648 matches
-
și se așează la bar și comandă unei chelnerițe cu fața lătăreață două Coca. Îl așteaptă pe Diavol să-și facă apariția. Asta dacă Întreabă cineva. După cîteva guri Începe să se simtă anonim și liber. Fumul plutește În jurul lui, scîrțîiturile și muzica Îi trec pe deasupra capului, ca un val. Nimeni din cei de față nu e pe piață În căutarea mîntuirii. Arhitectura locului este un gol intenționat, o imensă absență În mijlocul a ceea ce a fost cîndva lumea originară. Aici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dat disprețuitor din umeri. Marinarul respectiv i-a condus printr-un coridor în formă de fagure, cu cabine de clasa întâia pe dreapta și pe stânga, până la o punte bătută de soare, unde lumina era orbitoare. Macaraua scotea, cu un scârțâit asurzitor, pachetele din plasa de bagaje și le îngrămădea într-un colț. — Voila! Marinarul cu ochi albaștri le arătă cu degetul o deschizătură la picioarele lor. Era o intrare pătrată, care ducea în cală. O scară metalică, perpendiculară, dispărea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston i-a răspuns că a stat cu el numai o noapte. Pe când vorbeau, se ruga în gând să apară mai repede bătrânul. Dar nu se auzeau pași sub podul feroviar învăluit în beznă. Singurul zgomot care se auzea era scârțâitul roților unui alt tren care trecea pe deasupra. — Deci l-ai cunoscut pe sensei aseară, nu? Chipul bărbatului, luminat doar de palida lumânare, s-a învăluit într-un zâmbet ciudat. Ajută-mă străine! Deoarece Gaston nu spunea nimic, a continuat: — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și-a mai aruncat o dată ochii pe ea. Te aștept. — Bine, zise Endō. Gas, coboară din mașină! Era puțină lume în Ginza, deși nu mai ploua. Obloanele unui magazin de aparate de fotografiat din fața lor s-au ridicat cu un scârțâit metalic prelung. Un chelner de la cafeneaua de alături, îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea. Un tren de pe linia Kōkasen, plin de pasageri, trecu pe lângă ei. Chiar și după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cărei buze groase s-au deschis într-un zâmbet larg, dezvăluindu-i dinții îngălbeniți. Strada era cufundată în beznă. Întunericul era întrerupt, ici-colo, de câte un felinar ce iradia o lumină palidă. Pe strada liniștită și pustie se auzea doar scârțâitul roților unei camionete - poate a lăptarului sau a vreunui țăran care-și ducea legumele la piață. Când au ajuns la colțul din fața băncii, Endō s-a oprit. Vizavi zdrăngăneau ușor obloanele închise ale cinematografului și ale Băncii Ryōu. — Unde mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Elio se sacrifică și renunță cu stoicism la sărut. Încă mișcat și Înduioșat, cu transpirația care Îi Îngheța pijamaua, ieși din camera Camillei și rămase câteva clipe pe coridor. Auzi În continuare bătăile pendulului din salon, de la etajul inferior, și scârțâitul lemnului În vila inertă. Deci Maja adormise, adormise de curând. S-ar fi făcut foc și pară dac-ar fi trezit-o. Dar nu voia s-o trezească. Intră În camera ei În vârful picioarelor. Simți un parfum promițător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu au fost de ajuns ca să-i întoarcă mama din drum. Tata o ținea în brațe, iar ea privea deznădăjduită cum trenul se pierdea în depărtare. De atunci somnul ei nu a mai fost profund și liniștit,tresărea la fiecare scârțâit al porții de la drum. Apoi speranțele se risipeau. Era doar vântul. Dezamăgită, plângea până adormea. De o săptămână își visa mama în fiecare seară. Se bucura ca de un semn bun. Potecuța din marginea pădurii devenea mai puțin greu de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
încet, aproape numărându-și pașii. Copilul se urcă în căruța deja plină și-și găsește loc pe fânul moale unde se așază pentru a privi stelele care încă nu plecaseră la culcare. Liniștea este întreruptă din când în când de scârțâitul roților de car, de geamătul boilor și de cântatul cocoșilor care se aud în depărtare. Diii, Joian! Deși îl văzuse de mii de ori, Ion stă cu ochii ațintiți la bolta cerului. Era de un albastru închis, iar cele câteva
