526 matches
-
Mi s-au răcit picioarele! BRUNO: Ia te uită! Altul! GRUBI: Asta e bătaie de joc. AL DOILEA BĂRBAT (Către BRUNO.): Nu aveți cumva o pereche de ciorapi? BRUNO: Nu am. AL DOILEA BĂRBAT: Cine vorbea de ciorapi aici? GRUBI (Scârbit.): S-au, dus. PRIMUL BĂRBAT (Către MAMA.): Doamnă, nu are nici un rost să vă lăsați cuprinsă de durere. Așa e viața. MAMA: Vai, domnule, ce gentil sunteți. AL DOILEA BĂRBAT: Doamnă, ce ne este scris... BRUNO: Zău, n-are nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
unicul obiect care dă liniște constantă spiritului și calmează simțurile. Tomberonul devine real și monumental, devine un simbol: al prosperității și al civilizației, el este o deschidere optimistă către viitor și un limbaj prin care poate fi interpretat prezentul... MAJORDOMUL (Scârbit.): Ce discurs! BRUNO: Lasă-l... N-avem timp d-alde d-astea... FETIȘCANA (Enervată.): Nu înțelegeți nimic Nu puteți trece dincolo de fapte. Sunteți orbi, sunteți surzi... GRUBI: Ia te uită! Ne-nveți tu pe noi... FETIȘCANA: Sunteți niște îngâmfați! (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
culoarea normală; personajele plictisite; unii nici nu se mai uită la funie; figuranții își adună ustensilele și se retrag plictisiți; imaginea eșecului pe fața lor; se retrag dansatorii, acrobații, orchestranții, mașiniștii, POMPIERUL și POLIȚISTUL; rămân ceilalți combatanți.) BRUNO (Așezându-se, scârbit, într-un colț.): Crezi că asta o să mai cadă vreodată? MAJORDOMUL (Se așază ceva mai departe de BRUNO.): Nu știu. Nu-mi mai pasă de nimic. (O parte din lumini se închid; rămâne spațiul de joc, maltratat, cu personajele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
geană.) Na! Nnnna! (Mirat până la demență, își privește pupila, și-a lipește de fața oglinzii, fluieră nemulțumit; își lustruiește oglinda de pantalon, reia contemplarea schimbându-și mereu poziția corpului; se oprește și se privește în tăcere câteva zeci de secunde; scârbit.) Vax! (PARASCHIV apare, speriat, în deschizătura din tavan; coboară repede câteva trepte, stropind cu apă în jur, trântește capacul, se asigură că e bine închis și se așază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are fața răvășită.) PARASCHIV: Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
O să ne jucăm șase zile pe săptămână... iar duminica o să-ți dau liber... (Îl lasă în mijlocul încăperii; MACABEUS gâfâie, icnește.) Da’ știi că m-ai obosit? Ești al dracului de greu. Am să mai tai ceva din tine... MACABEUS (Obosit, scârbit, la capătul puterilor.): Auzi... Du-te... lasă-mă să mor... Lasă-mă să stau singur... Măcar o zi... Da-te... Ești tânăr... Ai studiat la Göteburg... Du-te dracului... Lasă-mă în pace... Lasă-mă singur... Tot voiai să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
data aceasta receptiv la spusele CASIERULUI.): Nu! Nu-i adevărat! Domnule! Sunteți o victimă a minciunii! IOANA: Nu-i ascultați, domnule, toți sunt nebuni. ȘEFUL GĂRII: Duceți fata de aici! IOANA. Nu plec nicăieri! Vreau să văd totul. HAMALUL (Scuipând scârbit.): Ce porcărie! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Domnilor! Domnilor! E păcat... CASIERUL: Nu-i ascultați, nu-i ascultați, nu le dați atenție. Asta e obsesia lor, sunt niște ratați, fiecare a vrut să fie cândva călător prin ploaie, de aici a pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cândva prin acele păduri frumoase... Asta e. Totul se poate reîntoarce, poate că într-o dimineață ne vom trezi și-o vom lua razna, pur și simplu, prin ploaie... Înțelegeți? Poate că de asta suntem așa triști și înrăiți și scârbiți și păcătoși, poate că de asta... poate că am fost cu toții călători prin ploaie și acum nu știm nimic... nu ne mai amintim nimic... Eu, domnule, de mulți ani aștept să visez un vis... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Care îl ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în ultima fază a decadenței. "Decadența națională e marele fapt inexorabil al istoriei noastre, de trei secole încoace", scria Antero de Quental. Tinerii intelectuali formați la Coimbra se zbat între un exasperant complex de inferioritate - care-i face să privească scârbiți și cu ură moravurile, instituțiile și cultura tradițională - și un profetism revoluționar plin de candoare. Cincizeci de ani de pseudo-liberalism transformă Portugalia într-o caricatură; nu mai exista monarhia tradițională de odinioară - dar Portugalia nu devenise încă o țară europeană
