3,147 matches
-
fac cunoscută intenția mea de om singur nu pentru a mă justifica moralicește față de o posibilă demnitate de a pleca sau ca să-mi raportez indiferența la inevitabila lașitate de a rămâne, ci pentru că am învățat de pe la unii, de pe la alții că rostirea justifică bătăile inimii. Eu, în pustie, nu am la cine să mă strig, așa că, dragilor, primiți aceste scrieri despre o curgere între două fântâni pline și nicio sete. Posibil, veți mototoli aceste pagini și le veți arunca; posibil, veți aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cât toți profesorii la un loc. (Uneori, ca să înțelegi un om trebuie să ai aceeași vârstă cu el. Sub ruinele mânăstirii, adevărul se rostea a doua oară, avea 33 de ani.) În grădina Copoului, Petru și Genia se ascultau în rostirea cerului. Liniștea amplifică emoția, liniștea îți dă posibilitatea să-ți asculți muzica inimi. Petre, iubirea este o muzica care învinge depărtarea, absența, moartea. Mergi în cimitire și pune urechea peste morminte: ascultă cântecul oaselor acolo unde oasele știu să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
femeia e cu atît mai minunată cu cît mă Încîntă mai mult. Iar ca să mă Încînte, e nevoie ca ea să vorbească, să rîdă, să șovăie, să tacă, să zîmbească, să murmure, să Îndrăznească și să se mire. E o rostire de sine această femeie și de necuvîntare, o expresie, o prezență, nu e nevoie să o ating, e de ajuns că se Învăluie În aura pro priului ei surîs ca-ntr-o mireasmă. Nu Înseamnă că pot s-o descriu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
făpturi văzute și Întîlnite, chipurile, ci despre cea mai primej dioasă peripeție, una la care nu asistase, a străne potului cres cut de ea. Nu izbutise niciodată să rostească numele lui Zoli. Îi spunea Doli. Care o fi fost piedica rostirii negreșite, nu știu. — Mamă, spune Zoli, o Îndemnam eu. Voi spuneți-i cum vreți că io tăt cum știu Îi zîc! De mine, vasăzică, și-a amintit În acea ultimă povestire de martie, cum m-am dus cu Doli cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
îi sunt nealterate. Își scoate o mănușă și se ciupește de obraji spunându-și : Este adevărat, nu sunt fantasme !" În întâmpinarea lor iese un bărbat care le luminează calea cu o lanternă : Intrați la căldură !", îi îndeamnă aceasta, cu o rostire cu accent ciudat. În tinda casei, grupul se oprește și bărbatul continuă : "Eu mi-s Petrică, nepotu lui Tanasie. Mi-o trimis el de știre ce-om ave di facut. Apu..., v-oi ruga sî intraț în casă până eo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și ea unei pure factualități. De unde își ia aceasta modelul? În societatea generată de autodezvoltarea orbească a tehno-științei care bulversează stratificările anterioare, dispozitivele tehnice înlocuiesc treptat praxisul subiectiv al oamenilor; comunicarea nu mai este aici o relație vie întemeiată pe rostirea personală și tributară de fiecare dată indivizilor care intră în relație, ea nu mai este intersubiectivitate ci, tocmai, un dispozitiv tehnic: ea a devenit comunicarea mediatică și se reduce la aceasta. Comunicării mediatice care-și află chintesența în televiziune îi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aruncat în afara existenței și a universului mediatic, în afara societății și a lumii care era cea a oamenilor. Ce poate face și ce devine în această situație cultura? Ea subzistă în aceeași calitate de neobosită venire în sine a vieții, de rostire a acesteia care nu tace de fapt niciodată. Însă ea rămâne într-un soi de incognito. Schimbul la care năzuiește nu se mai produce în lumina Cetății, prin mijlocirea monumentelor sale, a picturii sale, a muzicii sale, a învățământului său
