6,798 matches
-
anul 1892 pe locul unei biserici de lemn se află în cartierul Capul Câmpului. Pictura a fost refăcută iar resfințirea a fost făcută în 1992 de Patriarhul Teoctist. -Biserica cu hramul”Sfântul Nicolae”- a fost construită în anul 1777 pe ruinele unui schit la intersecția străzilor Republicii cu Gării, ctitor preotul Ioan. Monument istoric si de arhitectură, are bunuri de patrimoniu național cultural (cărți vechi, icoane vechi, 4 dintre acestea fiind furate și negăsite până în prezentă. Pentru vechimea ei de mai
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
românității în locuri pe unde va fi poposit Dragoș Vodă -, un grup de copii aflați în vacanță pleacă, într-o zi de duminică, pe cînd părinții "erau duși în oraș, după unele cumpărături", la Dealul Ursului pentru a săpa între ruinele cetății de acolo, în căutarea unei comori de pe vremea lui Dragoș Vodă, despre care circulă prin sat diverse legende; în echipa condusă de Virgil Năsturel, protagonist e, în fapt, Ticu, "un prichindel pistruiat din clasa a III-a", poreclit Bărzăunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în oraș după unele cumpărături, s-a hotărît să folosească toate mijloacele de convingere, pentru a-i face și pe ceilalți să termine odată cu povestea comorii. Că erau sătui cu toții să tot asculte fel de fel de minciuni scornite pe seama ruinelor de pe dealul de lîngă sat. Dar, culmea-culmilor era că toți din grup le credeau. Absolut toți. Adică ce credeau și ce știau de fapt? Că, undeva, nimeni nu cunoștea exact locul, în ruinele unei vechi cetăți de pe Dealul Ursului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fel de fel de minciuni scornite pe seama ruinelor de pe dealul de lîngă sat. Dar, culmea-culmilor era că toți din grup le credeau. Absolut toți. Adică ce credeau și ce știau de fapt? Că, undeva, nimeni nu cunoștea exact locul, în ruinele unei vechi cetăți de pe Dealul Ursului, se află o comoară din vremea lui Dragoș-vodă, ori poate mai de demult. Pe cuvînt că este, a spus chiar Vlad, cel mai mare dintre toți; și Vlad nu avea nici un interes să mintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de grozav? Păi, sigur că este și de asta vreau să spun, nu de altceva. Pentru că aici stă, într-o mare măsură, toată cheia și lăcata. Virgil Năsturel a trebuit să pregătească în acea noapte întregul plan de cercetare a ruinelor și a descoperit cel puțin zece locuri unde putea fi ascunsă comoara. Păi vedeți? A fost o noapte de nesomn foarte folositoare, plină de gînduri creatoare, nu de ceva banal, ca o durere de dinte care se clatină, sau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Vlazi la un loc! Da. De cum a pus capul pe pernă și-a imaginat, pas cu pas, cărarea ce duce în vîrful dealului și, de acolo, la cetate. Ajuns la gardul cu care, din porunca domnului Nicanor, erau împrejmuite toate ruinele, pentru a nu se prăvăli cumva bolovani peste oi sau vaci, s-a oprit. S-a oprit ca să judece și să vadă ce e de făcut, nu de altceva. Și, uite-așa, cu multă răbdare și pricepere, Virgil a pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Impresionat de vis, s-a hotărît, imediat ce reuși să se dezmeticească, să treacă la fapte. Orice amînare s-ar fi putut transforma într-o renunțare definitivă, mai ales că principalul lor adversar, domnul Nicanor, luase măsuri atît de strașnice în privința ruinelor. Nu, nu trebuiau să renunțe la comoară pentru nimic în lume! Așadar la treabă, fără îndoieli și fără mofturi! Primul contact l-a luat Virgil, în dimineața aceea, cu Vlad. L-a găsit în curtea casei, supărat și cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
stare să respire măcar. O ciudă cumplită puse stăpînire pe el... Cum, adică, să ia și vaca?.:. Să rîdă toți de el?... Și apoi, pînă acolo, sus, aveau de mers aproape un ceas... Iar sus... ce va paște vaca printre ruine și bolovani? Uf, vaca asta! răbufni el distrus. Și totuși... ideea lui Virgil era foarte bună. Era singura care-l putea scoate din necaz. Iar ceilalți vor înțelege și vor accepta această rezolvare. Nea, slăbătură! Ieși pe poartă puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în găini. Ia, mă, ceva, că ai să crapi de foame acolo! Măcar niște pere, de colo! Și-i făcu semn cu ochiul. Și, iacă așa, nici nu trecuse bine o jumătate de ceas, cînd, pe poteca ce urca spre ruinele cetății de pe Dealul Ursului, se zărea grupul căutătorilor de comori în marș neîntrerupt. Tomiță