879 matches
-
ca să Începem Într-un fel oarecare: piftiile de porc, de curcan sau de picioare de vacă; varza cu piept de purcel sau cu sfârc de piept de văcuță, cu un ardeiaș verde sau roșu Înfipt drept În vârful verzii abu roase și bun mirositoare; sau sarmalele „de grăsime profumate“, le spunea Alexandru Odobescu În Pseudokyneghetikos, cu veche tradiție autohtonă, deși de origine arabă (saraș malfug), din carne de purcel cu carne de vacă și cu șorici deasupra sau bucă țelușe de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cea de taină cu aleasa inimii tale, tânără, frumoasă, inte ligentă, sensibilă la cuvintele tale, pofticioasă și cu stomacul bun. Pentru asta, nu-s chiar de lipsă decorurile ief tine, dar cos tând multe parale. Femeile de rând sau moftu roase se răsfață În plină lume la o masă scumpă, Într-o grădină pretențioasă de vară. Însă femeile de mare soi iubeț, cu fantezie și cu gust al pitorescului, al ineditului, Îți cedează bucuroase, palpitând entuziast și coapte pentru dragoste, după
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Ați observat ce bine vă simțiți Într-o trăsură cu cai, după o Îndelungată folosință a automobilului? Automobilul meu, care nu se rușina să poposească, câteodată de la sine și ca pentru dejugat, la o margine de țarină sau lângă ghizdurile roase ale unui puț, sau să tragă la adăpost prin curțile oamenilor ca la el acasă, În coșarul de nuiele și bălegar, alături de fratele lui În oțel, plugul, mi-l alesesem potrivit, cu virtuțile lui eminente și constând Într-un minimum
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
o cruce cioplită în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și tămâie. Oștean de-al lui Vodă? întrebă bătrânul cu mirare. Străinul tace. Își scoate spada, o pune pe masă lângă o carte mare, groasă, cu coperte roase, ferecate. Îl scutură un fior, dinții îi clănțăne mărunt-mărunt. Se sprijină de speteaza unui scaun. Șuierul vântului, freamătul pădurii, tună... Ești bolnav, sângerat... îl căinează bătrânul cu blândețe și îl ia de mână, grijuliu, așezându-l pe laviță, lângă vatră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care a trăit 166 de ani. Îmbinând ca toți centenarii munca cu cumpătarea și înțelepciunea, cu toate că erau slabi, plăpânzi, au oferit urmașilor secretul vieții îndelungate și al sănătății. Lenea, plictiseala, generează boala. Lama plugului strălucește când ară. Când stă e roasă de rugină. Așa se întâmplă și-n satul meu. Chipul multor oameni de spirit, cu cât au înaintat în vârstă parcă s-a mai luminat, radiind pace, înțelepciune, moralitate și bunătate. Pamfil Popescu a fost unul din cei mai însemnați
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
stai ca o momâie? Până când ai să fii necioplit? Când o să te văz și eu mai de modă, mai delicat, totdauna ca un urs sălbatec, mojicos, grosolan!“; „Ce poți să faci? Poți să te îmbraci după modă. În locul nădragilor acelor roși, să pui un pantalon elegant, botine de glanț, un bonjur făcut după jurnal ca toată lumea bine educată, ș-atunci aș putea suferi viderea d-tale, dar în halul acesta, o, ceriule! mă sparii!“; „Ei!... geaba, geaba!... cât îmi bat eu
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
în picioare, neștiind ce să mai facă. Învățătoarea se desprinse cu greu și se întoarse către cei doi veri. I se adresă lui Dănuț : Cine te-a-nvățat cîntecul ăsta ? Dănuț, văzînd că ceva nu e în regulă, dădu bucu ros vina pe văru-său. — El. — Dar pe tine cine te-a-nvățat cîntecul ăsta ? — Unchiu’ Dumi, răspunse Cristi cu curaj, știind că nu i se poate zice nimic - unchiu’ Dumi doar nu l-a învățat prostii ! Lui Dănuț îi plăcea foarte
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
obiect oarecare, însoțită de un sunet mai puternic sau mai slab sau printr’o simplă atingere a buzelor imprimate pe un obiect. De obiceiu se înțelege prin cuvântul de sărutare atingerea reci procă a buzelor, exprimând iubirea și afecțiunea amo roasă. Sărutările mai sunt însemnate și prin aceea că prezintă următorul fenomen fizic : buzele acelora cari se sărută, formează prin întinderea lor un spațiu gol, care, deschizându-se deodată, lasă aerul să se precipite într’însul, dând naștere unui sunet quasi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Asta nu se poate!... E o rană cicatrizată... încearcă doctorul. Nu-i nimica, domnule doctor, merg pe răspunderea mea. Cellalt rezervist, căzut pe gânduri, e întrebat de doctorul N. Da tu, ce stai pe gânduri și ți-s ochii cam