2,615 matches
-
putea să-i simtă lipsa. Era caraghios că se bucura de așa ceva, fără Îndoială, dar Îi făcea plăcere. Mai mult Încă decât să vorbească, Îi plăcea să asculte engleza, iar În lungile lor plimbări tăcea adesea Îndelung, pur și simplu savurând vocea Însoțitorului ei. El vorbea Încontinuu, cunoștea multe lucruri despre multe lucruri. I-a vorbit, de pildă, despre Rimbaud, care la douăzeci și doi de ani intrase mercenar În armata olandeză, luptase Împotriva gherilei din Aceh, dar după câteva săptămâni
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
irita, stârnea orgolii, când discuția ajungea către o tensiune paroxistică, Alexe se tempera dintr-odată, își controla sarcasmele, se retrăgea puțin câte puțin de pe poziții, cu bună știință, ceda, accepta pe ici pe colo spusele celuilalt. Din colțul ei Nina savura această înfrângere simulată, ochii ei aruncau fulgere vesele, își freca palmele de mulțumire, mai strecura câte o șopârlă, aparent imparțială, de dragul diversiunii, de obicei oaspetele o lua de bună, se agăța ca înecatul de fraza ei care părea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
era dorință fierbinte, difuză, era viciu. Când revenea la Alexe, inginerul părea decis să suporte orice, cu zâmbetul pe buze, se călise sufletește, se hotărâse să-și lepede orgoliul. Se ducea spășit la profesor, își lua pilula, venea acasă, îi savura efectul sub cupola de lumină de la birou și devenea din nou cel mai obișnuit om cu putință. Uneori Marcu rămânea surprins atunci când o vedea pe soția lui, șocată de cine știe ce, intrigată. Stările ei nervoase se legau de întâmplări absolut banale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în așa fel încât să împingă relațiile dintre tineri către un făgaș satisfăcător după care, oricum, tot i-ar fi furat curentul și când socotea că porumbeii sunt destul de prinși în jocul propus de ea, se retrăgea în umbră și savura în taină roadele însămânțate, pentru că, la o adică, putea afirma oricând, cu mâna pe inimă, că nu are nici un amestec, vorba aia, nici usturoi n-am mâncat nici gura nu-mi miroase și doar insistând, mergând pas cu pas pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din dragoste pentru dânsul. Fata care servea în local se mișca greoaie de la o masă la alta, abia târându-și papucii, era foarte plăcută atmosfera, i se părea chiar, lui Viorel Angelescu, că aude foșnetul capotului nevestei lui. Mânca încet savurând cu răbdare fiecare înghițitură. Când își aruncă ochii pe fereastră și insistă cu privirea, realiză formidabilul spectacolului, sârmele de telefon se curbaseră, să se rupă, nu alta, sub greutatea rândunelelor. Admiră peisajul până când se banaliză în mintea lui, care vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care Își asumase În Întregime chletuielile și procedura legate de deschiderea reprezentanței dacă se găsea un spațiu potrivit, cum cu siguranță era cabana din grădină. După 25 februarie urma să vândă primele antene. Până atunci, Îi rămânea destul timp ca să savureze Întoarcerea acasă, fie și temporară. Nu mai hoinărise demult prin oraș. Își anunță plecarea, promițând În același timp o Întoarcere timpurie. Pretextul ieșirii era plauzibil: cumpărarea câtorva ziare. Ai săi le citeau o săptămână: trăiau ca Într-un mormânt cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Petru. Zgomotul se repetă, de data aceasta fără dumnezei. Petru răsuflă ușurat. Țigară sau pipă? se interesă el politicos. Și curios. Kent. Am primit un cartuș Întreg. Atenție de la un client. Petru tăcu, lăsând astfel omului de dincolo să-și savureze primele fumuri. Și cum v-ați hotărât? Întrebă Petru Într-un târziu. Îl știi pe Wellmann? Din vedere. E de ajuns. Să știi că se pricepe și la vii și la morți. Asta se vede după vitrină, zise Petru. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
anticariat din Piața Carolina. Paragrafe, pagini, cuvinte, spații albe chiar erau citite Într-un fel care le aprindea privirile și deregla pulsul. Într-o zi, gesturile precipitate, mângâierile furișate sau grăbite lăsară loc unei visări duminicale. Culcați unul Într-altul, savurând contopirea lentă a trupurilor lor, păreau o rachetă de croazieră pe care el o urmărea hipnotizat de strania ei suficiență și indolență. Zborul acesta lin a durat vreo trei ani. A urmat o perioadă scurtă de turbulență, apoi o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
