2,125 matches
-
conjugă timpul, dar cuget la cum se scurge-n clepsidră nisipul. Timpu-a adâncit ridul de pe fruntea-ngândurată și totuși, mai cred într-o poveste... ca niciodată, sper ca pașii destinului să poarte iubirea vieții, iar zâmbetul să se cuibărească prin ridul frunții. 17 Aprilie 2017 Referință Bibliografică: POVESTEA VIEȚII / Maria Ileana Tănase : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2304, Anul VII, 22 aprilie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Maria Ileana Tănase : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
POVESTEA VIEŢII de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382964_a_384293]
-
curele de slăbire. În afară de proprietățile terapeutice pe care le au, merele sunt utilizate și în cosmetică. Măștile cu măr ras, aplicat pe față timp de 10 minute, câteva zile consecutiv, ajută la curățarea tenului, la vindecarea acneelor și la estomparea ridurilor. Contrar ideii că frigul distruge bacteriile, există numeroși germeni care supraviețuiesc în frigider. Unul dintre aceștia este listeria, bacterie extrem de periculoasă pentru femeile însărcinate, deoarece poate îmbolnăvi fătul sau nou-născutul. Listerioza provoacă infecții rare, dar grave, și persoanelor în vârstă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92346_a_93638]
-
cel puțin 20 de minute. Nemaipunând la socoteală timpul consumat cu formalitățile necesare pentru eliberarea cărții respective. - Dar am tren peste nici o jumătate de oră, i-am răspuns bâiguind profesorului. - Ce tren? N-a priceput el, adâncindu-și mai mult ridurile frunții. - Păi, tren. De întoarcere acasă!... Tohăneanu a rămas pe gânduri, apoi s-a întors și a contemplat foarte preocupat preț de câteva secunde prin ochelarii săi groși coroana unui vișin pricăjit din fundul curții. În cele din urmă, s-
ÎNTR-O ZI A SFÂRŞITULUI DE OCTOMBRIE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383139_a_384468]
-
ne cuprinde înserările pe umerii iubiților din care au ros moliile și castanii și-au făcut cruci peste eternitate, cum din ciutura ei stelele își lasă blând căderea peste adâncul însetat al așteptărilor noastre. cum... trecătorule! șterge-ți de pe chip ridurile iernii și învață să asculți primăvara, seninul ăsta de flori care te face veșnic să înflorești, renăscând de fiecare dată într-un alt timp, pe o altă creangă... Autor Doina Bezea Referință Bibliografică: TRECĂTORULE! / Doina Bezea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
TRECĂTORULE! de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383331_a_384660]
-
naște, adesea, o viziune diferită asupra lucrurilor de pe uscat. Dante resimți o simpatie instinctivă față de acel bărbat cu o purtare atât de sinceră. Trebuia să fie de vârsta lui, chiar dacă fața săpată de vânt era sculptată cu o rețea de riduri care Îl făceau să pară mai vârstnic. Reprezenta o notă de căldură În acea adunare de personalități reci și pedante. — Știința vânturilor și a mărilor se Învecinează cu aceea a mișcării astrelor. Ca și aceasta, se nutrește cu calculul precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În jurul căreia se adunau membrii celui de Al Treilea Cer. Din mers, examină sala aruncând o privire rapidă: toți membrii Studium-ului ședeau la locurile lor, șușotind Între ei. Exista o tensiune, În aer și pe chipurile lor, pe care fiecare rid apărea mai adânc. Parcă Îmbătrâniseră cu mulți ani, În răstimpul unei singure nopți. Numai Cecco Angiolieri părea În largul său, hlizindu-se cu vecinul său. De acum fusese primit cu drepturi depline, se gândi. Observându-le expresiile, Îi reveni În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și prietenia rimau În mintea mea ca Bin Laden cu castraveți. - Dacă ați fi puțin mai relaxat și n-ați aștepta tot timpul să vă cadă În cap o bombă atomică sau o cărămidă refractară, ați putea evita și câteva riduri, și câteva coșmaruri inutile. Părerea mea... - Doamnă Anderson, dumneavoastră vă aflați aici din voință proprie? - Firește, ca toți ceilalți... - Ca aproape toți, ca să fim mai exacți. Eu, de exemplu, am ajuns aici În urma unei răpiri, dacă vă spune ceva cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o brichetă. Și iată aceste aripi ca două sugative mari desfășurate deasupra mesei la care scriu uscînd cerneala unei priveliști. Îmbrăcată toată În alb o femeie de hîrtie tremurătoare se Întinde sub