508 matches
-
Dacia. În spațiul întinsei romanități răsăritene s-au configurat două zone teritoriale: una vest balcanică, având ca substrat etnic pe iliri, unde s-a născut limba dalmată (azi dispărută), iar cealaltă carpato-dunăreană, cu substrat etnic pe daco-geți. În această zonă, romanizarea a dat naștere limbii daco-romane, ulterior române. Poporul român își are obârșia în zona (ramura) carpato-dunăreană, care alcătuiește o unitate etnică și teritorială ce corespunde vechii vetre dacice. Această ramură (arie) include arcul carpatic (Dacia traiană) și valea Dunării (Moesia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din provincia romană, în teritoriile învecinate trăiau dacii liberi: în Moldova, Muntenia, Crișana, Maramureș. În cursul conviețuirii, cu coloniștii romani, dacii au fost asimilați de ei, dar au transmis un număr de cuvinte ce au intrat în vocabularul limbii române. Romanizarea Este un proces complex, desfășurat într-o lungă perioadă de timp, pe parcursul câtorva secole. El a început odată cu instalarea romanilor pe linia Dunării, în vremea lui Augustus și Tiberius (secolul I î. H.), s-a intensificat în urma cuceririi Daciei și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
linia Dunării, în vremea lui Augustus și Tiberius (secolul I î. H.), s-a intensificat în urma cuceririi Daciei și transformării ei în provincie romană (secolele II-III d. H.) și a continuat după retragerea administrației și armatei din nordul Dunării (275). Romanizarea, ca proces etnic și lingvistic, nu s-a desfășurat în același timp și în același mod în aria carpato-dunăreană. La sud de Dunăre, romanizarea a început mai devreme (secolul I î. H.), iar de-aici ea a iradiat în regiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele II-III d. H.) și a continuat după retragerea administrației și armatei din nordul Dunării (275). Romanizarea, ca proces etnic și lingvistic, nu s-a desfășurat în același timp și în același mod în aria carpato-dunăreană. La sud de Dunăre, romanizarea a început mai devreme (secolul I î. H.), iar de-aici ea a iradiat în regiunile învecinate de pe malul nordic al Dunării, în Muntenia și sudul Moldovei. Acestea erau supravegheate de trupele romane încă înainte de cucerirea Daciei, prin construirea unor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trupele romane încă înainte de cucerirea Daciei, prin construirea unor castre în vremea lui Domitian și Traian. După fixarea graniței romane pe Dunăre, dacii de pe malul nordic au fost atrași în sfera economică, culturală și politică a Romei. În acest fel, romanizarea Daciei a fost pregătită de pătrunderea economică și culturală la nord de Dunăre. Au contribuit, în sensul acesta, și strămutările de populații geto-dace din nord (câmpia munteană) în provinciile sud-dunărene. Astfel, în timpul lui Augustus, au fost strămutați în sud 50
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
câmpia munteană) în provinciile sud-dunărene. Astfel, în timpul lui Augustus, au fost strămutați în sud 50.000 de geți, iar în vremea lui Nero, 100.000 de "transdanubieni" au fost strămutați în Moesia, pe pământ deja roman. Dar etapa principală a romanizării o reprezintă perioada stăpânirii romane (106-275). După cucerirea și transformarea ei în provincie, a început procesul de colonizare cu elemente romane sau în curs de romanizare. Numărul coloniștilor a fost însemnat ("infinitas copias hominum") și ei proveneau din întreaga lume
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
transdanubieni" au fost strămutați în Moesia, pe pământ deja roman. Dar etapa principală a romanizării o reprezintă perioada stăpânirii romane (106-275). După cucerirea și transformarea ei în provincie, a început procesul de colonizare cu elemente romane sau în curs de romanizare. Numărul coloniștilor a fost însemnat ("infinitas copias hominum") și ei proveneau din întreaga lume romană ("ex toto Orbe Romano"). Coloniștii erau atrași de bogățiile Daciei și erau exponenții (purtătorii) civilizației provinciale romane. În perioada aceasta, ca limbă a statului, a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
perioada aceasta, ca limbă a statului, a justiției, a orașelor, a comerțului și a armatei, latina a fost însușită treptat de autohtoni-în 212, prin constituția lui Caracalla, întreaga populație liberă din Dacia primea cetățenia romană. Rolul cel mai important în romanizarea Daciei l-a avut armata cele două legiuni, precum și numeroase unități auxiliare răspândite pe întreg teritoriul provinciei. Trupele romane construiau drumuri (via) și trăiau în tabere militare (castra), în jurul cărora se închegau așezări civile (canabae), adevărate focare de romanizare. O
