698 matches
-
un ceas. Că satul nu e departe. Darie își aprinse țigara și-i privi pe toți trei, pe rând, zâmbind. - Nu se vede nimic, spuse. Unde te uiți, numai lanuri de porumb, numai lanuri... Câinele se oprise la câțiva metri, scâncind sfios, cu ochii ațintiți asupra bucățelelor de zahăr. Zamfira oftă. - Să-i mai spunem de-ale noastre, că poate pe astea le înțelege mai bine. Cât ne-am odihni noi aici, să-l ținem de vorbă, să-i spunem cum
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Continua să vorbească, din ce în ce mai repede, privindu-și mâinile; apoi își apropie ceasul-brățară de urechi și începu să asculte, surprinsă și fericită în același timp. Fața i se lumină, ca și cum ar fi fost gata să râdă. Dar, pe neașteptate, tresări speriată, scânci de mai multe ori și începu să-și frece ochii. Se îndrepta somnoroasă, amețită, spre canapea și când o văzu că se clatină, o prinse în brațe. O purtă în odaia alăturată și o întinse în pat, acoperind-o cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
demnă, și o șuviță de Walkirie i se va desprinde fluturând de sub boneta de infirmieră. Dar cum mai departe nu va mai scoate niciun cuvânt, se va crede că este un copil abandonat. Un copil abandonat într-un coșuleț roz, scâncind ca un pui de pisică, și la gât cu un medalion de preț. Vor suferi amândoi, vor fugi în lume, dar nimeni nu va putea să-i despartă și mariajul va fi în final acceptat. Iar Sophie nu va avea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
i-ați văzut ce dotați sunt ? Cât de minunați sunt copiii noștri, cât de dezamăgitori ne sunt adulții... Și Profesorul Mironescu își strânge grijuliu brațele în jurul micuței Yvonne care, nedându-și seama cât este de protejată în brațele lui Papa, scâncește ca un cățel nervos, dând semne că ar vrea să plece. Dar chiar așa, dragul meu, cum îți explici că tot de aceleași răuri ne plângem, de atâta vreme, unii la alții ? Pentru că de am fi chiar atât de mulți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
e la fel de jegos și pute și e Întunecos, toți oamenii s-au adunat În două-trei compartimente să se Încălzească unii de la alții, prin urmare compartimentul gol e al meu; mă așez și după cîteva minute Încep să mă sting Încet, scîncind. CÎnd nășița deschide ușa, nu am nici o reacție; e aceeași. Îmi bagă În ochi lumina unei lanterne cu bateriile pe ducă. Începe să rîdă, apoi Închide cu grijă ușa, fără nici un alt comentariu. SÎnt un om de onoare și un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sau îl izbesc din nou!“ Fata o zbughi pe ușă, plângând, și licheaua începu din nou să izbească victima cu capul de podea. George, care se afla lângă ușă, o urmă pe fată afară. Mergea pe stradă, plângând, mai mult scâncind. Să fi fost o prostituată care-l cunoaștea pe derbedeu sau o prietenă a victimei sau, pur și simplu, o spectatoare cu inimă curajoasă? George nu voia să știe, nu dorea să-i vorbească fetei, ci a continuat să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îl lătră, apoi se retrase și își luă o poză specială cu labele din față culcate paralel, în timp ce crupa și coada mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent, după care scoase un lătrat. George îi arată un pumn amenințător, iar Zet mârâi, dezvelindu-și dinții albi și ascuțiți. George își spuse cu satisfacție: „Am ajuns să mă latre câinii!“. Ieși în stradă, trântind poarta în urma lui. „Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-l ajute pe George. E un tip norocos. Tu n-ai vrea să-l ajuți, nu-l iubești? Cred că da, dar la ce-i bună dragostea dacă nu-l poate pătrunde pe celălalt, dacă doar se învârtește în jurul lui scâncind? Ai dreptate. Ce rău îmi pare că n-am văzut-o și eu pe Stella, în ziua aceea când am sosit la locuința lui Brian. Da, ai scăpat prilejul. Stella e puternică, e mai puternică decât noi toți. Și atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Vrei să spui că, pur și simplu, au inventat ideea că... John Robert își rezemă spatele de ușă și își deschise larg, ca un animal, gura umedă, spumegândă. Tom aproape că începu să plângă de frică și de deznădejde. Spuse