e cam sătulă. Uneori, soluțiile vin chiar din sală: auzind parcă Îndemnurile, bărbații Încalecă femeile sau invers și gâfâie sau gem, după caz, Încurajați de spectatori: acum, acum, acum, aahhh. Apoi cuplul se separă și fiecare tace În felul său, savurând sudoarea sărată a celuilalt, priviți cu Înțelegere și recunoștință de o mulțime de oameni destinși și ei după un orgasm colectiv atât de reușit, binemeritat, În condițiile unei inflații cu două cifre. În artă, totul e mai simplu. Pe când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se adunau doar insomniacii adevărați. Consumatorii clandestini de napoton, diazepam ori stilnox erau trecuți pe liste de așteptare până la sfârșitul curei obligatorii de dezintoxicare și, doar după aceea, erau primiți În club ca membri cu drepturi depline. Numai așa puteau savura și ei farmecul discret al insomniei și gândi cu Încredere la noaptea În care aveau să doarmă din nou ca toți oamenii. Ce altceva Își pot dori insomniacii fericiți? Coriolan Își dorea, mai mult decât somnul, o partidă de șah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dimensiunile saltelei cu zece centimetri pe fiecare din laturile sale. Era acasă la el. Simțea acest lucru pentru prima oară. Iolanda, ca și dincolo, În trecere. Un lucru cu care va trebui să se obișnuiască. Deocamdată Însă se mulțumea să savureze sfârșitul peregrinărilor sale pe care, spre bucuria lui, nu o trăia singur. Sau se simțea acasă pentru că nu era singur. Ar fi vrut să povestească ce simțea, dar socoti că e mai bine să tacă decât să fie contrazis de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
printre frunze și clipocitul unui val mai mare, care se lovește de barca ta, dar nimic altceva. Întinzi mâna peste margine și simți răceala apei, legănarea neîntreruptă a lacului, apa urcând și coborând ritmic pe degete tale. Îți retragi brațul; savurezi amorțeala pe care răceala apei ți-a lăsat-o în degete. Întinzând mâna, închizi ochii și pipăi mecanismele infinitezimale ale gravitației și rezistenței pe când lichidul își găsește făgașe pe pielea ta, se acumulează în picături de-o greutate precisă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cele mai perverse. Ea nu poate fi desfăcută decât cu mare greutate și numai dacă ai credință. Credința în iubirea adevărată te poate face invulnerabil în fața Aspidei, dar numai după ce odată ai trecut nevătămat prin ultrajele ei. Numai după ce ai savurat înșelăciunea și ai suferit amarnic consecințele ei, vei ști să valorezi și să recunoști iubirea autentică. Și-atunci îi vei fi mulțumit în sinea ta Aspidei că te-a făcut mai puternic. Suferința te poate răpune și distruge, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dintre perne pleiadelor de rude și vecini ce stăteau la căpătâi, îngrijorați sau doar contrariați de faptul că bunicul nu mai moare. Cum anume glisa străbunicul, de la o vreme, printre vii și morți, îi venea greu să înțeleagă atunci. Dar savura poveștile lui, în care se întâlnea cu toți defuncții familiei, ce transmiteau sfaturi și noutăți din lumea cealaltă. A pornit încet mai departe și nu s-a oprit până la baie, unde l-a întâmpinat la fel de surâzătoare oglinda mică și dreptunghiulară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
scris comunicăm cel mai bine. Mesajele ei sunt lungi și bine alcătuite și deseori nu apuc să le citesc în cursul unei zile ocupate de lucru. Atunci le tipăresc, le iau cu mine în tren, le citesc, le recitesc, le savurez. În zilele în care e plecată sau nu-mi scrie deloc, le tipăresc pe cele vechi și le recitesc, ca și cum ar fi actuale. Asta pentru că o iubesc enorm pe Pulcheria. Prezența ei scrisă sau auditivă mă reconfortează și mă ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aproape. Lor nu era necesar să le explice cine este și de unde vine, sau cel puțin aici el nu mai simțea nevoia s-o facă. Obosit de pribegia unei vieți, s-a întors în casa părintească, ca să trăiască, să-și savureze cafeaua de dimineață pe prispa pe care odinioară fumau pe rând străbunicul, bunicul și tatăl. Căci așa s-a hotărât el să trăiască aici dintr-odată, într-o casă de trei ori mai bătrână decât el, fără televizor, fără ziare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ci din inconvenientul de a trebui să exprimăm ceva altfel decât ne-ar veni în mod natural, din considerente de cenzură a limbajului și a contextului impropriu în care ideea trebuie să răzbată vie și nealterată. Totuși copiii par să savureze din plin acest fenomen de dislocare a limbajului. Ei transgresează cu nepăsare barierele etnice prin acea