KorAP: Find »[drukola/base=sânziană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...41 >

1,001 matches

Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755

mai exact, irecognoscibil sub fervoarea blândă și cumpătata serenitate care caracterizează toate modurile românești de a fi în lume"9; trimiterea este, după cum afirmă Matei Călinescu, la personajul de basm Ileana Cosânzeana, pe care o relaționează cu sărbătoarea folclorică a Sânzienelor, în derivare etimologică Sancta Diana 10. Numele este recurent în proza scriitorului, iar etimologia lui l-a interesat, se pare, pe savant, de vreme o analizează în volumul al treilea din Istoria sa: numele zeiței Diana a devenit în românește

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
din Istoria sa: numele zeiței Diana a devenit în românește zâna, prin varianta intermediară, dziana; un derivat este zânatec, cu sensul de zăpăcit, nebun, luat de Diana (de zâne). Ipoteza etimologică a lui Eliade se bazează pe importanța cultului Dianei: "Sânzienele, zâne mai degrabă binevoitoare, au împrumutat numele lor importantei sărbători creștine a sfântului Ioan Botezătorul"11. Am considerat necesar apelul la lingviști pentru a lămuri acestă etimologie. Dacă pentru lexemul zână, există părerea unanimă că provine din Diana 12, cu privire la

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
mai degrabă binevoitoare, au împrumutat numele lor importantei sărbători creștine a sfântului Ioan Botezătorul"11. Am considerat necesar apelul la lingviști pentru a lămuri acestă etimologie. Dacă pentru lexemul zână, există părerea unanimă că provine din Diana 12, cu privire la numele Sânzienelor etimonurile au variat între Sanctae Dianae și Sanctus Johannes (Sextil Pușcariu stabilește etimonul Diana, pentru cuvântul zână, în schimb, în numele sărbătorii, cel de-al doilea element de compunere este Johannes 13; Al. Rosetti consideră varianta corectă "Sanctus Johannes, cu un

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
variat între Sanctae Dianae și Sanctus Johannes (Sextil Pușcariu stabilește etimonul Diana, pentru cuvântul zână, în schimb, în numele sărbătorii, cel de-al doilea element de compunere este Johannes 13; Al. Rosetti consideră varianta corectă "Sanctus Johannes, cu un singular refăcut, Sânziană"14, deși etimologia cuvântului zână o notează ca fiind din lat. Diana 15, arătând și modificările fonetice care au condus la această formă 16; interpretarea din lat. sanctus dies Iohannis este recunoscută și de Al. Graur 17. Despre etimologia cuvântului

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
14, deși etimologia cuvântului zână o notează ca fiind din lat. Diana 15, arătând și modificările fonetice care au condus la această formă 16; interpretarea din lat. sanctus dies Iohannis este recunoscută și de Al. Graur 17. Despre etimologia cuvântului Sânziană, un singular refăcut după Sânziene, vorbește și Marius Sala, atribuindu-i originea din Sanctus Iohannes (varianta intermediară, Sândziană)18. O altă ipoteză etimologică este cea a lui Vasile Pârvan care preia de la Sextil Pușcariu etimonul Diana pentru Zâna și consideră

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
singular refăcut după Sânziene, vorbește și Marius Sala, atribuindu-i originea din Sanctus Iohannes (varianta intermediară, Sândziană)18. O altă ipoteză etimologică este cea a lui Vasile Pârvan care preia de la Sextil Pușcariu etimonul Diana pentru Zâna și consideră că Sânziana se revendică din Sancta Diana, fiind "o formă eufonică, analogistică, de ordin secundar" a lui Sânzana, iar închinătorii Dianei - Dianatici, zănatici 19. Pe urmele lui Vasile Pârvan, pentru E. Lozovan, faptul că Sânziana, zeitate lunară, provine din Sancta Diana "nu

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
etimonul Diana pentru Zâna și consideră că Sânziana se revendică din Sancta Diana, fiind "o formă eufonică, analogistică, de ordin secundar" a lui Sânzana, iar închinătorii Dianei - Dianatici, zănatici 19. Pe urmele lui Vasile Pârvan, pentru E. Lozovan, faptul că Sânziana, zeitate lunară, provine din Sancta Diana "nu ridică nicio dificultate fonetică", ipoteza provenienței din Sanctus Johannes fiind "o imposibilitate fonetică și istorico-religioasă" - identificarea cu Sf. Ion este mai târzie - iar derivatul dianatici, înseamnă "posedați de Diana", în românește zănatici, "nebuni

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
de Diana", în românește zănatici, "nebuni, fanatici"20. Ipoteza provenienței din Sanctae Dianae există și la Alexandru Ciorănescu 21, însă pusă sub semnul probabilității, ca și contaminarea cu Sanctus Iohannes. În aceeași variantă de interpretare, Mihai Vinereanu 22 consideră cuvântul Sânziană o formă compusă din sân- (*saln-, *seln-) și *diena (zeiță, zână), care a trecut prin formele mai vechi *Saldiena și * Sandiena, "zeița soarelui". Autorul stabilește legătura între etimologia cuvântului și celebrarea sărbătorii în perioada solstițiului de vară, când soarele se

