de Edgar Nour, personajul din romanul la care ne vom referi, mai inert, mai sceptic, mai resemnat, deși referent și el al unor miracole apte să-l mântuie de singurătate și sentimentul neputinței. Adevărul e că în ultimii zece ani romanele lui Dan Stanca, copleșitoare numeric ("Apocalips amânat", 1998, "Domnul Clipei", "Pasărea orbilor", 2001, " Drumul spre piatră
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
înainte de-a traduce în limba sa maternă bijuteriile teologiei maximiene sau de a scrie, Andrew Louth a vrut să scrie pe adresa primului său „cămin” o „carte de despărțire”. Numai astfel se poate exprima dinamica unei așezări căutătoare, niciodată resemnată. Senin în asumarea bogatei zestre a modernității, „acasă” atât la izvoarele înțelepciunii patristice, cât și în fața lumii filozofilor europeni, profesorul Louth caută pretutindeni martori ai adevărului. „Încercând toate, ținând ce este bun” (1Tes. 5,21), el își asumă tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
singur individ nu este univoc transferabil în sfera de acțiune a statelor suverane. Umbra lui Mars sau Ares cade, așadar, asupra oricărui protest în fața agresiunii, definind limita tragică a oricărei implacabile alegeri. Prin urmare, nici arta perorației înalte, nici oftatul resemnat al vulgului nu vor da răspunsul decisiv în confruntarea oamenilor cu formele istorice ale răului. Realismul adaptării la exigențele „războielor culturale” - văzute și nevăzute - a fost dintotdeauna un punct de întâlnire între imperium și sacerdotium. Părinții Bisericii - spre deosebire de quakeri sau
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pe Patrocles, pare să nu fi înțeles cât de absolută era supunerea Tetidei la dorințele lui și îi spune: „Oricât m-ai iubi, nu căuta să mă ții departe de luptă: n-o să mă supun.“ Dar Tetis era de mult resemnată. Doar că răspunsul ei conține ceva imperceptibil diferit de gândul lui Ahile, un fel de răscumpărare târzie a neîndurării lui Ahile față de ahei: „Da, copilașul meu, e bine să-i scapi de prăpastia morții pe tovarășii tăi istoviți.“ Ea însăși
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
rămâne un imitator conștiincios, dar superficial. Mai personal este în poezia de alură parnasiană, transpunere, în viziune clasicizant-mitologică, a unor frământări lăuntrice. Soldat roman „surprins pe Istru de sciți și sloi de gheață”, epicureu înălțând imnuri lui Joe ori „proscrisul” resemnat așteptând-o pe „funesta nimfă cu-mbrățișarea ei de fier”, poetul apare pe deplin integrat universului antic și un străin printre contemporani: „La Tibru m-ai trimis să gem/ Cu lut aprins de o minune”. El caută „aticul fior, sunet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
surprind măcar prin inovațiile stilistice, prin retorismul adresării. Astfel în Anna-Mad se revalorifică vechi motive romantice, există o oarecare prospețime a limbajului poetic atât în exclamațiile retorice ("o, melancolia atlasului geografic!", "Ce echinocțiu nesperat/ între zi și noapte,/ Anna-Mad,/ Ce resemnată eternitate" - fie ele și sub forma unor avertismente: Sunt îndrăgostitul algelor, Anna-Mad,/ îți spuneam atunci, sunt spărgătorul de visuri/ teme-te de mine!"), cât și în secvențele în care erotismul se realizează prin aglomerarea elementelor descriptive ("Anna-Mad, părul tău despletit
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de fapt, cutumele de gândire care fac imposibil de surprins realitatea. Nici universul acesta proiectat în viitor nu e menit să dureze pentru că e imediat subminat, incertitudinea intervine și e dată de alunecările imaginației bulversate, "poate până la urmă voi sta resemnat/ așteptând lupii să se scurgă printre nămeți/ cu burta suptă și adulmecând prin ger/ să mănânce cu editorii din farfurii poeți". E aici o atitudine ironică, o referire la o ipostază, o poză poetică. Incertitudinea se asociază constant cu senzația
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de propria existență proiectându-se într-o instanță ironică, oprind astfel orice tentativă de a recurge la un discurs sentimental. E o poezie a sincerității, dar nu una a zbaterilor în căutarea vreunui ideal himeric, ci una a acceptării tragice, resemnate, a inexistenței transcendentului și a unei existențe dominate de profan: "Îmi pare rău că n-am trăit decât douăzeci de ani,/ că nu știu cine sunt și din creionul ăsta ce-ar fi putut să iasă.// Îmi pare rău că n-am
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