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ulița satului se ivește un tânăr brunet, cu ochii de-un albastru-verzui precum marea, cu părul creț de parcă niște șerpi s-ar încolăci pe capul lui, îmbrăcat în costum de aviator. Se oprește în dreptul unei case bătrânești. Deschide ușa și scârțâitul acesteia i se pare neschimbat. Înaintează cu emoție oprindu-se în camera unde, pe un perete, se află multe diplome. O lacrimă se prelinge pe obraz. Bieții lui părinți, câte sacrificii trebuie să fi făcut pentru ca el să-și termine
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de lemn, dar nu era de lemn era din piele, la pipăit se simțea ca o mână adevărată, de om, numai că mult mai rece, am simțit cum i se mișcă oasele și tendoanele pe sub piele și iarăși am auzit scârțâitul ăla, probabil că încheieturile-i scârțâiau, fiindcă și-a retras mâna, apucând calul, și abia atunci am observat că și piesele de șah erau cu totul deosebite, negrele erau sculptate din lemn de abanos, iar albele din fildeș, și fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
în jos pe picioru-i zdravăn, se ridica, sălta în aer, sprijinindu-se de cârje, obiectele zburau în jurul lui, cravatele, învelitorile de discuri, fotografiile, bucățile de hârtie, bancnotele, batistele și ciorapii se înălțau într-un vârtej, țopăiam și noi, gramofonul urla, scârțâitul acului îl simțeam parcă în piept, îmi vâjâia capul de sunetul acordeonului, îl vedeam pe caporal aruncându-și cârjele, ridicând canistra de benzină pe care o îmbrățișa ca pe-o femeie, dansând într-un picior, învârtindu-se, era cât pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
coaste, pentru că l-am auzit înjurând, apoi am smucit din nou cheia franceză, cu cealaltă mână am tras din toate puterile și de grilajul de fier, fără să reușesc însă să-l mișc, în schimb șurubul parcă a scos un scârțâit, dar de cedat, n-a cedat, între timp se auzea din sală că toată lumea urlă, tropăie și fluieră, urla și tovarășul director cât îl ținea gura, trebuie să fi stat în picioare, undeva în fața rândurilor de scaune, fiindcă-l auzeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
condoleanțelor, Armelle de Kersaint arboră la perfecție un aer de circumstanță, În timp ce la brațul ei PM Își ascundea cu greu plictiseala. Doar Juliette, care profita ca să facă pe furiș schimb de priviri cu tînărul Ronan, părea cu adevărat emoționată. În scîrțîitul pietrișului sub picioare, oamenii se Îndreptau În grupuri mici spre poarta cimitirului. Marie văzu că Gwenaëlle o pîndea și se desprinse de ceilalți. Pricepu că șovăia s-o abordeze, așa că se duse În Întîmpinarea ei. - L-ai văzut cumva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să aibă mai puțin noroc... Jeanne se schimbă la față. - Viața ei ține doar de tăcerea dumneavoastră, nu uitați, stărui ea. - Știu. Vocea Jeannei era acum abia un suflu. Arthus de Kersaint părea că dorește să mai adauge ceva, cînd scîrțîitul unei trepte Îl făcu să se răzgîndească. În clipa următoare, Marie Își făcu apariția Înotînd Într-una din pijamalele, prea mari pentru ea, ale tatălui ei, iar bătrînul o Întîmpină cu un zîmbet care aducea a strîmbătură. - Sper că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Are un plan al lui, îmi dau seama brusc. OK, acum chiar m-a stârnit. Zvâcnetul îmi pulsează tot mai tare în trup pe măsură ce trec de la o plantă la alta. În liniștea absolută nu se aude decât foșnetul frunzelor și scârțâitul surd al cuțitului când tai sfoara. Mai leg încă trei araci și ajung la capătul rândului. — Gata, zic fără să mă întorc. — Bravo, hai să vedem. Se apropie să inspecteze aracii legați. Îi simt cealaltă mână urcându-mi-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
chip. Retrăiesc acel sentiment cumplit de neajutorare și de om prins Într-o capcană fără ieșire, mai exact, toată acea disperare de a vorbi, de a mă explica. Dacă aș putea lua totul de la capăt... Deodată, aud un fel de scîrțîit. Ușa se deschide Încet. Mijesc ochii, făcînd eforturi pentru a vedea În Întuneric. În sală intră o silueta, care se oprește. Fără să vreau, inima Începe să-mi bubuie cu o speranță de nesuportat. E Jack. Trebuie să fie Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
