877 matches
-
cele fără de ciutură; s-a închinat de două ori în fața bisericii, dar n-a fost văzut la nici o poartă oprind, deși răscolea cu privirea ambele părți ale uliței. Doar o dată s-a odihnit la margine de șanț pe-o piatră roasă rămasă dintr-un podpoate căuta poarta pe care-o știa, iar aceasta, acum nu mai era. Ultima dată se îndrepta din nou spre pădure, deși aproape se înnopta. Nimeni n-a mai aflat pe cine acel străin căuta, iar faptul
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
drumul care duce la cucerire, după cum filozofia nu-i decât drumul până la aflarea adevărului. De aici încolo, se sfârșește lupta și urmează supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului, necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut și dragostea sucombă roasă de repetiție, obișnuință, saturație. Nu știu de ce, dar cu celelalte fete nu mi-au trecut deloc prin minte asemenea gânduri. Probabil pentru că nu le dădeam nici o importanță. Repet: îmi părea rău că Mihaela se dăduse pe brazdă atât de repede
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Sunt mort? Nici eu nu mai știu... -5- Stingher, m-așez într-un ungher și-aștept; o cucuvea mai veche îmi scurmă în piept; tușesc pe ascuns, aș vrea să nu vadă lumea că-s tuns și că-n hainele roase duc niște oase. -6- Nu-mi dau seama cum văd ca prin fum un drum prin paragini fără margini, fără capăt: enigmă cu lacăt închis pe-o aripă de vis. -7- Zbor, născut din mări de dor, ca să luminezi în
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Cu pântecul cenușiu și aripi negre, păsări sprintene se ridicară pârâind din aripi ; după ce fulgerau în ocoluri largi, se așezau undeva departe. Dintr-o latură, răchițile streșineau imașul. În cealaltă se înșirau porumburi fără de sfârșit. Zarea era închisă de maluri roase, albe în lumină. Ca să privească depărtarea, copilul se cățără în caracatița unei răchite. Ar fi dorit să rămână în această pace. Așa l-au zărit urmăritorii. Avram i-l arătă plutonierului. Acesta ridică pumnii apoi strigă ceva amenințător. Sergentului îi
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
grăsime pe mînă, grăsime de la Cano, din părul lui unsuros și cu toții văzură apoi cum o grămadă de fire de mătreață căzuseră pe pupitru. Cano vru s-o acopere cu mîinile și-și dădu seama că avea manșetele murdare și roase, din fericire Roșcova se Îndepărta, plecase de lîngă el, dar În locul ei văzu Întreaga clasă Întoarsă spre el și privind scena; odată Îl cufundaseră așa În mare, el voia să vadă cabinele de pe plajă, el voia să vadă fereastra clasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Roverului, încât ți-era milă s-o risi pești. Odată stinse și farurile, am ieșit din mașină sub cel mai fantastic cer înstelat pe care l-am văzut vreodată. De fapt, cred că scriu paginile astea nu pentru povestea amo roasă (și nu prea) care urmează - nu cu una dintre poete sau cu amândouă la un loc, cum poate vă imaginați, nu, ferească sfântul! - ci ca să am bucuria și nebunia să mai descriu o dată acel cer de noiem brie, acel cer
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
noastre suișuri... Penitenciarul Suceava, 1948 Eminescu O-ntrupare a minunii de-a fi cel mai dintre poeți, pe care-l au de dușman unii hrăniți cu otrăviți burețifrustrați, sarcastici și nervoși că nu ncepe cu ei cultura, de patimi și invidii roși, li-i plină de colți negri gura cum este-un spermatozoid, eșuat, de strâmb, în fața porții, că seamănă mai mult cu morții de agurid și de livid plin de al viperei venin, este în viață cum e pata prinsă la
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
