2,564 matches
-
renunțat: monotonia peisajului se accentua pe măsură ce Înserarea ne Învăluia treptat, dar rapid, făcând inutil orice efort de identificare a traseului. Oricum, În pofida strădaniei taciturnului, În mai puțin de o oră n-aveam nici o șansă să ajungem la hotel. M-am rezemat confortabil pe bancheta din spate și am Închis ochii. Ce-o fi vrut să spună logoreica Elvira cu văzutul nostru În zilele următoare? Nu că nu m-ar fi Încântat perspectiva - dimpotrivă. Mai ales că mă lăsase În suspans cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
câinii jos cu grijă, cum ai pune două oale pline, și-a revenit în patru labe și s-a dus cătinel pe unde i-o fi fost bârlogul, săracu! Și în fiecare seară venea, se scula în două picioare, se rezema de grad, ca un vecin venit la o vorbă și se uita la Mădălina. Ea ieșea gătită, cânta o doină-n cor, mulgea oile, abia se uita la el. Slăbea ursu văzând cu ochii. De oi nu se atingea, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
climaterică îndreaptă o parte din ființe pe drumul spinos și plin de privațiuni al regnului animal, iar o altă parte pe calea mult mai comodă și plină de satisfacții a regnului vegetal. Așa cum bănuiți, spătarul Vulture și Cosette rămăseseră singuri, rezemați de bordul corăbiei. Stropi sărați, bogați în plancton, le sărutau fețele. Spătarul Vulture privea spre orizont și vedea că se apropie de țărm. — Să facem câțiva pași spre pupa - spuse încet spătarul. Porniră ținându-se de braț și clătinându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pune mâna pe carte... Episodul 228 SOMNUL DE CAMPANIE După această discuție, comandantul turc păru a se domoli și-l lăsă în pace pe căpitanul Georgios. S-ar fi putut spune că la un moment dat chiar ațipise, cum stătea rezemat cu spatele de parapetul bordului, însă ideea de somn era alungată, pentru cine-l privea, de faptul că osmalâul își ținea mereu un ochi deschis, cu schimbul, când stângul, când dreptul, așa încât nu te puteai împiedica să nu admiri acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noapte, când Ajamuk lucra la peste douăzeci și cinci de metri adâncime, din cauza presiunii foarte mari, o bucată de piatră se desprinse la vreo zece metri deasupra lui, îl lovi în cap și-l lăsă inconștient, îngenuncheat pe fundul puțului cu fruntea rezemată de zid. Nisipul care ieșea din golul lăsat de piatră începu să se scurgă precum o cascadă firavă, ce se mărea din ce în ce mai mult, pe măsură ce treceau minutele. Afară, sclavul însărcinat să-l ajute pe cel de jos nu auzi lovitura surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
parte din apa adusă de Gacel. Eu unul prefer să-i las să-și jupoaie încheieturile mâinilor decât să mă văd obligat să le trag un glonț în cap. Fratele său se îndreptă spre locul unde stăteau ostaticii, cu spatele rezemat de perete; se lăsă pe vine în fața lor și, după ce se uită la fiecare în parte, spuse pe un ton ce încerca să sune cât mai liniștitor posibil: — Organizatorii raliului ne-au pus la dispoziție apă, provizii, haine și medicamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
unei prăpăstii. În rarele momente când își recupera luciditatea, își repeta că, fără îndoială, era vorba de o obsesie nejustificată, dar numai gândul că ar putea fi legat de mâini din nou îi dădea fiori. La rândul său, Gacel Sayah, rezemat de peretele negru de stâncă, cu arma pregătită și cu urechea atentă la tot ce se petrecea în jur, se uita cufundat în gânduri la tinerelul cu trăsături delicate și pielea albă, și se întreba din ce motiv absurd se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
exclamă. Vom supune la vot. Atacăm sau așteptăm? — Eu aș ataca acum. Gacel Sayah își îndepărtă privirea de la grupul compact care, de la distanță, părea un fel de conciliabul, și se întoarse spre fratele său, ce stătea pe vine cu spatele rezemat de un colț negru de piatră. — Și eu la fel... - recunoscu. Cu cât trece mai mult timp, cu atât o să le fie mai greu. Dar sunt „francezi“ și niciodată nu știi ce reacție pot avea. N-am cunoscut niciodată vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ale surorilor mișcîndu-se În jurul unei sobe mari de cărămidă roșie, tăceam și așteptam, lăsîndu-mi doar ochii să deslușească toate acele forme