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și născuserăm împreună, copilăriserăm împreună și ne era dat să fim tot împreună de-acum înainte. Într-o seară, văzând la mine o carte despre Diktatul de la Viena, a luat-o și a răsfoit-o concentrată. Apoi a aruncat-o scârbită. — De ce citești tâmpenii de-astea? m-a întrebat morocănoasă. — De ce să nu le citesc? am zâmbit amuzat de pornirea ei. De obicei, nu o interesau cărțile pe care le citeam. „Tocmai bune de tâmpit“, spunea ea când vedea câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așa, una câte una, înșirate ca pe o salbă policromă, strălucitoare, de uimiri și bucurii. Când încercai să dăruiești cuiva salba clipelor tale, minunea ta, așa cum încercam eu în acele zile să cred că puteam dărui ceva scrisului meu, constatai scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele și cioburi colorate, nici măcar mărgelele intens colorate care ar fi putut ademeni pe băștinașii multilateralei noastre dezvoltate. Eram într-un impas grozav. Golisem sticla de votcă. Gândurile posomorâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Era cu o bluză transparentă ca o foiță de ceapă. Se uita tot timpul la mine, ca la cine știe ce ciudățenie. M-am îndârjit și m-am uitat și eu la ea. Pofticios, furios, spășit, implorând-o, uimit de frumusețea ei, scârbit că se îndoise de mine, bălos, cu jalea că n-o pot răsturna pe catedră, cu duioșia că-și ofilea frumusețea cu aiurelile acelea de ablative și perifraze, cu ista veritas, etiam si iucunda non est, mihi tamen grata est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care, dacă nu știi să le primești cum se cuvine, dacă nu știi să fii demn de ele, pe măsura lor, se răzbună. Se transformă în vicii, adeseori, ruinându-te. Sau, situații mai rare, te părăsesc ele. Fug din tine, scârbite, ușor mâhnite de neputința de a le urma, de a le cinsti cum se cuvine. Așa cum a plecat fumatul. Eram un înrăit al fumatului. Dar fără nici un deliciu, fără nici un meșteșug, fără pic de bucurie. Fumam cu gesturi automate, inconștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
furat pachetu’! Cre’ că ați soilit-o la intersecție și vi l-a săltat. Sau l-ați uitat acolo. Sau nu l-ați mai luat de la galderobă. Ceva ați făcut cu el, de nu-l mai aveți. Mă privea compătimitor, disprețuitor, scârbit, furios. În cele din urmă ura proletară ajunse la suprafață. — Om de încredere! Vă pune poporu’ în funcții și vă bateți joc de noi. Vă trimite la ziua tovarășului și vă matoliți ca ultimu’ nehalit. Îl întărâta tăcerea mea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și dacă tot am ajuns aici, am să vă spun totul, ca o spovedanie, vouă, am să vă spun tot, totul. Că nu mai pot. Am ajuns la capătul puterilor!“ Și a început să-și descarce sufletul. Îl ascultam și scârbit, și speriat, și neîncrezător. Fusese agent de siguranță. Îi turnase întruna pe cei de la cenzură, apoi, prin ’47-’48, de teamă să nu fie arestat, s-a oferit să colaboreze în continuare cu noile autorități, pe urmă cu Securitatea. „Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
luni după aceea, Începu să-i crească o barbă roșcovană, Încîlcită și rară, care scotea și mai mult În evidență sluțenia absolut respingătoare, furibundă și Înfricoșătoare a acelui chip care speria copiii, le făcea pe femei să Întoarcă numaidecît capul, scîrbite, și Îi neliniștea pe bărbați, care nu erau În stare să-i susțină fățiș privirea. - Parc-ai fi o iguană, se aventurase un suedez să-i spună, la bordul celei de-a treia baleniere și, cu toate că Îl desfigurase pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
răzvrătească un Întreg echipaj liniștit... Bărbații, care de-acum Își lăsaseră deoparte treaba, se apropiară, curioși să cerceteze mai Îndeaproape stîrpitura zdrențuroasă și respingătoare pe care o capturase Miguelón și majoritatea nu s-au putut stăpîni să nu se Încrunte, scîrbiți, În vreme ce Oberlus Își Întorcea fața, Într-o Încercare absurdă și zadarnică de a evita să fie privit drept În ochi, mai ales că, din cînd În cînd, uriașul care-l capturase Îl trăgea cu putere de părul roșu și creț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ambele mîini, făcu un pas hotărît Înainte și, dintr-o singură lovitură brutală și sălbatică, reteză capul victimei, care nu mai avu vreme să scoată nici un sunet. Capul se rostogoli la picioarele lui Sebastián Mendoza, care făcu un salt Înapoi, scîrbit, iar ochii mortului Îl contemplară pentru Încă o zecime de secundă pe norvegianul care vomita peste el, căci i se făcuse rău deodată din pricina spectacolului macabru. Dominique Lassa, descleștîndu-și mîinile de pe macetă, o rupse la fugă, pierzîndu-se din raza lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
