1,002 matches
-
de rude, își regizează singur un pompos ceremonial ș.a.m.d. În general, tehnica narativă mizează pe răsturnarea expectației (anticlimax comic sau, dimpotrivă, tragic), reușind să alieze dimensiunea gravă a vieții cu grotescul, privirea înduioșată cu observația tăioasă, la nevoie sarcastică, a mediilor și tipurilor. Profilurile au uneori linii argheziene, mai ales în prezentarea lumii monahale. Anunțat de unele proze din Nimic despre Japonia (1935), sondajul lumii literare și artistice se continuă la scara întregii cărți în Turnul Babel (1940), colecție
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
a gesturilor și vorbirii se îmbină în chip firesc cu tentația senzaționalului, fantasticului și abisalului psihologic. Definitorie rămâne însă perspectiva moralistului și a umoristului, care uzează de o gamă largă de mijloace, de la zâmbetul îngăduitor, solidar cu duioșia, până la distanțarea sarcastică. Sub camuflajul ironiei și al jovialității sudice, cu tentă caragialescă (s-a vorbit de „miticismul” naratorului și al eroilor săi), se ascunde un liric și un sentimental care râde ca să nu plângă, dotat cu înțelepciunea celui ce privește viața, semenii
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
primul rând, pe elevii, pe foștii ei studenți și pe colegii săi clasiciști, care i-au descoperit numele pe coperta unui roman polițist, La revedere, pe curând! Dar și pe ceilalți cititori, care au fost uimiți de îndrăzneala unor aluzii sarcastice la sumbrele realități sociale ale vremii. Un alt amănunt surprinzător era că romanul fusese scris în colaborare cu un geolog, George Virgiliu Salomie, care nu avea nici el decât cunoștințe livrești despre problemele de criminologie. Următoarele cinci romane - publicate între
MOROGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288252_a_289581]
-
indicând „o voce distinctă și penetrantă a tinerei poezii, o voce bogată în accente contrastante, în care se repercutează atât comedia literaturii, cât și drama insolubilă a vieții” (Victor Felea). Poemele configurează o viziune antinomică și tensionată, concretizând, în proiecții sarcastice sau în concentrate cântece aluzive, ipostaze ale spiritului creator în tentativa de cuprindere și sublimare a realului, de identificare a ordinii tainice a lucrurilor. Și M. afirmă vocația poeziei pentru esențial, pentru transcenderea limitelor experienței senzoriale, vede în actul poetic
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
scriitorul apare în inedita ipostază de reporter. Observator atent și lucid, el se dovedește și un abil regizor, ce știe să își lase „personajele” să evolueze fără permanenta lui intervenție. Comentariul succint (uneori chiar laconic), entuziast sau ironic, sentimental ori sarcastic, punctează, atât cât e necesar, atitudinea omului de bun-simț. Amintirile lui Harap Alb (subintitulate Confabule, 1983) reamintesc nonconformismul afișat - aproape bătăios - din primele cărți. Reacția critică față de poncife se manifestă aici prin modul extrem de original de a reciti basme demult
NEACSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288380_a_289709]
-
doar niște impostori indecenți, care o supun unei hărțuiri sexuale ofensatoare, fără a se interesa câtuși de puțin de rezolvarea plângerii în discuție. Sunt evidente grija pentru restituirea exactă a particularităților de limbaj, intenția de caricaturizare prin descriere, dialog, notații sarcastice. Narațiunea, o modestă încercare de pamflet social, e și mai puțin izbutită literar, de unde și o receptare ambiguă. Pe de o parte, P. este apreciată de Tudor Arghezi (pentru „pana, îndrăzneala și sinceritățile” cu care a scris o „povestire vie
PERETZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288758_a_290087]
-