bărbat între două vârste. Nici ochii, nici atitudinea individului nu purtau vreun semn că sunt bineveniți. Totuși, după ce citi fără nici un chef autorizația oficială dată de Blayney, se dădu la o parte și arătă cu degetul spre scara slab luminată, roasă, care părea să fi fost cândva de marmură. Și spuse: - E acolo o ușă, mai sus de jumătatea scării, pe care scrie: "Cabinet particular". Păru nefericit când încheie: Bănuiesc că asta căutați. Gosseyn spuse: - Ne trebuie și două chei pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
mîncară lîngă Janet Weir și alte cîteva fete atrăgătoare și primitoare. îi plăcu prînzul pentru că era mai ușor să vorbești cu mai multe fete decît cu una singură, dar cînd Janet plecă să-și ia țigări, veni aproape de Marjory și roși. — îmi permiți... să te însoțesc la cinema într-una din seri? — Desigur, Duncan. Crezi că mîine se poate? Da... da, așa cred. — O să trec să te iau pe la șapte, se poate? Ea se încruntă vag. — Așa... cred, Duncan. Da. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Rădăcinile în pături Sub pământ s-a-ntrețesut Și pornesc în mii de lături, Flori frumoase la văzut. Colo-n snopi, colo câte - una, Colo-n fire se-mpreună Îndoite într-un trunchi; Ici o pajiște într-una Iar dincolo un mănunchi. Roși și vineți, albi-s snopii Cei de flori strălucitoare, Picurați, își scutur stropii Ce lucesc mărgăritare. Pe cărarea - abia îmblată Pintre iarba înfoiată, Trece-un mândru chip de zână Cu - arătare fermecată Și privire blândă, lină. Și pe ea o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ochii tineri și căprii Strălucesc așa de vii, Iar de râde, are haz, Cu gropițe în obraz Și la unghiul dulcii guri Și la alte - ncheeturi, Și la degete, la coate, La - ncheeturile toate; Ochii ard întunecoși, Fața albă, buze roși, Iar când merge legănată, Tremur sânii ei de-odată, Tremură frumseța-i toată. Nu-i subțire ci - mplinită, Cum e bună de iubită, Nici prea mică, nici prea mare, Plinuță la - ncingătoare, Plinuță la sâni, la față, Încât ai ce strînge-n
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Mi-amintesc într-adevăr că am mâzgălit o grămadă de hârtie. ― A luat o mostră și a comparat-o cu scrisorile primite pe adresa Interpolului. Concluzia e clară! A izbutit în sfârșit să-l detecteze pe abatele Brown. Melania Lupu roși. ― N-ar trebui să râdeți de-o biată bătrână. A fost... a fost o copilărie de care, vă spun sincer, mă jenez. ― Dimpotrivă! Maiorul o măsură amuzat: Aveți toate motivele să fiți mândră. Nu o dată Stanley a afirmat că i-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se aplecă afară; eu mă lipisem de zid ca să nu fiu văzut. Apoi geamul s-a închis la loc și se așternu liniștea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. "Mai bine..." mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care fusese fereastra din spate era prins cu scotch un carton pe care scria VAN CAMP’S CARNE DE PORC și FASOLE. Oprindu-se lângă mormânt, citi pe cruce „Rex“, scris cu litere abia vizibile. Urcă apoi treptele de cărămidă roasă și auzi, dincolo de jaluzelele trase, un cântec la modă. Big girls don’t cry. Big girls don’t cry. Big girls, they don’t cry-yi-yi. They don’t cry. Big girls, they don’t cry...yi Așteptând să răspundă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cenușa țigării, ca un bun țintaș, exact în centrul scrumierei. Imposibilul devenise realitate: viața la Levy Pants începuse să fie chiar și mai bună. Motivul era domnul Reilly. Ce zână bună îl adusese pe domnul Ignatius J. Reilly pe treptele roase și putrezite de la Levy Pants? Făcea cât patru angajați într-unul singur. În mâinile competente ale domnului Reilly, munca de birou părea să dispară. Era de asemenea foarte gentil cu domnișoara Trixie; aproape că nu mai existau fricțiuni la birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de câini: cățelușul permanent. „Perma-Cățelușii lui Kumnick nu vor crește niciodată“, conform spuselor purtătoarei de cuvânt Lynn Kumnick. „Atunci când vei cumpăra un Perma-Cățeluș, acesta va rămâne pui tot timpul“. Fima lucrează pentru eliminarea comportamentului nedorit al cățeilor, cum ar fi rosul pantofilor, care îi calcă pe nervi pe proprietarii de câini. „Odată ce le cresc dinții, acest comportament dispare“, spune Kumnick. „Din nefericire, în acest moment intervențiile noastre genetice împiedică total creșterea dinților, dar vom rezolva asta“. Ea spune că zvonurile conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