încă nu venise, așa că deocamdată nu erau decît Ilinca, Virgil, Vlad și Bărzăunul. În fruntea tuturor mergea vaca, pe care o mînau toți, din toate părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de cîte ori considera că ritmul urcușului a încetinit. Cînd ajunseră în vîrful dealului, erau lac de sudoare. Au lăsat vaca să pască într-o poieniță mică din apropiere, mai urcară puțin, trecură peste gard și se opriră drept în mijlocul ruinelor. De fapt nu mai erau decît niște urme de ziduri străvechi, multe dintre ele acoperite cu pămînt. Peste tot liniște deplină și singurătate. De jur-împrejurul cetății, pădure de brazi și fagi. Doar pe coasta ce dădea spre sat, crescuseră printre stînci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că știu eu unde-ați fost, șobolanilor! He, he! Nu văd eu? Vă arăt eu vouă mîine! Dădu să plece, dar... (uf, și Bărzăunul ăsta!) ochii i se opriră asupra Bărzăunului, care ținea în mînă una din tăblițele descoperite în ruine și pe care ceilalți le dăduseră uitării de-atunci. Și doar Bărzăunul luase tăblița ca să-și ascută cuțitul pe ea, nu ca să facă vreun rău cuiva. Dar domnul Nicanor crezu cu totul alceva. Ce ții în mînă, mă, sarsailă? Bărzăunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
gură. Păi eu de ce nu le dădeam voie să sape acolo? se adresă străinilor Nicanor. Nu știu eu de ce-s în stare popîndăii ăștia? Parcă o dată le-am spus să-și vadă de învățătură și să nu mai scurme în ruine? De asta am îngrădit zidurile și așteptam să vină specialiștii, să înceapă lucrarea. Dar ei tot nu s-au astîmpărat și uite ce erau să facă, dacă nu-i prindeam la timp! Deși toții copiii țineau ochii în pămînt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cât și pe dimensiunea timpului, ca o sete neistovită de cele două necuprinsuri. În Melancolie perspectivele se adâncesc în trepte, în cercuri de rezonanță succesive. De la perspectiva selenară inițială, se trece la priveliștea clar obscură tulburătoare în care "biserica-n ruină" este ecoul spiritual și vocalic al vaierului, al aiuritului de jale (de aceea s-a utilizat un hemistih), se continuă apoi pe dimensiunea timpului prin mișcarea monotonă neîntreruptă pe care o fac greierul și cariul, pentru a se pierde într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
curgeri de apă printre pereții de sticlă, îi dă fiori lui Evgheni. Se vede bătrân și desculț, luând-o de la capăt și obișnuindu-se (oare a câta oară?) cu hachițele unui stăpân mai tânăr decât zănaticul ăsta care-și caută ruina cu lumânarea. — O să avem șervete brodate cu scoici și vase mari, cu nuferi roz, la intrarea în fiecare salon. Evgheni simte nevoia să scoată din buzunar o batistă veche și relativ murdară, să-și șteargă disperarea de pe frunte. — O să fac
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
38. Și din nou A fost odată ca niciodată o poveste cu multe episoade. Cu prea multe episoade. O poveste sută la sută contem porană și definitiv anatomopatologică în care nu e loc de bâzdâcuri și muze și cetăți în ruină, că în ruină e totul. De la emiri la prințese și de la seraiuri la stații de tramvai. Nu mort, încă, dar necrozat, mâncat, cariat, cu atipii, cu probe plecate la laborator, studiate la laborator, distruse, făcute poveste, puse în plic și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nou A fost odată ca niciodată o poveste cu multe episoade. Cu prea multe episoade. O poveste sută la sută contem porană și definitiv anatomopatologică în care nu e loc de bâzdâcuri și muze și cetăți în ruină, că în ruină e totul. De la emiri la prințese și de la seraiuri la stații de tramvai. Nu mort, încă, dar necrozat, mâncat, cariat, cu atipii, cu probe plecate la laborator, studiate la laborator, distruse, făcute poveste, puse în plic și expediate pe adresa
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o hartă, ceva, niște apeducte, niște ca verne care, odată dezgropate, se dovediseră a fi un soi de Atlantidă urbană, un alt oraș, o Sevillie de sub Sevilla. Enormă. Perfect conservată, cu tunele îmbrăcate în mozaic și urme de palate în ruină. Când Alexandre ajunge în Plaza de Armas, Hispalis se luptă, deja, cu Ishbilya. Almorazii și almoravizii sunt descom puși în cifrele, procentele și probabilitățile Lumii Noi. Columb face cunoștință cu cei șase protoni ai carbonului ra dio activ. Numai că
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
