3,889 matches
-
de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre mântuirea copacilor: "Să fii cruce fără mormânt, Doamne, nu-i rost pe pământ, să fii scânduri de sicriu, niciodată nu-i târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de vânătoare. La 8 se toca pe o inimă de mesteacăn veșnica pomenire în sfeșnicul bradului se aprindeau lumânări. O salcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mințile vreo muiere... Eu cred că l-au bătut peste cap când era mic. Este atât de crud, starețul l-a trecut cu vederea, de Visarion nu scapă, mama lui de poponar. Chilia sărăcăcioasă dar curată; un pat din trei scânduri, peste ele o pătură din lână pusă pe din două; perna, un ghemotoc de cârpe înfășat intr-un sac din cânepă; pentru învelit, o piele dubită de oaie. Petru a scris 7 pagini despre o cale ferată crescută în podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vouă!" Doi unu: îndoială, șase șase: poartă-n casă, în inimă pumn de arginți. Ultima zi din săptămâna luminată avea să aducă întuneric peste obște. În cimitir, luna dormea sub o frunză de brusture. Arhimandritul lovea cu ciocanul într-o scândură de paltin parcă pentru a alunga ciorile; prinse ca într-un insectar pe obrazul cerului, stoluri de păsări moarte; călugării umpleau buzunarele cu licurici pentru noaptea cea de pe urmă; preoții ascundeau mucuri de lumânări aprinse în cerul gurii; egumenul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
noastră. Nu numai că era bătrîn, dar era și Înalt, și gras, făcînd podeaua să scîrțîie cînd mergea cu un picior de lemn și cu altul viu. Cred că mai mult de la piciorul de lemn decît de la cel viu scîrțîiau scîndurile și de la cioca zdravănă, bine lustruită, foarte curbată la vîrf, de care se ținea pășind. Mă temeam de fiecare dată pentru el cînd cobora cu lemnul piciorului În beci. Scara scîrțîia mai pu ter nic, de fapt mai mult plîngea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ulițe largi, nisipoase, trasate geometric ca două cruci cu brațele orizontale unite. Din aceste drumuri, se mai desprindeau cîteva ulicioare lăturalnice. Ploile lăsau În urmă un noroi atît de cleios, că oamenii găsiseră cu cale să Întindă pe trotuare niște scînduri ce se Îmbucau la capete și pe care se putea merge Încălțat În zi de sărbătoare. Alergînd desculți, copiii lipsiți de băgare de seamă se răneau serios În capătul cîte unei scînduri scăpate din Încheietură și săltate deasupra celeilalte. Valeriu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
găsiseră cu cale să Întindă pe trotuare niște scînduri ce se Îmbucau la capete și pe care se putea merge Încălțat În zi de sărbătoare. Alergînd desculți, copiii lipsiți de băgare de seamă se răneau serios În capătul cîte unei scînduri scăpate din Încheietură și săltate deasupra celeilalte. Valeriu Ruba avea nouăsprezece ani și, alături de alți băieți de vîrsta lui ori de ani apropiați, participa la exercițiile de premilitărie impuse de administrația maghiară. După Paști, să fi fost pe la sfîrșitul lui
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
vara, după ploaie! Te Înfundai Într-un noroi preistoric, galben și lipicios, care nu te-ar fi lăsat să răzbați mai departe nici În ruptul capului. Erai al lui, numai al lui. Tocmai de aceea oamenii Își duraseră poteci de scîndură prin mijlocul trotuarelor ca să se știe deasupra nămolului, iar sub soarele aprig, deasupra pulberii. Cărările astea de lemn, precum și ulițele erau drepte, trase cu ața, o Însușire Îngăduită pesemne de cîmpia netedă ca tabla mesei. Ieșind din sat În lunca
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