vitrinelor, sau de nimic, asemeni oalelor ciobite și sparte. După ce reuși să evite instrumentele muzicale și armele care atârnau din tavan, Porfiri se pierdu printre vrafuri și vrafuri de haine de mâna a doua, de la blănuri de lux la costume roase, după care își afundă degetele în lăzii cu pantofi și cufere cu ochelari și netezi cutiuțele cu tabac și degetarele așezate pe tăvi. Era ca și cum aceste obiecte, lăsate în vraiștea lor, erau mărturia legii naturale a afinității, demonstrând magnetismul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
când pare pierdut, explică Fratele Innochentie șoptind cu înflăcărare. Domnul Dumenzeu îl cheamă deja la El. Am reușit să îi spun despre dumneata. Că un magistrat important îl căută cu treburi oficiale. ă Eu nu sunt important, spuse Ulitin și roși. Acesta era ultimul lucru la care s-ar fi gândit să-l spună. E fals, gândi el. De aia am și roșit. Fiindcă este fals. M-am lăsat copleșit de toate astea. ă Tot nu voia să vă primească, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se aplecă afară; eu mă lipisem de zid ca să nu fiu văzut. Apoi geamul s-a închis la loc și se așternu liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. „Mai bine...” mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avea legată o eșarfă de barcagiu, cu buline, pe roșu și alb. Era, oricine ar fi recunoscut, o potaie jalnică. — Ben, exclamă tatăl lui pe un ton acuzator - văzând întinzându-i-se dinainte ani de plătit facturi la veterinar, tapițerii roase și procese pentru stabilirea paternității progeniturilor canine -, de unde a apărut javra asta? — Te rog, lasă-mă să-l păstrez, îl imploră Ben. Un vagabond l-a lăsat legat de crucea din piață și urmau să-l ia și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de îngrijorați. Ce nevoie mai aveai de Dumnezeu dacă puteai să creezi viața într-un laborator? — Noroc, micuțule! șopti Fran, aplecându-se peste spătarul scaunului pe care stărea tehnicianul și chemându-l la viață. Simți că Laurence o privea și roși. Chiar îți pasă de asta, nu-i așa? o întrebă el blând. Sigur că-mi pasă! Cred că faci un lucru minunat. Acum mi se pare că munca mea e cu totul lipsită de importanță. Laurence râse. — Avem nevoie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
plutește un miros Înțepător de țigări, de chipsuri și de altceva pe care nu-l poate defini. Sau poate că da, dar speră să se Înșele. Casa aceasta sinistră - ciudat de goală, fără suflet, fără obiecte, doar câte o canapea roasă, fără cuverturi, cu o bibliotecă goală. Îi luase de-acolo și nu mai fuseseră văzuți. Casă nelocuită, abandonată, infestată de amintiri - fantasme. Preotul zice că spiritul e În noi și agentul principal apasă butonul telecomenzii și Îl Închide. Se Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întotdeauna, Îl credeam invincibil pe mare. Credeam că mă va ocroti mereu... S-a dovedit laș, mincinos, egoist... Dar n-a avut nici măcar o șansă să se explice, murmură Marie. Milic rămase tăcut, tot frămîntîndu-și În mîini cascheta veche și roasă, apoi păru că vorbește despre altceva. - Marea, trebuie s-o iubești, dar mai trebuie și să păstrezi distanța, nu trebuie să te crezi mai puternic decît ea. Pasiunea prea puternică te Împiedică să fii umil, or păcatul trufiei, marea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]