mîna mea, nu mai știu să-i desenez ridurile de expresie, nu mai știu unde să-i pun acel punct care o făcea pe vremuri atît de interesantă. „și deodată apare agentul de circulație / pedantul scrobitul impecabilul lapsus al extazului / și cînd te gîndești că ridicolul a fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Olimpul vostru Împreună cu... zău, mă Îngrijorezi. Sigur, Îmi dau seama, am pierdut ceva esențial, dar vezi tu, nu Înțeleg de ce omul, luat așa cum e, ca subiect, artistic, nu mai spune nimic. Uite, portretul acestui bătrîn care lipește o carte veche, ridurile lui ca rîndurile unui text Încă nedescifrat, mi se pare mult mai expresiv țiar termenul ăsta compromis și compromițător) — Orice analfabet cînd privește un portret spune că e expresiv, iartă-mă, pentru că nu vede altceva, privește arta ca o copie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nouă și că era înconjurară de nori imposibil de străpuns. — Rătăceam prin nava spațială - a povestit el - din cabină în cabină, de la un aparat la altul și patruzeci de zile n-am închis ochii. Mi s-a umplut fața de riduri. Mă uitam cum plângeam pe ecran, mă durea capul. Nu aveam decât trei întrebări pământești: De unde? Încotro? De ce? Și numai dumitale îți spun că n-am pus piciorul pe Lună. Da, m-am culcat pe burtă, m-am întins din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
astea au mâna sigură. Amintiți-vă de frații dumneavoastră gemeni. Poc-poc-poc. Nici unul nu a trecut pe alături. Lacrimile lui promit. Au apărut de teamă. Nu îndrăznește nici să tresară, ca să nu i se rostogolească pe față. Cu toate că e plin de riduri, și-ar găsi căi din belșug. Domnișoara e rudă cu ea? — Doamna - îi spun. Doar temporar. Sunt fiica ei împuternicită. Dar numai cu această ocazie. Liniște. — Beți-vă coniacul. Înghite. — Știți ce-ar trebui să apreciați la mine? Că știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
din alabastru. Pielea ei, fără ajutorul cosmeticelor, strălucea ca și cum ar fi avut un bec înăuntrul feței. Liniile din jurul ochilor, delicate și înguste, nu făceau decât să-i scoată și mai mult în evidență netezimea feței. Abia i se vedea vreun rid pe frunte, avea două linii verticale aproape invizibile deasupra nasului, acolo unde sprâncenele ei se întâlneau gânditoare. Lee era întruchiparea sentimentelor senine. Vocea ei era liniștită și calmă și fiecare gest eficient. La ea nimic nu părea să fie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ea. Acum încerci să-mi pui mie în cârcă moartea lui. Ar trebui să vorbiți. Comunicarea este atât de importantă într-o relație. Nu știam cât de adânc pot lovi cu asta. Clifford Hammond s-a făcut alb ca varul. Ridurile feței au devenit dintr-odată pământii în contrast cu paloarea. Catherine Hammond încremenise pe canapea. I-am urmărit, sperând ca unul din ei să spună ceva revelator. Dar nu era ziua mea norocoasă. Știam deja asta. — Ieși afară din casa mea, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
îmbia câteodată generos pe semenii săi. Obișnuia să salute primul pe toată lumea, ridicându-și pălăria în aer și lăsând vederii calota albastră ca un capac pus de cer pe craniul lui. Dar numai când saluta o femeie tânără, numai atunci ridurile dese de pe fața lui muncită de ani se deschideau ca un evantai chinezesc, luminând toată fața într-un surâs adresat chipului privilegiat. Afară era frig chiar primăvara, dar în sinagogă domnea o anumită căldură care venea de la corpurile mișunătoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ținea lingura cu supă zăcea pe fața de masă. În palma celeilalte mâini, sprijinite în cot, își ținea capul. Buzele ei subțiri urcau strâmb pe un obraz, tăindu-i fața. Din ochii ei căprui, închiși, înconjurați de un evantai de riduri, curgeau lacrimi. Și atât de neajutorat era acest biet cap bătrân, atâta tristețe plină de bunătate, atâta deznădejde din cauza urâtei bătrâneți de care nimeni nu are nevoie erau în aceste lacrimi, încât, tot privind-o pe furiș, m-am trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și începe să mănânce direct cu paleta. Sub ochii mei, se petrece o schimbare urâtă cu ea. Înghite lacom, repede, înecându-se. Ochii îi fug straniu, în toate părțile, bărbia ei de femeie bătrână se ridică și coboară rapid, în timp ce ridurile de pe frunte i se umplu de transpirație. Nu mai este ea, cea de totdeauna; pare