frumoase cărora nu voiam să le dau nici o semnificație ca să nu le risipesc. Și deodată pe masa de lemn rezemată de zidul de lîngă ușa bucătăriei am văzut un obiect hidos care nu se potrivea În raiul acela, ceva ce nu mai văzusem și nu părea să aparțină lumii din afara noastră, apăruse mai degrabă de undeva din străfunduri, din viscerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o brunetă care în mod normal este la fel de sensibilă precum Conan Barbarul după ce a prizat cocaină. în schimb, am spus: —Cum faci să-i strălucească ochii unei blonde? —Hmm... —îi aprinzi o torță în urechi. —Hahahaaaaa... Tom s-a prăbușit rezemându-se de perete și a început să râdă zgomotos. Dacă e în toane bune, Tom râde la aproape orice. îi invidiez starea de beție fericită. —Vreau să beau ceva, am țipat ca să mă fac auzită peste accesul lui de râsete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
exact cum mă așteptam. Am reușit să localizez chiuveta în spatele zidului de cutii de bere, dar a fost mai degrabă la nimereală decât în urma vreunui raționament. După ce am băut un litru de apă am rămas în picioare pentru o vreme, rezemată de perete, oferind timp lichidului să pătrundă în tot corpul ca să nu facă bulbuci prea tare când voi începe să merg. Ușa dinspre grădină era în fața mea și panoul de sticlă prezenta o priveliște atrăgătoare a unui zid de cărămidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am întors mânerul, care a scârțâit ruginit, și am deschis ușa. într-o secundă am fost înăuntru, închizând ușa după mine cu atâta grijă de parcă ar fi fost o sculptură prețioasă pe care o așezam pe piedestal. Apoi m-am rezemat de ea, respirând lung, dorindu-mi să fi avut niște țigări la mine. Aș fi fost în stare să omor pentru una. * * * Apartamentul lui Lee era exact cum mi-l aminteam, la fel de umbros, de gol, lucind de curățenie ca întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Dacă accepți te asigur că vei fi răsplătită pe măsură, dar cu condiția să dai dovadă de discreție absolută. Vorbea ca un avocat. Un avocat corporatist, încercând să cumpere un martor care ar putea da o declarație incomodă. M-am rezemat de spătarul fotoliului. —Ei bine, atunci ai face bine să-mi spui ce se întâmplă. Nu vreau vorbe în vânt. Nu i-a plăcut, dar nu a avut de ales. Foarte bine, a spus Laura Archer, ceva mai încet. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pernă și genele i se curbau grațioase peste pomeți. Așa cum era, arăta de-a dreptul vulnerabil. Cu toate astea sforăitul lui mă scotea din sărite. L-am îmbrâncit. Reacția a fost imediată și șocantă. S-a trezit într-o secundă, rezemându-se de canapea într-o poziție defensivă, cu palmele deja făcute pumn. —Dumnezeule, Nat, ce e cu tine? — Am uitat unde sunt, a bolborosit, părând jenat. S-a așezat și și-a întins mâinile, descleștându-și degetele. Apoi a căscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Asta însemna că masa micuțului va mai întârzia cel puțin un sfert de oră, cam atât dura convorbirea de seară. Se ridică mirat într-un cot când, după câteva momente Ileana intră în cameră. Închise ușa după ea și se rezemă cu spatele de aceasta. Era lividă la față și bărbia îi tremura. Ce-i cu tine? o întrebase el speriat. S-a întâmplat ceva la Baia de Sus? Femeia dădu din cap aprobator. Ai tăi? Nu, spuse ea aproape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-o de la capăt. Toma rămase tăcut, îi dădu drumul femeii lăsându-și brațele să cadă pe lângă trup. Se răsuci pe călcâie și se așeză tăcut pe pat, alături de copilul care continua să plângă. Își sprijini capul în palme, cu coatele rezemate pe genunchi. Ileana se apropie și ridică copilul în brațe, încercând să-l liniștească. Privea împietrită spre soțul ei, așteptând. Nu se poate, rosti Cristi încet, ca și cum ar fi vorbit numai pentru el, n-au trecut decât trei ani. Moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o grămadă bunicică de minereu care de acum începea să-l încurce. Se opri puțin, numai cât să-și șteargă cu dosul palmei fruntea brobonită de sudoare. Lăsă apoi să-i cadă din mâini ciocanul masiv și apucă coada lopeții rezemate de perete. Începu să încarce sfărâmăturile în vagonetul aflat în spatele său. După ce curăță bine frontul de lucru privi