palidă decât În munții mei. Eu sunt... aici, m-am trezit că găsesc imediat un cuvânt, iar munții mei sunt... acolo. Aici. Acolo. Nu erau cuvinte pentru lucruri limpezi, dar erau ușor de priceput. Pădurea dădea tot soiul de sunete. Scârțâituri. Foșnete. Cârâituri. Pfuuh, pădurea era loc de oameni lași. Aveau unde să se ascundă ca să lovească fără să fie văzuți, nu ca pe munții mei Înalți unde vrăjmașul te vede din zare. Pe munții mei ne luptam știind că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la capătul gropii. M-am pus pe așteptat. Aproape că mă luase somnul când, deodată, Runa dădu un strigăt, singurul de până atunci. Am tresărit, m-am ridicat În capul oaselor și am ciulit urechile. Am auzit un fel de scârțâit ca de copac bătrân pregătindu-se să cadă, apoi câteva pliciuituri de palme. Încă un scârțâit din acela. - Om e, măi, Krog, măi! - răcni Enkim cu glas Întretăiat. M-am repezit la ei. Enkim tocmai scosese din foc o piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dădu un strigăt, singurul de până atunci. Am tresărit, m-am ridicat În capul oaselor și am ciulit urechile. Am auzit un fel de scârțâit ca de copac bătrân pregătindu-se să cadă, apoi câteva pliciuituri de palme. Încă un scârțâit din acela. - Om e, măi, Krog, măi! - răcni Enkim cu glas Întretăiat. M-am repezit la ei. Enkim tocmai scosese din foc o piatră de mână cu care tăia funia de viață a pruncului. Îi Înnodă capetele, după care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai auzit o dată pe Unu cum scâncește, dar n-am avut curaj să-i arunc nici măcar o privire. Pulberea măruntă a nisipului se tot așeza pe noi de parcă ar fi nins. Era din ce În ce mai cald. Galben. Cenușiu. Cafeniu. Negru. Apoi, un scârțâit. Și Încă unul. Și Încă unul. Umbra ne Îmbrățișa, știam că venea să ne ia dar, măcar să mai am putere cât să-i văd chipul: de mic Îmi spusesem că, atunci când avea să sosească, o s-o Înjur cum se cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lucru care Îi uluia pe mai toți. Ghețarul nostru creștea din ce În ce și, nu trecea nici un nou răsărit fără ca Nunatuk să nu-mi arate unde se mai puseseră maluri de jur Împrejurul Gemenilor. Într-o noapte, ne-a trezit un scârțâit cumplit, iar ghețarul a prins să pârâie și să se clatine ca un bulumac pe apă, de-au Început cu toții să strige Îngroziți, numai că Cipusikii râdeau de mama focului și se plesneau peste coapse. - Las’ că vedeți voi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din somn, înainte să alergi către numele cu care te strigă. Și de ce n-aș putea rămâne aici? Fără nume. Fără să știu ce oră e, unde, cine, ce înseamnă toate astea și așa mai departe. Fără să mai aud scârțâitul ușii. Fără să mai văd numele scris pe ușă, pe cutia poștală, pe crucea de la mormânt. Răspunsul trebuie să vină de la sine. Ca să fie cel adevărat. Nu trebuie să mă las ademenit. Trebuie să fiu vigilent. Altfel va deveni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cățelandri dolofani, crăcănați, abia ținându-se pe picioare. Ea a dat să-i alunge, a strâns câteva pietricele, a aruncat după ei, dar ghemotoacele acelea nu se dezlipeau de pașii lor. Le adulmecau urmele, stârniți de cine știe ce mirosuri ademenitoare, de scârțâitul pantofilor lui, de umbrele lor lungite mult în țărâna drumului. Magda se pomenise dintr-o dată povestindu-i de copilăria ei, petrecută într-un sat din apropiere, peste pădure. Tatăl ei, Georgiu Osirică, fusese șeful Ocolului Silvic Obancea. S-au stabilit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vară când televizorul nu funcționa și-mi propteam bărbia în câteva perne, închizând ochii și ascultând cu luare aminte fiecare zgomot al camerei. Pe atunci îmi plăcea să-mi închipui că sunt un câine-lup care ciulește urechile. Auzeam ticăitul ceasului, scârțâitul obloanelor de la parter, freamătul vișinului din curte. Uneori ploua, iar sunetele țâșneau de peste tot în ritmul unor mici tobe. Îmi lipeam urechea de podea, procedeu copiat din filmele cu indieni. Multă vreme nu se întâmpla nimic; fiecare secundă o alunga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de religie. Stătea pe un stâlp și avea barbă. —Sfântul Simion Stilitul 1? — S-ar putea. N-am avut eu nici un stâlp, dar nu m-am epilat pe picioare și cam aici s-a oprit asemănarea dintre noi. Se auzi scârțâitul prăjitorului: galetele nu ieșiră la suprafață pentru că le îndesasem prea mult, dar le-am pescuit cu un cuțit și am început să întind ciocolată pe ele. Nici măcar n-o să-ți pun vreo întrebare despre criza asta a ta, zise Hawkins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]