lacomă și dezgustătoare. Sorbind lacom mâncarea, repetă cu o satisfacție vulgară: „Ah, ce custios, ce custios“. Și, văzând-o așa, am început să am alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mari de ei și se proțăpi în fața celui ce părea a fi șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și coroiat, așezat în capul mesei. Avea fața adânc brăzdată de riduri și niște ochi negri, alunecoși. Pe cap purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de păun înfiptă în funda de la panglică. Peste cămașa albă cu mâneci largi, avea un pieptar cenușiu brodat pe margini. Liniște! țipă Maricel, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vârful degetelor culese ceva de acolo și îi dădu drumul înăuntru. Ăla-i starostele, îi explică Vasilică. El e șeful. Cristi îl privi mai atent. Era un bărbat mai în vârstă, masiv, cu fața arsă de soare și brăzdată de riduri adânci. De sub pălăria neagră, cu boruri largi, ieșeau pletele sure, lungi până la umeri. Purta cizme de piele și pantaloni negri strânși pe picior. Era îmbrăcat cu o cămașă largă, ca o rubașcă peste care trecea un chimir lat, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
până în picioare. Bătrânul părea a avea mult peste șaptezeci de ani. Părul îi crescuse în plete până deasupra umerilor, unindu-i-se cu mustața și barba bogată. Pielea feței, atât cât mai rămăsese neacoperită de păr, îi era brăzdată de riduri săpate adânc. De sub sprâncenele bogate, la fel de încărunțite, priveau ochii vii, de un albastru intens în contrast puternic cu pielea arsă de soare. Se ținea încă bine și se vedea că fusese un bărbat puternic la viața lui. Acum, însă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bărbat în vârstă, peste șaptezeci de ani, după părerea lui Godunov. Avea părul alb, căzând în plete până deasupra umerilor, o barbă stufoasă și mustață bogată, căzută pe oală. Pielea obrazului, atât cât mai rămânea vizibilă, îi era brăzdată de riduri adânci. De sub sprâncene, îl priveau niște ochi albaștri, scăpărători și deosebit de limpezi, în contrast puternic cu fața arsă de soare. Deși era ușor adus de spate și se mai împuținase la trup, se vedea că e bine clădit și fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu-se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mare, n-ar lipsi cu ce să umplem de substanțiale descrieri o pagină sau două, profitând în același timp de pauza generoasă pentru a respira adânc înainte de a înfrunta dezastrele care vin. Mult mai important ni se pare să observăm ridurile de îngrijorare care s-au săpat pe fruntea primarului, poate se gândește că a vorbit prea mult, că a dat ministrului de interne impresia, dacă nu certitudinea, că s-a raliat cu trupele inamicului și că, prin această imprudență, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
au pus în libertate, Nu puteau face altceva, Așa e, domnule primar, într-adevăr nu puteau face altceva, Spuneți-i secretarei mele să mă anunțe când e mașina la ușă, Da, domnule. Primarul se rezemă de spătarul scaunului, așteptând, cu ridurile de pe frunte adâncite din nou. Contrar prezicerilor celor rău prevestitori, nu se întâmplaseră în aceste zile nici mai multe furturi, nici mai multe violuri, nici mai multe asasinate decât înainte. Părea că, în cele din urmă, siguranța orașului nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
aceea, acest primar nu are nevoie să meargă deghizat cu barbă și mustăți, figura pe care o are în locul unde stau de obicei figurile îi aparține, este cea dintotdeauna, doar puțin mai îngrijorată ca de obicei, așa cum se observă după ridurile de pe frunte. Unii îl recunosc, dar sunt puțini cei care îl salută. Nu trebuie să se creadă însă că indiferenți sau ostili sunt numai aceia care au votat de la bun început în alb și, ca urmare, ar vedea în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
respectase instrucțiunile pe care le primise de la el, cele exprese, dar mai ales cele subînțelese, în cele din urmă, la fel de clare ca și celelalte, dar îl surprindea, asta da, seninătatea chipului pe care-l vedea în oglindă, un chip de unde ridurile păreau să fi dispărut, un chip unde ochii deveniseră limpezi și luminoși, chipul unui om de cincizeci și șase de ani, de profesie comisar de poliție, care tocmai trecuse prin proba de foc și ieșise din ea ca dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]