atunci am auzit-o pe mama lui chemându-i la masă. "Ei, să vezi acu' chelfăneală!" mi-am zis, fiindcă știam ce mă aștepta pe mine acasă. În plus, taică-su era tare supărat: meșterea ceva și tot potrivea o scândură și nu ieșea ce vroia el: "Pe unde umbli, în loc să mă ajuți?! Uite, am tot tăiat din scândura asta s-o potrivesc și acu-i prea scurtă! Dacă erai aici s-o ții, ar fi fost gata, dar așa, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zis, fiindcă știam ce mă aștepta pe mine acasă. În plus, taică-su era tare supărat: meșterea ceva și tot potrivea o scândură și nu ieșea ce vroia el: "Pe unde umbli, în loc să mă ajuți?! Uite, am tot tăiat din scândura asta s-o potrivesc și acu-i prea scurtă! Dacă erai aici s-o ții, ar fi fost gata, dar așa, de unde să iau altă scândură?! Acuș vine vecinul să-i dau masa, și eu ce să fac?! Și uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce vroia el: "Pe unde umbli, în loc să mă ajuți?! Uite, am tot tăiat din scândura asta s-o potrivesc și acu-i prea scurtă! Dacă erai aici s-o ții, ar fi fost gata, dar așa, de unde să iau altă scândură?! Acuș vine vecinul să-i dau masa, și eu ce să fac?! Și uite ce murdar ești! Ce-o să zică mama când te vede?!" Hm! mi-am spus. Scapă ușor, pe mine taică-meu m-ar fi pocnit deja, urlând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
trupul bărbatului și, așa, învăluiți amândoi în lumină, stătură o clipă și ajunse până la mine miros de ploaie și iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două și masa era gata, lustruită și parcă făcută dintr-o singură bucată. Nu știu dacă era de-adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ajunse până la mine miros de ploaie și iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două și masa era gata, lustruită și parcă făcută dintr-o singură bucată. Nu știu dacă era de-adevărat poate am visat, nu știu cum a făcut, dar masa era acolo, gata. Vecinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se părea o necuviință să întreb. Știam că ține foarte mult la secretul lui când mă uitam la el, știam că secretul acela e mai prețios pentru el decât viața lui. Am tăcut. Mă uitam fix la unul din nodurile scândurii care ținea loc de bancă și tăceam. Hai, spune ! Spune-odată! Oamenii mării nu-și pierd ușor răbdarea, dar când o fac, e de rău. Mi-am luat inima-n dinți, m-am uitat cam cât mai e până la mal aoleu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cuprins bătrânețea... Se mișcau mai greu, cu multă băgare de seamă să nu calce nepotrivit... Pentru tata Toader, fiecare pas făcut pe scările vagonului era un efort vizibil. Îl durea piciorul rănit... Când Gruia a pus mâna pe valiza din scândură vopsită În verde, cercetașul l-a atenționat: ― Ai grijă, dragu’ tatii, cum Îmbli cu valiza ceea. Nu-i o ladă oarecare, ci una care o făcut cercetășie ani buni di război!... Încă miroasî a praf di pușcî și aaa... ― A
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ieșit... O dimineață cu lumină aurie Îți Îmbia sufletul și mintea la gânduri frumoase... Era duminică. Târgul părea adormit... O căruță trasă de un cal se hurduca pe drumul cu hârtoape... spre ieșirea din târg. Pe scaunul improvizat dintr-o scândură, acoperită cu un țol, ședeau doi țărani; unul cu plete sure, iar celălalt mult mai tânăr. În față, de-a dreptul pe fânul de pe pomostină, se afla cel pe post de vizitiu. Calul alerga Într-un trap monoton, sforăind din
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de la mama lui Mituș că Mitică al lui Caloianu plecase cu căruța în căutarea lui Culae și că nu se întorsese. O să-l găsească, se arătă el optimist, apoi se apucă să dea la rindea, pe masa din chioșc, niște scânduri, din care voia să meșterească o ferestruică pentru paravanul din fața bucătăriei. 6 În timp ce lucra, se auzi clopotul bătând la biserică, întâi mai încet, apoi tot mai tare și mai stăruitor. Mirat, lăsă rindeaua din mână și o apucă spre poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
învoială, după care, ajunși de oboseală, începură să caște și să moțăie cu nasul în paharele de trăscău. Atunci se schimbară în cămeșoaie de noapte, stinseră lampa, ca să nu ardă gazul de pomană, și se întinseră pe patul tare de scânduri, cu saltea de paie, dăruit de Grigore ca zestre, unul la un capăt și altul la celălalt, ca să-și miroasă picioarele și să doarmă mai bine peste noapte. ...A doua zi, după plecarea lui Grigore, Virgil răsuflă ușurat și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