De aceea, poate din gelozie, și cum nu reușise, oricît de mult ar fi Încercat, să mi-l scufunde, marea asta te-a scos pe tine din măruntaiele iadului ca să-i dai foc - se Întoarse să-l privească, disprețuitor și scîrbit. Cum poți fi atît de respingător și diform, atît de bestial și de scîrbavnic? Nu ți-e deloc rușine de tine? Iguana Oberlus zîmbi abia perceptibil și continuă să fumeze, răbdător, tutunul parfumat pe care norvegianul Knut Îl cultiva În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În fiecare zi mă Întreb și Încă nu am găsit răspuns... - Eu Însă am găsit, spuse el. Ai face exact ce a făcut mama mea: l-ai alăpta pînă cînd s-ar putea descurca singur, iar apoi l-ai abandona, scîrbită. Nu mi te imaginez plimbîndu-te cu un mic monstru de mînă... - Ar fi copilul meu... - Nu, preciză Oberlus. Ar fi copilul meu... Văzîndu-l atît de Îngrozitor, ai arunca asupra mea toată vina de a-l fi adus pe lume, de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care să aibă picioarele tale, talia ta, pieptul tare și fundul ăsta incredibil și căreia, În vîrful tuturor acestor lucruri, să i se trîntească o față ca a mea... Ar fi de-a dreptul glorios! Carmen de Ibarra Îl privi scîrbită, așa cum te-ai uita la o broască rîioasă sau la un șarpe care dintr-odată ar Începe să vorbească. - Nu există nimic, divin sau omenesc, pe care să-l respecți? voi ea să știe. Nici măcar propriul tău copil? - Nici măcar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sboru-mi cel cu pripă Toată lumea s-o-nconjor, Să-l găsesc numai o clipă Și apoi... apoi să mor. Ca să vază cât de tare Eu în suflet L-am iubit Și în gîndu-i în mustrare Să-l las a trăi scârbit. {EminescuOpVI 202} H. BLESTEME 159 Cui îi pare rău de mine Bate-l, Doamne, până mâne, Cui îi pare rău pre noi Îi dă, Doamne, șase boi: Doi să i-i mânce Domnii, Doi să i-i mânce lupii, Cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sub clar de lună? Ca să fiu perfect cinstit, nici mie nu mi-ar fi displăcut o porție. — Bună, Edith, i-am spus când a răspuns la telefon. Sunt spiritul Crăciunului trecut. — Nathan? Părea mirată să mă audă... dar și puțin scârbită. — Scuză-mă că te deranjez, dar am nevoie de informații și tu ești singura persoană care mi le poate da. — Nu e unul din bancurile tale tâmpite, nu-i așa? Aș vrea eu. A oftat tare în receptor. — Acum sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Rareș Tiron seamă, pentru el, diversitatea în muncă însemna întotdeauna o plăcere nespusă. Ei bine, exact lucrul acesta nu-i putea oferi defel acel loc de muncă. Asta îl făcu să fie un funcționar prost. Astfel, pe de o parte, scârbit, iar, pe de altă parte, de-a dreptul plictisit, acesta, intuind bine nepotrivirea sa cu slujba aceea nesuferită, își înaintase, după numai trei luni de zile, demisia. Și așa, se văzu din nou fără slujbă. Adevărul este că acest tânăr
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
țigara în colțul gurii, ca-ntr-un prim-plan al uimirii, și-a scărpinat ușor o pătrățică neagră de șah din zona țâței stângi, a dat să spună ceva măreț, dar s-a răzgândit și m-a dezamăgit aruncând, puțin scârbită, ceva banal și de neînțeles pentru mine: "Pe dracu! Astea și amantul Dej! Așa au plâns toantele și la moartea lui Stalin, tot cu ochii beliți la Rubin!" Ce mai tura-vura: Nineta era inteligentă și trebuia să accept că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și-și sacrifică pantoful de lac. Lovește profesionist; peste șira spinării sau în boașe. Strâmbă din nas și-și șterge pantoful cu un prosop. Zice: "Fitness complet, până la cip-cirip sau somn adânc". Nu cred că-i place meseria. E puțin scârbit. Cred c-ar vrea să fie sultan; cu harem de harem"... Ninetistele, din nou cu pudoarea la purtător. Descoperă un nea Onuț nou. Mama toarnă vin în pahare... Dumnezeu să-l ierte... Că bun om a mai fost! Dumnezeu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]