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
între etimologia cuvântului și celebrarea sărbătorii în perioada solstițiului de vară, când soarele se află în deplinătatea forței lui. Punctul de plecare în elaborarea teoriei îl reprezintă lucrarea Anei Radu Chelariu, Metafora metaforei (studiu de mitologie comparată) care asociază formele Sânziana, respectiv Cosânzeana "cu mitul din legenda Soarelui și a Lunii"23. Raportări la această legendă există și în cercetările mai vechi de mitologie și folclor; în studiile Elenei Niculiță Voronca 24, se regăsește referirea la numele perechii romane, Ian și

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
în cercetările mai vechi de mitologie și folclor; în studiile Elenei Niculiță Voronca 24, se regăsește referirea la numele perechii romane, Ian și Iana, soarele și luna, în strânsă legătură cu numele lunii ianuarie, Ianus. Tudor Pamfile în capitolul dedicat Sânzienelor mărturisește că n-a găsit nicăieri legenda acestei plante, însă numele ei aflat în mai multe balade și cântece bătrânești este o metaforizare a lunii 25. (În zona Olteniei, are înțeles și de Drăgaică, "Drăgaicele sunt un fel de Șoimane

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Rusalii sau Sfinte care opăcesc pe oameni"26). Victor Kernabach face distincția între Ileana Cosânzeana (a cărei etimologie incertă o găsește în cosângeana) sau Ileana Simziana, personaj feminin al basmelor mitologice românești, considerată zână, fecioară sapiențială, zână htonică și Iana Sânziana, divinitate selenară, sora-iubită a Soarelui de care fuge27. Mai plauzibilă apare ipoteza lui Romulus Vulcănescu care trece în revistă credințe, mituri sau legende despre luna ca reduplicare mitică a soarelui 28; ipostazele ei sunt fie feminine, fie masculine 29. Având

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
ale ipostazei: ca zână selenară, ca zână a florei medicinale și ca zână a mării (s.a)"31. Această perspectivă relevă complexitatea mitologică a Ilenei Cosânzene și relativizează distincția foarte fermă între zână htonică (Ileana Cosânzeana) și zeitatea lunară (Iana Sânziana)32, având în vedere că Diana este zeitate cinegetică și lunară deopotrivă. De altfel, interpretarea lui Kernbach nu se susține etimologic, deoarece Cosânzeana își are etimologia în sânziana (zeița Soarelui)33 și nu în cosângeana, etimologie pe care și autorul

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
distincția foarte fermă între zână htonică (Ileana Cosânzeana) și zeitatea lunară (Iana Sânziana)32, având în vedere că Diana este zeitate cinegetică și lunară deopotrivă. De altfel, interpretarea lui Kernbach nu se susține etimologic, deoarece Cosânzeana își are etimologia în sânziana (zeița Soarelui)33 și nu în cosângeana, etimologie pe care și autorul o consideră incertă 34. În acest sens, Ivan Evseev are în vedere o interpretare lingvistică și mitologică, drum care duce la solstițiul de vară și la mitologia florii

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Soarelui)33 și nu în cosângeana, etimologie pe care și autorul o consideră incertă 34. În acest sens, Ivan Evseev are în vedere o interpretare lingvistică și mitologică, drum care duce la solstițiul de vară și la mitologia florii de sânziană și evidențiază evoluția "de la o divinitate lunară (Diana), la o zână (Iana Sânziana sau Ileana Cosânzeana), iar de aici la o plantă (sânziana)"35. În Enciclopedia sa onomastică, Christian Ionescu interpretează numelui Ileana, pe care o consideră formă populară foarte

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
incertă 34. În acest sens, Ivan Evseev are în vedere o interpretare lingvistică și mitologică, drum care duce la solstițiul de vară și la mitologia florii de sânziană și evidențiază evoluția "de la o divinitate lunară (Diana), la o zână (Iana Sânziana sau Ileana Cosânzeana), iar de aici la o plantă (sânziana)"35. În Enciclopedia sa onomastică, Christian Ionescu interpretează numelui Ileana, pe care o consideră formă populară foarte răspândită și specific românească, ca având originea într-un foarte vechi nume personal

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
o interpretare lingvistică și mitologică, drum care duce la solstițiul de vară și la mitologia florii de sânziană și evidențiază evoluția "de la o divinitate lunară (Diana), la o zână (Iana Sânziana sau Ileana Cosânzeana), iar de aici la o plantă (sânziana)"35. În Enciclopedia sa onomastică, Christian Ionescu interpretează numelui Ileana, pe care o consideră formă populară foarte răspândită și specific românească, ca având originea într-un foarte vechi nume personal grecesc Heléne, apropiat de grecescul heláne "torță", "făclie" și héle

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
din aceeași familie este semnalat ca făcând parte lat. sol, devenit în rom. soare - autorul vede în originea incertă a acestui nume, o veche divinitate a luminii 36. Ceea ce atestă aceste interpretări lingvistice este faptul că radicalul indo-european din numele Sânzienelor se regăsește și în numele Ileana (ca și în celelalte forme pe care le folosește Eliade, respectiv Lena și Leana), așadar, același radical (nucleul mitic al numelui) care desemnează soarele stă la baza celor două cuvinte, a antroponimului și a sărbătorii

