562 matches
-
podeaua murdară începuseră să se formeze mici pârâiașe. Trebuia să închid ușa mereu și mi-am dat seama că, enervat, o trânteam de fiecare dată mai tare. În timpul acesta, arțarul îndoit de furtună scotea scâncete de animal bătut. Apoi aceste scâncete s-au schimbat în chicote ascuțite. Parcă râdea de mine paiața, făcând plecăciuni. Probabil că la mijloc au fost nu numai zgomotele arțarului. Doar le mai auzisem de atâtea ori până atunci. Aproape mă obișnuisem cu ele. Eram însă surescitat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă. Intrarea era ferecată de o ușă de fier ruginită. Am bătut în ea, am strigat, dar nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Parcă încremenisem acolo, hipnotizați de ochiul dogoritor și orb care ne fixa de peste tot. Deodată am tresărit. Am auzit un cuc. Și-a strigat numele de patruzeci și unu de ori, după care a tăcut. Și iarăși s-au auzit scâncetele ori, poate, chicotele arțarilor... Într-un târziu, mi-am adus aminte de calea ferată. Pe unde trecea? Am început să cercetez terenul din jur și n-a trebuit să caut prea mult. Destul de aproape de locul unde ne oprisem când am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în care și-ar dori să se retragă Într-un bârlog mizer și numai al lui, Într-o pădure sau o peșteră murdară, Nimeni să nu știe cine este și al cui. Să-și lingă rănile de animal biciuit Printre scâncete și spasme necontrolate. C-ar putea plânge și el rămâne un mit, Dar obrajii sunt uzi din zi până-n noapte. Sunt zile când își vede-n apă reflexia pocită. Însuși el se sperie de arătarea ce-a văzut Și se
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93427]
-
la carte. Foarte bine ! spune Iris, aplaudându-mă. După ce mai capeți puțină experiență, o să poți să faci asta în maxim patru minute. — Arată super, spune Nathaniel zâmbind și întinzând mâna. Mersi. — Cu plăcere ! reușesc să zic cu glasul ca un scâncet sugrumat și-mi feresc grăbită privirea, și inima îmi bubuie nebunește. Bravo. Bravo, ce să zic. L-am văzut o clipă la bustul gol și m-am îndrăgostit pe loc de el. Pe bune, credeam că sunt un pic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în partea opusă a barului. — Ultimul avocat care a intrat în pubul ăsta... Eamonn se apleacă peste tejghea conspirativ. Nathaniel i-a tras un pumn în nas. — I-a tras un pumn în nas ? Glasul mi se transformă într-un scâncet împietrit. — S-a întâmplat să fie tocmai ziua înmormântării tatălui lui. Eamonn coboară vocea. Unul dintre avocații tatălui său a venit la pub și Nathaniel i-a tras una de i-au mers fulgii. Și acum mai facem mișto de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
schimbat? Strămoșii mei sau ai dumitale și-au schimbat numele din cu totul alte motive, nu-i așa, nu-i așa?! Nu-i așa, venetici ce suntem, nu-i așa? Nu se auzi vreun răspuns, nu se auzi nici măcar un scâncet. — Ostentativ, să iei numele soției? Și tocmai după război? Pentru că avusese un frate din ăia, cu Heil Heil, iar ea era nevinovată? Și mata pui la bătaie, în anii ’50, imaculata dumitale biografie de apostol comunist, ca să aperi principiul obiectivității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta nu, asta nu ne vor lua. Taina mare, feroce...“ Feroce, da, și plăpândă, în sughițuri de plâns și plăcere. Glasul se rupea, copleșit, și renăștea, cândva, târziu, într-o răsucire rea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vor ei să ne dovedească, mereu și mereu? Că suntem răi, perfizi, slabi? Și că suntem, totuși, ca niște sfinți, asta le dovedim, mereu? Rebeli strâmtorați, ucenici ai iluziei! Bolnavi ai efemerului și precarității?... Noaptea se răsucise, iarăși, în același scâncet neputincios. Dar dacă și Irina?... Dacă și ea?... Nici măcar conștientă că și ea...Tolea o scruta, sa descopere semnul, proba, cicatricea. Plecase cu povara acestor ultime, nefirești întrebări. Bolnavi ai efemerului și precarității? Sucești cuvintele pe toate părțile, profesore. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