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tristețe: Dar va fi un iad!... În fiecare zi, în fiecare clipă! Care este atunci sensul vieții, Arm?! Atâta suferință, atâta deznădejde, atâta durere! Pentru ce?... Spune mi tu, că ești mai înțeleaptă!... Atâta fericire uneori... Sensul acestei vieți este rostirea vieții, Bart, răspunse ea cu simplitate. Frumos spus, n-am ce zice, dar nu pot să accept că suferința este obligatorie. Ce sofisme mai poate născoci mintea omului, Doamne!... Noi, karmiștii, cum spui tu, credem că sufletul nostru vine la
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
desfășurând pergamentul, am citit cu glas tare finalul. Nu au priceput imediat, deși folosisem o intonație ce reliefa cum nu se poate mai limpede noua semnificație a textului. E drept, cei adunați erau mai mult oameni ai armelor, pentru ei rostirea cuvintelor într-un fel sau altul având mai puțină importanță, dar nici cavalerii, mult mai instruiți într-ale slovelor, nu au sesizat diferența. Cred că din cauza intervenției mele surprinzătoare nu au observat, așa că am reluat, accentuând și mai mult asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
absolute. Critica înțeleasă nu atît ca un criteriu formativ, cît unul afirmativ, ofensiv, e reflexul unei conștiințe reci, fixate într-o ambiție inebranlabilă. Nici măcar umbra vreunei îndoieli nu-l atinge pe romancierul axat exclusiv pe certitudini, cu o voluptate a rostirii apodictice: Nu ajungi la idei mari decît dacă scrii tot timpul, dacă citești tot timpul, dacă te confrunți tot timpul. Scris tot timpul, citit tot timpul, confruntat tot timpul. Cu spirite egale! În tinerețea mea, am avut noroc că am
Cum scriu autorii români? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7849_a_9174]
-
și pentru toți ceilalți, fie și adversari. Necunoscînd numele real al preopinenților, personajele din O noapte furtunoasă vorbesc despre alții cu porecle ad-hoc: pentru Rică, Jupîn Dumitrache e Mitocanul, iar acesta pentru Dumitrache et comp este Bagabontul sau Mațe-Fripte. Simpla rostire definește persoana și ceilalți înțeleg la cine se referă. Rică își numește iubita necunoscută Angel Radios în scris și oral, iar Zița îl cheamă pentru sine pleonastic: Monșerul meu. Dar, chiar dacă își cunosc numele, personajele din jurul chiristigeriei preferă poreclele: Spiridon
Personajele Porecle și diminutive by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/7864_a_9189]
-
ediție. Fănuș Neagu. Emil Boroghină. Neliniștea și misterul Olteniei. Mă opresc. Iarăși. Abia acum pot să pun cd-ul. Îl desprind din plic, îl deschid. În camera mea este Ștefan Iordache. Și atîtea zeci de inflexiuni ale zecilor de nuanțe din rostirile lui. Înregistrări perfecte, tehnic vorbind, selectate și din arhiva radio. ,Eu n-am văzut, persano, Bosforul niciodată/ Să nu mă-ntrebi de dânsul, că nu știu să răspund...", ,și nu știam că te doresc atît de mult/ abia acum, cînd
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7881_a_9206]
-
necunoscută. Era o limbă de domni și de doamne, dezinvoltă și nobilă, materială și suavă totodată, precisă și plină de ascunzișuri, pe care n-o mai vorbește astăzi aproape nimeni. Cunosc doar vreo trei oameni - culmea, din generația mea! - în rostirea cărora s-a păstrat acea fabuloasă limbă pe care-o descoperisem pe Magheru sau Calea Victoriei, urmărindu-i minute în șir pe doamnii îmbrăcați, vara, în costume de culoare deschisă și purtând elegante pălării de Panama. În rest, parcă acea întreagă
Vorbiți cu accent ? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7009_a_8334]
-
