2,974 matches
-
a mîncat istoria și pe el cu fulgi cu tot, n-a mai rămas un pahar curat de bragă în toată țara... De cînd îi trece muierii de-albastru prin sticla cu țuică, mai scuipă și zimbrii la pauză cîte-un sîmbure de vișină trasă în ciocolată, dar nimic din ce-a mai rămas bun în voi nu va înflori pe mormîntul făgăduinței. Și poate vom striga cu toții: “Iată, fluturi în cîrje se întorc la vetrele lor! E timpul să-ntindem hora
CHEF ÎN SECŢIA DE NUIELE de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383066_a_384395]
-
caracteristică: Arbequina (Catalonia) este “dulce-fructos”. Frantoio, Leccino, Moraiolo (toate trei din Toscana) sînt primul - puternic primul, , al doilea - condimentat respectiv al treilea - amărui. Koroneiki (Grecia) este parfumat. Aceste caracteristici sînt determinate de anumite combinații de flavanoizi conținuți în pulpa și sâmburele măslinei. Ei pot fi testați în mod profesional atât cu papilele gustative de către specialiști (și amatoristic de noi toți) cât și cu aparate care indică tipurile de acizi grași și concentrația în care ei se regăsesc. Un litru de ulei
UE a decis:uleiul de măsline falsificat este legal [Corola-blog/BlogPost/93513_a_94805]
-
își umpluseră crengile cu acele boabe de smarald pe care le ajutau să crească, pompând în ele seva lor de grijulii „părinți”. Că visul oricărui pom este să facă fructe cât mai frumoase și cât mai gustoase care să poarte sâmburele menit să-i prelungească viața în timp. De altfel, acesta este misterul vieții: pomul să dea fructul, acesta să ducă mai departe sâmburele, menit să continue viața pomului în curgerea timpului. Din păcate, când suntem copii nu pricepem acest mister
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
visul oricărui pom este să facă fructe cât mai frumoase și cât mai gustoase care să poarte sâmburele menit să-i prelungească viața în timp. De altfel, acesta este misterul vieții: pomul să dea fructul, acesta să ducă mai departe sâmburele, menit să continue viața pomului în curgerea timpului. Din păcate, când suntem copii nu pricepem acest mister. Chiar dacă ni se spune să avem răbdare că fructul trebuie să crească și să se coacă, noi ne grăbim să le mâncăm de
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
ajunsă la stadiul acut al sentimentelor, proces afectiv ce tangențiază treapta superioară a percepției... Încă din titlu, poetul fixează în spațiul virtual, acest sentiment uman, exprimat cu acuratețe în poezia sa, care este „rouă pe buza de foc a gliei, sâmbure ce rodește veșnicii”, așa cum subliniază Persida Rugu. Este vorba de arhipelagul spiritual, format din mai multe insule ale iubirii în oceanul societății. În acest context iubirea poate fi față de femeia iubită, una sau mai multe, iubirea de aproapele, de părinți
CRONICĂ DE CARTE – GAVRIL MOISA: “ARHIPELAGUL IUBIRII” de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383187_a_384516]
-
a mîncat istoria și pe el cu fulgi cu tot, n-a mai rămas un pahar curat de bragă în toată țara... De cînd îi trece muierii de-albastru prin sticla cu țuică, mai scuipă și zimbrii la pauză cîte-un sîmbure de vișină trasă în ciocolată, dar nimic din ce-a mai rămas bun în voi nu va înflori pe mormîntul făgăduinței. Și poate vom striga cu toții: “Iată, fluturi în cîrje ... Citește mai mult V-am spus de mult,nu ciocăniți
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
un prăpăd!”. Repeți eroarea; gândește-te că nu s-a aflat cuvântul - cuvintele - care să exprime limpede a patra dimensiune! E nevoie de un limbaj nou, de sunete noi, de un alfabet special. De încănegânditul care să te scoată din sâmburele care nu te lasă să vezi Fructul. POMUL. SPAȚIUL. DIMENSIUNEA. S-ar putea să percepi Infinitul, ATUNCI. Dar dacă vei avea trebuință de a cincea dimensiune? Nu a fost dovedită?! Cum să fie când din lumea ta, cu numai trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
șefilor de facțiuni. Cei din familiile Cerchi și Donati au coborât Înarmați, fiecare pentru a-i apăra pe ai lor și pentru a lovi În adversari. Poetul strânse pumnii de mânie. Unul dintre priori vorbise. Iar cuvintele lui nesăbuite fuseseră sâmburele revoltei. Aruncă o privire spre gărzile care Îl urmau, Îngrijorat. Dacă familiile Cerchi și Donati coborâseră În piață cu efectivele complete, trupa aflată la ordinele lui Bargello nu avea să fie suficientă. Numai cei din clanul Donati erau În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