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în romanizarea Daciei l-a avut armata cele două legiuni, precum și numeroase unități auxiliare răspândite pe întreg teritoriul provinciei. Trupele romane construiau drumuri (via) și trăiau în tabere militare (castra), în jurul cărora se închegau așezări civile (canabae), adevărate focare de romanizare. O contribuție însemnată au avut-o veteranii din armată, colonizați în orașe sau în sate-ei reprezentau sprijinul cel mai sigur al romanității, prin marele prestigiu de care se bucurau în sânul comunităților în care erau împroprietăriți și în fața autorităților. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Traian, unități auxiliare de infanterie (cohortes) și cavalerie (alae), numeroase la un moment datdupă douăzeci și cinci de ani de armată, ei își însușeau limba latină și modul de viață roman, fiind apărători ai ordinii romane.32 Un rol însemnat în romanizare l-au avut orașele -existente și înainte de 106, orașele propriu-zise apar după cucerire, sub forma coloniilor și municipiilor. Începând cu Ulpia Traiana și continuând cu Drobeta, Napoca, Apulum, numărul lor a crescut la douăsprezece. Fiecare oraș avea un teritoriu rural
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
douăsprezece. Fiecare oraș avea un teritoriu rural propriu, alcătuit din sate (vici), erau locuite de coloniști (cetățeni romani), fiind centre economice și culturale, de difuzare a limbii latine și a modului de viață roman. În sate (vici), o pondere în cadrul romanizării au avut-o așa-numitele villae-proprietăți funciare (ferme) aparținând unor cetățeni romani, pe pământul cărora munceau coloni, sclavi, liberți, dar și țărani autohtoni (daci), care își însușeau terminologia agricolă romană. Romanizarea Daciei propriu-zise nu a fost uniformă: ea s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de viață roman. În sate (vici), o pondere în cadrul romanizării au avut-o așa-numitele villae-proprietăți funciare (ferme) aparținând unor cetățeni romani, pe pământul cărora munceau coloni, sclavi, liberți, dar și țărani autohtoni (daci), care își însușeau terminologia agricolă romană. Romanizarea Daciei propriu-zise nu a fost uniformă: ea s-a dovedit mai intensă în apusul Transilvaniei, unde se aflau orașele importante, în Banatul răsăritean și Oltenia, în partea de apus a Munteniei, aflată între Olt și "limes transalutanus". Teritoriul Dobrogei a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
uniformă: ea s-a dovedit mai intensă în apusul Transilvaniei, unde se aflau orașele importante, în Banatul răsăritean și Oltenia, în partea de apus a Munteniei, aflată între Olt și "limes transalutanus". Teritoriul Dobrogei a cunoscut și el o intensă romanizare, cu excepția coloniilor grecești de pe litoralul pontic. Pe linia Dunării dobrogene se aflau localități rurale getice, romane sau celtice, două orașe erau municipii (Tropaeum Traiani și Troesmis), iar în orașul Durostorum se afla reședința legiunii a XI-a Claudia. Moldova sudică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Moesia. Cu toate acestea, vecinătatea cu provinciile Moesia și Dacia a permis contacte cu civilizația și cultura romană, ceea ce a înlesnit încadrarea acestor populații în civilizația provincială romană. În Moldova nord-estică, ca și în Dacia nord-vestică (Crișana și Maramureș), romanizarea elementelor autohtone a continuat și după retragerea aureliană din 275, prin legăturile cu dacii romanizați. În legătură cu romanizarea, Roesler susținea că, în Dacia, "pe un teritoriu slab populat, înconjurat de o populație răuvoitoare (ostilă), dacii liberi, s-a format o țară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cultura romană, ceea ce a înlesnit încadrarea acestor populații în civilizația provincială romană. În Moldova nord-estică, ca și în Dacia nord-vestică (Crișana și Maramureș), romanizarea elementelor autohtone a continuat și după retragerea aureliană din 275, prin legăturile cu dacii romanizați. În legătură cu romanizarea, Roesler susținea că, în Dacia, "pe un teritoriu slab populat, înconjurat de o populație răuvoitoare (ostilă), dacii liberi, s-a format o țară (provincie) pur colonială, în care romanitatea n-a avut rădăcini adânci, pentru că nu se sprijinea pe baza
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să fie îndepărtată mai târziu și să dispară fără să lase măcar atâtea urme câte au rămas în Britania sau în Noricum, unde ea s-a șters după cum se șterge o lustruială". A. D. Xenopol a arătat că "timpul întrebuințat pentru romanizarea tuturor provinciilor nu a fost nicăieri mai lung și pentru câteva din ele (a fost ) chiar cu mult mai scurt" . C. Patsch vorbea despre"intensitatea extraordinară" a romanizării în Dacia, iar M. Macrea, în Viața în Dacia romană, afirmă: "Succesul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se șterge o lustruială". A. D. Xenopol a arătat că "timpul întrebuințat pentru romanizarea tuturor provinciilor nu a fost nicăieri mai lung și pentru câteva din ele (a fost ) chiar cu mult mai scurt" . C. Patsch vorbea despre"intensitatea extraordinară" a romanizării în Dacia, iar M. Macrea, în Viața în Dacia romană, afirmă: "Succesul deplin al romanizării, în Dacia, în timpul relativ scurt, de abia 165 de ani, este, în primul rând, o consecință a colonizării masive de la început a provinciei cu elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu a fost nicăieri mai lung și pentru câteva din ele (a fost ) chiar cu mult mai scurt" . C. Patsch vorbea despre"intensitatea extraordinară" a romanizării în Dacia, iar M. Macrea, în Viața în Dacia romană, afirmă: "Succesul deplin al romanizării, în Dacia, în timpul relativ scurt, de abia 165 de ani, este, în primul rând, o consecință a colonizării masive de la început a provinciei cu elemente romanizate aduse din tot Imperiul, acțiune conștient continuată și sprijinită de împărații următori" (p. 28