care respirăm, un spirit pătruns de o vădită accelerare a ritmului vieții, dar o accelerare care nu este defel prielnică largilor desfășurări orale. Pur și simplu repeziciunea nu face casă bună cu perorația. Gîndurile iuți nu pot fi stufoase la rostire. Cum s-ar spune, sîntem laconici nu fiindcă am prețui expresia lapidară, ci fiindcă sîntem siliți de iureșul colectiv. Cînd trăiești în galop nu-ți mai arde de fastuoase împletiri de ghirlande lexicale. Preferi scurtimile argotice și șabloanele subînțelese, adică
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
Din secolul romantic (1989) își propune să identifice și să interpreteze reperele stilistice fundamentale ale literaturii române din veacul romantic. Există aici chiar și o plastică și eficientă definiție a stilisticii: "Stilistica nu face altceva decât să sondeze, timid, sensul rostirii în perspectiva Ťlungilor tăceriť și, mai presus de toate, să ofere cel puțin spiritului nostru un avans pe drumul dobândirii libertății". Criticul realizează racorduri rapide și suple între literatură și ideologie, între literatură și mentalitatea din secolul al XIX-lea
Cealaltă față a criticii literare by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7020_a_8345]
-
uitate ghilimelele. Ceea ce este, însă, mai grav, când e vorba de punctuație, este că aceasta se "corectează" în textele unor mari scriitori. De pildă, în textul dramei Meșterul Manole, autorul folosește frecvent linia de pauză că pe o indicație de rostire a replicii de către actor, în funcție de starea psihologică a personajului interpretat. Astfel, într-o replica-discurs, Manole se întreabă: "Dar facut-am oare, în afară de muncă - o jertfă - o singură jertfă smulsa din viața noastră, pentru zid?..." Pentru motive care ne scăpa, redactorul
Comunicare și corectitudine by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/6858_a_8183]
-
cacografie: „Da,-mpărate!").Faceți diferența: vorba tărăgănată, cu virgula gramaticală, indică un răspuns spășit, umil. În sistemul celor două apostrofuri din vremea scrierii lui Eminescu, chiar poetul ezită: în „Convorbiri" are „Da'mpărate!", cu apostroful larg ce indică pauză în rostire (forme disjuncte) - dar în „Timpul"reia însuși: „Da'mpărate!", restrângând spațiul ca pentru un răspuns energic, demn, bățos. G. Bogdan-Duică interpretează tot acest pasaj, iar în final are forma grafică: „Șiabia plecă bătrânul...", pentru „Și abia plecă..." Oricine înțelege că
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
melanjul, insolit într-o lume dezabuzată, de visare, puritate, entuziasm tonic. Regăsim starea aceea arhetipală de ieșire din sine, cu care ne-au obișnuit gânditorii presocratici - iar asocierea nu e întâmplătoare, Mircea Petean fiind un poet al întemeierii filosofice a rostirii: "noi suntem dintre aceia care aud voci/ noi suntem dintre aceia care știu să le distingă/ în haos în degringoladă și-n vacarm/ voci clare și distincte iar nu țipete lătrături bolboroseli" (84). Totodată, pentru poet cuvântul este energie: "mi-
Vocația iubirii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7894_a_9219]
-
din sin-fonia sau diafonia cuvintelor este una primordială: "la început a fost cuvântul și cuvântul era sunet". O muzică ce acceptă materia literelor ca singură substanță sonoră și unic fenomen fonic. Fonemele, silabele, cuvintele se supun astfel dicteului letrist, așa cum rostirea însăși era subjugată, în dadaism, dicteului automat. Creatorul letrismului este convins că "nu există nimic în Spirit care să nu fie sau să nu poată deveni literă". Dar literele sunt aidoma obiectelor sonore (în teoriile despre sintaxa muzicală ale lui
Când literele încep să cânte by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/7896_a_9221]
-