în spațioasa pivniță, avându-se în același timp în vedere să nu-i lipsească nimic din ceea ce ar fi putut să-i schimbe neînduplecata complacere în starea de feciorelnicie: vin roșu, fripturi în sânge, opulente smochine, miere de albine cu sâmburi de nuci, vin de coacăze și mult măcriș proaspăt. Timp de câteva zile nu se întâmplă nimic important: fata rezistă cu brio tuturor asalturilor pe care i le dădeau fără încetare globulele roșii, gândurile păcătoase, cei doi temniceri mustăcioși, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
numai visezi despre asta. A deveni știrb înseamnă începutul decăderii. Observasem mai demult la soțul meu o schimbare pe fața lui de dansator al păsării. Acum schimbarea se accelerase. Încă din copilărie bănuisem că moartea se ascunde în oameni ca sâmburii într-un fruct zemos. Sâmburii sug carnea fructului și deodată corpul se usucă și cade când ne așteptăm mai puțin. Cu toate astea continuăm să ne privim ca pe niște ființe eterne și fața celui iubit ca pe un peisaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
deveni știrb înseamnă începutul decăderii. Observasem mai demult la soțul meu o schimbare pe fața lui de dansator al păsării. Acum schimbarea se accelerase. Încă din copilărie bănuisem că moartea se ascunde în oameni ca sâmburii într-un fruct zemos. Sâmburii sug carnea fructului și deodată corpul se usucă și cade când ne așteptăm mai puțin. Cu toate astea continuăm să ne privim ca pe niște ființe eterne și fața celui iubit ca pe un peisaj mișcător. Peisaj în care părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
care oricine putea studia scrierea secretă a vieții. Vechea imagine a chipului ca o carte deschisă în care se putea citi ce era scris fusese o imagine obsedantă pentru mine. Pretindeam mereu că pot citi chipul meu și al altora. Sâmburii ascunși de la naștere în trupuri păreau forțe opunându-se vieții, nuclee a căror menire era să șlefuiască trupul, pregătindu-l pentru un nou spațiu în care corpul trebuie să fie mai ușor, mai subtil. Poate precum corpul lui signor Fumo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cutia ei blestemată atât așteaptă pentru a-și aprinde lumina firavă. Voi trăi oare? Voi trăi suficient pentru a desluși cine naibii și-a permis să răspândească legendele zeilor în lume și cu ce drept le-a creditat drept conținând sâmburi de adevăr? Răspunsul se află acolo unde încă nu mă uit. Dar cum să întorc capul spre ceea ce nimeni nu poate să privească? Îmi amintesc acum, nu știu de ce, deși nu e nici timpul, nici locul, de felul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de acolo se trage. Baia de Sus de acolo vine, de la mina lui Negru din vârful muntelui. Se spune că în verile foarte secetoase, când apele scad, turla bisericii vechi se zărește printre ape. Foarte interesant, deci povestea are un sâmbure de adevăr. Chiar se vede turla bisericii din apă? Așa povestește legenda, dar să nu-ți închipui că turla iese din valuri. Numai dacă te duci spre mijlocul lacului, poți să distingi o umbră fantomatică în adânc. Au fost unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spune că nu. Te tot opreai și încercai să te întorci din drum. Chiar așa? Nu-mi vine să cred. Bunica dinspre mamă mi-a vorbit despre asemenea întâmplări dar n-am crezut nici o clipă că poveștile ei au vreun sâmbure de adevăr. Eram convinsă că nu sunt decât basme spuse la gura sobei pentru înspăimântat copiii. Ai de gând să-mi spui și mie despre ce vorbim? întrebă destul de iritat Cristian. Nu mă mai fierbe atâta! Când vârful muntelui retezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
câteva clipe spuneai altceva, insistă ea, dacă vrei să fim prieteni, trebuie să fii cinstit cu mine. I-am promis lui taică-tu că nu spun nimănui nimic despre treaba asta. Aha, deci zvonurile care umblă prin oraș au un sâmbure de adevăr. Ai venit aici ca să-l anchetezi pe tata. Ei, nu! izbucni Cristi, lovindu-se cu palmele peste genunchi. Acum ai început și tu. Ce aveți fraților, cu toții, în orașul ăsta? Nu ești prima care îmi spune așa ceva. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
politică în care a trăit. Altfel, era om ca toți oamenii, știa de glumă, făcea epigrame, poezii, nu se izola și nu respingea pe nimeni de la vorbă. Ce spune gura satului și medicul Viorel Pătrașcu, poate să conțină și un sâmbure de adevăr, slăbiciuni scuzabile, în fond, la un om care avea frustrările sale. De mirare este că medicul Pătrașcu nu a văzut latura cultă a personalității preotului Cadar, de la care ar fi avut multe de aflat și de învățat. Biserica
