548 matches
-
bine cu pielea aia fină din jurul coapselor, hai și cu aia de pe sânișorii ăia, parcă mici, dar nu prea mici, cu păsărică aia frumos tunsă, cu gust de lăptișor de matcă, cu ochii ăia negri, și cu buzele, ce buze sângerii tot timpul al căror gust mi-a rămasj până la Paris, sigur, că altfel nu-mi explic de ce am sunat-o. Dar stai să termin povestea. Mă îmbrăcam și nu știam ce să fac cu ea, știam că trebuie să plec
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
J.R s-a instalat în cart, trimițîndu-ne pe mine și pe Vero în aceeași cabină. Simțeam că ceva nu-i în regulă dar nu mă puteam împiedica să nu mă bucur că voi petrece o noapte cu buzele alea sângerii. Nu s-a întîmplat nimic în noaptea aceea, și nici în nopțile următoare, nu pentru că nu ar fi vrut ea sau nu aș fi putut eu. Pur și simplu. Nu puteam să pun mâna pe ea fără ca să nu se
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
după obiceiul pământean. Auta se gândea acum la străinul înțelept care nu găsea ieșire. "Oare cu ce și-o mută acolo la ei, în Hor-deșer?" își zise el și apoi zâmbi, lunecîndu-i gândul în altă parte. Hor-deșer se numea steaua sângerie în Ta Kemet. Îi mai spuneau așa câteodată și în Atlantida. Oamenii rome numeau această stea astfel tocmai din pricina culorii ei neobișnuite: Hor-deșer, sau Hor cel roșu. Hor era un zeu înțelept. Ce-ar fi să-i zic Hor străinului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ducea greu, acum fiind și bolnavă. La împlinirea majoratului el deveni un matur în adevăratul sens al cuvântului. Acest lucru se putea citi pe chipul lui marcat de tristețe aspră și seriozitate. în amurgul unei zile de mai, când culoarea sângerie a cerului atrage toate privirile aducând melancolie, pace sufletească sau dor, Eugen se așeză pe o bancă într-un parc cu tufe de liliac al cărui mireasmă îl înveli, ca o adiere ușoară. Pe o altă bancă se așeză o
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
dar nicio corabie niciun pescăruș Nicio scrisoare În cutia poștală - tîrziu de toamnă Boare tainicăniciun greier În noaptea de vară Niciun fluture stârnit de vânt: nu mă caută nimeni! Păpușa oarbă. Niciun copil să-i pună ochi de sticlă Amurg sângeriu niciun bujor În grădinăvântul, doar vântul ... Nicio scrisoare de scris, doar amintirea ca un uliu: la pândă Seară de toamnă - În cuibul de pe casă niciun cocostîrc Marea numai vuiet de valuri, cutia poștală veșnic goală, noaptea de vară fără cîntecul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
străbate cânturile, Zboară vecinic, Îngânându-l, Valurile, vânturile. Natura, cînd nu este pur și simplu ostilă și anihilantă, nu face decît să țină isonul umorilor negre ale omului, ca În Cetini negre, unde-l Împresură cu chinul drumului și ceața sîngerie a ceasului, fără ca descîntul lor să-i zvinte măcar geana. Într-un anume fel, ele par să devină mesagerul unui destin al deprimării: Cetini negre-n lume spună ostenita mea furtună. Există Însă În poem un distih ambiguu: “Cetini negren
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
un corp otova de sus până jos ca un puț de mină. Părul ei era la fel de natural ca parada În marș pe Wilhelmstrasse și era cât se poate de evident că purtase mănuși de box atunci când se dăduse cu rujul sângeriu pe buzele-i ca o agrafă de birou. Sânii ei erau ca posteriorul unei perechi de cai de povară la sfârșitul unei zile lungi și grele. Poate că mai avea câțiva mușterii, dar m-am gândit că erau mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
o stoarcă de informații, și dacă ciripește, te-ai ars. Nu sunt îngrijorată, dulceață. Probabil că nici nu-și mai amintește de mine. M-am răsucit astfel încât s-o pot privi pe Madeleine deaproape. Rujul ei era ca o rană sângerie și i l-am șters cu fața de pernă. — Iubito, tăinuiesc probe de dragul tău. E un târg bun pentru ceea ce-mi dai, dar tot sunt îngrozit. Așa că să faci bine și să-mi spui totul. Te mai întreb o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Întreaga lume de canale tăcute. Din fericire, furia lui Price se potoli repede. După ce reveniră la drumul spre Shanghai, locotenentul Îndreptă camionul spre trupul unui curier japonez, zăcînd lîngă motocicleta lui. Capul bărbatului mort explodase Într-un jet de bucățele sîngerii și țesut de creier, care Împroșcaseră pomii de pe marginea șoselei. Această realizare militară Îl aduse pe Price Într-o stare de spirit bună, care, spera Jim, va ține suficient de mult timp ca el să ajungă la Shanghai și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
