1,063 matches
-
regilor disprețuitori, care, drept răspuns, aruncă la picioarele șefului de canton o sumă de bani reprezentând echivalentul taxei pe care sunt constrânși să o plătească pentru a putea organiza o asemenea ceremonie, funcționarul le dă în schimb, cu semnele unei reverențe exagerate, actul care atestă această autorizație administrativă. Interpretarea unor astfel de fenomene trece prin înțelegerea unei dominații în care sunt conservate universurile locale și în funcționarea cărora se reproduce; în acest cadru, puterea sătească și menținerea ei în conjunctura anilor
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
pot muri liniștit, pe mine / Mie redă-mă!..." Flancat de personaje răsunătoare în lumini reci, antice, biblice ori din lumea medievală -, îl urmărim în demersuri cognitive pluriforme: "Evul mediu s-a retras în mine" (A patra elegie); renascentiștilor le face reverențe; peregrinul (atât de repede dispărut), exponent al continuităților temporale, se vrea apropiat păstorului mioritic și lui Toma Alimoș, dar și călător în spații planetare, cu opriri în tărâm indian, ori în legende mediterane sau, fugitiv, în septentrion: "Ensitteren, ensitteren, cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ovidiu, Dante, Edgar Poe și alții în partituri cu alte rezonanțe decât cele știute. Tot țesând la pânza ei, Penelopa, îmbătrânită, a devenit "zgripțuroaică", probozindu-l pe Ulysse întors în sfârșit acasă. Lui Ovidiu însă (invocat în Către mare), îi face reverențe: "Poete, care dai vechime de două mii de ani versurilor mele". Animismul își are partea lui. Un ceasornic, întorcându-se "cu spatele la timp", moare, iar posesorul stă de veghe trei zile ca să vadă "cum continuă să-i crească părul și unghiile" (Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lui Vasile Lupu, fostă soție a lui Timuș Hmielnițki, și i-a tăiat capul pentru a o jefui. Antioh Cantemir, deși mai grosolan în relațiile cu supușii, chiar cu cei de rang mare (episcopul Varlaam de Huși era înfruntat fără reverență: „Popo, [...] ți-oi rade pletele”), era iubitor de dreptate și un bun domnitor. Constantin Duca își dezvăluie înalta învățătură în intervențiile ceremonioase pe care le face în adunările divanului. Epoca e zguduită deopotrivă de evenimente sângeroase și de calamități naturale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287786_a_289115]
-
En animant - măsura 43) către punctul maxim al acesteia, și respectiv detensionarea rezultată prin diminuarea progresivă la care se recurge odată cu apariția codei (Poco rit., Un peu plus lent, Retenu, Plus retenu, măsurile 64 - 74). Finalul reprezintă însăși expresia unei reverențe plină de prețuire, închinată creatorului acelei muzici pe care Debussy nu ezita să o considere adesea echivalentul perfecțiunii și a frumuseții absolute. II.3. Mouvement (Mișcare) Creație debussyistă cu un profil prin excelență abstract, expresia perpetuă a Mișcării reprezintă metafora
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
intervine Eribon -, a făcut-o exploatând descoperirile dvs. din 1938 despre ideologia trifuncțională la Roma și în India” - „Să spunem că a fost o fecundare reciprocă”, răspunde elegant și ambiguu Dumézil - cf. Didier Eribon, Entretiens avec Georges Dumézil, p. 157. Reverențele reciproce nu au lipsit aproape niciodată. Wikander i-a recunoscut grandoarea, Dumézil, intuiția sclipitoare, altfel spus bine venită, dar și trecătoare. Cu o singură, ciudată, excepție, în unul dintre puținele articole scrise în ultimele două decenii ale vieții sale, „Épopée
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
pe cel al cuceritorului macedonean, de la Mediterană până în India. Explorase civilizațiile Iranului și ale țărilor învecinate, fiind, ca și maestrul său Nyberg, deopotrivă iranolog și semitist” - cf. Jacques Duchesne-Guillemin, „Geo Widengren (1907-1996)”, StIr 25 (1996), pp. 263-272. Necrologul restituie cu reverență profilul aristocratic al savantului traversând aproape întreg secolul învingător și ale cărui pasiuni cavalerești amintesc discret de participarea sa ca ofițer, din partea armatei suedeze, la războiul ruso-finlandez (1941). 2 Vezi scrisoarea lui Eliade către M.P. Nilsson, cf. Addendum III, în
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
solemn, cu caracter religios, inspirând sentimente de venerație și înălțare. Tot astfel, în limba franceză, sensurile noțiunii de sacru impun respectul absolut, desemnând "ceea ce aparține unui domeniu separat, interzis și inviolabil"10, opus profanului, ce face "obiectul unui sentiment de reverență religioasă"11. La rândul său, limba engleză acordă sensuri asemănătoare acestei noțiuni, referindu-se la tot ceea ce este consacrat, respectat, specific divinității, "pus deoparte" sau dedicat scopurilor religioase 12. În literatura de specialitate, interesul pentru domeniul sacrului, pentru definirea și
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
realizat în mod sistematic, dar s-ar putea avea în vedere anumite tiplogii discursive specifice, adică acele particularități pe care textul, ca obiect cultural, le poate avea într-o anumită limba istorică (de la formulele de salut, formularea negației sau exprimarea reverenței și pînă la genuri literare populare sau culte specifice: vedele indiene, șaga islandeza, poezia provensala a trubadurilor, doina românească etc.; s-ar putea compară unele specii precum glumă sau bancul: de exemplu bancul englezesc și bancurile cu Radio Erevan etc.