în interiorul acestuia. Era plin, trebuia scos afară. Oftă și se apucă să-l împingă pe șinele înguste spre ieșire. În cele zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de o râpă îngustă și destul de adâncă, o crăpătură în stânca muntelui. Ceva mai în vale curgea un pârâiaș printre bolovanii adunați de-a valma în lungul lui. Ostenit, Iuliu se așezase pe o buturugă acoperită de mușchi cu capul rezemat în mâini, încercând să își tragă sufletul nițel. Se gândea deja să facă cale întoarsă spre casă. Umblase destul pentru ziua aceea, iar acum își făcea curaj să pornească pe drumul înapoi. Mai sus de locul unde stătea el, albia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în timp ce lucra. Totul se petrecuse dintr-o dată, iar el nu mai apucase să se salveze. Își făcu o cruce mare și murmură în șoaptă o rugăciune pentru sufletul celui ce își găsise sfârșitul acolo. Oftă din adâncul rărunchilor și se rezemă de vagonet. Un gând însă nu-i dădea pace: bine, dar dacă minerul zăcea mort în galerie, atunci cine închisese intrarea în mină? Să nu fi fost singur? Poate că fuseseră doi ori mai mulți? Nu, exclus. Minerii nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dacă fugea ca să se încălzească ori din cauza fricii care îl cuprinsese. Alergatul la deal îl storsese de puteri, gâfâia des fără să-și mai poată controla respirația. Se opri ca să-și tragă puțin sufletul. Stătea aplecat în față, cu mâinile rezemate de genunchi. Câțiva pași mai în față văzu un podeț și se grăbi să se așeze pe marginea de beton ca să se odihnească. Respira sacadat și, la un moment dat, observă că îi ies aburi din gură. Aerul devenea din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristi. Este foarte bună, numai că nu merge acum. No, ascultă la mine ficior, un păhărel de pălincă merge oricând! Așa e, dar numai unul! se arătă de acord și Cristi. Simion Pop se lăsă pe spătarul scaunului, cu mâinile rezemate de tăblia mesei. Privea mulțumit la familia sa și la musafirul de lângă el. De fapt, ce ai pățit? întrebă el. Traian, nepotu-meu, nu mi-a spus decât că ai suferit un accident, n-a intrat în amănunte. N-am apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aerul încins. Se apropia de piațeta centrală. În față, se afla singurul hotel din Baia de Sus, o clădire veche cu două etaje în stil neoclasic. Avea fațada proaspăt zugrăvită și ornamente în jurul ferestrelor. Lângă ușa de intrare, un panou rezemat de zid, informa pe oricine trecea pe acolo că în spatele clădirii se află terasa hotelului. O săgeată vopsită în verde era îndreptată spre o boltă generoasă străjuită de o poartă masivă din lemn dată acum de perete. Cristi se îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rătăcise șoferul camionului. Cine știe, poate că-i dădeau de urmă ori găseau un indiciu. Ce faceți, domnule Toma? Nu vă simțiți bine? Cristi tresări la auzul întrebării și se întoarse să vadă cine vorbise. Ileana, fiica lui Pop stătea rezemată cu spatele de zidul casei și îl privea. Ba da, spuse el, vorbind repede, de ce să nu mă simt bine? Nu știu, răspunse ea foarte serioasă, mă gândeam la rana dumneavoastră. Domnișoară, rana mea s-a vindecat. Nu mai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
orășelul acesta, chiar îl iubesc. Îmi plac oamenii de aici, îmi plac locurile din împrejurimi și nici nu-mi trece prin minte să plec vreodată în altă parte. Toma se răsucise puțin în fotoliu ca să o vadă mai bine. Își rezemase capul în palmă și o privea ascultând-o atent. Rostea cuvin tele cu patimă și se cunoștea că este convinsă până în adâncul sufle tului de adevărul vorbelor ei. Era o femeie subțire, nu prea înaltă, cu părul cânepiu tuns până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de unde puteai să tragi această concluzie? Păi... Păi, ce? Ia spune, până la urmă cum ai aflat adevărul? Mă dusei acasă la ei să vorbesc iarăși cu plodul. Și, ce ai făcut acolo? A mărturisit? Stați să vedeți, bicicleta era acolo rezemată de gard. O adusese îndărăt tatăl celuilalt puștan și ceruse înapoi banii dați de fecioru-su. Pe ăsta, autorul, îl luase taică-su la bătaie după ce plătise. Vedeți că avusei dreptate? Bine, măi Vasilică, m-am lămurit, spuse Cristi reușind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]