A luat scrisoarea? Parcă a luat scrisoarea, profesorul...“ Dacă țineai neapărat, puteai desluși și asemenea împerechere. Un susur, departe, aproape, greu de spus. Judecând după starea sa extremă, domnul profesor fusese deja, vineri, în posesia scrisorii. Credea a fi deslușit scâncetul broaștei ruginite, citise umbrele cenușii ale cerului umed, în care se împotmoleau tăceri și se deșira așteptarea, intercepta privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul felinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am cerut! Hârtie ne-acidă, ne-acidă, asta am cerut! Ați deschis ochii mari mari. Nu vă venea să credeți că nu mi-e frică de hârtia durabilă, adică de acțiunile mele. Ați înțeles atunci calitatea corespondentului, știu asta. Nu scâncete și reclamații și retractări, ca atâția alții... Cer scuze, am cam bătut câmpii. E proasta dispoziție după întâlnirea cu unul din ăștia care fac pe grozavii. Misterele lor nu fac două parale, credeți-mă. Știu asta: sunt și ei proprietatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Sotia si iscoada si supraveghetoarea lui Ianuli? Dar el, primejdiosul Ianuli, dar el, eșuatul? Dar tovarășul Ianuli?“ Nu-l auzise, surdina de gemete nu o atingea, zeii o protejau de un astfel de bruiaj mizer. Sublimă, perfectă, surdă la asemenea scâncete. Surdă, surdă ca o ridiche! Adormitul zâmbise, vinovat de meschina comparație. Bucuros, totuși, că nu fusese auzit. Emilia surâdea, în continuare. Chipul părea să se schimbe. Subțiri variații de linii, imperceptibile migrări de culoare. O văzuse de-atâtea ori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de șir, viră, se îndreptă brusc spre coada șirului. Nimeni nu-i dădu atenție, apucase deja căruciorul, pardon, vă rog, dați voie. Lumea se dăduse, intimidată, în lături, Domnul rotea cu mare grijă căruciorul paraliticului, eaia, iae, aie... ceva, cumva... scâncetul infirmului abia se deslușea. Vehiculul pătrunsese deja în hală, elegantul domn în alb îl dirija cu mare demnitate. Fular roșu, lucios, în jurul gâtului, chelie, siguranță cosmopolită. Spectatorii se dădeau, sfioși, în lături, să facă loc distinsului samaritean și rudei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
marelui anotimp păgân, batjocura seducătoare... da, da, asta voise, de fapt, să-l întrebe pe amuțitul combatant, exilat în lună... ce mai face Curvoiul, cum te mai descurci cu sublima, spurcata? Dar nu mai are timp, mâinile și lacrimile și scâncetul pornesc simultan și bărbatul e acolo, la un pas. O glumă idioată, pe care nu mai are timp s-o livreze, s-o elibereze. O glumă din care nu mai rămâne decât un zâmbet rânjet plânset, un surâs angelic, tembel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
invitat să vină și el, să se apropie și să guste din acea minune de untdelemn sângeriu, vâscos. ...Îl recuperară pe Burtăncureanu, dimineața, undeva la marginea parcului I.O.R. Stătea chircit pe o bancă și plângea mocnit, ca un scâncet, ca un susur de ploaie mocănească, plâns de copil gonit de acasă, de înger izgonit din minune. - Tovarăși, le mărturisi pe la prânz celor de la Securitate, a fost așa, ca o... Nu știu dacă mă înțelegeți, că eu sunt scriitor. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
seama?! Și mai întrebi de ce nu ridicăm ochii. Nici la Cer nu mai îndrăznim să ridicăm ochii, că cine știe pe cine vedem că ne privește și ne urmărește și de-acolo. Mergeau cu pași rari, uitați, însingurați, urmați de scâncetele celor două ghemotoace maronii. Tomnea se pomeni, dintr-o dată, veselindu-se: - N-ai vrea să mai mergem până în Ghiolul Negru ăla? Dacă tot zici că nu l-au desecat? Se desprinse de brațul lui. Îl cerceta ușor speriată: - Ce ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
el bucurându-se, vrea s-o urmeze, firește, dar mama îl oprește, Rèmâi aici, bine!? arătând spre mine fèrè sè mè numeascè, adicè tocmai cu cel ce nu este tata! straniu lucru, dar copilul nu protesteazè, contrariindu-mè, mè așteptăm la scâncete și mofturi copilèrești, dar el acceptè confruntarea, un adevèrat bèrbat, fiul lui Vlad! Corina ne lasè singuri, câteva clipe mai târziu se aude trebèluind la bucètèrie, eu scoțându-mi sacoul, incerc sè mè fac cât mai comod și mè așez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