se uscau rufe imaculate Întinse pe o sfoară groasă. De sus, din cer, ploua o ploaie pe care nu o vedea nimeni. În iarba grădinii, Într-un ghiveci, o mușcată Își ridica tulpinile crăcănate spre nori. În vârful lor, florile sângerii aproape veștejite. Privirea băiețelului, clară, pătrunzătoare, tristă. În clipa În care aparatul de fotografiat Își deschise obturatorul, el, aflat În pădurea străbătută de tramvaiul solitar, Întoarse privirea Înapoi. Așa au rămas lucrurile, el cu privirea aruncată peste umăr, dincolo de obiectivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
invenția lui Demeșco. Mâncați niște dude necoapte după care beți apă de la cișmea. Îi povestești că În Ilarie Chendi unde ai stat Înainte aveai o cișmea la fel ca a lui și aveai și dud care făcea dude negre și sângerii. Îi mai povestești cum conduceai tu doi orbi la tramvai, În stația de lângă Farmacia de pe Tolbuhin, iar ei Îți dădeau cincizeci de bani. Mai puneai cinci și Îți cumpărai o Înghețată pe băț. De vanilie. Sau de rom. Vă Întoarceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pântecul proeminent un obuz de mare calibru. Omul cu ciocul de aramă făcu un pas înainte și se înclină în fața ei, ca un „e” cursiv. Îi prinse tivul de jos al cămășii, ridicându-i-l până la para becului cu lumină sângerie, descoperind astfel acel trup, după care, cu tot pântecul umflat de sarcină, tânjesc și azi ca după un codru de pâine rumenă, în a treia zi de foame cumplită. După ce Omul cu ciocul de aramă îi scoase cămașa, cu gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Am răcnit către femeia cu carnea dulce tolănită pe covor, în timp ce-mi prindeam bretelele de pantaloni. Înspăimântată de punctele de plumb scăpărător din ochii mei deschiși peste măsură, dânsa făcu: „Ham! Ham!” ocolind în patru labe, încăperea. Becul sângeriu se stinse de la sine și lumina vânătă și spălăcită a zorilor năvăli în odaie. Un liliac enorm cu aripile întinse intră ca o săgeată, se izbi cu un pocnet surd de peretele cenușiu și căzu pe dușumea, amețit de lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
distinse condoleanțe, mulțumind cu surâsul ei luminos, răsărit brusc pe obrajii inundați de lacrimi. Mariana care venise să mă caute, luă loc pe scaunul cu spătar înalt. Mângâia o pisicuță cafenie ce i se așezase în poală. O pată mare, sângerie i se ivi pe pometul obrazului drept și stăruia acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
apoi în umărul lui, aflat alături: „Uită-te la mine! Minți!“ A urmat o pauză în care s-au înfruntat numai privirile și nici unul n-a spus nici o vorbă: doi cocoși de forțe egale, de mărimi egale, cu crestele la fel de sângerii și gheare la fel de ascuțite pândindu-se înaintea saltului mortal într-o clipită înțepenită în loc cât istoria lumii de lungă și nimeni în jurul lor să-i ațâțe. Pe urmă cocoșul de pe marginea terasei a cedat privirilor celuilalt și a spus: „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tot trupul, invizibil încă de dinaintea invaziei pe care o urmăreau dintr-o margine. Rămâneau la urmă nevolnicii și mult prea lacomii care au cutezat să se apropie și de el, cu toate că la un pas de el era un cerc roșu sângeriu, luminos și scânteietor, ce însemna interdicție. Călcând cercul și vrând să smulgă până și aerul interzis prin blestem, încercând în zadar să-l taie cu muchia palmei, scoțându-și de la brâuri cuțitele ruginite, înfigându-le în el și despicând carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pojghița de aer încă nerăpit, căpăta contur și apărea vederii înspăimăntate a umbrelor lacome asemenea unui trup de zeu închis într-un sarcofag. Dintr-odată, din trupul lui și de deasupra lui izbucnind ca o forță uimitoare închisă în cercul sângeriu, o explozie de lumină care distruge interdicția, pulverizează cercul, inundă spațiul sfârtecat și purtat afară într-o orbire în fața căreia umbrele hrăpărețe fug înspăimântate, chițcăind, călcându-se în picioare și transformându-se în fum. Vasăzică așa stau lucrurile - o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-ar fi deschis spre sala tronului, în care nu s-ar fi pătruns decât prin sânge, deci prin crimă, acum pierzându-și în strălucire conturul, amestecându-se cu albul izbitor al peretelui și doar pata și stropii de roșu sângeriu iradiind și absorbind privirea și înghițind-o și părând să tremure în aerul mișcător în care pluteau sclipitoare fire de praf și funigei, ca și cum - se gândea - în spatele lor, al panourilor, s-ar fi aflat vreun Rumpelstilzchen blând și neiertător și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