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
celelalte forme pe care le folosește Eliade, respectiv Lena și Leana), așadar, același radical (nucleul mitic al numelui) care desemnează soarele stă la baza celor două cuvinte, a antroponimului și a sărbătorii, pe care le regăsim alăturate în sintagma Ileana Sânziana (Cosânzeana). Pentru Matei Călinescu numele personajelor din Noaptea de Sânziene devin inteligibile prin utilizarea mitologiei solstițiale, iar faptul că numele personajului feminin din acest roman este purtat și de eroina din Nuntă în Cer este interpretat ca semnificativ 37. Personajul

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
imposibile. Interpretarea este susținută la nivel etimologic, analiza structurii antroponimului și a numelui sărbătorii demonstrează prezența aceluiași radical indo-european *swel- (desemnare a soarelui) atât în corpul fonetic al numelui personajului principal, cât și în numele sărbătorii, alăturare regăsită în sintagma Ileana Sânziana (Cosânzeana). 4.2. Litomantul Eliade sau figura din covor " În fond, continui să-mi repet de ani de zile, dacă lumea aceasta este un camuflaj, așa cum mi-ați spus de atâtea ori, Mircea Eliade, atunci sunt fericit că am trăit

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
două accepțiuni 182: "una denominativă, directă, utilizată pentru prozele fantastice clasice" (Șarpele, Nopți la Serampore, La țigănci etc.) și alta între ghilimele pentru "ciclul bucureștean" de mai târziu, camuflând termenul de proză mitologică (Pe strada Mântuleasa, Nouăsprezece trandafiri, Noaptea de Sânziene, Uniforme de general etc.). Această sesizare a unui tip de proză de o altă factură o regăsim și în delimitările pe care le face I. P. Culianu în monografia lui Mircea Eliade, între cele "trei cicluri fantastice": al "eroului" și "al

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
în Calendarul iulian sărbatoarea Sfântului Onofrei marca perioada solstițiului de vară). Proza eliadescă acordă o mare importanță "mitologiei solstițiale": simbolismul solstițiului de iarnă care supraviețuiește camuflat în structura petrecerilor de Crăciun 358 și a celui de vară ascuns în sărbătoarea Sânzienelor. În povestirea lui Gologan, nașterea mistică se leagă de vița-de-vie. Cel mai adesea, simbolurile se constituie in ansambluri triadice. Un ansamblu simbolic este perdea/prag (locul de trecere spre sacru) - Marea Zeiță, Magna Mater (izvorul vieții lumii profane), via - podul

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
în iunie... - s.m."584), un timp "al echilibrului și continuității dintre două lumi, dintre zi/ viață/real/ aici și noapte/moarte/imaginar/dincolo"585. În Încercarea labirintului, Eliade lega "mitul și simbolul solstițiului" care îl obsedau "de ani de zile", Sânzienele care împart anul în două ("zilele încetează să mai crească și încep să descrească. Ele formează deci un mijloc"), de jumătatea drumului vieții așa cum apare la Dante ("Nel mezzo del camin di nostra vita"), "linia despărțitoare între lumea istorică și

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
pentru că nu el hotărâse suspendarea tratamentului", știe că "este opera lui"776. Numele doctorului traduce, prin contaminare, Tartarul căruia îi este sortită Euphrosyna jumătate de an. Moartea doctorului Tătaru survine în același timp magic, 22 iunie, ziua solstițiului de vară, Sânzienele, la aceeași oră când este posibilă trecerea în altă lume, "două, două și jumătate după-amiază". În clipa revelării adevărului despre ființa hibridă a Euphrosinei, doctorul își asumă o vina tragică ("A înțeles ce infern este, în fond, existența ei... știa

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
care nu izbutește să transmită mesajul ! Poate am exagerat spunînd că e tragică. Aș spune mai degrabă că este vorba de o moarte tragi-comică. O tragi-comedie a erorilor și confuziilor..."910). Trecerea se realizează în același timp sacru, noaptea de Sânziene; ca în cazul lui Ștefan Viziru sau a lui Aurelian Tătaru, ieșirea din Istorie este imaginată ca o "coborâre", o ieșire "posibilă doar pe poarta morții, sub imperiul lunii și al zeiței Diana"911. Capitolul 5 Considerații finale Dorindu-se

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
vorba de Leana din În curte la Dionis - n.m.). Comparând etimonurile care stau la baza numelui predilect al lui Eliade, Ileana (ca și în celelalte forme pe care le folosește Eliade, respectiv Lena și Leana) și la baza numelui sărbătorii Sânzienelor, am observat că este vorba de același radical indo-european *swel-, desemnare a soarelui ca izvor al luminii, căldurii și vieții (din aceeași familie este semnalat ca făcând parte lat. sol, devenit în rom. soare). Este interesant cum teoriile lingvistice și

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]