produs modificări (1991), Călător de profesie (1992), Zi după zi (1993), Lasă-mi, Doamne, zăbava! (1995) și antologia de autor Dincolo de marginea marginii (1996) marchează calea afirmării unui poet „rând pe rând grav, autoironic, ireverențios, melancolic, îndrăgostit perpetuu, dar și sarcastic și ludic” (Mircea Zaciu). Poemele, diferit dimensionate - între compoziția amplă sau aceea artizanală apropiată de haiku - configurează și transcriu graficul unei dinamici spirituale, „metamorfozele” vocii poetice și ale tehnicilor care îi individualizează timbrul. Întemeindu-și poezia pe forța imaginilor, pe
PETEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288769_a_290098]
-
de imaginație, el vede și simte, vibrează, participă afectiv la toate relatările, impregnând textul de un puternic subiectivism, dramatizându-l. Adoptă tonuri potrivite pentru fiecare situație, se bucură sau se văicărește, lăudă sau blamează, exprimându-și simpatia sau formulând caracterizări sarcastice și apostrofe ironice. O particularitate puțin obișnuită este lipsa sentimentelor firești față de rubedenii, aversiunea puternică față de unchii și de verii Cantacuzini, cărora le sunt aduse cele mai înverșunate critici și acuze. Nici rudele prin alianță nu sunt privite cu prea
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
de ardoare. Alt registru în care N. a scris texte antologabile, devenit cu timpul precumpănitor, este lirismul măștilor în decor „dospind de metaforă”. Scherzoul arlechinesc, crochiu de gen predilect, e inițial năstrușnic, cu „piruete pe poante” în „subțioara cerului”, apoi sarcastic, drăcesc, macabru: „Se umplu de răgușeală / clarinetele oaselor crude” și „Colombine carbonizate / între acoperișuri de aur și ceară / picură din streșini”; „Măștile / au invadat casele, / au inundat respirațiile, / săltau prin piețe / [...] pe scări de frânghie, / se cățărau spre turnul orașului
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
de cei ce îl ascultă și memorate cu o sfințenie picată în caricatural de viitorul evanghelist Ioan. „Anacronisme”, recunoscute ca atare și incluse cu rost, se ițesc și în L’Homme qui se dit Lénine (1998). O privire cu scăpărări sarcastice asupra mitului „revoluției”, care duce, în orice timp și în orice loc, la aberații monstruoase. La fel, în Confectionner un demi-dieu (1998), unde sunt depliate, cu eficiență dramatică, efectele nefaste („azi, ieri sau mîine”) ale dictaturii, într-un regim totalitar
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
covârșitor, au aspectul unor produse de serie, al unor obiecte croite după același calapod, care diferă infim de la un exemplar la altul. Dacă altundeva prezența naratorului mai trăda uneori o undă de simpatie, ea devine acum indiferentă, dacă nu chiar sarcastică, dramoletele eroilor fiind privite cu răceală sau chiar cu satisfacție sadică. În aceste condiții, cele două cărți (îndeosebi Micelii) se îndepărtează de simpla notație realistă, situându-se în vecinătatea utopiei negative. Viziunea sadic- pamfletară atinge apogeul în romanul Capricii (1983
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
interogația „suspensivă”) și aporetic (dubitația totală). Un paragraf are ca obiect polaritatea Eminescu-Caragiale, înțeleasă ca pereche arhetipală a spiritului românesc, exprimând, pe de-o parte, himericul, nocturnul, metafizicul și (cu un concept blagian) „timpul cascadă”, iar de cealaltă parte, realismul sarcastic, diurnul, antimetafizicul și „timpul havuz”. Polaritatea îl va preocupa în continuare pe M., ilustrând afinitatea comentatorului cu ambele ei laturi, manifestate la el în patosul cu care atacă probleme grave ale trecutului sau ale prezentului, respectiv în realismul ironic, agorafil
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