gardul instituției al cărei slujbaș era, fără ca cineva dintre colegi să bage de seamă ceva. Zăpada mare cât casa masca perfect orice activitate, și mai ales una atât de subversivă. Cu toporișca lui bine ascuțită, Virgil hăcuia sistematic bulumacii și scândurile destul de groase ale gardului și căra în liniște toată prada acasă, în niște saci împrumutați de la moș Panciu, care se uita în urma lui și râdea în barbă, dar nu zicea nimic. Treaba merse atât de bine, că prin aprilie, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fi posibilă, desigur s-ar putea vedea corpuscule minuscule agitându-se ca într-o mișcare browniană. După o oarecare toropeală urechea stângă pare să perceapă din ce în ce mai bine. Zumzetul de albine a devenit scrâșnet de mașină de găurit care perforează o scândură. Așa trebuie să și fie, căci simte rumeguș cu parfum de brad ieșind prin nara stângă. Urechea vigilentă înregistrează un ordin dat de o voce depărtată ca filtrată prin nori groși de ceață " Încă o doză..." Dora înoată din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
una pe alta, mormane de moloz pentru a ajunge, în sfârșit, în încăperea largă care fusese desigur foarte luminoasă. Pe un perete se mai poate ghici urma unui fost tapet un buchet de flori de câmp : maci, albăstrele, margarete. Printre scândurile bătute vai și amar cum în locul fostelor ferestre vântul suflă fără nici o opreliște ridicând în vârtejuri haotice zăpadă amestecată cu frunze. Ai zice că este un dans al spiritelor care continuă să sălășluiască în vechiul conac, spirite care bocesc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
localitatea în apropierea căruia se afla spitalul la care eram duse, așa cum aflasem iscodind cu insistență pe unul dintre militari. În sfârșit am ajuns la un grup de barăci noi, încercuite cu sârmă ghimpată care formau ceea ce scria pe o scândură la intrarea în incintă, cu litere strâmbe, de o culoare roșie ca sângele : "ЖЭщИHА БOЛЪНИЏА". Intrarea era păzită de militari înarmați care au lăsat camionul să intre în incintă numai după ce ne-au verificat cu atenție "bumaga" de deținut. De jur împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mine atunci când Ucu, de la etajul al doilea, obosit, n-a mai venit pe picioarele sale vioaie acasă, ci într-un coșciug prima-lux, de-l lăudau toate ninetistele, mai puțin Nineta, pentru că, uite, domnule, s-a-nvârtit, nu s-a întors între patru scânduri de brad putred, ca alții, asta înseamnă că a fost oarece erou, că el avea de mic, în sânge, pornirea asta către fapte mărețe, îți era drag să te uiți pe furiș la el, simțeai că dacă ar fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
clipă Dondică, ajutându-se de arătătorul de la mâna dreaptă cu care bara buzele. M-am hotărât: am să plec chiar amu și mâine dimineață o să încep lucrul. -Tocmai bine! Zise Vasile, pentru că eu și tata mergem la iarmaroc după niște scânduri, iar mama și cele două surori ale mele se duc la hramul bisericii în satul din partea cealaltă de pădure, arătând în direcția la care se referea. Și-au dat mâna ca și cum s-ar cunoaște de foarte multă vreme și, cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Unii au asemenea degete. Sunt prea mari și puternice. Dacă ai un asemenea deget, atunci te sprijini doar în el. în mijlocul cititului el s-a sculat brusc, ațintindu-și privirea în tavan, ca și cum ar fi căutat niște semne acolo, pe scândurile vopsite în alb. S-a scuzat că niciodată nu reușea să apară când inginerul silvic era acasă. Poate ar trebui să fie suficient de curajos și de energic ca să vină când Mercedesul mare și negru e în fața casei, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cercurile din mijloc abia puteau fi distinse unul de altul. Punctul central era alcătuit dintr-o pupilă aproape neagră, care îmi susținea privirea în continuu și cu gravitate. Adesea m-am întrebat: A cui mână a desenat cercurile dintr-o scândură dată la rindea? Și a cui este privirea pe care o vezi acolo? Acest fel iscoditor și intim de a privi suprafețe limitate îl învățasem de la bunicul. Cândva, la începutul drumului lui de necititor și nescriitor, tata îi cumpărase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]