pietrificată cu totul. Ceasul funcționa, umbrele aveau atitudine, răzmerița de grup se terminase sau așa i se părea deocamdată, făceau gălăgie într-o limbă necunoscută, dar parcă vorbeau din spatele unui perete, așa de înfundat le auzea vorbele dacă erau vorbe scâncetele, râsetele dacă erau scâncete sau râsete -, vorbeau de parcă ar fi scris indescifrabil sunetele desenate în cuvinte străine. Pictogramă sonoră? Cod? Din difuzor, un violoncel leșina violet. Mișcarea o simți când se agăță neputincioasă cu privirea de tavan. Era un amurg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
funcționa, umbrele aveau atitudine, răzmerița de grup se terminase sau așa i se părea deocamdată, făceau gălăgie într-o limbă necunoscută, dar parcă vorbeau din spatele unui perete, așa de înfundat le auzea vorbele dacă erau vorbe scâncetele, râsetele dacă erau scâncete sau râsete -, vorbeau de parcă ar fi scris indescifrabil sunetele desenate în cuvinte străine. Pictogramă sonoră? Cod? Din difuzor, un violoncel leșina violet. Mișcarea o simți când se agăță neputincioasă cu privirea de tavan. Era un amurg lung atunci când Mioara Alimentară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
desperecheate de cuțite, cu sau fără mâner, săbii pentru prinți sau pentru zmei, lănci pentru turniruri, o bucată dintr-un meteorit, câteva tropote de cai pursânge, un strigăt nedeslușit de luptă, care putea să însemne fie victorie, fie deznădejde, un scâncet înfundat (de băiat, după insistența monotonă în aceeași octavă), o tentativă de cântec al unui greier anchilozat într-o noapte de vară, epopeea înflăcăratei iubiri dar numai sfârșitul, după miros -, tăcerea crăpând de ciudă în lacrima unui sfânt obscur, pictat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
spate, cu o curea de ceas și când nu înceta din plâns îi înfigea andrele în palme, în pulpe, în gât, în laba piciorului, în cap, în ochi. Murind, plânsul înceta. Plângea acum tăcerea. Un plânset lugubru, îndepărtat, ca un scâncet de pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte, să poarte acest nume, să se aștearnă adânc peste o lume moartă. Tăcerea e cioclul nopții. Noaptea-cioclu, noaptea-sicriu, noaptea care nu curge stă asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Probabil că va mai fi o furtună imaginară, iar Oceanul bărăganic va produce un val și mai mare. Într-adevăr, valurile își spărseseră crestele, lăsând lumii o priveliște care ne tăia respirația. Copii murdari abia mișcând, cu ochii închiși și scâncete slabe, se iveau pe jumătate din țărână. Pământul năștea... Și, în loc de aburi, ieșeau fuioare de informații care miroseau a dedesubtul Pământului, a tuturor straturilor ce-l compun, atât de puternice, atât de chemătoare, încât îți venea să te întinzi tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
curgeau râuri, pe lângă pereți statui înșirate ai îndepărtaților regi dacici. În mijloc, pe un tron un Zeu. Luă de guler o momâie și o puse în poală. Mângâie broasca flască, bală neagră, care-și scutură capul râios și, după câteva scâncete orăcăite, se întoarse cu fața spre noi, luminând înscrisul aurit de la picioare: Căpcăunu per Ptolemeus. D eschideți gurile, vino cu furtuni care să despice intersecțiile înghețate, încarcă acoperișurile cu plăpumi albe, întinde poduri de gheață, plimbă sloiuri pe mațele goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în parte, simțindu-le importanța pe care acestea o emanau. Toate radiau orgoliul. Când Mioara spunea: Simt orgoliul de om, Autorul răspundea: Radiază importanță. Uneori, miroseau și atunci când o pipăiau, nu auzeau zgomot de existență. Mergeau mai departe și auzeau scâncet care mirosea orgolios. Oamenii supralicitau soarta. Era o biserică. Lângă școli mirosea veselia. Tribunalul avea gust amar de ceai hepatic. Tramvaiele miroseau a dramă, teatrul a didacticism voalat. Numai băncile comerciale miroseau a insule însorite. Zidurile lor aveau gust erotic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
spre ușă. Sticla ferestrelor murdare de praf lunar se topi ca celofanul, prelingându-se ca râme negre pe podea și, în timp ce tavanul devenea concav ca o boltă de biserică, Fați se prelinse încet pe lângă tocul ușii, după care, cu un scâncet auzit doar de biletele înnegrite cu blesteme destinate Căpcăunului, ascunse în spatele lambriurilor, își dădu ultima suflare. O mirare uriașă îl cuprinse atunci când alunecă în apele morții pentru că putea citi, cu o bucurie și o ușurință pe care nu o înțelegea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]