scâncind: — N-am făcut nimic rău. Rozanov rosti cu dificultate: — Vrei să spui că ziarele au inventat ideea că eu ți-am... că dumneata ai... că dumneata și Hattie ați fi putut... că am dorit să fiți împreună? Aceste din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mână. Instinctiv, o ridică și o vârî în buzunar. Apoi ieși din cameră, strigând după ajutor. Când se iviră gardienii în halate albe care se repeziră în camera lui John Robert, părintele se năpusti pe ușa rulantă. Alerga, gâfâind și scâncind, în direcția apartamentului Dianei, în Westwold. George ieși din institut și o porni cu pași repezi spre Strada Mare, dar curând se întoarse în Grădina Botanică. Se opri ca să se uite la un copac, un salcâm, pe care-l „adoptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de cenușă... Parcă pe acolo a fost coliba calului. Uite că se mai vede un răzlog arzând - a vorbit Toaibă, pornind înainte. După câțiva pași, s-a oprit cu nasul în vânt. Parcă adie a miros de carne arsă - a scâncit Toaibă. 107 Maranda, care îl urma îndeaproape, s-a oprit și ea, adulmecând aerul... Poate ai dreptate, Toadere. Și mie mi se pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu ultimele puteri, au ajuns la răzlogul care
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
văd odată pe picioare, Iar tu adulmeci fumul fără foc. Clipele mele curg fără-ncetare, Iar ale tale n-au pornit din loc; Poate-ntâlnim în drum o-ncrucișare, Căci timpurile trec și nu se-ntorc. Parcă aud un glas scâncind o doină. Dar asta o părere a rămas; Peste Pământ s-a abătut o moină, Să nu accepți o viață de pripas. Pahar stingher Ce cristal o fi în paharul acesta de neculoarea apelor de munte și de tăria diamantului
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
la culcare, iar noi să ne așezăm colo, pe bușteanul unde împreună am mai despicat firul în patru și în alte nopți. ― Să ne așezăm, părinte - am răspuns eu cu jumătate de glas. ― Noapte bună, conașule - mi-a urat aproape scâncit Sevastița, luând-o de mână pe Zâna, care mai-mai nu s-ar fi dat dusă... Am rămas totuși în picioare până s-au pierdut în întuneric. M-am așezat lângă călugăr, pe care l-am văzut dus pe gânduri. Au
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Nu! Hotărît lucru: n-avea pic de inimă! Era un monstru, semăna cu taică-su! Se văita și iar se văita, biata Arminda, avea să moară de supărare, Julius era Îngrozitor de speriat și, colac peste pupăză, copilașul Nildei Începuse să scîncească, Dora se apăra cum putea de lovituri și Nilda Își dezvelea sînul uriaș, ca să-și alăpteze copilul. A doua zi, Dora dispăruse iar. Lăsase un bilet În care spunea că pleacă În munți cu vînzătorul de Înghețată de la D’Onofrio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că văzîndu-l doamna se Înveselea și mai uita puțin de durerea ei. Așa că Își făcu apariția cu odrasla ei Îngrozitoare, odorul mamei, spune sărut-mîna doamnei. Sărmana Susan, cu toată servitorimea În jurul ei și pe deasupra copilașul Nildei care era gata să scîncească, se simți complet părăsită, brațul i se umfla din ce În ce mai tare și arăta Îngrozitor; și, culmea nenorocirilor, Își aminti că a doua zi avea un cocteil și atunci văzu limpede că brațul umflat Începea să se Învinețească; le ceru tuturor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pentru a-și deschide o legătură murdară pe care o scosese din buzunar, o batistă, ce naiba face? uite de unde e În stare să scoată banii... „Mulțumesc, mulțumesc“, spuse de cîteva ori Juan Lucas, puțintel cam grăbit fiindcă sugarul Începuse să scîncească și cerea să fie luat În brațe, iar maică-sa nu mai reușea odată să-și lege la loc batista aia scîrboasă. Acum trebuia să se Întoarcă spre prima bancă pe partea cealaltă; la fel a pățit cînd a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de acolo se uitau la Julius și la Albinețu, care urcau pe schelă. E ciutura-n fîntînă, nu pot s-o iau În mînă, Începu unul să cînte, dar Îi astupară gura cu o Înjurătură. Julius ar fi putut să scîncească de la Început și să spună că nu poate, dar nu-i veniră lacrimile În ochi sau nu vru să