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o consecință a colonizării masive de la început a provinciei cu elemente romanizate aduse din tot Imperiul, acțiune conștient continuată și sprijinită de împărații următori" (p. 28). În sfârșit, I. Horațiu Crișan, într-un studiu (în "Ziridava", VIII, 1977) arată că romanizarea a durat șase secole și asimilarea limbii latine a avut loc la sfârșitul lor, fiind precedată de însușirea modului de viață roman".33 Continuitatea daco-romană Dovezile continuității daco-romane în nordul Dunării sunt de cea mai mare importanță pentru locul de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și durabilă decât va fi fost cea germanică (gotică și gepidă) ori, ulterior, pecenego-cumană. Urmele ei durabile și vizibile în limba, toponimia și antroponimia românilor arată că în perioada slavo-română s-a produs o parțială slavizare a întregului teritoriu de romanizare din zona carpato-balcanică, în interiorul căruia avea loc procesul etnogenezei românilor. Vrem să subliniem că slavizarea Daciei traiane, ca și a teritoriilor limitrofe de la sud de Dunăre, Moesia Inferior, Dacia Aureliană, Dardania, Moesia Superior, a fost aproape completă. Aici (în sud
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unitatea limbii. Din acest punct de vedere istoric, sunt de reținut concluziile studiilor lui D. Onciul, iar sub aspect lingvistic, cele ale lui Al. Philippide, revăzute și adăugite în sinteza lui Sextil Pușcariu. Formarea poporului român este epilogul procesului de romanizare din sud-estul Europei, consideră Gh. Brătianu. Istoricul F. Altheim nota (în 1939): "Decisiv a fost desigur faptul că noua zonă cucerită, Dacia, deși locuită de popoare înrudite cu tracii, a optat, după anexarea ei la Imperiu, pentru romanitate. Această circumstanță
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
obștea gentilică (autohtonă) la feudalism. Obștea țărănească (vezi cap. IV) a fost o verigă între vechea societate primară și cea feudală, și în această formă de evoluție socială se încadrează și originile feudalismului românesc. Stăpânirea romană în Dacia, în ciuda importanței romanizării, nu a fost decisivă pentru schimbarea organizării sociale. Străvechea obște autohtonă (dacică) s-a menținut și sub stăpânirea romană (după 106) și după încetarea ei, în 275. Vreme de mai multe secole, în timpul migrațiunii popoarelor, obștea țărănească a fost singura
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ungurilor 190 PARTEA A III-A DE LA REVENIREA IMPERIULUI LA DIPLOMA IOANIȚILOR (970-1247) 193 CAPITOLUL VII ÎNCHEGAREA NEAMULUI ROMÂNESC 195 Istoricul problemei 196 Părăsirea Daciei 205 Structura și teritoriul de formare a poporului român 211 Etapele formării poporului român 214 Romanizarea 217 Continuitatea daco-romană 219 Conviețuirea românilor cu slavii 221 Nașterea limbii române 224 Când a apărut limba română? 240 Menționarea românilor în istorie 245 Numele românilor 247 CAPITOLUL VIII SOCIETATEA AUTOHTONĂ ÎN SECOLELE X-XIII 250 Populația 250 Economia 253 Circulația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
utilizate pe larg de către popoarele barbare în afara teritoriului roman; legatul creștin nu este nici el semnificativ: formarea de episcopi, în întregul Imperiu Roman, nu a fost anterioară secolului al IV-lea și acestea nu probează deci nici ființarea nici favorizarea romanizării în Dacia părăsită în 271. Aceste obiecte creștine ar putea proveni din comerț ori din jaful goților stabiliți în Transilvania, în secolul al IV-lea. Istoriografia ungară insistă asupra importanței creștinării goților, anterioară primei jumătăți a secolului al IV-lea
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
în Sfatul Țării, care a proclamat Unirea din 1918, a ocupației românești, ca și teoria aberantă a existenței a încă unui popor neolatin în răsăritul Europei (ceea ce ar fi implicat existența a încă unei limbi romanice, limba moldovenească), născut prin romanizarea separată a dacilor și a geților, au fost ridicate la rang de politică oficială în RSS Moldovenească. În 1989, versiunea din acel moment a alfabetului român a fost proclamată alfabet oficial în RSS Moldovenească, unde limba oficială se numea în
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]