partea legii e definitivă sau măcar autentică. El servește binele oarecum întâmplător, cu un aer de primejdioasă indiferență. În epoca romanului „dur”, el - nu Marlowe-Mallory - reface biografia și mizele gentlemanului-cambrioleur... Philip Marlowe a fost distribuit, de la bun început, în rolul sarcasticului mântuit. Duritatea lui e, așa cum spuneam, exclusiv una de limbaj. Deși ni se înfățișează drept un macho, e mai degrabă un încasator decât un agresor. Nu are nici talentul de floretist al lui Holmes, nici pumnul greu al lui Sam
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
doar pentru sine - de unde necesitatea de a presăra paginile cărții cu scurte capitole centrate exclusiv pe stările și frustrările eroului: radiografii ce fixează pilonii filozofiei de viață a unui personaj mult mai ambiguu decât ne-am fi închipuit. Ironia, replica sarcastică și răceala privirii sunt arme de apărare, nu de atac. John G. Cawelti, autorul unui studiu comparativ al produselor așa-numitei popular culture, încearcă să dezlipească de pe Marlowe eticheta „cavalerului fără pată și prihană”, accentuând dominanta nocturnă, eluzivă a personalității
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
al pesimismului său atotcuprinzător (Brewer, 1989, p. 10). Aceste observații își au perfectă acoperire dacă ne gândim la accesele de melancolie ale lui Marlowe din The Long Goodbye - romanul în care imaginea detectivului se fisurează inclusiv la nivel sentimental: inabordabilul, sarcasticul, cinicul Marlowe sucombă în fața farmecului unei doamne nici măcar foarte tinere și posesoarea unei experiențe de viață discutabile. Nu doar din acest punct de vedere, „mitul cavalerului” primește o lovitură aproape mortală. Eroismul lui Marlowe pare a fi doar una din
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
perfecțiune: - Ia uite câte lucruri fac, zise el meditativ, ca și când ar fi fost singur. Conduc orașe, aleg primari, corup poliția, vând droguri, adăpostesc escroci, jefuiesc de perle bătrâne sugrumate. Ce mult timp am. Râse scurt. Ce mult timp. În ciuda tonului sarcastic, realitatea corespunde perfect descrierii voit minimalizatoare a lui Brunette. El confirmă că în romanele lui Chandler, firele crimei duc, aproape obligatoriu, în straturile înalte ale societății, unde, îndărătul cazematelor de bani, se produc inimaginabile atrocități. Velma Valento / Helen Grayle este
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
oraș Wichita din Kansas. Romanul începe, cât se poate de chandlerian, cu descrierea casei unde Marlowe este invitat de doamna Elizabeth Bright Murdock pentru a prelua un caz. De data aceasta, atmosfera nu mai evocă solemnitatea stilului medieval, ci unul sarcastic, desprins din imaginarul unei umanități inconsistente: Casa se găsea pe bulevardul Dresden în cartierul Oak Knoll din Pasadena. O casă mare, solidă și frumoasă, cu pereți de cărămidă roșcat-închis, acoperiș din țiglă de teracotă și cornișă de piatră albă. La
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Asemenea celui al lui Roger Wade, scriitorul plin de succes, între două vârste, alcoolic și egocentric, fluxul conștiinței lui Raymond putea fi, la beție, în momentele proaste, plin de ură de sine, spaime de neputința de a scrie și ostilitate sarcastică. Wade spune: „Am o soție frumoasă care mă iubește și un editor drăguț care mă iubește, iar eu mă iubesc cel mai mult dintre toți”. Soția lui Wade se face ecoul lui Cissy atunci când spune: „Era un actor bun - așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