spună și acum, cuprins de spaima că ar putea să cadă, nu mai auzea decît glasul bărbătesc al lui Albinețu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i pe terapeuți, Karin învăță cum să manipuleze fiecare stare. Îi testă reacția la televizor. Cu câteva săptămâni în urmă, s-ar fi bălăcit în el. Dar ceva din montajul rapid, luminile intermitente și coloanele sonore zgomotoase îl făcea să scâncească până oprea aparatul. Într-o seară, îl întrebă dacă vrea să-i citească. El mormăi un sunet care nu era nu. Începu cu un număr vechi din People; nu păru să-l deranjeze. A doua zi dimineață, se învârti prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dus una din ele să fete când era într-a doișpea? Știam eu că e ceva legat de sex, zice Mark. N-ai cum să faci gemeni fără sex, nu-i așa? Am vrut să zic careva dintre noi trei, scâncește Duane-o. Rupp clatină din cap. Aș vrea ca Barbara Gillespie să aibă o soră geamănă. Vă dați seama? Apropo de două la preț de una! Duane-o urlă ca un coiot. Gagica aia e babă, frate. Și? Asta înseamnă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
trebuie ceva mult mai tare decât chestia asta ca să mă păcăliți. Barbara face pachet animalul urlător și-l bagă la loc în mașină, iar Karin pornește motorul ridicol de patru cilindri. Nefericita potaie se învârte în cerc pe locul din dreapta, scâncind și holbându-se la Copia Karin. Mark înjură tot ce mișcă. Nu mă mai stresați. Să nu mai veniți niciodată în fața mea cu chestia asta. Mai târziu, când e din nou singur, toată treaba îl face să se simtă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
N-ai nici o putere aici! Se repezi la ea, cu brațele înainte. Ea se întoarse, instinctiv, nimerind în brațele lui Rupp, care le deschisese ca s-o protejeze. Mark se opri brusc, își puse mâinile după ceafă și începu să scâncească. N-am vrut să fac asta. Nu-i ce crezi tu. Weber urmărea încăierarea, povestindu-i deja lui Sylvie scena. N-avea să-l compătimească deloc. Tu ai vrut să ieși din laborator. Să vezi chestia asta de-aproape înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de joacă. Sărim pe nenorociții care au dărâmat Turnurile. Sunt morți, spuse Mark, mai degrabă pentru câine decât pentru Rupp. Au murit în momentul impactului, într-o minge de foc. Apropo de moarte. Rupp bătea cu picioarele în pământ și scâncea de frig. Se îmbracă și omu’ pentru 43 de grade și aici e Antarctica lui Scott, Gus. Mă lași să intru în casă sau vrei să mă omori? Întrebare-capcană. Mark nu răspunse. —Bine, frate. O las baltă. Ai câștigat. Vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fac singur... Un sfert de oră mai târziu apare în dormitor, cu ceașca de cafea aburindu-i între palme. Are mâinile mari și unghiile murdare. Se așază pe pat lângă mine. Copilul mi se desprinde de la sân și începe să scâncească. Îi înfig sfârcul la loc între buzișoare. Știu că n-o să meargă. Din nou n-o să meargă. N-a mers niciodată așa cum trebuie. Tot timpul se frichinește și n-are răbdare să mi se transmită impulsul din terminațiile nervoase din
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
ca... Pun pariu că are ochii verzi. Mă întorc către copil. Pui pariu că are ochii verzi ? Copilul continuă să se uite peste umărul meu spre o lume de frunziș verde și nu-mi răspunde. Mă opresc la semafor. Copilul scâncește. Nu-i place lipsa de mișcare. Îl bălăngănesc cu căruciorul pe loc. E fericit. Toma trece pe roșu și dispare în mulțime. Sunt sigură că el a fost, deși n-am apucat să-i văd ochii. Plus - n-am mai
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
spre noi. — Și de unde sunteți dumneavoastră ? Ce dracului contează de unde sunt ? ! Sunt o mamă care-și alăptează pruncul. — Din România. Se prăvălește liniștea ca o bombă peste policlinică. — Ah, zice doamna într-un final. That explains it. Copilul începe să scâncească. Mi-a mirosit fluxul de cortizol. — Nu cred că alăptatul are ceva de-a face cu cetățenia. Dacă-i e foame copilului, îl alăptez. Simplu. Nu-mi pasă unde sunt, în România sau în UK. Vă sugerez să vă exprimați
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]