poate intra decât curat, așa cum trebuie să intri și-n moarte. Romanticii au văzut îngemănate iubirea și moartea. Marea iubire, suferind de durerea neîmplinirii, cheamă curând moartea... în ajutor! Numai în dragoste are omul sentimentul timpului, al rapidei treceri, al ruinei și al pieririi. Simțul acesta devine enorm în momentul maximei încordări, al marii temeri de sfârșit, de împlinirea a ceea ce nu poate să dureze. Dacă totuși se depășește acest moment, mai exact, se trece pe lângă el, nu mai rămâne decât
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și oamenii cred că există numai unul, care nu vrea să mai moară, terorizând întreaga zonă, întreținând vigoarea plantei ghimpoase numită frică, ce te înțeapă la cea mai mică încercare de a ieși din rezervația ei. Poftim, câte complicații pe ruinele vechiului instinct al vânătorii! Noroc că Unchiul a rămas în urmă și nu vede cum ne-am lipit unul de altul... Noroc că... Bum-bum! Bum! Parcă a fost o salvă de artilerie. Lupul era? Ori numai fantoma lui? Ați văzut
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
asigurat în exterior cele mai strălucitoare triumfuri; îl lăuda pentru faptul de a se fi arătat, deși era de origine străină, mai francez decât mulți francezi. La sfârșitul lungii sale domnii, timp în care a văzut Franța atât de aproape de ruină, Ludovic al XIV-lea a găsit negociatori dotați cu o inteligență vie: abatele de Polignac, mareșalul de Tessé și, adevărat ministru, Torcy 44. Acesta din urmă a fost atât de cinstit, încât a reușit să risipească toate prejudecățile pe care
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
în Convenția Națională (1792-1793). 33 Constantin-François Chassebeuf de la Giraudais, conte Volney (1757-1820). Poet, filozof, orientalist francez. Deputat al Stării a III-a în Adunarea Națională Constituantă (1789-1790). Autor al unei opere vaste, cuprinzând și lucrările Catehismul cetățeanului francez (1793) și Ruinele sau Meditații asupra revoluțiilor imperiilor (1791). 34 Jean François Rewbell sau Reubell (1747-1807). Om politic francez. Avocat, apoi deputat al Stării a III-a în Adunarea Națională Constituantă și deputat iacobin în Convenția Națională. În timpul Directoratului, a avut o activitate
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
de suflete să-ți fure logodnica? Îl lași așa? Și ce pot să-i fac? Ce? Se vede bine că cel ce te-a format, te-a îmbibat cu știință, cu această mâncare deloc comestibilă, care împreună cu religia este cauza ruinei noastre. "Înțelepții și bogații nu sunt de un mai mare folos decât ca să se corupă reciproc". Am terminat de citit Rousseau. Ah, libertate! Sfântă libertate! Alma Venustas! Ești un sclav, Apolodoro. Și ce pot să fac? Ce? Omoară-l! Să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
fantastic? este Închipuit? ce poet, iar fantezia sa pare s? nu aib? limite atunci descrie orizonturi spa?iale nelimitate, simbolizând infinitul, universul abstract al cunoa?terii. Pe ?? mânt, poetul vede Ins? o alt? lume, trist?? ?i ț?cut?, cea a ruinelor, o lume ce vorbe?te despre o alt? ipostaz? a timpuluitimpul istoric, finit, supus devenirii. Zidurile vechilor cet??i vorbesc totu?i lumii contemporane despre permanen?a gândirii umane: lumea vechilor piramide, a templelor m?re?e „colonade-n marmori
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
lumii este, ca Într-un peisaj expresionist, golit de via??, Înv?luit de „promoroac?": „ Bogat? În Întinderi st? lumea n promoroac?, Ce sate ?i câmpie c-un luciu v?l Îmbrac?; ??zduhul scânteiaz???i că unse cu văr Lucesc zidiri, ruine, pe câmpul solitar". Solitudinea, retr?it? acut de fiin?a poetului, configureaz? liric Întregul peisaj. „Stare a propriului suflet", elementele ce-1 compun: „Întinderile" f??? de sfâr?it, aride, Înv?luite În „promoroac?", satele, câmpia Înve?mântat? cu „un luciu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
suflet", elementele ce-1 compun: „Întinderile" f??? de sfâr?it, aride, Înv?luite În „promoroac?", satele, câmpia Înve?mântat? cu „un luciu v?l" că Într-un giulgiu, „v?zduhul" respirând reflexele sumbre ale astrului „mort", zidurile p???site ?i ruinele ce „lucesc" sinistru pe câmpul „solitar" sunt de fapt reprezent?ri subiective ale eu-ului liric (epitetul „pustiu" din ultimul vers sugerând acest „transfer al sentimentului" de singur?țațe asupra peisajului descris). Staticul tablou semnificând viziunea eminescian? a mor?îi
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]