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
est cu un teren zisă „coada iazului”, proprietatea lui Dumitru Rosetti. În partea de apusă a casei aveam 10-12 pomi, 5-6 goldani (varietate de pruni cu fructul rotund și dulce) și 5-6 perji (fruct alungit care se desfăcea ușor de pe sâmbure). În colțul dinspre sud-vest al gospodăriei era un izvor din care tata, săpânăd 1,5m și pietruindu-l a făcut o fântână și azi în bună stare (1970). Alături erau alte izvoare unde tata a făcut un iaz mică cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
altul nu văzuse niciodată. Tocmai când Popa scrisese cel mai inspirat haiku, câștigându-și dreptul să aleagă următoarea melodie a corului de păsărele colorate, Contesa văzu cu groază cum dintr-un gutui sări un al doilea Popa, care scuipă un sâmbure drept pe chelia primului. Ăsta era Popa din visul lui Popa, pe când primul era Popa din visul Contesei. Contesa era cât pe ce să se trezească din somn de groază când o văzu apărând și pe a doua Contesă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
zadarnic și grețos. Totul te scârbește, chiar fără să‑l dai la o parte, dimpotrivă, te scârbesc hârtiile mototolite, chiștocurile de țigară de pe podea, cojile de brânză și de salam, petele de cafea și mai ales cotoarele de măr și sâmburii de portocală. Aceștia sunt cei mai răi. Nu sunt îndepărtați fiindcă e un sentiment frumos să ți se întoarcă stomacul pe dos. Apartamentul e plin de colțuri ticsite și de nișe în care se adună gunoaie. Mic‑burghezul are întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
rănii. — Da, a tăiat laringele aproape complet, își linse el țigara. Ceva foarte ascuțit, ca unei chiurete chirurgicale, aș zice. În același timp, totuși, epiglota a fost puternic comprimată, iar între ea și esofag în dreapta erau hematoame la fel de mari ca sâmburii de portocală. — Strangulată, corect? Foarte bine, rânji Illmann. Dar pe jumătate strangulată, de fapt. Exista o cantitate mică de sânge în plămânii parțial măriți ai fetei. — Așadar, a omorât-o prin strangulareși apoi i-a tăiat gâtul? — A sângerat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
alea. Comandantul Felix 23 făcu semn cu capul spre Stejeran 1. Acesta se duse în magazie și reveni cu o lopată de prune. Le împărți bărbosului, blondului și celui cu ochi asiatici. Agresorii începură să crape prunele și să zvârle sâmburii pe hublou, în spațiu. Din cauza imponderabilității, sâmburii păreau un mic grup de asteroizi plutind în jurul navei. — De când n-am mâncat noi prune, Pavka? zise bărbosul către blond. — De mici, boss, răspunse Pavka. De când am intrat în grădina aia de lângă Andromeda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
capul spre Stejeran 1. Acesta se duse în magazie și reveni cu o lopată de prune. Le împărți bărbosului, blondului și celui cu ochi asiatici. Agresorii începură să crape prunele și să zvârle sâmburii pe hublou, în spațiu. Din cauza imponderabilității, sâmburii păreau un mic grup de asteroizi plutind în jurul navei. — De când n-am mâncat noi prune, Pavka? zise bărbosul către blond. — De mici, boss, răspunse Pavka. De când am intrat în grădina aia de lângă Andromeda. —Așa e, își aminti bărbosul. Ce vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
e timpurile. — Acum, de pildă, dacă ți-aș cere smochine, ai avea? vru să știe Getta 2. — Da’ dă ce să-mi cereți smochine, coniță, când puteți să-mi cereți ciungă? Mestecați la dânsa cât doriți și nici n-are sâmburi, zise Jan. — Mulțumim - răspunse Felix S 23 -, dar nu dorim. Oricum, noi n-am simți ce gust are. Păi am ciungă fără gust, pentru dumneavoastră, răspunse Jan. N-are gust, da’ ia uitați-vă ce culori pe dânsa, îți vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mai cântă, printre altele, cunoscutele melodii „Mărioară de pe Vega”, „Să dai randament deplin” și vechea romanță „Am vrut să scap de radiații”, tov. Roșca 7 închină un păhărel, îl dădu peste cap, se așeză, luă o măslină, o mestecă, scoase sâmburele și-l depuse într-un container de recuperare așezat adhoc lângă masă, apoi începu să povestească: — După cum știți, sarcina primordială a satelitului nostru, sarcină pentru care ni s-a și acordat încrederea să ieșim în spațiu, a fost creșterea gogoșarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]