roși. Apoi, domnule doctor, n-am dormit, și mi-a fost și jele când am lăsat copiii. Da câți ai? Șase, domnule locotenent. Apoi, eu camarade, precum văd, ai fost cam bolnav și cred că nu ești deplin înzdrăvenit... (Doctorul îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un teren bolovănos. Enormă cantitate de bolovani împrăștiați. Cu toate acestea anu-i rodnic, din pricina ploilor și holdele-s bune în acest teren ingrat. Sunt și flori: pâlcuri de maci roșii, de nu mă uita și ici colo de spini roși, nalți, frumoși și viguroși.) Pe promontoriu, fântâni vechi, pustii și în capăt, aproape de valurile mării, cobori la mormântul gol al unui sfânt Neculai păscarul, patron al marinarilor. Aici s-ar fi aflând și fereastra fecioarelor, pe unde s-au aruncat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
antreprisă prosă rosalb rosă, dosă, usanță e un adevărat amuzament și noi n-am venit aici să ne amusăm! Cine mă poate acusa? exagerări? Cine refusă asemenea argumente în dose masive? Cum am să spun? o rochie rosă? un capot ros? lesă, misă, dosă visă, posă visez vizez vase vaze vise vize casier cazier Iubite prietine,9 Știi că până astăzi vreme de douăzeci și mai bine de ani, decând mi-am început cariera literară, am stat departe de frământările politice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de samă că un dinte din stânga, maxilarul de sus, era atins de carie. Splendoarea aceea de fată începea să se ruineze. Și am mai observat că vocea-i era ușor învăluită ca o șoaptă de dragoste; dar era învăluită și roasă, poate, de un morb ascuns. M-am trezit cu imaginea ei și cu sentimentul de trecere iremediabilă și mâhnire. 22 Dechemvrie. Pensiunea Cap. Martin. Am mâncat singur la o măsuță. În general, nu-mi displace să fiu singur și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
L..., oaspetele lui Ronetti Roman zice cu mare uimire: Dar bine, frate, eu nu înțeleg un lucru. Cum mai pot trăi oamenii din Hârlău cu atâția Jidani? Am tresărit; m-am întors spre junele camarad. Fața lui bucălae, cu obraji roși, era plină de mirare. Am pândit prilejul să-l trag deoparte și l-am întrebat grabnic: Știi unde ai găzduit astă noapte? Da, îmi răspunde camaradul cu nevinovăție, la Ronetti Roman proprietarul de aici. M-a ospătat și m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dus la buze): „Pssst! Spui niște prostii originale!...” Am stat cam o oră la coadă la pîine. În spatele meu se afla un țigan orășenizat: fața smeadă, suptă, ochi negri, vioi, chică creață, ieșită la spate de sub căciula cu urechi suflecate, roase, a căror culoare trecea de la gri la roșietic. Cum se înainta foarte lent, mi-a debitat o mulțime de lucruri: despre „curcanii lui Plăcintă”, „ceva mai mici decît struții”, despre „Tovarășul” (admirativ: „ce le mai știe omu’ ista!”), despre nevastă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
merge drum de fier, precum se știe dară nu se știe încă c-am luat bilet de-a trie, c-am plecat de dimineață cu un taler și doi groși și de gât cu blonda Milly c-ochi albaștri, buze roși! ............................... Fugaces labuntur anni! Potsdam, aprilie 1945, puternic bombardament britanic, provocând daune grele centrului istoric. Potsdam, 17 iulie-2 august 1945, Cecilienhof, locul unde Stalin, Churchill (din 28 iulie Clement Attlee) și Truman au decis soarta a milioane și milioane de oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de la Dună rea de Jos, un idiom de ale cărui resurse am fost, o viață de om, atât de mândru. Față de textul din 1979, cel de aici are două fragmente mai lungi în minus și unul în plus, în afară de nume roase remanieri de detaliu, în general în sensul abrevierii. Sunt toate semnele că textul prefeței este anterior celui din Sfârtecare. Mi-am luat îngăduința de a retraduce în trea ga prefață, constatând cu plăcere că, în majoritatea cazurilor ăevident, când textele
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
răspundă unui om care o insulta, adresându-i un nume grosolan, în biserica Saint-Roch: „Prietene, de vreme ce văd că mă cunoști, roagă-te Domnului pentru mine.“ Doamna de Coislin, zgârcită ca mulți oameni de spirit, își înghesuia banii prin dulapuri. Trăia roasă toată din niște bănuți păduchioși: noroc că oamenii casei aveau grijă s-o ușureze. Când o găseam cufundată în calcule încâlcite, îmi amintea de avarul Hermocrate care, dictându-și testamentul, s-a numit moștenitor pe el însuși. Totuși i se
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