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Omiliile sunt completate cu numeroase pilde, citate latinești și „învățături”, moralizând în sens iluminist despre cinstea cuvenită părinților și femeilor înțelepte, despre fățărnicie și goana după agoniseală, despre viața echilibrată ce trebuie dusă la senectute. O prefață a cărții conține reverențele datorate principelui Apáfi, iar a doua, „cătră cetitori”, va deveni cunoscută pentru atenția acordată regionalismelor. Explicate prin procedeul glosării, ele îmbogățesc sinonimia limbii, săracă în epocă. Expresivitatea „propovedaniilor” e dată de seria epitetelor plasticizatoare și de comparațiile largi, metaforizante. Cărare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290745_a_292074]
-
oferă acestora autoritatea secolelor sau a unei mari personalități, nu sunt suficiente pentru a asigura dreptul lor la existență și la perpetuare. Tot ceea ce nu rezistă examenului critic al rațiunii merită, așadar, să fie înlăturat. Din această perspectivă, lipsa de reverență a lui Kant pentru tradiții încărcate de prestigiul vechimii le-a putut apărea conservatorilor din vremea sa drept o poziție de-a dreptul subversivă. Și aveau bune temeiuri să o privească în acest fel. Într-adevăr, problema legitimării legislației va
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
depindea, cel puțin în strategia lor, de disimularea elegantă a șocului primit. Chestie de profesionalism: dacă nu stăpânești arta manipulării aparențelor și te pufnește anapoda cine știe ce efuziune șleampătă, cu toaleta nefăcută, mai bine te retragi neîntârziat în culise cu o reverență... Erasmus de Rotterdam îi convinsese definitiv că spațiul public se protejează cu grijă de intruziunile celui privat, și invers; civilizația le părea a fi însăși despărțitura dintre ele - paravanul portabil pe dinăuntru al omului. Credeau numai în autenticitatea stilată convenabil
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
existenței și rostului ființei umane în raport cu Divinitatea, mă aflu contemplator și trăitor printre revelațiile unei astfel de viziuni religioase. Cât timp pășesc de la o revelație la alta, sunt alături și împreună cu ceilalți credincioși creștini. Alcătuim un grup ce pășește întru reverență și pioșenie în această galerie de expresii și simboluri ale religiei pe care ne-am asumat-o. Alunecăm discret spre a nu descătușa fervoarea sonoră a unui sunet blasfemitor ce ar stigmatiza regiunea întâlnirilor dintre aura Divinității și neîmplinirile omului
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
spre chipul de care m-am îndrăgostit, deși acesta se așează în față mea, ochiul efervescenței mele afective îl abordează ca un reper situat la altitudine, se raportează la el de jos în sus, ascendent. Este un prim gest de reverență ce salută apariția unei noi iubiri, asumându-și, totodată, riscul de a o idolatriza prematur, primejdia de a-i postula prezența în sanctități de icoană. Asemeni fructelor împlinite întru pârg ale unui copac atins de solaritate crepuscular-ruginie a toamnei, cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cheamă pe Tetis și îi spune să ducă poruncă din parte-i lui Ahile să dea leșul lui Hector lui Priam, care va veni chiar el să-l răscumpere. Priam sosește în noaptea următoare, iar Ahile îl tratează cu mare reverență și îndurare, vorbesc îndelung, îi dă leșul, așezându-l chiar el în carul cu care venise Priam, ia din celălalt car răscumpărarea, mănâncă împreună, îl poftește pe bătrân să doarmă acolo și, luându-și rămas-bun, îi promite că nu vor
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de vrajba dintre ei, cât de neînsemnată i se pare pricina față de câți ahei „au mușcat pământul“ în urma acestei zănatice gâlceve. Și de aici încolo, la funeraliile lui Patrocles, la jocurile funerare în cinstea lui, îi arată lui Agamemnon toată reverența cuvenită statutului său de comandant suprem, vădindu-și din nou până în amănunte chipul lui de mare senior și întreaga noblețe a naturii sale. Dar pentru asta fusese nevoie să l piardă pe Patrocles. Acest lucru mai rămâne de cercetat și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
în care intervine, în desfășurarea planului semantic global al pronumelor, sensul de persoană se asociază cu alte particularități semantice, morfologice și sintactice, în constituirea identității diferite a cinci subclase de pronume personale: pronume personal neutru (noțional sau obiectiv), pronume de reverență (de politețe), pronume reflexiv, pronume de întărire (de identificare), pronume posesiv. PRONUMELE PERSONALTC "PRONUMELE PERSONAL" Sub aspect semantic, identitatea pronumelui personal între celelalte pronume este fixată de specificul raportului de substituție și, în legătură cu acesta, de structura specifică a constantei semantice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desface de-aur părul,/Să-ți astup cu dânsul gura.” (M. Eminescu, I, p. 55) Prin