magie a jocului ce construiește un limbaj universal, spontan, adesea inventat. El se impune cu ușurință prin noutate, este ușor asimilat din cauza rimelor, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vindeca orice suferință. Un steag port în inimă; Iubitul meu nu e ca nimeni altul; Că după furtună vine pacea De aceasta nimeni nu se poate îndoi. Mă întorc în poala cerului, Fi-voi înconjurată de frumusețea lui. Nimic nu savurez pe lume Mai mult decât propriul meu iubit De soartă, de soartă, înnobilat, Drept cel mai frumos și vajnic pirat. Oh, oh, inima mea E numai, nu te-ndoi, e numai a ta! De altfel, avea tot albumul de Jazz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aceluiași bărbat cu chipul lui Charles Bronson. În umbra unui gând, a unei neînțelegeri, a lehamitei de viață, a bucuriei uitării, a senzației neantului, a încruntării viitorului sau a nesiguranței neîmplinirii trecutului vâscos. După ce vizeta era închisă și Mioara își savura ceaiul ca desert după masa servită din bunătățile rămase de la clienți, în contul vieții (sau în numele ei), apăreau, unul câte unul, prietenii care împărțeau rolurile ce trebuiau jucate în trilogia pe care zilnic Mioara Alimentară o îmbogățea cu o scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cam pe la 11:15 constitui un expozeu luminos, picanteresc, prin învolburarea cu care își făcu mendrele în partitură. Grotesc este părul lui Gustav, tăcerea pescarilor surprinsă în melos, dar Hugo îl domină cu explicații de natură ontologică, încât Gustav, reverberă, savură și prelevă totul într-un: Fie! Când a compus Cărarea de Lună pe apele despicate în noapte de iahtul Președintelui Consiliului Județean Brăila, Hugo a înjurat suprapunerea, imprimate volens-nolens în bolta care leagă un Do minor de un Fa diez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de confort și, cum eram îmbrăcat cu patul meu, totul mă îndemna la somn. Să dormi în orice moment e chiar mai bine decât să mănânci între mese. Mi-am ținut ochii închiși încă multă vreme după ce m-am trezit, savurând cu tot trupul acest exces de odihnă. În spatele pleoapelor închise, ghicii că se făcuse noapte. Încetul cu încetul îmi dădui seama că cineva respira lângă mine. Deschisei ochii și o văzui pe Sigrid care, așezată în fața mea, mă privea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
anunțară muzică clasică. Ușurare: scăpasem de suedisme stil Abba. Foarte repede, identificai Stabat Mater de Pergolese. Și pentru ca momentul să fie perfect, îmi adusei din bucătărie un pahar din acel clos-vougeot din ajun. M-am întins pe canapea și am savurat muzica grozavă și vinul de calitate. Era cel pe care îl beau convivii buimaci din Festinul Babettei 1: în mod hotărât, nordicii se pricepeau la vinul de Burgundia. Încruntai din sprâncene: ultimul care-mi vorbise despre vinurile de Burgundia fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
-Nu, mulțumesc, nu sunt grele. Fac un duș și vin. Întins pe canapea, îmi pusei întrebarea dacă lucrurile erau ceea ce păreau să fie. Sigrid își petrecea zilele cheltuind banii lui Olaf în comerțul de lux? Se putea trăi așa? Îmi savuram ignoranța. Când intră în salon, avui impresia că poartă pentru prima oară rochia cu care era îmbrăcată. De unde știam că această ținută era nouă? Nu-i cunoșteam conținutul dulapurilor. Părea logic: fusese să facă shopping, era nerăbdătoare să arboreze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
locuiam la mine, era cât pe ce să zic în mine, eram abonat la insomnie. În vila aceasta de la Versailles, descopeream somnul drepților. Nu exista totuși nici un motiv pentru a crede că eram unul dintre ei. Rămăsei în pat ca să savurez voluptatea de necrezut a unui trup odihnit în profunzime. Dușul elimină miasmele unei astfel de nopți. Strecurându-mă în halat, începui să bănuiesc că aceasta va fi uniforma mea pentru multă vreme. În bucătărie mă aștepta o pungă de brioșe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
printre degete, n-o să mă las chiar dacă mi-ar întoarce toată lumea spatele. De-asta ați reușit în viață, i se pare lui Santinelă, altfel n-ați fi ajuns celebru, își strecoară pachetul de Kent în buzunarul de la piept, o să le savurez mai încolo, vrea să-i mulțumească. Spune-mi de ce crezi c-ar trebui să fiu cu ochii în patru, se neliniștește Regizorașul. Pentru că o unitate militară e un teritoriu al nimănui, e un cîmp minat cu totul necunoscut, o întindere
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]