bune texte ale volumului sunt O (im)posibilă clasificare: critica din Basarabia și modelul francez și foarte nuanțatul eseu-portret, Contradicțiile lui Cimpoi. Textele dau măsura lucidității și spiritului critic ale autorului, curajului său de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă rostirea adevărului nu are cum să fie pe placul tuturor. Mircea V. Ciobanu privește peisajul literar din Republica Moldova cu un ochi aproape cinic. El nu menajează pe nimeni și spune cu voce tare ce gândește, chiar și atunci când concluziile la care
Strategii de lectură by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7912_a_9237]
-
Și totuși, pentru străinul care aude o strofă din Luceafărul, ea mai are încă sonoritatea unei limbi neolatine. Poate că imaginea histrionicului â sau sonoritatea fermă a lui sunt vor trezi în mintea celui care le scrie amintirea unei alte rostiri. Și poate că această diferență iconică va duce într-o zi la deschiderea sonoră a unei limbi cam șifonate. Dar ca lucrurile să se întâmple astfel, ar trebui mai întâi să fie întreținută igiena vasului, prin respectarea unor reguli simple
Nemulțumirea lui Vladimir by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/7425_a_8750]
-
pentru pasionații de Caragiale (foarte mulți, de altminteri). Aceștia vor regăsi aici, încadrate, descrise și explicate, forme ca maala ("A băgat spaima în maalŕ"), pompiari și cetățiani (din Temă și variațiuni), arfiva, cestiune, bagabond, doftorașul, boborul, �mbou, numeroase exemple de rostire franceză (depandă, dantist, endepandent, omaj etc.). În morfologie, sunt minuțios inventariate oscilațiile epocii (desinențe de plural, forme de genitiv, forme verbale iotacizate etc.), produse de tendințe populare și culte, de diferențe regionale sau de modele culturale multiple. O listă impresionantă
Limba lui Caragiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7432_a_8757]
-
dar de scăpat - niet!" Școlarii, la reluarea cursurilor primesc noile manuale. "Toate erau cartonate și emanau miros grețos de clei de tîmplărie, făcut din ciolane de cal mort." Alfabetul latin este înlocuit cu cel chirilic, iar transcrierea tale quale a rostirii "norodului" îl substituie pe "bine" cu "ghini", pe "vin" cu "jin", pe "cine" cu "șini"... O carte de cîntece, tipărită dincolo de Nistru, "începea cu Internaționalul (!) tălmăcit în Ťmoldoveneșteť: ŤSculaț voi roghi flămînzi din lumi/ Sculaț, la muncă osîndiț!/ Ni șerbi
Un destin basarabean by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7435_a_8760]
-
De ce trece, de ce se uită și de ce anume rămîne. Pe un ecran, în dreapta scenei cum privim noi, spectatorii, se derulează imagini din istoria subiectivă a teatrului făcut de Radu Beligan. Șaptezeci de ani. Vocea lui Vraca pune stăpînire pe tot. Rostirea lui răsună cutremurător, maiestuos, solemn. În fotografia de pe ecran, Vraca își spijină capul de mîna stîngă. Ca în oglindă, Radu Beligan își odihnește amintirile pe mîna dreaptă. Elogiul marilor artiști continuă. Detalii semnificative despre cum simțea Birlic publicul, despre rostirea
O seară la Caracal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7436_a_8761]
-
Rostirea lui răsună cutremurător, maiestuos, solemn. În fotografia de pe ecran, Vraca își spijină capul de mîna stîngă. Ca în oglindă, Radu Beligan își odihnește amintirile pe mîna dreaptă. Elogiul marilor artiști continuă. Detalii semnificative despre cum simțea Birlic publicul, despre rostirea lui Băltățeanu, încărcată de subînțelesuri surprinzătoare. Trecutul este dilatat cu voluptate. Cei șapte ani ai directoratului de la Comedie sînt învăluiți de o enormă tandrețe. "Rinocerii", Giurchescu, Esrig, trupa lor, harul, inteligența și diplomația lui Beligan. Și Eugen Ionescu. Genial. Un
O seară la Caracal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7436_a_8761]