curs, reale și incontestabile, dar oricând pasibile de modificări imprevizibile, numai trecerea timpului o poate dovedi. E drept că autoarea exprimă oarecare prudență în capitolul introductiv, dar pe parcurs se lasă furată de senzaționalismul intrinsec fenomenului studiat, iar concluzia e „resemnată”, fatalistă față cu o „americanizare” generalizată, la nivelul culturii populare manipulate comercial și impuse mediatic. C. opinează, în deschiderea studiului său: „Dacă lumea postmodernă este una a realităților multiple, a micilor narațiuni, a nonliniarității, lumea post/postmodernă este lumea diverstismentului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286373_a_287702]
-
îi ține piept"22. O ipostază care se potrivește cum nu se poate mai bine scenei tensionate din Istoria ieroglifică. Deocamdată, scena vânării propriu-zise este dramatică, alertă, nu lipsită de imagini care impresionează, totul contemplat din perspectiva nu înspăimântată, dar resemnată, a Inorogului: "...iată de năprasnă crocodilul în valurile apei sunând și vâjâind, asupră-i sosi. Inorogul, întâi huietul apei audzind, apoi și chipul groznicii jigănii vădzind, îndată vicleșugul mai denainte gătit simți și fără nici o împotrivire spre nesățioasă vânarea lui
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
mai percep reciproc drept constrângeri, ci drept oglindiri ale uneia în cealaltă, două forme temporar diferite ale aceluiași conținut prospectiv. În sfârșit, în versiune marxista, libertatea și necesitatea nu pot coexista. Nici în formă libertății copleșită de necesitate, dar oarecum resemnata, așa cum apare ea la Kant, nici în formă libertății că necesitate viitoare sau a necesității că libertate imperfecta, înțeleasă în contextul ei istoric, dar neasumata ca atare, așa cum este tratată problemă de către Hegel. Libertatea radicală marxista nu se poate împlini
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
divinității, uitând, fie și doar pentru o clipă, principiul pur spiritual care se află în spatele lui. Tocmai de aceea, tentativa lui Breb de a media prin EROS-ul profan (fenomenal) "dizanalogia" dintre cele două serii de câmpuri eșuează. Iar reflecția resemnată a eroului ("Mărită stăpână, [...] nefericirea nu ți-a adus-o purtarea Împăratului, ci iubirea mea", p. 144) nu se referă, de fapt, la eroarea de a o fi pețit pe Maria în numele lui Constantin, ci la vina de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
că împreună îți pot hrăni mai bine sentimentul împlinirii și satisfacției personale. Fata de duminică Cristina NEAMȚU Oglinzile Ca toate ființele umane, am devenit conștientă de mine - și m-am format totodată - prin reflecția iubirii, a fețelor zâmbitoare, îngrijorate, dezamăgite, resemnate, obosite, încurajatoare sau încruntate ale părinților mei, prin gesturile lor, timbrul vocii, tonul și cuvintele lor destinate mie. Comunicarea lor cu mine, cu rădăcini adânci în speranțele, stereotipurile și temerile lor, conștientizate și neconștientizate, a fost lichidul amniotic în care
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
voie sau de nevoie, pentru traiectorii profesionale modeste sau "liniștite", cu scopul motivat de a se dedica vieții de familie, creșterii copiilor și susținerii carierei soților lor. Unele dintre ele păreau a fi fericite cu opțiunea făcută, altele erau doar resemnate. În ce măsură aceste opțiuni sunt realmente libere sau doar răspund așteptărilor/constrângerilor sociale, generate de idealul de a fi o "mamă bună", o "soție model" sau "de trei ori femeie" este o problematică ce se cere nuanțată de la caz la caz
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
cenzurii proletcultiste) și în 1995 cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ediția Opere de Mateiu I. Caragiale. Volumele de versuri, începând cu Cerc deschis (1968), de o evidentă unitate stilistică, aparțin, fără îndoială, unui romantic întârziat, integrat într-un climat de resemnată acceptare a trecerii timpului și, când și când, de iluzorie reîntoarcere în vremurile aurite. Contând întotdeauna pe fantezie în conturarea evocărilor infernale ori paradisiace, caracteristice imagisticii sale mitologizante, și pe lectură (de poezie clasică) ca permanent drog al fanteziei, C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
une petite personne assez ridicule. Quelle différence avec une femme comme Mme Dambreuse!" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.371]. Din punctul de vedere al subiectului nostru se impun câteva tipuri de opoziție între personajele feminine. Dacă doamna Arnoux, sensibilă, tandra, resemnata și visătoare, întruchipează iubirea ideală a protagonistului, doamna Dambreuse este o mondenă rece și calculată. Alte figuri feminine sunt cea a Louisei Roque și cea a lui Rosanette, loretă senzuala. A. Thibaudet consideră că cele trei amoruri ale lui Frédéric
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