trăsătura semantică + uman, care ar trebui să-i restrângă sfera de întrebuințare, pronumele dânsul este apropiat în conștiința subiectului vorbitor de pronumele personale de reverență. Pronumele însul, însa, caracterizate prin trăsătura semantică - uman,se întrebuințează numai la acuzativ, precedat de prepozițiile în, din, devenite în sintagmă cu acest pronume într-, dintr-: „Am intrat într-însul.”, „Am ieșit dintr-însa.” FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONALTC "FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am căzut în Ozana, cât mi ți-i băietul.” (I. Creangă, p. 28), „De la Nistru pân-la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a.” (M. Eminescu, I, p. 182), „Câtu-ți ține ziulița/ I-aș cânta doina, doinița.” (Ibidem, p. 2) PRONUMELE PERSONAL DE POLITEȚE (REVERENȚĂ)TC "PRONUMELE PERSONAL DE POLITE}E (REVEREN}|)" Pronumele de politețe este un pronume marcat, în planul său semantic, prin luarea în considerație a unor componente speciale aparținând coordonatei pragmatice a actului lingvistic concret: este expresie a atitudinii (deferente) a locutorului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
față de interlocutor sau față de „obiectul” comunicării, când acesta aparține câmpului semantic uman și este înscris, deci, în paradigma categoriei gramaticale a persoanei. Pronumele de politețe are forme pentru persoanele a II-a și a III-a, diferite în funcție de gradul de reverență și de specificul situației de comunicare, variabil, parțial, în funcție de gen, număr și caz. Sub aspect semantic, identitatea specifică a pronumelui de politețe este dată de reflectarea atitudinii reverențioase a subiectului vorbitor, determinată de specificul relațiilor sociale cu interlocutorul sau cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marcat prin trăsătura + uman. Identitatea specifică a fiecărui pronume își are originea, ca și la pronumele personal (neutru), în protagoniștii și în obiectul comunicării. Pronumele de persoana a II-a este expresia lingvistică a interlocutorului considerat din perspectiva atitudinii de reverență a subiectului vorbitor; dumneata= ‘tu’ + ‘atitudine de politețe’. Pronumele de persoana a III-a este expresia lingvistică a obiectului comunicării, considerat din aceeași perspectivă; dumnealui = ‘el’ + ‘atitudine de politețe’: Pronumele de persoana a II-a are termeni pentru exprimarea a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dumneata= ‘tu’ + ‘atitudine de politețe’. Pronumele de persoana a III-a este expresia lingvistică a obiectului comunicării, considerat din aceeași perspectivă; dumnealui = ‘el’ + ‘atitudine de politețe’: Pronumele de persoana a II-a are termeni pentru exprimarea a trei grade de reverență 3: dumneata - dumneavoastră - domnia voastră, domnia ta Pronumele de persoana a III-a are termeni pentru exprimarea a două grade de reverență: dumnealui - domnia sa. Observații: Se poate vorbi și la persoana a III-a de trei grade de reverență, dar pronumele dumneasa
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perspectivă; dumnealui = ‘el’ + ‘atitudine de politețe’: Pronumele de persoana a II-a are termeni pentru exprimarea a trei grade de reverență 3: dumneata - dumneavoastră - domnia voastră, domnia ta Pronumele de persoana a III-a are termeni pentru exprimarea a două grade de reverență: dumnealui - domnia sa. Observații: Se poate vorbi și la persoana a III-a de trei grade de reverență, dar pronumele dumneasa (corespunzător lui dumneata, de la persoana a II-a) caracterizează mai mult limbajul popular și se întrebuințează mai ales la genitiv-dativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei grade de reverență 3: dumneata - dumneavoastră - domnia voastră, domnia ta Pronumele de persoana a III-a are termeni pentru exprimarea a două grade de reverență: dumnealui - domnia sa. Observații: Se poate vorbi și la persoana a III-a de trei grade de reverență, dar pronumele dumneasa (corespunzător lui dumneata, de la persoana a II-a) caracterizează mai mult limbajul popular și se întrebuințează mai ales la genitiv-dativ: dumisale). Între formele paralele ale pronumelui de politețe deosebirile au și natură stilistică; dumneata intervine cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbajul popular și se întrebuințează mai ales la genitiv-dativ: dumisale). Între formele paralele ale pronumelui de politețe deosebirile au și natură stilistică; dumneata intervine cel mai frecvent în stilul conversației familiare, domnia-voastră, domnia ta, domnia sa caracterizează stilul solemn. Gradul maxim de reverență caracterizează pronumele Măria Ta, Majestatea Ta, Excelența Sa, Înălțimea voastră etc., întrebuințate toate în stilul solemn. În limbajul familiar, se mai cuprind, între pronumele personale, forme de politețe regionale: mata, dumneatale etc. Sub aspect morfologic, trăsătura distinctivă a acestor pronume este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]