soare și de privirea Juliei. Apoi simți cum Julia se Întinde și ea. Probabil că umblase În sacoșă și scosese cartea. Helen o auzi cum o răsfoiește, căutînd locul unde rămăsese. Dar Helen nu vedea În adîncurile de sub pleoape, colorate sîngeriu, decît privirea răutăcioasă a ochilor negri ai Ursulei. Revăzu cum Ursula și Julia stătuseră Împreună, apropiindu-și țigările. O mai văzu pe Ursula strîngînd mîna Juliei În joacă. Apoi se Întoarse În trecutul recent. Își aminti cît de dornică fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la o parte de pe frunte și-mi studiază serios coșul, clătinând din cap dezaprobator. — Duminica viitoare e 19 ianuarie, mamă, mă duc la olimpiada de română, răspund, stăpânindu-mi cu greu nervii și simțind cum toată figura mea capătă culoarea sângerie a nenorocitului de coș de pe frunte. Parcă aș fi un inorog urât, închis într-o grădină zoologică, la care se zgâiește toată liota de vizitatori, pentru că este principalul punct de atracție. Cine spunea că inorogii sunt frumoși? Urăsc inorogii! Bine
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o secundă ochii și încerc să mi-l închipui pe Eduard învârtit de Anda pe degetele ei lungi, cu unghii lungi, cu inelul șerpuitor sclipind misterios în penumbră. Bine că-i penumbră și nu mi se vede degetul cu rosătura sângerie și nu mi se văd nici unghiile roa se, movulii și cu miros de cerneală. Georgiana oftează și își scutură zulufii din care a scos câteva agrafe, totuși, să-i lase mai liberi. Mi-e groază să nu înceapă iar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
care ascundeau în același timp multă forță. în ziua când Clara venise la el acasă disperată, să-l întrebe despre accidentul lui Eduard, Bobo îi observase încremenit genunchiul rotund care se zărea prin ciorapii rupți. îi venise să sărute rana sângerie care pulsa năvalnic - precum o inimă speriată, expusă fără apărare tuturor privirilor - pentru flușturaticul lui frate. îl impresionaseră atunci, mai mult ca oricând, glasul ei aparent băiețos și reacțiile ei tulburi, imprevizibile. De altfel, de câte ori o auzea, se lăsa cucerit
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
la chipul ei îmbujorat, pe care pistruii păreau să prindă o culoare din ce în ce mai pronunțată. Georgiana îi declara că își dorea mult să petreacă o noapte albă cu el, la el acasă. Se înroșise toată, iar pistruii îi deveniseră imenși și sângerii. Eduard o măsură mirat. — Te-a pus Anda, nu-i așa? o întrebă el, zâmbind. S-a plictisit în două zile de amorul cu mine și te-a pus pe tine să-i ții de urât convalescentului! Iar tu, ca
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
misterioasă a concisei balade, Profesorul se precipită spre o tufă de ghimpe din marginea luminișului cu arborele-candelabru de argint. Smulse dintr-un ram țepos un spin ascuțit și lung și împinse cu hotărâre vârful atroce în carne, dungându-și câteva linii sângerii în formă de radical în podul propriei palme. Văzându-l, Vânătorului i se crispară ușor vopselele de război de pe frunte. Clătină din cap a dojană: Albert, îl mustră el, de ce îți crestezi pielea cu acest tatuaj de neînțeles? Abia te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Simți că depărtarea capătă formă în aducerea-i aminte, sunând asemenea veșniciei. Desfăcându-și încet de tot palma cu un gest furiș, precum cel al unui elev ce maschează copiuțele la examenele date în scris, parcurse cu voce șoptită scrijeliturile sângerii ce începuseră să se vindece și să se estompeze: Îmhî: E = mc la pătrat, zise el. Începu să se plimbe agitat prin încăpere, trecându-și luleaua dintr-o mână în alta. La mijlocul unei curse, dintre șemineul măreț și biroul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]