D-na Ciurea, care a rămas Încă În viață fără a... doua aripă! Am și fotografia grupului de elevi bătrâni cari l-au sărbătorit la 22 aug.105. Acolo Încă Îl arată fotografia cu o privire... parcă să străpungă viitorul, resemnat că va lăsa În urmă fapte de merit! Fotografia mi-a adus-o Remus Ciuntu. Aseară au venit la mine, Într-o Întrunire frățească, ca să Împrospătăm amintirea faptelor D-lui Ciurea, Dl. Colonel Ciuntu cu soția și D-na Racoviță
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
autorități: după o scurtă perioadă petrecută la spitalul Tor Vergata orice terapie a fost întreruptă, vizitele personalului de specialitate deasemenea, nemaiprimind nici un tip de medicamente. Vizibil slăbit de boală supraviețuiește într-o celulă împreună cu alți cinci conaționali de-ai săi, resemnat, așteptând ca cineva din Italia sau din România să-și amintească de el68. Capitolul 5 Nu doar bone și menajere Există și o altă fațetă a medaliei. Din datele oferite de CARITAS în Dossier 2009, observăm că românii, în număr
by Alina Harja şi Guido Melis [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
care-și și frecau palmele mojicești la gândul răzbunărilor viitoare pe bieții civili ROMÂNI fugiți din calea urgiei războiului, au urmat NOUĂ luni care, prin adunare, au dat 183 de oameni trimiși peste Prut, oameni ce vor fi fost, poate, resemnați, poate prinși cu arcanul, poate mințiți de către odioșii ofițeri staliniști ce le promiseseră „veșnicele plaiuri ale vânătorii” cu râuri de lapte și miere, cine mai știe, dar cu certitudine o stare de neagră supărare generală va fi apăsat asupra sumbrei
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
cel concentraționar. În piesa Căderea (1993) personajele, înscrise într-o mișcare grotescă, cu o suită de „întâmplări” bizare ce însoțesc un accident și starea de agonie ce îi succedă, își contemplă din exterior alterarea identității. Ele par să fi acceptat resemnate acest proces de disoluție, dar nu din pricina vreunei fatalități, ci dintr-o repulsie funciară față de impostură. Eliberate de prejudecăți ori conformisme, încearcă debarasarea de complexele și frustrările care obstrucționează libertatea de gândire și de acțiune, vor să își înțeleagă identitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
promit să stau la o distanță rezonabilă și să am prieteni mai tăcuți, iar Cristi îi sărută mâna domnișoarei în semn de despărțire. Un simplu loc ? Iar tânăra se întoarce și se urcă în trăsură. Cristi se duce și el, resemnat, spre prietenii lui, care îl așteptau la câțiva metri. — La Răcaru, domnule Vasile, strigă ea, după care trăsura pornește în viteză, iar ropotele puternice ale cailor tulbură liniștea străzii. — La Răcaru mergem ! sare Cristi și îl îmbrățișează pe Pribeagu. — Măi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
am avut. Eu accept puterea jazzului și mă înclin în fața viitorului său sclipitor, așa cum și alții s-au înclinat în fața romanței, când ea a pătruns în inimile oamenilor. Dar, vedeți dumneavoastră, eu mă înclin în picioare, salutând, nu în genunchi, resemnat. Mă înclin ca un tată mândru, văzându- și fiul cum își începe propria aventură, și încura- jându-l să trăiască o viață minunată, nu bătându-l la cap și spunându-i ce e bine și ce rău și ghidându-i în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
a uitat drept la mine. Observasem că azi nu avea buzele rujate, ceea ce mă ajuta s-o deslușesc, să deslușesc înfățișarea ei tânără sub înfățișarea de bătrână. Fața obosită, palidă, ridată, rotundă și moale arăta acum extrem de tristă, o tristețe resemnată, cum nu mai văzusem niciodată la ea, nici chiar atunci când mă părăsise. Dar tristețea ei avea un aer hotărât, aproape prudent; acum părea extrem de atentă, ochii vii își pierduseră privirea vagă. Își scoase la iveală mâinile roșii, ușor umflate, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apartenență a devenit copleșitor. În ciuda cruzimii extraordinare a destinelor noastre, în ciuda oricărei aparențe, ne aparțineam unul celuilalt. În timpul cât am compus scrisoarea, am reușit într-adevăr să mă gândesc intens la Lizzie, ba chiar cu un soi de generoasă și resemnată afecțiune. Îi vedeam fața veselă, șăgalnică, din tinerețe, când obișnuiam să râdem de faptul că mă iubea. În pofida incredibilei „gaucherie“ a „inițiativei“ mele, era posibil ca, absolut întâmplător, să o fi redobândit pe Lizzie în chip de prietenă a cărei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cât de curând poți. Vino curând și vino pentru totdeauna. Nu mai pot continua viața asta aici. O să te aștept în fiecare zi. Nu-i puteam vedea fața, dar întreaga ei ținută exprima nu atât teamă cât o totală demoralizare resemnată, care trecuse dincolo de frică. Părea să fi fost muiată de umezeală, șiroindă, de parcă într-adevăr se înecase și acum nu aveam în față decât fantoma ei. Ben se reîntorsese în poartă, i-am strigat: „A sosit!“, și am condus-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]