928 matches
-
are o identitate etică, pe lângă cea personală, care se fondează pe conștiința morală personală, cu rădăcini adânci în mentalitatea dominantă, în educația asimilată și în experiențele personale acumulate. Se impune astfel o evaluare și o recunoaștere a valorii și a sacralității corpului din perspectivă personalistă, în fața sfidărilor biomedicinei și a eutanasiei, și o perspectivă antropologică și teologică corectă despre persoana feminină, egală în demnitate, complementară în rolul ei și colaboratoare demnă în scopul transmiterii fidele, către noile generații, a valorilor umane
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
pieței concurențiale, favorizând ideea centralismului dirijist în economie și - astfel - demisia responsabilității individuale 1. În fine, uzul inept al Scripturilor a negat - în plin contrasens exegetic - achizițiile indispensabile ale civilizației europene, fie că vorbim despre elogiul libertății, inviolabilitatea proprietății ori sacralitatea vieții. Pacifismul friciitc "Pacifismul fricii" Această solidaritate între relativismul postmodern și teologia politicilor oportuniste s-a constituit în segmente de timp uneori paralele, alteori consecutive. După 1989, fenomenul galopant al globalizării informației a radicalizat termenii perfidei alianțe. Critica raționalismului occidental
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
metaforă indirectă a creației, nu a mobilurilor ei. Alecsandri sugerează doar starea ce premerge apariției poeziei. Ca toți romanticii, autorul comentai aici crede că originile ci sînt sacre: „aștept din cer să vie / o zînă drăgălașă, cu glasul aurit”... Însă sacralitatea este, aici și În alte poeme, o simplă figură de stil. Scrisul ca atare nu este, repet, o dificultate. Versul: „cînd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor” spune Îndeajuns despre psihologia creatorului. Alecsandri are și el
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
general, dialectica hierofaniei presupune o alegere mai mult sau mai puțin evidentă, o singularizare. Detașarea hierofanică se realizează numai În raport cu restul (care Înconjoară obiectul, dar și cu obiectele Însuși; continuând să rămână ceea ce este, acesta dobândește o nouă dimensiune, a sacralității). Sacrul transcende lumea vizibilă și În același timp se manifestă În și prin ea, Îi infuzează realitatea, viața. El nu se realizează niciodată total și perfect adecvat, după cum nici profanul nu se lasă complet transformat În sacru. Față de sacru, omul
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
reprezintă limitele cunoașterii. Prin ridicarea sa, omul are șansa de a Înlătura vălul aparențelor. Cortina ar putea semnifica chiar hotarul dintre sacru și profan; cei instalați În profan nu pot trece de ea, iar cei de pe scenă sunt Înrădăcinați În sacralitate. „Incongnoscibilitatea transcendentului” reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
conferindu-i valoare și semnificație. Dinamica amintită anterior Își găsește expresia deplină În diversitatea hierofaniilor, ca modalități de manifestare a sacrului. Conținuturile „revelate de toate hierofaniile”, supuse analizei riguroase, conduc la un sistem de afirmații coerente, la o teorie a sacralității, cu toate că unele hierofanii sunt „deschise”, altele „criptice”, unele multivalente sau universaliste, altele locale și „istorice”. Eterogenitatea dezarmantă a hierofaniilor este condiția necesară, „singura capabilă să dezvăluie toate modalitățile sacrului.” ( /28). Eliade a evidențiat dificultățile de Înțelegere a hierofaniilor Îndeosebi de către
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ci dimpotrivă, de aici Își trag seva toate marile sisteme și gânduri metafizice. Putem decela trei momente constitutive ale structurii oricărei hierofanii: obiectul natural În contextul lui natural, conținutul relevat-acel „ganz andere” (R. Otto)și obiectul transfigurat, purtător al dimensiunii sacralității, devenind astfel o punte de legătură, un mediator ce relevă altceva, cu totul străin de el Însuși. Fie că hirofania este un mit, simbol sau o lege morală, „actul dialectic rămâne același: sacrul se manifestă prin altceva decât el Însuși
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
arhetipului, simbolului, reprezintă În fond niște modalități ale sacrului non religios” ( (25). Argumentele de mai sus, constituie un temei suficient pentru a afirma că se poate vorbi de existența a două varietăți de sacru: prereligios și postreligios. „În primul caz sacralitatea se identifică cu cripticul, iar sacralizarea cu actul semnificării lui. Rezultă de aici că orice poate să Încorporeze sacralitatea, adică orice poate deveni o hierofanie” ( / 24). Aceste considerații pertinente pot fi rezumate sub forma unei concluzii clare: „sacralitatea nu este
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