foarte îngust, de vreo 3 m, si este pavat cu pietre. Pietrele sunt de mărime obișnuită, ca pe la noi, dar din loc în loc este câte o piatră mai mare (aproximativ 40 cm X 60 cm) ce este foarte lustruita și roasa. Se spune că aceste pietre sunt de pe vremea Mântuitorului. Pentru că El a călcat pe ele, de aceea se păstrează și astăzi. Pietrele s-au lustruit în timp deoarece milioane de pelerini au trecut peste ele. Din loc în loc drumul este
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
predominant din eritrocite înglobate în rețea de fibrină, puține trombocite și sunt mai lacși, în timp ce trombușii albi, aderenți sunt alcătuiți predominant din agregate trombocitare, fibrină și puține hematii [6,7]. Creșterea trombusului se face prin suprapunere succesivă (apoziție) de trombi roși și trombi albi la suprafață prezentând striațiuni (liniile Zahn). Creșterea trombusului se face în două direcții: centripetă inițială, iar după obliterarea lumenului venos creșterea se face centrifug. Extremitățile proximale ale trombului pot emboliza. Trombul în evoluție poate fi extensiv, lizat
Tratat de chirurgie vol. VII by IOAN ŢILEA, RADU DEAC () [Corola-publishinghouse/Science/92084_a_92579]
-
etapa încheiată este construit prin repetarea de trei ori a adjectivului pronominal alți, în colinda din Dragoslavele, Argeș. Mutația existențială primește o valoare augmentativă prin substituția familiei cu persoane străine, adeseori prea puțin binevoitoare. Satira folclorică alocă un spațiu gene¬ros relațiilor create prin alianță, drama acceptării noii familii luând în mod frecvent note tragi-comice. Dar cine este receptorul atât de fin al cântecului împărătesc, intonat într-un moment al solitudinii rituale, când sacrul emergent reduce profanul la tăcere? De fiecare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o subiectivitate grosolană, comercială, mediocră, În sensul pe care poeții Îl dau acestui cuvânt -, incapabilă de exaltare! Sau, mai bine zis, capabilă de-o exaltare contrafăcută, căreia oricum Îi este preferabilă „mecanica” și strigătul răgușit al papagalului bătrân, cu penele roase, ce scoate un plic subțire din cutia de carton a celui ce ne pândește la colțul străzii. Care ne pândea, deoarece figura acestui mărunt apostol al străzii a dispărut, a fost măturată, ca și aceea a tocilarului care ascuțea cuțite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Crăciunul, ca Crăciunul, dar Paștele... Dacă Crăciunul s-a încercat a fi înlocuit cu moș Gerilă, cu „Hristos a înviat” încercările duceau către o ignorare totală, deși copilăria mea mi l-a mai păstrat în deplinătate, aproape. Cozonacii, pasca, ouăle roși i dar mai în special participarea la slujbele religioase, deveniseră în bună măsură prohibitive, deși, în sinea lor, până și cei mai devotați în vorbe activiști care serveau comunismului sărbătoreau și se înfruptau din ceea ce însemna Paștele la ortodocși. Parcă
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
tot astfel cum cel ce nu crede e mereu cuplat la orizontul credinței. Ca în versetul 24 din capitolul 9 al Evangheliei după Marcu: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“ Drumul spre sine În Antichitatea târzie, când filozofii erau mai nume roși decât profesorii de filozofie, iubitorul de înțelepciune era definit ca un truditor al modelării de sine. Nu ți se cerea să cauți o formă de cunoaștere generică, un adevăr „obiectiv“, străin de ființa ta, un adevăr fără efecte palpabile asupra
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Dar chiar spunând asta, știam ce era.) Zgârieturile au reînceput. Mă întrebam: oare cu ce zgârie? Apoi am realizat că nu zgâria. (Mi-am amintit ceva.) Niciodată nu zgâriase. Rodea ușa. Se folosea de gură. Se folosea de dinți. Apoi rosul a încetat. Robby și cu mine ne uitam la ușa care era acum îmbăiată în verde. Priveam îngroziți cum clanța se mișca în sus și-n jos. Într-o dezgustătoare fracțiune de secundă am înțeles că își folosea gura ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și în depărtare am observat căpițele de fân și dincolo de căpițe se legăna un șir de palmieri. Un break bej coti în parcarea pustie și se opri lângă Range Rover. Robert Miller își făcu apariția, întâi burta, îmbrăcat în blugi roși și o haină de blugi pe măsură, purtând pe dedesubt o cămașă turcoaz: un bărbat voluminos trecut de cincizeci, cu mustață și părul lung și cărunt legat în coadă de cal. Obosit și tras la față, s-a uitat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]