embrionară. După Zeul, scriitoarea nu mai publică nici o lucrare originală, semnând doar traduceri din limbile engleză, franceză și rusă. Soarele negru marchează o modificare în instrumentarul artistic, prozatoarea renunțând la interferențele dintre real și oniric în favoarea observației și comentariului, distanțate, sarcastice uneori. Primul volum este populat de existențe numeroase și diverse, de la cea mai oropsită categorie socială, bătrânii abandonați și uitați într-o periferie extremă a interesului public (temă abordată, în cheia absurdului tragic, încă din nuvela În azil), până la individualitățile
ARCHIP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285423_a_286752]
-
cu acuitate. Recitite azi, cărțile sale de după 1971, începând îndeosebi cu Umbră arsă (1980; Premiul Asociației Scriitorilor din București) și Epitaf (1981), apar de-a dreptul curajoase prin subversivitatea lor: denunțări, uneori disimulate, alteori directe, de o incisivitate conținută, dar sarcastică, ale unui ev inuman. Vechea temă a satului și a familiei este, în Elegii (1973) și Epitaf, un pretext pentru fixarea în efigie elegiacă a unui ceremonial dispărut, concomitent cu o rostire acuzatoare: „Tata a murit acum doi ani, într-
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
de mine pentru sosirea ta, o melodie rock ! Raluca: Rock ?! Eu sunt o fană a rockului ! Miki (pentru ea): « sunt o fană a rockului ?!” Uite-l pe Moțatu’ cum se împăunează, se crede chiar vultur cu voce de privighetoare?! (râs sarcastic) Ana: Atunci, să cântăm ! Cocoșul: Atenție la mine : doi, trei și ! Soarele se-nalță/ Norii nu mai sunt pe cer/ Dintr-o adiere/Pică-un strop stingher/Azi pădurea cântă/Păsările-n zbor/ În văzduh se- avântă/ Și cântă în
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
exagerat. Când am terminat, a fost liniște un timp... apoi a început vacarmul. Voci se ridicau peste voci, înăbușindu-se una pe alta, urcând și coborând haotic, fără control. Se auzeau frânturi de propoziții și de cuvinte, înjurături și remarci sarcastice. Amenințările se auzeau pretutindeni. Toată lumea se certa. Care plan era mai bun? Care idee era mai bună? Cum putea îndrăzni cineva să spună că planul altcuiva era jalnic? Cum putea acel altcineva să rămână pasiv la insulta care i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
încotro. Vipsania se îngrijorează. Discuția riscă să degenereze. Întâlnește privirea lui Claudius. Se îndeamnă reciproc din ochi să intervină. — Pă... Păcat că nu-i și Gallus aici, lălăie acesta. Bun curtean, Vinicius se agață de noul subiect. — Are aceeași vervă sarcastică ca tatăl său. Nu e decât spirit de imitație, suspină Vipsania. — Ar trebui să se gândească totuși că vre... vre... vremurile s-au schimbat, murmură Claudius. Remarca lui stârnește o ușoară tensiune, dar, fie că n-o ob servă, fie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
masa festivă pe care mai rămăseseră resturile de mâncare. Făcu cu mâna și strigă: —Bună, mama! E minunat aici! Și mâncarea e bună. Miam-miam. Marlena Încercă să spună ceva despre smochinii strangulatori. Noua noastră casă... zise ea pe un ton sarcastic arătând spre hățișul de liane. Chiria e superieftină. În preț sunt incluse o grădină extensibilă și mulți copaci. Ne mutăm. Rupert fu imortalizat arătându-le celor din trib un nou truc cu cărți. Se uită În sus spre cameră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
refuz, ci ca pe o dovadă de timiditate și nesiguranță. Îl Întrebă pe Bennie ce crede. — Totuși, tu ești șeful grupului nostru. De fapt, poate c-ar trebui să mergi chiar tu. Bennie găsea că expresia „șeful grupului“ fusese excesiv de sarcastică, așa că, doar ca să facă față provocării, ar fi acceptat să meargă. Dar deja stătuse mai mult de două săptămâni fără medicamentele Împotriva crizelor. Iar avertismentele apăruseră deja: lumini puternice, mirosuri inexistente și În ultima vreme era din ce În ce mai obișnuit cu senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]