suficient pentru a afirma că se poate vorbi de existența a două varietăți de sacru: prereligios și postreligios. „În primul caz sacralitatea se identifică cu cripticul, iar sacralizarea cu actul semnificării lui. Rezultă de aici că orice poate să Încorporeze sacralitatea, adică orice poate deveni o hierofanie” ( / 24). Aceste considerații pertinente pot fi rezumate sub forma unei concluzii clare: „sacralitatea nu este un privilegiu al religiozității. Mai mult, Însuși sacrul de factură mistică a putut să apară pentru că a existat mecanismul
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
primul caz sacralitatea se identifică cu cripticul, iar sacralizarea cu actul semnificării lui. Rezultă de aici că orice poate să Încorporeze sacralitatea, adică orice poate deveni o hierofanie” ( / 24). Aceste considerații pertinente pot fi rezumate sub forma unei concluzii clare: „sacralitatea nu este un privilegiu al religiozității. Mai mult, Însuși sacrul de factură mistică a putut să apară pentru că a existat mecanismul psihologic general al semnificării și sacralizării laice. Așadar, sensul religios al sacrului, deși dominant timp de secole, nu este
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
că realizează o deschidere către „Marele Timp”, către timpul sacru. Pentru omul religios, nici spațiul nu este omogen: „el prezintă rupturi, falii, există porțiuni de spațiu calitativ diferite de celelalte” (/21). Vorbim astfel de spațiu sacru și de spațiu profan. Sacralitatea unui spațiu este dată de mitul cosmogonic. Spațiul prezintă urme ale Întâmplărilor de la origini; astfel de urme sunt hierofanii. El participă la un „centru” al lumii, „centru relativ din punct de vedere logic (de vreme ce orice spațiu sacru are sau este
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
a narațiunii mitice imaginate de Eliade: „revelează omului care a „uitat” originile lui mitice și noblețea lui pierdută cât de mediocră i ar fi condiția, omul modern este un purtător de semn și are șansa unei inițieri spre și În sacralitatea lui” (/164). Mitul reprezintă spațiul de securitate al omului, iar literatura nu poate fi decât „fiica mitologiei”Eliade sugerează această genealogie În convorbirea cu Claude Henri Roquet din 1978: „Se știe că literatura, orală sau scrisă, este fiica mitologiei și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
semnificațiile unei situații arhetipice. De aceea, este Îndreptățită aprecierea că acestea traduc experiențe primordiale și presupun descifrarea semnificațiilor esențiale ale fenomenelor religioase: „am Înțeles că «formele istorico-religioase » nu sunt decât expresii, infinit variate ale câtorva experiențe religioase fundamentale. Când descoperă sacralitatea Cerului sau a Pământului, omul religios Își exprimă descoperirea sa prin „forme” (figuri divine, simboluri, mituri etc.) care nu reușesc niciodată să traducă exact și total ceea ce semnifică sacrul ceresc sau teluric. Iată de ce alte categorii le Înlocuiesc, la fel de incomplete
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
transpare ideea că omul simte nevoia stabilității și a referințelor esențiale. Deci, totalitatea semnificațiilor la care individul are acces, Întrg universul său semnificativ este, În esență, arhetipul. La Eliade, arhetipul este, totodată, un prototip, un „Model Exemplar”, asimilat Însăși esenței sacralității: „Cu cât un om este mai religios, cu atât el dispune de modele exemplare pentru comportamentele și acțiunile sale” (/27). După propria mărturisire, autorul român a fost frapat de Îndârjirea cu care oamenii societății arhaice s-au revoltat Împotriva „timpului
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
altul, de la un mod la altul, integrând toate aceste niveluri și toate aceste planuri, fără Însă să le fuzioneze” (/412). Spre deosebire de hierofanie care instituie o discontinuitate În experiența religioasă prin ruptura sacruprofan, un simbolism realizează „solidaritatea permanentă a omului cu sacralitatea” (/408). A doua apreciere a simbolului arată pregnant dubla sa funcție: existențial unificatoare, și cogniscitiv deschisă, interpretativă, reductibilă la prima funcție: „o dată constituit, simbolul e investit cu o dublă funcție, „existențială” și cogniscitivă. Pe de o parte, un simbol unifică
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
constitui premisa imaginarului din proza fantastică a lui Eliade. „În nuvelele mele Încerc Întotdeauna să camuflez fantasticul În cotidian (... ). Cred că Întotdeauna transistoricul e camuflat de istoric și extraordinarul de obișnuit” (). Eliade accentuează, de asemenea, repetat, că ideea prezenței unei „sacralități irecognoscibile În realitatea profană este ceea ce conferă unitate prozelor sale realiste și fantastice, dar și cercetărilor de istoria religiilor. Scriitorul ține atât de mult la teoria aceasta Încât o formulează În termeni discursivi chiar și printr-un personaj Ivan, În
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe celălalt tărâm”, care este un tărâm fantastic, „Însă numai pentru neinițiați. În sens Înalt, acel tărâm e tocmai realul Însuși, realul absolut” (). Eroii care pătrund În teritoriile fantastice sunt instalați În sacralitate, cei de dincolo de cortina „care există și nu există În același timp”, ca În ,,Adio!”, cei ai căror priviri străpung vălul Maiei (/XIV), cei care reușesc să găsească „centrul”. Intrarea În acest spațiu al „paradisului pierdut” le redă adevăratul destin
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
modern a pierdut posibilitatea de a trăi sacrul la nivelul conștiinței, dar el continuă a fi hrănit și orientat de inconștientul său. Inconștientul (așa cum ne amintesc psihologii) este religios, În sensul că este constituit din ,,pulsiuni și figuri Încărcate de sacralitate”. În termenii lui Eliade aceste pulsiuni și figuri Încărcate de sacralitate (arhetipurile lui Jung ) sunt miturile. Ele n-au dispărut din existența omului modern dar nici din istorie. Sunt doar ,,camuflate”. Concluzia este că, omul se poate ridica și din
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
dar el continuă a fi hrănit și orientat de inconștientul său. Inconștientul (așa cum ne amintesc psihologii) este religios, În sensul că este constituit din ,,pulsiuni și figuri Încărcate de sacralitate”. În termenii lui Eliade aceste pulsiuni și figuri Încărcate de sacralitate (arhetipurile lui Jung ) sunt miturile. Ele n-au dispărut din existența omului modern dar nici din istorie. Sunt doar ,,camuflate”. Concluzia este că, omul se poate ridica și din această a ,,doua cădere” a sa. Are de partea lui miturile
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
fi În lume” al individului umilit de istorie. Acesta ar putea fi definit astfel: individul comun este În căutarea continuă a plenitudinii pe care istoria i-a luat-o sau i-o ascunde. Omul trăiește Într-o veșnică căutare a sacralității sale, care-i este și salvare. Considerăm că prezența operei lui M. Eliade În școala românească se va menține cel puțin la același nivel și nu vom Înceta nici o clipă să evidențiem, alături de acesta, biografia sa tulburătoare, care face din
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ar zice că transcrie literalmente o ,,poveste’’ spusă la gura sobei, ilustrând credința naiv-idealizantă a omului simplu, în ideea de mai bine dobândit pe calea intervenției unor forțe sacre, a supranaturalului. Nu este greu să observăm că, în subtext, duhul sacralității naive este subminat prin imperceptibila intruziune a ironiei descalificante. Procedeul utilizat apare mai accentuat la următoarea întâlnire a Maicii Preciste (și acum, ,,tot așa de blândă și de tristă ca și odinioară, tot așa de tânără și de frumoasă, de parcă
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ilustrează cu strălucire. Să luăm în discuție de exemplu, pasajul de început din Poveste, Imitație, izbitor, prin concretețea lui analitică și descriptivă, prin prospețimea modului în care funcționează așazisa tehnică a ,,privirii’’. Situat într-un context narativ structurat de aura sacralității, momentul vânătorii ni se prezintă sustrăgându-se metodic oricărei înfiorături mitizante, prezența miracolului ca sursă a fantasticului nu mai poate beneficia aici de un regim ,,normal’’. În ,,basmul nuvelistic’’ caragialian, momentul miraculos-fantastic are semnificația unei apariții incidentale, care fisurează materia
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de atmosfera molcomă a acelui "stai lângă mine și ascultă". Paideia devenea astfel o relație ludică, un joc superior între un antrenor și cel antrenat, o inițiere în ezoterismul culturii, având drept punct final creația culturală ca formă stranie a sacralității moderne. Căci oare cultura, această variantă modernă a spiritului obiectiv, nu aducea cu sine "uitarea cea bună" a eului îngust și accesul pașnic la un sine lărgit? Începută modest, aproape cu discreție prevăzătoare, aventura paideică a lui Noica a sfârșit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bărbatului, devenit bogat în odrasle, atunci când, la bătrânețe, s-a întors în satul natal. Concupiscența este cu atât mai hilară cu cât poftele celor din cinul monahal se îndreaptă spre femeile căsătorite, atentând, în acest caz, și la unitatea și sacralitatea instituției familiei, pe care acceptă să o mineze în vederea propriilor interese. Exemplele sunt numeroase și stârnesc de fiecare dată o undă de veselie. În povestirea a patra a zilei a treia, călugărul Don Felice (al cărui nume este sugestiv, anticipând
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
evidențiat pierderea moralității în spațiul eclesial, surprise de Giovanni Boccaccio sau de Geoffrey Chaucer, poate și datorită faptului că aici ea trebuia să fie cu precădere prezentă, deoarece membrii cleului erau aceia care îi 152 călăuzeau pe oameni spre dimensiunea sacralității, nu înseamnă că în celelalte straturi sociale nu apăreau elemente de corupție sau culpabile de a fi considerate nedemne, reprobabile chiar. Dar lumea aceasta ficțională, iremediabil pierdută din punct de vedere moral în aparență, nu este total malefică, bunătatea și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]